NEVOINTA SI SFÂRSITUL
MONAHULUI GHERASIM ILIE
Monahul Gherasim Ilie era fratele mai mare al Parintelui Cleopa. El a pascut vitele schitului patru ani de zile, fiind un suflet foarte nevoitor si singuratic. Dupa primirea schimei monahale, Parintele Gherasim si-a inmul-tit nevointa. Repeta zilnic Psaltirea si cele sapte Laude pe care le stia pe de rost, iar noaptea facea sute de metanii cu rugaciunea lui Iisus. Era un suflet foarte ravnitor, tainic, si avea mare evlavie catre Maica Domnului. Vorbea putin si avea darul lacrimilor.
Parintele Gherasim purta cu sine intotdeauna icoana Maicii Domnului. O invelea intr-un servet curat, o punea in traista, alaturi de Vietile Sfintilor, si pleca cu vitele la pascut. În padure agata icoana in trunchiul unui fag, citea Acatistul Bunei Vestiri si facea metanii.
Odata, pe cand se ruga, a inceput a plange tare inaintea icoanei Maicii Domnului. Trecand pe acolo un padurar, l-a intrebat:
- Ce ti s-a intamplat, parinte, de plangi asa?
- M-am lovit la un picior.
- Lasa, frate, ca o sa-ti treaca!
- Sa dea Dumnezeu sa-mi treaca!
Acest tanar ostas al lui Hristos avea si o alta ne-vointa de taina. Totdeauna cugeta la moarte si la ceasul infricosatei judecati. Cand auzea ca vreun parinte este greu bolnav, se ducea langa el, il mangaia, se ruga pentru dansul, ii citea din sfintele carti, apoi incepea sa verse lacrimi.
- De ce plangi, Parinte Gherasim? il intreba cel bolnav.
- Plang pentru ca mi se apropie ceasul mortii, iar eu inca nu m-am pregatit!
Monahul Gherasim se ducea uneori noaptea in cimitir si acolo se ruga si plangea singur la mormintele parintilor. Iar in chilie isi facuse, in loc de pat, un sicriu, in care se odihnea cateva ceasuri.
Despre el ne mai povestea Parintele Cleopa: ''Iubitul meu frate, Gherasim, stia Psaltirea cu tot cu Cantarile lui Moise si cu Pomelnicul si cu Paraclisul Maicii Domnului, din scoarta in scoarta. El a umblat trei ani cu vacile. Stia Psaltirea toata, toata, de la Fericit barbatul…, pana la terminare. Saracul, mare lupta a avut. Îl auzeam cum se certa cu diavolii. Ei ii luau metaniile, il trageau de par si ii ziceau: ''Ce ai cu noi? Ne arzi cu psalmii!''. Iar el plangea. Noaptea cand ii era somn isi dadea niste palme, zicand: ''Nu dormi, calule! Uite sicriul!'' Sicriul era rezemat de soba. Nu dormea. Pana la Utrenie facea 500 de metanii si zicea pana la zece catisme.
Eu dormeam. Nu-mi placea mie sa fac atata rugaciune. Numai ce zicea: ''Scoala! Hai la Utrenie!'' El nu dormea pana la Utrenie. Dupa Utrenie se culca in sicriul din chilie pe niste paie, punandu-si o cioata sub cap. Într-o zi i-a zis un parinte: ''Cate sicrie de acestea o sa putrezeasca pana vei muri sfintia ta!'' El a raspuns: ''Eu cred in bunul Dumnezeu - a raspuns el - ca acesta imi va fi mie casa de veci!''
Dormea trei ore, cel mult patru, dupa Utrenie. Eu m-am dus la staret, spunandu-i: ''Parinte staret, eu nu mai pot sta cu Gherasim! Toata noapte se bate cu palmele, plange!'' Uneori incepea sa planga si plangea cate doua ceasuri, de credeai ca sare camasa de pe el, dar dupa ce se nevoia tare. ''Ma, baiete - a zis batranul - lasa-l, mai! ala are lucrarea lui. Tu nu stii ce-i cu el. El are mare lucrare cu Psaltirea. Are lupte''.
De aceea n-a trait mult nici el, nici fratele Vasile, nici Costandie Uricaru. Si acela stia Psaltirea pe de rost. Stii de ce? Auzi ce zice paremia: Rapitu-s-au, ca sa nu schimbe rautatea mintea lor...!''
Asa a trait Parintele Gherasim. Odata s-a imbolnavit si i-a zis egumenul:
- Sa-ti aducem un doctor ca sa te faci sanatos?
Iar el i-a raspuns cu lacrimi:
- Iertati-ma, parintilor, eu m-am rugat lui Dum-nezeu sa-mi dea necaz si boala, numai sa ma mantuiesc. Deci, daca El a facut mila cu mine, eu sa ma impotri-vesc? Lasati-ma in mana si in voia lui Dumnezeu, ca boala este spre mantuirea mea!
Fiind bolnav, Parintele Gherasim nu mai putea veni la biserica. Dar de la Sfanta Liturghie nu lipsea. Îl aduceau fratii pe o patura si il asezau jos in pronaos.
- Parinte Gherasim, ii spuneau ceilalti, de ce nu stai la chilie pana te faci mai bine?
- Parintilor, iertati-ma pe mine, pacatosul. Am venit sa mai ascult o Sfanta Liturghie! Poate aceasta este ultima din viata mea! Ca nici o slujba nu-i mai de nevoie pentru mantuirea noastra decat dumnezeiasca Liturghie!
Într-o zi a murit un calugar batran. Atunci Parintele Gherasim a zis catre toti cu lacrimi: ''Sa stiti, parintilor, ca dupa Parintele Vasile, mie imi vine randul sa plec din viata aceasta''.
Într-adevar, in ziua de 14 septembrie 1933, la Înaltarea Sfintei Cruci, mult nevoitorul Gherasim si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, culcat in sicriul pe care singur si-l facuse. Sub capatai i s-a gasit aceasta scrisoare adresata fratelui sau mai mic:
''Iubitul meu frate Constantin, sa stii ca pe fratia ta te va tine Dumnezeu mai mult in aceasta viata. Deci te rog sa nu ma uiti pe mine, pacatosul, la sfintele rugaciuni. Caci si eu, cu multe lacrimi, m-am rugat lui Dumnezeu pentru tine si pentru toti fratii, sa va aduca Domnul pe calea mantuirii!''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu