A izbucnit revolutia wireless!

Sunt o binecuvantare si se poate spune ca stau la baza evolutiei noastre explozive din ultimul secol, dar cablurile electrice par desuete si primitive. Computerele, televizoarele, telefoanele mobile si, in general, toate dispozitivele electronice devin din ce in ce mai subtiri si mai mici, dar increngatura de “mate” din coltul fiecarei camere ramane un impediment inestetic in calea adevaratei exprimari minimaliste. Apoi, mai exista si inconvenientul realimentarii telefoanelor, a mp3 playerelor si a laptopurilor. Un deranj minor, intr-adevar, dar posesorul poate uita cu usurinta sa incarce bateriile unui dispozitiv si sa plece cu el inoperabil. Nu ar fi oare viata mai simpla daca energia ar fi “injectata”, prin fascicule invizibile, in aparatele noastre, oridecateori am intra intr-o cladire? Comunicarea wireless a devenit omniprezenta, deci ce ne impiedica sa ne scuturam pentru totdeauna de cablurile electrice in ceea ce priveste alimentarea cu energie a dispozitivelor noastre?

Conspiratia impotriva revolutiei

Eficienta redusa a transmiterii si problemele de siguranta au sabotat incercarile transferului de energie wireles , insa cateva initiative - intre care, unele, semnate de nume mari, precum Sony si Intel - propun o noua abordare pentru a face lucrurile sa mearga. Ultimii cativa ani au adus in atentie demonstratii promitatoare cu telefoane mobile, laptopuri si televizoare alimentate wireless. Ideea transferului de energie fara fire este aproape la fel de veche ca insasi producerea de electricitate.

La inceputul secolului XX, Nikola Tesla a propus folosirea unor bobine uriase pentru a transmite eletricitate prin troposfera si a alimenta casele oamenilor. Genialul om de stiinta a inceput chiar demersurile pentru construirea Turnului Wardenclyffe din Long Island, New Yok, un enorm turn de telecomunicatii, ce avea sa testeze si ideea de transfer, fara cabluri, a energiei electrice. Povestea spune ca finantatorii lui Tesla si-au retras fondurile atunci cand au inteles ca nu ar exista o modalitate eficienta prin care sa se asigura ca oamenii vor plati pentru electricitatea folosita, iar centralele electrice prin cabluri au fost alese in schimb.

Transmiterea wireless a revenit in atentie in anii '60 ai secolului trecut, printr-o demonstratie a unui elicopter miniatural alimentat prin microunde emise de la sol. Unii au sugerat chiar ca, intr-o zi, s-ar putea sa alimentam navele spatiale prin directionarea catre ele a unor raze laser purtatoare de energie. Mergand pe aceeasi idee, multe teorii au fost emise si in explorarea posibilitatii de a transmite energie la sol de catre satelitii orbitali, ce ar putea stoca energia solara. Tranferul de energie sol-sol, pe distante mari, ar solicita infrastructuri costisitoare, iar grijile privitoare la siguranta transmiterii energiei prin microunde de mare putere au nascut scepticism fata de aceasta modalitate de alimentare.

Desi nu vom asista prea curand la construirea unei centrale electrice wireless, ideea electricitatii transmisa prin fascicole la o scara mai mica incepe sa castige teren. Iar acest lucru se intampla deoarece, odata cu tehnologiile wireless, precum Wi-Fi si Bluetooth, si cu circuitele tot mai reduse ca dimensiuni, cablurile de alimentare raman singurele care pun cu adevarat o limita ideii de mobilitate si portabilitate. Evolutia in aceasta directie pare una inevitabila, din momnetul nasterii comunicatiilor wireless, este de parere David Graham, cofondator al companiei PowerBeam din San Jose, California. Cu acest nou imbold, inginerii si companiile tinere au acceptat provocarea si, desi energia "proiectata" este inca "in fasa", trei optiuni viabile par sa isi faca loc la suprafata.

Transmiterea electricitatii cu ajutorul undelor radio este, probabil, cea mai evidenta solutie , de vreme ce se pot folosi, in principiu, aceiasi transmitatori si receptori utilizati in comunicatiile Wi-Fi. Compania Powercast, din Pittsburgh, Pennsylvania, a utilizat recent aceasta tehnologie pentru a transmite microwatti si miliwatii de putere la cel putin 15 metri distanta, catre niste senzori industriali. Se crede ca o abordare similara ar putea fi folosita intr-o zi pentru a realimenta dispozitive mici, precum telecomenzile, ceasurile cu alarma si chiar telefoanele mobile.

“Laser, frate”

O a doua posibilitate, pentru dispozitive cu o nevoie mai mare de energie eletrica, o reprezinta declansarea unei raze laser infrarosii bine focusate catre o celula fotovoltaica, care sa transforme raza in energie electrica. Este abordarea adoptata de PoweBeam, dar momentan, gradul sau de eficienta este de numai 15-30%. Chiar daca ar servi unor aplicatii ceva mai energofage decat alimentarea prin unde radio, in practica ar insemna, totusi, o mare risipa.

Tehnologia a fost intrebuintata pentru alimentarea unor corpuri de iluminare, boxe si rame digitale wireless, care necesita mai putin de 10 watti pentru a functiona . In timp, pe masura ce atat laserele cat si celulele fotovoltaice vor fi imbunatatite, compania crede ca ridicarea eficientei la un procent de 50% va fi posibila. "Nu vedem de ce nu am putea ajunge sa alimentam un laptop. 100 de metri nu inseamna atata de mult", este de parere Graham. Spre deosebire de alte posibile tehnnici, o raza bine focusata are o pierdere de energie minima pe distante mari, pastrandu-si eficienta.

Exista insa si personaje care isi pastreaza scepticismul cu privire la posibilitatea ca aceasta tehnologie sa fie una practica pentru dispozitivele portabile, care se deplaseaza constant si intre mai multe incinte. O raza in infrarosu nu ar fi potrivita pentru incarcarea unui telefon mobil, se misca prea mult, este de parere Menno Treffers, director al Consortiului de Energie Wireless din Olanda.

Solutia razei de energie ar fi dotarea dispozitivului beneficiar cu un mic receptor fluorescent astfel incat o camera a transmitatorului sa poate urmari lumina si sa directioneze raza laser in mod corespunzator. O alta problema ar fi aceea ca este necesara o raza diferita pentru fiecare dispozitiv ce trebuie alimentat, ceea ce reprezinta o provocare inginereasca, crede Aristeidis Karalis, de la Institutul de Tehnologie Massachusetts, dezvoltatorul unui sistem alternativ de transfer energetic wireless.

Arta rezonantelor

A treia posibilitate pentru alimentarea cu energie fara cabluri este inductia magnetica, cea mai tentanta alternativa pentru aplicatiile domestice. Un camp magnetic fluctuant emanand dintr-o bobina poate induce un curent electric intr-o alta bobina apropiata. Este si modalitatea prin care multe dispozitive, precum periutele de dinti electrice si chiar unele telefoane mobile isi reincarca beteriile golite.

Problema este, insa, aceea ca, desi eficienta transferului este buna de aproape, ea poate scadea la zero atunci cand distanta fata de transmitator creste fie si numai la cativa milimetri. Se stie de multa vreme ca un asemenea transfer mecanic de energie este enorm imbunatatit daca doua obiecte rezoneaza la aceeasi frecventa. Karalis s-a intrebat daca nu cumva aceeasi idee ar putea imbunatati si eficienta inductiei magnetice la distante mai mari.

Proiectul echipei sale consta dintr- o bobina inductoare conectata la un capacitor. Energia acestui circuit oscileaza rapid intre un camp electric din capacitor si un camp magnetic din bobina. Frecventa acestei oscilatii este controlata de abilitatea capacitorului de a stoca incarcatura si de abilitatea bobinei de a produce un camp magnetic. Daca frecventa din circuitul transmitatorului de energie difera de cea a circuitului din receptor, atunci ele sunt non-rezonante.

Rezultatul este ca energia eliberata de transmitator nu va fi in faza cu energia existenta deja in receptor, ceea ce ar putea conduce la anularea reciproca a celor doua, limitand o acumulare pertinenta de energie inauntrul receptorului. Dar daca transmitatorul si receptorul sunt rezonante, este de parere echipa, campurile oscilante ale celor doua bobinaje vor fi permanent sincronizate, deci interfata va fi constructiva, iar cantitatea de energie transferta va creste.

Inceputurile sunt mereu timide

Si-au testat teoria in 2007, cu mare succes, transmitand 60 de watti la o distanta de doi metri, cu o eficienta de 40%. Echipa a fondat, de atunci, o companie denumita WiTricity, pentru a dezvolta ideea. Anul trecut, firma a folosit doua bobine cubice, cu diametrul de 30 centimetri, una pentru receptor si una pentru transmitator, pentru a alimenta un televizonr de 50 watti, aflat la 0,5 metri distanta de sursa de putere, cu o impresionanta eficienta de 70%. In unele cazuri, imbunatatirea eficientei datorita rezonantei poate fi de peste 100.000 de ori mai mare decat in cazul inductiei nerezonante. Spre deosebire de trasferul de energie prin tehnologie laser, un camp magnetic nu este concentrat intr-un punct si, de aceea, poate depasi obstacolele de orice fel dintre transmitator si receptor.

Companiile producatoare de aparatura electronica puternic consumatoare se arata dispuse sa investeasca in "trasferul rezonant". Sony, spre exemplu, a facut deja demonstratia unui televizor wireless, iar Intel investigheaza aceasta tehnologie pentru a o aplica unei intregi game de dispozitive. Eficienta transferului de energie fluctueaza independent de cantitatea de curent necesara, asa incat aceeasi eficienta poata fi obtinuta pentru laptopuri, aparate electronice mari consumatoare precum tv-urile si aparate portabile mai mici, precum celularele. Cu alte cuvinte, aceeasi proportie din energia totala se va pierde atat in cazul unui televizor cu plasma energofag, cat si in cel al unui mic PDA. Cu demonstratii atat de promitatoare, pare posibil ca energia wireless sa intre, candva, in casele noastre.

Este foarte probabil ca tehnologia sa se loveasca de unele obiectii in drumul sau. De exemplu, este de inteles mica ingrijorare in legatura cu emisia de raze de energie de putere relativ ridicata prin atmosfera. Sa ne gandim la transmisiunile laser. Mari energii concentrate intr-o raza laser ingusta ar putea cauza tulburari serioase unei persoane. Acesta nu ar trebui sa reprezinte un pericol cu produsele PoweBeam: daca mica camera a trasmitatorului nu reuseste sa repereze semnalul becului luminos al receptorului, intrerupe laserul in cateva milisecunde. De asemenea, receptorul va trimite un mesaj radio catre transmitator daca va sesiza o intrerupere inexplicabila a transferului de putere.

Sau mai bine nu?

Expunerea la undele radio si la campurile magnetice fluctuante presupune, de asemenea, posibile pericole. Daca ele transmit caldura in celulele noastre, ne pot deprecia tesuturile in perioade lungi de timp. Toate tehnologiile prezinta un eventual risc in interactiunea termica cu trupul uman, in acelasi mod in care o face si radiatia telefoanelor mobile. Dar, dat fiind faptul ca expunerea s-ar afla sub nivelurile stabilite de Comisia Internationala de Protectie pentru Radiatia Non-Ionizanta (ICNIRP), pe care WiTricity le respecta strict, nu ar trebui sa fie probleme.

Ramane, totusi, teama privitoare la capacitatea campurilor electromagnetice de a afecta tesutul prin alte mecanisme, non-termice, o ingrijorare percutanta a multor biofizicieni in legatura cu semnalele celularelor. In lipsa oricaror studii de testare a expunerii pe termen lung la aceste dispozitive, acesti cercetatori trebuie, momentan, sa se bazeze pe studii de laborator, care nu au reusit sa gaseasca efecte biologice clare. Problema este inca deschisa spre dezbatere. Daca metodele de transmisiune wireless a energiei se incadreaza toate in criteriile ICNIRM, atunci expunerea nu ar trebui sa prezinte riscuri mai mari decat cele ale telefoniei mobile.

Probabil, mai stresante raman ingrijorarile cu privire la mediu. Cum incalzirea globala este o problema in continua crestere, multi cauta modalitati de imbunatatire e eficientei si de economisire a energiei - si prin urmare centrale energetice cu emisii reduse de gaze cu efect de sera. Pentru unii, transmisiunea fara cabluri a energiei electrice va parea o manevra risipitoare si retrograda. Faptul ca aceste aplicatii au o eficienta de numai 10 pana la 60% inseamna ca 90 pana la 40% din electricitatea pentru care un proprietar plateste ar fi irosita. Gandindu-ne la alimentarea dispozitivelor mici, portabile, individuale, pierderile de energie pot parea insesizabile, dar folosirea alimentarii wireless pentru un camin intreg ar implica neajunsuri mult mai mari in acest sens. Iar intrebarea este daca suntem dispusi sa renuntam la eficienta cablurilor de dragul esteticii minimaliste.

Sapte mituri false din lumea stiintei

Astronomie, fiziologie, neurologie, fizica… numeroase domenii ale cunoasterii sunt impodobite, printre teorii, legi si axiome, cu diverse “clisee” pe care toata lumea le-a auzit, toata lumea le repeta, toata lumea le crede, dar care, in lumina unor recente descoperiri stiintifice, nu mai sunt valabile. Printre multele de acest gen, iata cateva foarte cunoscute, dar care au primit – unele foarte recent - niste lovituri zdravene, in urma carora au necesitat reparatii de urgenta.

La varsta adulta, neuronii nu se mai dezvolta

Mare parte din dezvoltarea esentiala a creierului are loc in copilarie, e drept. Totusi, spre deosebire de conceptiile vehiculate pana in urma cu cativa ani, creierul adult nu sta pe loc, nu devine static, pierzandu-si plasticitatea care i-a permis sa se modeleze atat de spectaculos in cursul primilor ani de viata... Studiile mai noi au aratat ca, si la varsta matura, neuronii cresc si se transforma, ca raspuns la stimulii oferiti de experientele noi din viata. Cercetari efectuate pe soareci adulti, de catre specialisti neurologi de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), au demonstrat ca dendritele (prelungirile arborescente ale neuronilor, prin care acestia transmit impulsurile nervoase de la o celula la alta a creierului) isi pot modifica dimensiunile. In unele cazuri, dendritele chiar si-au dublat lungimea.
Nu toti neuronii din creierul adult sunt capabili de astfel de performante,. Dar unii o pot face, astfel incat, pe masura ce cercetarile asupra creierului avanseaza, vor fi descoperite, probabil, tot mai multe tipuri de neuroni in stare de modificari structurale de care nimeni, pana in urma cu cativa ani, nu-i credea capabili.

Oamenii utilizeaza doar 10% din creier

Desi a tot fost auzita timp de vreun secol, aceasta afirmatie nu este edevarata - din fericire. Odata cu progresul reprezentat de tehnologia numita imagistica prin rezonanta magnetica, s-a putut demonstra clar ca oamenii isi folosesc cortexul cam la intrega capacitate. In starea de veghe, creierul utilizeaza substante chimice (neurotrasmitatori) si impulsuri electrice pentru a asigura comunicarea intre toate regiunile sale, printr-un flux practic continuu de informatii. Abia in starea de somn profund, comunicarea intre diversele regiuni ale scoartei cerebrale se reduce, iar zonele ramase active apar, pe imaginile RMN, ca niste insulite mai luminoase intr-un ocean intunecat. Dar, de oprit, creierul nu se opreste niciodata, in cursul vietii; nu are zone inactive care raman asa cu anii si care sa reprezinte 90% din structura lui, asa cum spune mitul. Chiar daca, rand pe rand, diferitele zone mai iau cate o pauza, ca sa-si refaca rezervele de energie, functionarea scoartei cerebrale, in ansamblu, este continua si extinsa pe toata suprafata ei.

In spatiu nu exista gravitatie

Aceasta conceptie gresita se datoreaza, pesemne, e xpresiei "gravitatie zero" prin care e descris mediul din interiorul navelor spatiale. E adevarat, gravitatia scade cu patratul distantei fata de Pamant, dar nu devine niciodata nula. Gravitatie exista peste tot, chiar si in spatiu. Astronautii par sa pluteasca pentru ca, in realitate, ei sa afla in cadere libera continua spre Pamant, miscarea "in jos" e completata de o miscare continua pe orbita terestra, o miscare laterala, sa zicem. Ei cad dar, fiindca sunt purtati mereu lateral, nu ajung niciodata sa dea cu fundul de podea.

Marele zid chinezesc e singura constructie vizibila din spatiu

Foarte populara legenda urbana (am invatat asta si la geografie, in clasa a cincea), povestea are diverse variante, care insa au fost puse in discutie in aceste vremuri in care multa lume s-a perindat pe acolo pe sus si a putut constata ce se vede si ce nu se vede din spatiu. Prin urmare, ideile trebuie actualizate, fiinca lucrurile nu stau chiar asa cum am invatat noi in clasa a cincea. Marele zid chinezesc poate fi vazut de pe orbita terestra joasa, aflata la cca. 215 km inaltime deasupra Pamantului, de unde pot fi zarite, de asemenea, si alte cateva constructii de mari dimensiuni, precum autostrazi sau pistele unor aeroporturi mari. Chiar de pe Statia Spatiala Internationala (ISS), care orbiteaza la aproximativ 400 km deasupra planetei, se pot distinge marile aglomerari urbane, care se detaseaza clar de fundalul reprezentat de terenul din jur. Stim din sursa sigura ca si piramidele de la Giza sunt vizibile de pe ISS, cu ajutorul unui binoclu; asa afirma astronautul Ed Lu, care le-a vazut cu ochii lui. In schimb, varianta care zice ca Marele Zid Chinezesc ar fi singura constructie terestra care e vizibila de pe Luna… ne pare rau, oamenii de stiinta zic ca nu, nu e vizibila de acolo.

Meteoritii se incalzesc datorita frecarii cu aerul, atunci cand intra in atmosfera

Ei bine, nu. Nu se incalzesc din cauza asta. de incins, se incing ei, dar datorita unei alte forte. Strabatand atmosfera cu mare viteza, ei imping aerul din fata lor, comprimandu-l. Comprimarea unui gaz duce la cresterea temperaturii lui. Or, in cazul fenomenului despre care vorbim, avem de-a face cu o compresie foarte violenta, deoarece meteoritii "merg" cu viteze foarte mari (care pot atinge 15 km/secunda.) Asadar, compresia este cea care determina cresterea temperaturii aerului din imediata apropiere a meteoritului, iar aerul fierbinte incalzeste, la randul sau, bucata de material cosmic care cade din cer.

Distanta Pamantului fata de Soare, variabila in cursul unui an, determina existenta anotimpurilor

Evident, cand stai aproape de un foc, te incalzesti mai mult decat atunci cand stai mai departe de el. Apoi, orbita Pamantului are forma unei elipse, deci planeta nu se afla mereu la distanta egala fata de Soare. Si, uite asa, s-a ajuns la concluzia ca departarea la care se afla Pamantului fata de Soare e cea care determina instalarea unui anume anotimp. Pare destul de logic, dar e gresit. Daca am face calculele (ma rog, o sa ne bazam pe cele facute de oameni de stiinta care se pricep mai bine la mate decat noi) am constata ca, atunci cand se afla la periheliu (cel mai aproape de Soare, in decursul unui an), Pamantul ar fi doar cu cateva grade mai cald decat atunci cand se afla la afeliu (la distanta cea mai mare fata de Soare). Insa diferenta intre iarna si vara, in ceea ce priveste temperaturile, e de obicei, mai mare de cateva grade. Iar cand in emisfera nordica e iarna, in cea sudica e vara, si atunci, cum explicam acest fenomen?

Pai, exista o explicatie: nu distanta fata de Soare, ci inclinarea axei Pamantului fata de planul orbitei determina existenta anotimpurilor. Axa de rotatie a Pamantului (linia imaginara care "inteapa" planeta, trecand prin Polul Nord si Polul Sud) nu este perpendiculara pe planul orbitei Pamantului in jurul Soarelui, ci este inclinata intr-un unghi de circa 23,5 grade. Cand in emisfera nordica e vara, axa Pamantului e inclinata catre Soare; planeta primeste mai multa radiatie solara, care incalzeste solul si determina cresterea temperaturii. Cand in emisfera nordica e iarna, axa Pamantului e inclinata in directia opusa Soarelui; razele acestuia, cazand oblic pe suprafata Terrei, incalzesc mai putin eficient suprafata lui, asa ca temperaturile scad. Iar cand aici, in emisfera nordica, e iarna, in cea sudica e vara, caci partea de planeta respectiva e indreptata spre Soare.

Guma de mestecat se digera in 7 ani

Ei, nici chiar asa! E drept, guma de mestecat din ziua de azi nu e chiar mancare, ci mai degraba o dracie sintetica, asa ca s-ar putea sa fie ceva mai greu de digerat decat un cartof sau un snitel. Dar sistemul digestiv, cu acizii sai tari si enzimele lui puternice, ii vine de hac gumei in cateve zile. (Asta nu inseamna ca ar trebui s-a o inghitim fara grija. Cum spuneam, n-are mai nimic natural in ea.) De unde pana unde a aparut povestea asta? Probabil - asa cred doctorii - a fost doar o sperietoare, o "minciuna" cu care mamele incercau sa-i descurajeze pe copiii sa inghita preparatul acela dubios. Copiii, care timp de ani de zile fusesera invatati sa inghita mancarea dupa ce o mestecau, aveau clar nevoie de o motivatie ca sa nu inghita si guma, dupa ce o mestecasera constiincios. Necazuri apar numai daca o persoana inghite cantitati mai mari de guma - un pumn de bucati de substanta cauciucoasa e clar ca nu face bine nimanui... Un cocolos mare de guma mestecata si inghitita ar putea bloca tubul digestiv, creand probleme care sa impuna o interventie medicala de urgenta. (Ar fi, deci, o chestiune de ore - nici vorba de sapte ani.)

Nanomasinile umane

Sunt de mii de ori mai subtiri decat un fir de par si totusi natura le-a dat lor rolul de a ne fabrica energie. Le-a obligat sa se roteasca fara intrerupere in corpul nostru. Cu miliardele. Am punea sa le chemam tornade in miniatura. Sau nanomasini umane, asa cum le zice si Jacek Czub, profesorul care le studiaza de un an de zile, desi inca n-a putut sa le vada. Sunt mult prea mici chiar si pentru cel mai performant microscop.

„Ne vom juca de-a Dumnezeu! Nu foarte tarziu in viitor”

...spune profesorul Czub in timp ce merge grabit pe holurile intunecate ale Institutului Max Planck pentru Chimie Biofizica din Gottingen. E imbracat banal. Nu poarta halat alb si nu l-a vazut nimeni de-aici jucandu-se cu eprubete. Face parte dintr-o clasa moderna de cercetatori, cei care cred ca omenirea va crea in curand organisme pregatite sa se reproduca singure. Si-a inceput studiile in tara lui, Polonia, in orasul Gdansk. Dar s-a mutat in Germania, pentru ca a simtit ca acolo ar avea mai multe sanse.

Profesorul Czub nu deloc e savantul clasic pozat in manualele de la scoala. E biochimist. Dar uneltele sale nu sunt nici paharele Berzelius, nici pipetele, si nici trusele de disectie. Toate acestea ar fi ineficiente in studiul sau. De fapt, nicio unealta obisnuita folosita in cercetare n-ar avea nici cea mai mica sansa in fata nanomasinii umane. Singurele care ii pot da de capat sunt supercomputerele. Daca lucreaza mai multe impreuna. Cu ele, profesorul Czub incearca sa simuleze miscarea nanomasinii. Daca afla cum se misca, poate sti si cum sa o modifice.

Tornadele in miniatura studiate de el ar putea revolutiona medicina. Ganditi-va numai la vaccinuri sau medicamente fara efecte secundare sau la boli incurabile de care am putea scapa fara durere. "Scopul final este sa cream o nanomasina care sa o imite pe cea biologica pe care o studiez. Si sa o folosim, de pilda, pentru a transporta medicamente catre celule bolnave", spune profesorul Czub. Peste cativa ani, el, sau altcineva, le-ar putea arata nanobotilor cum sa gaseasca tumorile canceroase si cum sa le atace. Iar intr-un deceniu, de ce nu, am putea repara pancreasul unui bolnav de diabet sau am putea construi organe artificiale.

O nanomasina cu 1001 secrete

"Ceea ce fac, fac din entuziasm, din curiozitate", spune cercetatorul, cu modestie. Nu s-a lasat niciodata cuprins de importanta studiilor sale. Nu-i place sa i se zica "doctor", desi si-a cam tocit coatele pentru titlu. I se pare ca suna pompos. Asa ca i-a invatat pe toti de la institut sa-l strige pe numele mic: Jacek.

La el in birou sunt zeci de foi cu calcule. Toate asezate intr-o ordine militareasca. Iar pe calculator sunt salvate sute de poze cu nanomasina in diferite ipostaze. De fapt, robotul biologic pe care il studiaza e o proteina. Una miscatoare, unica prin mecanism si proprietati. E... un fel de motor rotitor construit dintr-o singura molecula. Un motor prins in mitocondriile celulelor, adica in "centralele electrice". Acolo, s-ar roti ca o tornada, si asa ar reusi sa produca energie.

Proteina lui Jacek e descrisa mai putin plastic in lucrarile de specialitate. I se spune F-ATPaza. A fost observata, ce-i drept neclar si static, la microscop cu 10 ani in urma. Insa de atunci, mare lucru despre comportamentul ei nu s-a aflat. "Se rasuceste, si pentru asta trebuie miscata de ceva din exterior. Energia ei de rotatie se transmite, cumva, partii sale imobile, pentru a se face sinteza ATP-ului. Dar, aceste lucruri se stiu deja. Ceea ce trebuie stabilit este mecanismul ei exact", spune Jacek.

5.000 de microprocesoare in slujba stiintei

Sa incerci sa reproduci cu ajutorul computerului miscarea unei proteine mari, de talia celei cu care lucreaza cercetatorul polonez, e o treaba delicata. "In primul rand, trebuie sa ii spui aparatului unde se afla fiecare atom. Apoi, creezi un spatiu virtual in care inconjuri molecula cu apa si adaugi cativa ioni, pentru ca experimentul sa semene cu realitatea. Pe urma, e treaba calculatorului. El foloseste legile miscarii ale lui Newton pentru a prezice cum va evolua sistemul in timp", spune omul de stiinta. La o prima vedere, totul pare simplu: calculatoarele analizeaza in fiecare moment toate fortele care intervin intre toti atomii: legaturi covalente, de hidrogen, van der Waals, forte Coulomb.

Odata ce computerul preia puterea, iar departamentul de simulari pe calculator al Institutului Max Planck pentru Chimie Biofizica are la dispozitie 5.000 de microprocesoare, munca pare a fi pe jumatate gata. Sa nu credeti insa ca o simulare pe calculator se face instant. "Trebuie sa treaca luni de zile pana cand computerele reusesc sa deseneze a miliarda parte dintr-o secunda din viata proteinei", spune Jacek. Simularea principala a lui Jacek a pornit cu o jumatate de an in urma. Orice eroare, cat de mica, in datele de intrare inseamna o jumatate de an de munca in zadar.

Cercetatorul polonez e obisnuit sa astepte pana calculatoarele maruntesc ecuatiile pentru fiecare atom in parte. Modeleaza dinamic proteine de mai bine de sapte ani. In ultima perioada, sprijin de nadejde i-a fost programatorul german Carsten Kutzner, care l-a ajutat sa supuna nanomasina mai multor teste de anduranta, pentru a-i studia comportamentul. "De fapt, incercam in paralel diferite simulari, mai lungi sau mai scurte. Uneori chiar o suta. Studiem proteina in echilibru, dar incercam si sa <> de capetele ei, sa vedem cat de elastica e si ce pateste", spune Jacek. Evita sa intre in detalii. Concurenta in lumea oamenilor de stiinta e mare, iar studiile sale n-au vazut inca lumina tiparului.

Daca va fi aflat, secretul proteinei ar putea deschide noi cai in medicina si tehnologie, e convins Jacek. Lucrarile sale, deocamdata pura teorie, au sansa sa schimbe ceva in bine. Dar, indiferent cat de departe va ajunge cu studiile sale, isi va pastra capul pe umeri. "Tehnologia cu care lucram, da, este avansata, insa nu facem magie, ci stiinta pura, mecanica clasica. Newton a descoperit ecuatiile astea cu mult timp in urma".

Cele mai importante 10 descoperiri stiintifice din 2009

Spre deosebire de anii precedenti, 2009 a fost un an foarte saracacios in descoperiri stiintifice. Intr-un fel, acest lucru este de inteles – comunitatea stiintifica (o comunitate in care banii investiti aduc profit, daca-l aduc, in prea multi ani pentru a imbia filantropii sa investeasca) a fost afectata de recesiunea economica mai dur decat orice megacorporatie. Laboratoarele, institutele si universitatile au avut de suferit, multe s-au inchis, si mai multe au ramas fara fondurile necesare producerii unei descoperiri capitale. In ciuda acestui serios impediment, in anul ce tocmai se sfarseste s-au facut, totusi, cateva descoperiri remarcabile. Vi le prezentam pe cele mai importante 10, invitandu-va pe voi sa le aranjati intr-un top efectiv.

Ardi, cel mai batran stramos al nostru
Degete lungi si elegante, de pianist, o statura de hobbit (nu a fost mai inalta de 1,2 m) si un cap asemanator cu cel al unui babuin - micuta Ardi, cel mai vechi hominid preuman descoperit vreodata, este imposibil sa nu-ti starneasca simpatia. Scheletul ei a fost reconstituit din peste 100 de bucati identificate in Etiopia, incepand cu 1992. Ardipithecus ramidus (Ardi, pe scurt) a fost biped, a trait in zone impadurite, in urma cu 4,4 milioane de ani si a ramas in deplin anonimat pana cand o echipa de paleontologi, in frunte cu Tim D. White de la Universitatea Berkeley din California, a reconstituit fosila si si-a publicat descoperirea in revista Science, in octombrie, a.c.

Descifrarea epigenomului uman
Descifrarea genomului uman, in urma cu aproape 10 ani, i-a facut pe oamenii de stiinta sa se astepte ca, in viitorul foarte apropiat, sa inteleaga absolut toate influentele pe care ereditatea le poate avea asupra vietii noastre. Astfel, a aparut un nou domeniu de cercetare, epigenetica, care porneste de la ipoteza ca comportamentul genelor poate fi modificat de influente externe si ca aceste modificari sunt transmise generatiilor viitoare. De exemplu, oamenii care fumeaza de tineri produc schimbari la nivel epigenetic ce se transmit nepotilor. O echipa de cercetatori americani de la Institutul Salk a reusit sa demonstreze aceasta ipoteza de abia la sfarsitul acestui an, realizand prima harta detaliata a epigenomului uman. Utilitatea ei? Cancerul si o multime de alte boli isi pot afla leacul in anii care urmeaza.

Terapia genetica reda vederea
Stiinta moderna ofera deja moduri de a ne imbunatati dispozitia mentala, apetitul sexual, performantele atletice, nivelul de concentrare si, in mare, starea generala de sanatate, dar un studiu din luna septembrie sugereaza ca intensificarea diverselor atribute umane ar putea ajunge, in scurt timp, la un nivel demn de un roman SF. O echipa de oftalmologi de la Universitatea Washington a reusit, in cadrul unui experiment, sa injecteze in ochii unor maimute incapabile sa distinga culorile, gene care au produs proteine ce le-au facut pe primate sa perceapa culorile rosu si verde pentru prima data. Pe baza acestui tratament, oamenii de stiinta anunta disparitia ochelarilor, profetind ca, in viitorul apropiat, se va vindeca orice defect de vedere, inclusiv orbirea din nastere.

Robot, cercetator stiintific
Identificarea rolului catorva mii de gene dintr-o celula de drojdie nu este o operatiune chiar complicata - necesita studiu si timp, dar, in principiu, o poate realiza orice genetician. Cu toate acestea, cand aceasta operatiune este infaptuita de catre un robot, se schimba radical datele problemei. Adam, un robot-cercetor stiintific inventat la Universitatea Aberystwyth din Marea Britanie este primul sistem robotic care a reusit o asemenea performanta, si asta fara a fi controlat sau programat in acest sens de catre ciberneticieni. Robotii se folosesc de multa vreme in experimente stiintifice. Vasta lor capacitate computationala ii fac, de fapt, indispensabili in cercetare, dar Adam este primul care savarseste independent un ciclu de cercetare complet: formuleaza o ipoteza si o experimenteaza pentru a o dovedi, oamenii neintervenind nicaieri in acest parcurs. Ross King, inventatorul lui Adam, marturiseste ca, in viitorul nu foarte indepartat, inteligenta artificiala va avea un potential aproape nelimitat din punct de vedere stiintific, si ca intr-o zi un computer va fi in stare sa descopere o lege la fel de importanta precum teoria relativitatii a lui Albert Einstein.

Peste pe uscat
In Australia, intr-o pescarie aflata pe continent, un banc de pesti ton bluefin - pradatori pretuiti pentru carnea lor gustoasa - a inceput sa depuna icre, fenomen care a durat peste o luna. Majoritatea oamenilor de stiinta au fost initial sceptici, crezand ca este vorba despre o farsa: nici un peste marin nu s-a mai inmultit in captivitate si, mai ales, in bazine aflate in afara oceanelor. Datorita pescuitului industrial, populatia de ton bluefin a scazut cu peste 90% din 1950 pana in prezent. Pentru a mentine specia in viata, diversi biologi au incercat sa construiasca rezervatii artificiale in oceanul Pacific, dar nu au avut prea mult succes. Printr-o metoda revolutionara, cercetatorul Hagen Stehr a facut ca tonul sa se inmulteasca in bazine situate pe uscat, iar importanta descoperirii lui este aceea ca prin aceasta metoda, nu doar tonul bluefin, ci o multime de alte specii de pesti aflati pe cale de disparitie sau o noua sansa la viata.

Apa pe Luna
Exista apa pe Luna!, declarau irevocabil oamenii de stiinta in luna noiembrie. Mii de litri de apa! Pe 9 octombrie, NASA a folosit racheta - practic a bombardat Luna - pentru a crea o gaura cu un diametru de 30 de metri in suprafata selenara. Resturile exploziei au scos la iveala vapori de apa si gheata. Unii oameni de stiinta sustin ca pe Luna ar exista suficienta apa cat sa sustina o viitoare colonie de cercetatori si astronauti. Altii afirma ca depozitul de apa de pe Luna ofera indicii pretioase privind formarea sistemului solar. Una peste alta, in acest an, cand s-au implinit 40 de ani de la selenizare. Luna si-a recapatat misterul: dupa ce agentiile spatiale NASA si ESA au ignorat-o in ultimii ani, planificand viitoare expeditii pe Marte, in urma acestei descoperiri, o revenire a omului pe Luna este o necesitate prioritara pentru orice viitor program spatial.

Lema fundamentala a fost rezolvata
In 1979, matematicianul canadian Robert Langlands a dezvoltat o ambitioasa si revolutionara teorema care conecta doua ramuri ale matematicii, teoria numerelor si teoria grupului. Apeland la conjecturi si presupuneri, teorema a surprins simetriile dintre ecuatiile cu numere intregi, expunand ceea ce este astazi cunoscut drept programul Langlands. Matematicianul stia ca sarcina de a demonstra ipotezele pe care se intemeia teoria sa va fi o munca de generatii. In acelasi timp, insa, era convins ca o confirmare preliminara a teoriei se va face printr-o asa numita lema fundamentala. Lema este un enunt preliminar a carui demonstrare ajuta la rezolvarea unei teoreme (ofera matematicianului siguranta ca teorema este corecta si demonstrabila, desi nu o demonstreaza ca atare). Cu toate acestea, 30 de ani a durat ca aceasta lema sa fie formulata si demonstrata, performanta apartinandu-i unui matematician vietnamez de la Princeton, Ngo Bao Chau, si fiind catalogata de comunitatea stiintifica drept cea mai importanta descoperire matematica din ultimii 5 ani.

Teleportarea
In curand, realitatea va contine nmeroase tehnologii si elemente pana nu demult fctionale din universuri SF precum Star Trek. Cercetatorii de la Institutul Joint Quantum din Maryland au reusit in acest an sa teleporteze cu succes un om pozitionat intr-un container controlat si monitorizat in alt container, aflat la un metru departare. Totul s-a facut prin intermediul unui fenomen cunoscut drept procesarea informatiei la nivel cuantic. Experimentul de acest fel nu ar putea teleporta un corp intreg dintr-o dimensiune in alta; mai degraba, el presupune disparitia atomului dintr-un loc si clonarea acestuia in alt loc, atomul gazda preluand toate caracteristicile celui disparut. Cu toate ca pana la teleportarea gen Star Trek mai sunt multe descoperiri de facut, aplicatia cercetatorilor de la Maryland este totusi capitala pentru dezvoltarea unor super si ultra rapide computere.

LHC a inviat!
Cel mai amplu si mai costisitor experiment stiintific realizat vreodata, Large Hadron Collider de la CERN, a necesitat peste 25 de ani de planificari si constructii si a inghitit deja 15 milioane de euro. In ciuda teoriilor alarmiste de anul trecut, LHC nu a adus nicio apocalipsa, ba mai mult de atat - s-a stricat de nenumarate ori, iar lucrarile de reparatie si mentenanta ale masinariei care trebuie sa ne dezvaluie secretele formarii Universului ai ale expansiunii imediat de dupa Big Bang au mai supt cateva milioane. Pe 29,11.2009, LHC-ul - in sfarsit a inceput sa functioneze in parametrii optimi, trimitand o unda cu protoni cu o energie de 1,05 trilioane de volti, depasind recordul detinut de laboratorul Femi din Illinois si devenind ceea ce trebuia sa fie: cel mai puternic accelerator de particule din lume. In 2010, daca LHC va avea norocul sa nu se defecteze din nou, oamenii de stiinta vor putea demonstra prin experimentele de aici existenta particulei ipotetice subatomice Higgs boson, responsabila pentru impartirea mesei tuturor corpurilor din Univers.

Un nou Pamant
A fost descoperit recent, in luna decembrie, se afla la 50 de ani lumina de Terra si orbiteaza in jurul unei stele foarte asemanatoare cu soarele nostru. Marea diferenta dintre noua exoplaneta si Pamant este aceea ca, in ciuda faptului ca din observatiile preliminare, planeta seamana destul de mult cu Terra, aici putand exista chiar si apa, corpul ei de 10 pana la 40 de ori mai mare decat acela al lui Jupiter. GJ 758 B - asa cum este denumita deocamdata noua planeta - a fost descoperita cu ajutorul telescopului Subaru din Hawaii.

Sursa: Time

Top 10 minuni mecanice monstruoase

Atunci cand este vorba despre telefoane mobile, computere portabile si console de jocuri la purtator, mai mic este intotdeauna mai bun. Dar, uneori, un dispozitiv trebuie sa fie mare, chiar gigantic. Pe masura dimensiunilor lor colosale, aceste inventii indeplinesc sarcini de o importanta vitala pentru existenta noastra cotidiana. Este vorba despre exploatare de zacaminte naturale, despre transporturi, constructii, experimente stiintifice, energie, in mai putine cuvinte - dezvoltare si progres.

Wartsila-Sulzer RTA96-C

Acest urias este un motor diesel capabil sa dezvolte 80.000 cai-putere, special proiectat pentru punerea in miscare a colosalelor vapoare de transportat marfuri. Denumit Wartsila-Sulzer RTA96-C, motorul supra-alimentat in doi timpi este echipat cu 10 cilindri, fiecare avand aproximativ 1 metru in diametru si producand 8.000 de cai-putere. Asamblat, giganticul motor cantareste aproximativ 1.600 de tone si consuma peste 3.785 litri de combustibil pe ora.


"Furnalul" solar

Uriasa si spectaculoasa oglinda din imaginea de mai sus nu este un exponat artistic, ci un panou pentru captara energiei si a caldurii soarelui, capabil sa degaje temperaturi de pana la 3.000 de grade Celsius. Localizat in Fond-Romeu-Odeillo-Via, o comuna din sudul Frantei, "furnalul" se comporta ca o lupa uriasa. Pe partea opusa a dealului unde se afla structura, sunt instalate sute de oglinzi plate, care reflecta razele soarelui in oglinda curbata pentru a concentra lumina intr-un punct focal. Furnalele solare asemenea acestuia sunt folosite la topirea otelului, generarea electricitatii si chiar transformarea dioxidului de carbon in combustibil. Furnalul din Franta, inaugurat in 1970, este cel mai mare de acest fel din lume. Principiul de functionare al furnalului solar este utlizat pentru obtinerea cuptoarelor solare economice, a gratarelor alimentate solar, precum si in purificarea solara a apei. Un prototip este construit in India, pentru a fi folosit ca un crematoriu solar. Suprafata reflectorizanta de 50 metri patrati va genera temperaturi de 700 grade Celsius, tinand locul celor 200 - 300 kilograme de lemn necesare unei crematiuni.


Platforma de transport NASA pentru nave cosmice

Aeronavele spatiale trimise de NASA in cosmos ajung la punctul de lansare cu ajutorul unei platforme mobile de transportare, un vehicul cu senile greu de 2.400 de tone. Cu o lungime de 40 de metri, o latime de 35 si o inaltime de 6,1 metri, "crawler"-ul, cum mai este numit dispozitivul, dispune de 16 motoare tractoare, alimentate de generatoare cu o putere totala de 1.341 cai-putere si puse in miscare de doua motoare diesel de 2.750 cp. Aceste performante asigura platoformei de transport un consum de aproximativ 350 litri/kilometru. Crawler-Transporter a fost folosit pentru transportarea rachetelor Saturn V si Saturn IB in timpul operatiunii Skylab, precum si la aeronavele Soyuz ale misiunilor Apollo si noile Space Shuttle. A fost proiectat de Bucyrus International si construit de Marion Power Shovel Company, contra sumei totale de 28 milioane dolari.


Masinaria de forat tuneluri S - 210

Daca v-ati intrebat vreodata cum ia nastere un tunel, iata raspunsul. Cu ajutorul colosalelor masinarii de sapat tuneluri, adevarati monstri mecanici de pisat, sfredelit, dislocat si distrus. In fata, aceasta minune a mecanicii, unul dintre principalii stalpi de sustinere ai civilizatiei si evolutiei noastre, are un ferastrau circular care se roteste, folosit pentru a pentra pamantul, nisipul si chiar stanca. In spatele rotii taietoare se afla o incinta unde solul excavat este colectat. Masinaria de forat S - 210 folosita la realizarea tubului estic al tunelului Gotthard Base din Elvetia, aflat inca in constructie, este cea mai mare din lume. Ea masoara noua metri in diametru, are o lungime de 400 metri si opereaza in zone subterane unde temperatura rocilor ajunge pana la 50 de grade Celsius.


Liftul pentru ambarcatiuni Strepy-Thieu

Este vorba despre cel mai inalt lift pentru ambarcatiuni din intreaga lume, amplasat pe Canal du Centre din Hainaut, Belgia. Liftul Strepy-Thieu are incredibila inaltime de 117 metri, cu o diferenta de 73 metri intre punctul de andocare al unei nave si punctul maximei sale suspendari in aer. Altfel spus, poate ridica vase pana la 73 metri deasupra apei. Construirea liftului a inceput in 1982 si a fost terminata in 2002, la un cost estimat de 160 milioane de euro, insa odata realizat a permis traficul fluvial al ambarcatiunilor de pana la 1.350 tone (greutatea maxima pe care o poate ridica), pe apele raurilor Meuse si Scheldt. Liftul a sporit tranzitul rivier de la 256 kilotone in 2001 la 2.295 kilotone in 2006. Intreaga structura, un complex de parghii, cabluri, roti dintate si beton are o masa de aproximativ 200.000 tone. Portile mobile pe verticala ale liftului sunt proiectate sa reziste unui impact la viteza de 5 km/h al unui vas de 2.000 tone. Liftul este promovat si ca atractie turistica de catre administratia din Hainaut, iar un bilet dus cu platforma costa 5.50 euro. Liftul va ramane cel mai inalt din lume pana cand barajul lift Three Gorges din China va fi finalizat.


Antonov An 225: Cea mai mare si mai grea aeronava construita vreodata

Antonov 225 Mriya este cea mai mare si cea mai grea aeronava din lume. Ca dovada, dupa cum se poate observa si din fotografia alaturata, nava spatiala Buran este transportata pe spatele unui An 225. Aparatul a zburat pentru prima oara in 1988 si este o nava de transport strategic. In prezent, exista o singura nava operabila, dar o a doua este reconditionata chiar acum si programata sa intre in circuitul aviatic in anul 2010. Antonov An 225 are o sarcina utila de 250 tone, o lungime de 84 metri, o anvergura a aripilor de 88.4 metri si o inaltime de 18.1 metri. Suprafata aripilor este de 905 metri patrati, in timp ce volumul pentru marfa transportata are 1.300 metri cubi. Greutatea maxima admisa pentru decolare este de 600 tone, fiind necesara o pista lunga de 3.500 metri pentru decolare la aceasta incarcatura. Viteza maxima a lui Antonov An 225 este de 850 km/h, iar viteza de croaziera de 800 km/h.


Takraf RB293 - cel mai mare vehicul terestru din istoria lumii

Extrem de masiv, extrem de puternic si teribil de eficient - se poate spune cu usurinta despre Bagger 293 ca arata intocmai ca o masinarie infernala, cu tente SF-apocaliptice. Este vorba despre un utilaj multifunctional, un excavator avand greutatea de 14.197 de tone, capabil sa extraga pana la 240.000 de tone de carbune lignit intr-o singura zi. In plus, inalt de 94 metri si lung de 220, Bagger 293 detine recordul mondial Guiness Book pentru cel mai mare si mai greu vehicul terestru. Masinaria arata si provoaca un zgomot extrem de intimidant, iar operarea sa necesita concursul a 5 indivizi simultan: 20 de cupe uriase sunt atasate unei roti gigantice cu diametrul de 21 metri; atunci cand roata se invarte, cupele musca din pamant, pe care il depun apoi pe o banda transportatoare. Fiecare cupa poate contine pana la 15 metri cubi de pamant - echivalentul a aproximativ 80 de cazi. Bagger 293 se afla in prezent in mina de carbune din Hambach, Germania, asteptand ziua in care va iesi din nou la suprafata, spre a stapani Pamantul.


Podul F60: Cea mai mare masinarie mobila din lume

S-a renuntat la folosirea celei mai mari masinarii mobile din lume dupa numai treisprezece luni de functionare, din cauza unor ratiuni politice si energetice, insa ea exista inca. Numele F60 vine de la inaltimea de 60 metri a utilajului, lung de 502 metri, lat de 240 metri, greu de 13.600 tone si adesea descris sub denumirea de "Turnul Eiffel culcat". F60 estre rezultatul contopirii a cinci poduri transportabile folosite in mineritul pentru lignit din Germania. Aceste poduri sunt cele mai mari masinarii industriale tehnologice din toata lumea.


Knock Nevi - cea mai mare ambarcatiune construita vreodata

Knock Nevi este un vas urias, folosit in prezent ca unitate plutitoare de stocare si descarcare. Detinuta de compania norvegiana Fred Olsen Production, platforma a fost initial o barja petroliera uriasa si detine inca recordul pentru cel mai mare vas construit vreodata. Ca supertanker, Knock Nevi era cunoscut drept Seawise Giant, Happy Giant si Jahre Viking. Are o greutate de 564.763 tone, o lungime de 458.45 metri, este lat de 69 metri si inalt de 30. Ca supertanker, Knocl Nevi avea 46 de rezervoare, 31.541 metri patrati de punte si necesita prea multa apa pentru a putea traversa Canalul Englez, pe cel Suez sau Canalul Panama. Este mai lung decat turnurile Petronas, de 452 metri, ocupand, daca - ipotetic - ar fi o cladire, locul patru la inaltime in lume.


Large Hadron Collider

S-a spus, pe buna dreptate, ca experimentul LHC este cel mai mare din istoria de pana acum a omenirii. Peste 10.000 de persoane au lucrat timp de 14 ani pentru a putea pune in functiune uriasul mecanism, aflat la aproape 100 de metri adancime, si care se intinde pe nu mai putin de 29 de kilometri, pe sub granita dintre Franta si Elvetia. Giganticul accelerator de particule este format din circa 5000 de magneti superconductori, si va accelera protoni in ambele sensuri ale tunelului cu o viteza egala cu 99,9999991 din viteza luminii. Energia dezvoltata in timpul acestui experiment va fi de 100.000 de ori mai mare decat cea existenta in centrul Soarelui, motiv pentru care superconductorii LHC vor fi raciti pana la temperatura de -273,15 C, temperatura minima admisa de natura. Se incearca, astfel, recrearea conditiilor existente in microsecunda imediat urmatoare ipoteticului Big Bang, o situatie de la care oamenii de stiinta asteapta raspunsuri legate de aparitia a tot ceea ce reprezinta astazi Universul.

118724 - linia directa catre informatii

Compania RomInfoLine lanseaza din 11 februarie serviciul telefonic 118724, primul serviciu romanesc de informatii care ofera solutii complete atat apelantilor persoane fizice, cat si persoanelor juridice, actionand ca un liant intre cererea si oferta pentru anumite produse si servicii existente pe piata. 118724 dispune de una dintre cele mai complexe baze de date, acoperind toate domeniile de interes ale consumatorului roman.

Apeland numarul 118724, utilizatorul poate obtine informatia corecta si completa, in timp real si cu un efort minim.

Baza de date a RomInfoLine cuprinde companii reprezentand toate domeniile de activitate, printre cele mai importante numarandu-se: Sanatatea, Serviciile, Turismul, Educatia, dar si Divertisment, domeniul Auto sau Telecomunicatiile.

“Lipsa din ce in ce mai acuta de timp si indatoririle zilnice ne fac adesea sa uitam de lucrurile cu adevarat importante”, spune Adrian Stefan, Directorul de Strategie si Dezvoltare RomInfoLine. ”Am gandit acest serviciu plecand de la situatii reale, inerente in viata de zi cu zi a cetateanului activ. Sa ne imaginam ca peste doar cateva zile, de Valentine's Day, o intalnire neprevazuta ne face sa uitam de atentia sporita pe care ar trebui sa o acordam persoanei dragi. Seara tarziu, ne aducem aminte in ultimul moment. Putem salva situatia? Da, apeland 118724.”

La acest numar apelantul va afla ce restaurante romantice sunt deschise, ce florarie gaseste in drum, ce club organizeaza petrecerea ideala de Ziua indragostitilor. Toate acestea, pentru ca operatorul are posibilitati nelimitate de cautare dupa o multitudine de cuvinte cheie. Astfel, in mai putin de un minut, apelantul poate planifica o seara de poveste, oferind o surpriza persoanei iubite.

Despre Rominfoline

Infiintata in decembrie 2008, ROMINFOLINE vine cu o noua viziune asupra furnizarii serviciilor de informare si comunicare si isi propune ca, prin infrastructura de ultima generatie si tehnicile inovatoare, sa faca diferenta in raport cu serviciile existente pe piata romaneasca.

Mai mult, ROMINFOLINE se adreseaza atat societatilor care isi doresc o afacere cu dezvoltare intr-un ritm alert, fara sincope si cu un profit sporit, precum si tuturor acelor persoane care doresc sa obtina informatia corecta in timp real. Deoarece serviciile integrate inregistreaza o cerere tot mai mare pe piata romaneasca, ROMINFOLINE vine in sprijinul clientului cu o gama variata de optiuni care pot fi usor adaptate cerintelor si specificului fiecarei companii.

Airbus A390