Marele Zid Chinezesc are o lungime de 21.196,18
kilometri, conform unor măsurători care au durat cinci ani şi au fost făcute
publice de curând, scrie Daily Mail.
Astfel, Marele Zid Chinezesc se dovedeşte a fi de peste
două ori mai lung decât estimările iniţiale (8.850 de km), bazate pe izvoare
istorice.
Măsurătoarea oficială, făcută de Administraţia
Patrimoniului Cultural din China, include şi ruinele Marelui Zid Chinezesc,
care nu au fost luate în seamă la estimările anterioare.
De asemenea, cercetarea a relevat existenţa unui număr de
43.721 de situri de patrimoniu, de-a lungul Zidului. De altfel, structura este
inclusă din 1987 în patrimoniul UNESCO, scrie Daily Mail.
Zidul, cea mai mare structură realizată de mâna omului, a
fost construit începând cu anul 500 i.e.n, pentru a proteja graniţa de nord a
Chinei. În prezent, se mai păstrează intact numai 8,2% din Marele Zid, în timp
ce, pe 74,1% din lungime, structura este deteriorată.
Oficialii chinezi avertizează că structura este în pericol
din cauza fenomenelor naturale, dar şi a aşezărilor omeneşti din jurul ei. În
prezent, China caută o modalitate prin care să limiteze efectul mineritului, al
turismului şi al dezvoltării infrastructurii asupra Marelui Zid Chinezesc,
scrie Daily Mail.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu