Drogul preferat al omenirii

Consumul de cafea este in crestere, iar unele persoane sunt efectiv dependente de ea. Un specialist britanic de la Universitatea din Bristol a numit cafeina “drogul preferat al omenirii”, iar numerosi experti scot in evidenta efectele bune si rele ale consumului de cafea si alte alimente si bauturi ce contin cafeina.

In cadrul unui studiu recent realizat in Marea Britanie, mai mult de o treime dintre persoanele intervievate au afirmat ca trebuie sa-si inceapa ziua cu o ceasca de cafea, iar una din 10 femei a declarat ca nu poate trai fara cafea.

“Fara nicio indoiala, cafeina e drogul preferat al omenirii”, afirma Peter Rogers, profesor de psiholgie biologica la Universitatea din Bristol. “Se estimeaza ca 80% dintre oamenii din lumea intreaga consuma cafea si cei mai multi dintre noi bem mai multe cesti pe zi. 

Acest fapt se datoreaza in mare masura efectului psihostimulant al cafelei. Consumul ei la inceputul zilei ne ajuta sa ne trezim, iar mai tarziu ne scoate din impas cand nivelul nostru de energie incepe sa scada.”
 

Continutul de cafeina din diferitele tipuri de bauturi este diferit: un pahar mare de cafea, cum se serveste la unele lanturi de localuri specializate, contine 300 mg cafeina, in vreme ce o ceasca de cafea obisnuita preparata acasa contine mult mai putin din acesta substanta (cca. 100 mg pentru cafea filtru, 80 mg pentru un espresso, 65 mg pentru cafeaua instant). O ceasca de ceai contine cca. 75 mg cafeina.

Insa unele persoane consuma cantitati mult mai mari, care, dupa.parerea prof. Andy Smith, de la Universitatea Cardiff, pot duce la dependenta; de altfel, unele dintre persoanele intervievate s-au descris ele insele ca fiind dependente de cafeina. Dupa parerea specialistului, pasiunea noastra crescanda pentru cafea se datoreaza ritmului de viata frenetic.

La peste 1000 mg de cafeina pe zi, nivelul poate fi considerat toxic si poate produce o tulburare mentala temporrarp, numita intoxicatie cafeinica, manifestata prin simptome precum neliniste, agitatie, inrosirea fetei, tresariri spasmodice ale muschilor, probleme de vorbire, lipsa de somn, si batai rapide si neregulate ale inimii.

Food Standards Agency recomanda ca femeile insarcinate sa nu consume mai mult de 200 mg cafeina pe zi (din orice surse, inclusiv ceai, cafea, ciocolata si cola).

Pentru alte persoane, un consum de pana la 400 mg cafeina pe zi este considerat inofensiv de majoritatea expertilor.
 

“Parerea mea este ca dozele moderate de cafeina sunt, in mare masura, asociate cu efecte pozitive sau nu au efecte”, spune prof. Smith.

Unele dovezi arata ca prevalenta diabetului tip 2 este mai mica la cei ce beau regulat cafea.
 

Printre efectele benefice atribuite cafelei se numara riscul mai mic de a face litiaza biliara (pietre in vezica biliara), imbuntatirea functiilor cognitive, reudcerea riscului de cancer la colon si de aparitie a bolii Parkinson.

Datele prinvind efectele negative ale cafelei – precum incontinenta urinara sau favorizarea crizelor de guta – provin in general din studii asupra unor persoane care consumau cantitati excesive de cafea.

Renuntarea la cafea poate produce, la unele persoane, dureri de cap si depresie, ceea ce arata ca, in aceste cazuri, este cu adevarat vorba despre dependenta (adictie), iar orice comportament adictiv este negativ, crede psihoterapeutul Juliet Carter.a

“Fie ca e vorba despre mancatul in exces, fie despre consumul de cafea, esti la bunul plac al acestor pofte, ceea ce te face sa eviti confruntarea cu realitatea si ascunde ceea ce se intampla de fapt. Trebuie sa-ti pui intrebarea: de ce ai nevoie de acest stimulent? De ce te simti atat de epuizat, supra-stresat si dezechilibrat? E mai bine sa te ocupi de aceste probleme si sa te straduiesti sa renunti la obiceiul respectiv.”

Sursa: Mail Online

“Camera amintirilor” – un tratament neconventional pentru boala Alzheimer

La centrul Coombe End Court, Marea Britanie, unde sunt ingrijiti pacienti care sufera de maladia Alzheimer, personalul utilizeaza un mijloc terapeutic original si eficient: o incapere mobilata si decorata in stilul anilor 1950.

O masina de scris Remington, un telefon cu disc, o masina de cusut Singer, cu pedala; un aspirator Hoover (un model de acum o jumatate de secol), fotografii alb-negru si mobilier in stilul anilor '50 au fost folosite pentru a amenaja o camera care sa-i transporte pe pacienti inapoi in zilele bune ale tineretii lor si sa ii stimuleaza sa-si regaseasca amintiri placute.

Asupra pacientilor, acest lucru are un efect calmant si ii ajuta sa-si depaseasca momentele de confuzie.

Prin utilizarea "camerei amintirilor", cantitatea de medicamente anti-psihotice administrate s-a redus considerabil, iar calitatea vietii pacientilor s-a imbunatatit.

Sursa: Mail Online

Fleacurile care ţin hainele pe noi

Primul nasture a apărut în peisajul vestimentar în urmă cu aproximativ 3.000 de ani; rolul său era însă unul pur decorativ. Unui geniu rămas necunoscut i-a trecut prin cap să perforeze micul bănuţ şi, în acest fel, a început o revoluţie vestimentară fără precedent.

Agrafa sau fibula (şi verişoara ei modernă, broşa) e cunoscută încă din Antichitate ca o bijuterie cu rol mai degrabă decorativ, deşi era folosită uneori pentru a susţine capetele peplumului, o haină scurtă, fără mâneci, purtată peste tunică de femeile civilizaţiei greco-romane. De cele mai multe ori, fibulele era confecţionate din metal, mai rar argint, aur sau bronz; de asemenea, erau emailate, fasonate sau intarsiate frecvent cu pietre preţioase, metale nobile sau fildeş. Pe parcursul istoriei, au fost folosite drept agrafe ornamentale de către romani, greci, popoarele germanice, celţi, precum şi de popoarele migratoare ale Europei în epoca bronzului.

Începuturi: fibula exprima identitatea purtătorului

Primele fibule datează însă chiar din Neolitic şi erau confecţionate din os. Fibula funcţiona pe principiul acului de siguranţă de astăzi şi avea rolul de a ţine hainele împreună. Ea a căpătat în timp o mare importanţă, ajungând să exprime identitatea purtătorului, indicând etnia şi clasa. Fibulele tot mai complexe devin o importantă parte a îmbrăcăminţii în Antichitatea târzie, dar şi a echipamentului militar roman.

Acelaşi gen de fibule a putut fi descoperit la cele două capete ale Imperiului Roman, în zona limes, la graniţa cu barbarii, ceea ce ne spune ceva şi despre amploarea modei, dar şi despre influenţele reciproce din acele zone aculturale. Amestecul stilistic sintetizat în astfel de obiecte e descris de Lawrence Nees, în lucrarea sa Arta medievală timpurie. El notează că „un anume tip de fibulă purtată de Stilicon Flavius şi de fiul său, ca şi de Turcius Secundus, putea fi găsit printre lucrările de artă ale celor cunoscuţi îndeobşte sub numele de barbari, pe măsură ce noile simboluri germanice uzurpau simbolurile autorităţii imperiale. Se pare că originile acestui tip de fibulă erau celtice şi ajunsese să fie adoptat de aristocraţii romani pasionaţi de exotisme, fiind naturalizat ca însemn al civilizaţiei romane şi, apoi, exportat”.

Nasturii, folosiţi din abundenţă în Franţa anilor 1300

Primul nasture şi-a făcut apariţia cam cu 3.000 de ani în urmă, în epoca bronzului, dar rolul său era unul pur decorativ. „Mondenii” acelor timpuri purtau aceste accesorii făcute din os, corn, lemn, metal sau chiar cochilii de melci. Dar, în absenţa găurilor, se poate vorbi mai degrabă despre butoni sau, şi mai bine, despre broşe. În acele timpuri, oamenii purtau centuri, ace de siguranţă şi broşe – forme rudimentare ale acestora, evident – pentru a prinde materialele cu care se îmbrăcau şi pentru a le ţine împreună. Unui geniu necunoscut i-a trecut prin cap să perforeze micul bănuţ cu rol ornamental, producând astfel o revoluţie vestimentară. Ideea găuririi – care a făcut din buton nasture – a ajuns în Europa cam pe la 1200, adusă, ca atâtea alte lucruri, de la turci şi de la mongoli de către cruciaţi.

Francezii au fost cei care au descoperit uriaşul potenţial al nasturilor şi au constituit prima breaslă dedicată fabricării acestor accesorii, cam pe la 1250. Manufacturile de profil produceau atunci nasturi complecşi, aproape obiecte de artă, pentru răsfăţaţii aristocraţiei. Nobilimea, la rândul ei, a promovat legi pentru a proteja utilizarea nasturilor. A rezultat astfel o nouă modalitate de exprimare a statusului social: nasturii au devenit un simbol, şi nu unul discret, folosit nu pentru utilitatea lor de a ţine împreună componentele unui obiect de vestimentaţie, ci în primul rând ca podoabă. Pe la mijlocul anilor 1300, nasturii deveniseră deja o afacere şi lumea îi iubea. Croitorii îi foloseau din abundenţă mai ales în Franţa, devenită capitala europeană a nasturilor, unde breasla făcea un profit considerabil producând nasturi pentru haine, rochii şi orice alt obiect de îmbrăcăminte care ar fi putut avea nevoie de ei.

Mania nasturilor a năucit până şi minţile regeşti

Europa intrase în epoca nebuniei nasturilor în aşa măsură încât biserica s-a simţit datoare să promoveze un act prin care să denunţe această „capcană diavolească”, mai cu seamă referitor la hainele doamnelor care aveau ataşaţi nasturi peste tot.

Mania nasturilor a năucit până şi minţile regeşti şi a dat de mâncare croitorilor profesionişti. Istoricii notează că, în 1520, regele FranciscI al Franţei a purtat la o întâlnire oficială cu regele Henric al VIII-lea al Angliei o haină – sau mai degrabă o armură – împodobită cu nu mai puţin de 13.600 de nasturi. Lipsa de confort trebuie să fi fost compensată de satisfacţia că îmbrăcămintea omologului său – de asemenea, încărcată cu nasturi – nu atârna nici ea mai puţin...

Pasiunea aceasta nebunească pentru nasturi nu putea ţine însă la nesfârşit, mai ales că puritanii au luat atitudine şi au condamnat obiceiul ataşării nasturilor în exces, considerându-l un semn al păcatului; aşa că în secolul al XVI-lea, popularitatea acestor accesorii a început să se stingă. Nu era vorba despre faptul că nu mai erau la modă, ci doar că numărul lor s-a redus simţitor. În replică, făuritorii de nasturi s-au apucat să creeze accesorii din ce în ce mai sofisticate şi au scos pe piaţă nasturi din metale preţioase: aur, fildeş şi chiar diamante.

Acestea din urmă au părut puţin cam excentrice pentru nişte nasturi, dar, în 1620, primul duce de Buckingham le-a redat strălucirea şi prestigiul, atunci când a apărut îmbrăcat într-un costum acoperit cu astfel de nasturi, cei mai mulţi dintre ei pur decorativi. Oricum, nu oricine îşi putea permite să poarte aşa ceva, astfel că meşteşugarii utilizau din plin şi argintul, ceramica sau mătasea. În plus, artiştii de atunci îşi umpleau timpul liber pictând portrete şi scene diverse pe suprafaţa minusculă a unui nasture. Cât îl priveşte pe Ludovic al XIV-lea al Franţei – Regele Soare, acesta îşi preţuia foarte tare nasturii şi îşi încuraja anturajul să aibă propria armată de nasturi coloraţi pe tunică.

Percheziţie în garderobe, în căutarea hainelor cu nasturi necorespunzători

Dacă cineva mai avea vreo urmă de îndoială în secolul al XVII-lea asupra importanţei acestor minuscule accesorii vestimentare, declanşarea Războiului nasturilor a fost de natură să i-o spulbere. Croitorii francezi sunt responsabili de declanşarea conflictului şi au şi câştigat prima bătălie folosind nasturi din şnur în locul nasturilor tipici, creaţi de meşteşugari.

Aceştia arătau în fapt ca nişte sfere sau discuri împletite, care funcţionau foarte bine pe post de nasturi, asortaţi cu alte găitane şi brandenburguri folosite la ornarea hainelor. Iniţiativa a înfuriat breasla producătorilor de nasturi, care a făcut lobby pe lângă guvern pentru a-şi apăra interesele. A fost promovată o lege prin care croitorii care aveau astfel de iniţiative erau amendaţi. Legea nu a fost de natură să-i satisfacă pe producători, care au insistat pentru aplicarea ei în forţă. Ei doreau percheziţionarea garderobelor, amendarea sau chiar arestarea celor care erau prinşi că au în şifoniere haine cu nasturi necorespunzători. Este neclar până unde s-a ajuns cu acest război, dar, între timp, fabricanţii de nasturi din celelalte ţări îşi încordau muşchii, încercând să profite de războiul comercial francez pentru a câştiga o bucată din piaţa de profil.

Către finalul anilor 1700, nasturii mari din metal sunt la apogeu, iar acest lucru se vede pe uniforme şi nu numai. Se pare că Napoleon a fost cel care a introdus moda hainelor cu mâneci închise cu nasturi, dar şi pe cea a tunicilor cu acelaşi sistem.

Începând cu secolul al XIX-lea, nasturii se produc pe scară largă, în forme şi din materiale diverse. Nicio istorie a nasturilor nu ar fi însă completă fără a-i menţiona pe cei realizaţi din perle; un transport de mărfuri din Japonia a inundat piaţa britanică în 1860, determinând o nouă modă printre celebrităţile momentului. Dar cei mai populari nasturi ai secolului XIX – pentru că erau accesibili ca preţ şi manoperă – au fost cei din sticlă neagră, imitând perlele. Modelul îl constituiau nasturii purtaţi de Regina Victoria după moartea soţului său, prinţul Albert, în 1861.

Început dificil pentru banalul fermoar

Anual se produc în lume miliarde de fermoare, dar această invenţie nu a fost de la început una de succes. Primul fermoar e legat de numele lui Elias Howe, inventatorul maşinii de cusut. În 1851, el a patentat un „sistem de închidere autotomată a hainelor” – ceea ce am numi azi un fermoar, doar că într-o formă rudimentară, folosind un soi de agrafe care se cuplau manual. Howe nu a văzut însă potenţialul descoperirii sale, astfel că nu a investit în invenţia sa. Patru decenii mai târziu, Whitcomb L. Judson a înregistrat un alt patent pentru un mecanism care cupla între ele copcile pentru închiderea pantofilor.

Inginerul Gideon Sundback este cel care s-a apropiat cel mai mult de fermoarul din zilele noastre. Producătorii s-au lăsat greu convinşi să scoată acest sistem de închidere pe piaţă şi, multă vreme, el a fost folosit numai pentru pantofi. În timpul Primului Război Mondial, sistemul cu pricina a fost folosit mai ales la costumele de zbor şi la închiderea chimirelor.

Fermoarul câştigă lupta cu nasturii în anii ’30

Fermoarele au început să aibă succes şi priză la public doar odată cu diversificarea materialelor din care era confecţionat – metal sau plastic; acesta din urmă e mai uşor, pliabil şi lesne de întreţinut. În anii 1930, o campanie de vânzări de haine pentru copii a utilizat pentru prima oară fermoarul la obiectele de îmbrăcăminte. Ideea campaniei era aceea de a le da posibilitatea (şi încrederea) celor mici să se îmbrace singuri. Fermoarul a câştigat lupta cu nasturii în 1937, când designerii francezi l-au utilizat la pantalonii bărbăteşti.  Revista „Esquire” declara atunci fermoarul cea mai nouă idee în moda masculină şi acorda acestui sistem de închidere virtuţi noi: aceea de a exclude posibilitatea deschiderii fără intenţie.

Un alt moment de cotitură în istoria acestui sistem de închidere a hainelor a fost fermoarul ale cărui capete se pot separa, folosit azi mai ales la canadiene. În zilele noastre, fermoarul e peste tot, la încălţăminte, îmbrăcăminte, la genţile de voiaj sau la alte obiecte. Miile de kilometri de fermoare produse zilnic împlinesc nevoile consumatorilor graţie eforturilor câtorva inventatori.

Însă anii din urmă sunt tot mai agitaţi de apariţia altui sistem de închidere a hainelor, velcro, care se bazează pe aderenţa rapidă a unei suprafeţe de nailon la o suprafaţă scămoşată. Sistemul a fost inventat în 1948 de către inginerul elveţian Georges de Mestral, care a observat cât de greu poate îndepărta ciulinii din blana câinelui său şi de pe pantaloni, după lungile plimbări de după-amiază. Velcro este acronimul cuvintelor velur şi croşete, termeni descriind foarte exact sistemul de prindere care a făcut posibile costumele de înaltă protecţie termică ale cosmonauţilor, dar şi îndrăzneala modei de iarnă din staţiunile de ski. 

Ce să faci şi ce să nu faci ca să trăieşti mult

În noianul de ştiri contradictorii cu care suntem zilnic bombardaţi şi care ne înştiinţează, alternativ, că e bine să bem cafea şi că e dăunător să o bem, că e periculos să consumăm vin şi că vinul ne face bine, nu e de mirare că ne simţim tot mai zăpăciţi şi că simţim deseori nevoia unui îndrumător simplu, scurt, la obiect, care să sintetizeze înţelepciunea medicală a ultimilor ani şi să ne-o ofere într-o formă accesibilă (dacă se poate şi agreabilă, cu atât mai bine). Ei bine, se poate: o carte recent apărută, scrisă de un medic competent şi experimentat, adună roadele cercetărilor ştiinţifice şi ale experienţei autorului în 65 de sfaturi – unele surprinzătoare – privind modul în care putem trăi mult şi sănătos.

Dr. David Agus este o personalitate a lumii medicale americane, dar şi o figură populară în rândul publicului larg. Profesor de medicină şi inginerie în cadrul a două instituţii reputate -  Keck School of Medicine şi Viterbi School of Engineering – Agus este cunoscut pentru studiile sale în domeniul terapiei cancerului, dar şi pentru apariţiile sale în mass media, precum şi ca autor al unor cărţi.

Cea mai recentă carte a sa, proaspăt apărută în această lună, este intitulată, inspirat, A Short Guide to a Long Life – adică exact ceea ce-şi dorea lumea: o călăuză scurtă, accesibilă, pe drumul spre sănătate şi longevitate.

Listele sale de lucruri pe care e bine să le facem şi cele de lucruri pe care e mai bine să nu le facem, dacă vrem să trăim mult şi bine, conţin în total 65 de sfaturi pertinente, unele „clasice”, validate de experienţa colectivă a comunităţilor umane de-a lungul secolelor, altele neaşteptate, contrazicând concepţii foarte răspândite şi  obiceiuri la modă. 

Urmând tendinţa de a sintetiza şi stilul concis care reprezintă atuurile cărţii, iată în continuare un şir de exemple de recomandări cuprinse în carte, unele tradiţionale, altele surprinzătoare, dar toate meritând să reflectăm asupra lor.

Surprinzător: feriţi-vă de moda dietei cu sucuri

Când punem fructe sau legume în blender, care le fragmentează în particule foarte mărunte, ce intră în contact cu aerul pe o mare suprafaţă, aceste alimente se oxidează şi se degradează aproape instantaneu, explică dr. Agus. E mult mai bine să mâncăm fructe şui legume ca atare decât sub formă de suc.

De altfel, un studiu recent a evidenţiat deosebirea dintre fructe şi sucul de fructe (fie el şi proaspăt preparat) în ceea ce priveşte consecinţele pentru sănătate.

Clasic: beţi puţin vin la cină 

Puţin, da? Câte un pahar de vin, seara, de câteva ori pe săptămână, face bine sănătăţii, este de părere dr. Agus, raliindu-se multor altor specialişti care consideră că un consum moderat de vin este benefic pentru organism. Moderaţia este elementul-cheie.

Surprinzător: dezbrăcaţi-vă 

Nu ştiu la ce se gândeşte fiecare citind acest sfat, dar dr. Agus se referă la obiceiul, bun pentru sănătate, al examinării periodice a propriului corp. Prin urmare, ne sfătuieşte să ne dezbrăcăm în pielea goală şi să ne privim cu atenţie într-o oglindă mare, pentru a  depista eventuale schimbări care pot anunţa o problemă de sănătate. Modificări la nivelul pielii – pete, erupţii, leziuni – pot fi semne ale unor probleme ce trebuie investigate şi tratate; modificarea de aspect a unei aluniţe, de exemplu, poate semnala apariţia cancerului de piele şi e important ca tratamentul lui să fie întreprins cât mai devreme. Medicul recomandă să fim atenţi şi la aspectul părului, al unghiilor, să ne examinăm periodic interiorul cavităţii bucale, tot pentru a observa eventuale semne al unor afecţiuni care, „luate din pripă”, pot fi tratate cu succes. 

Clasic: nu trăiţi singuri 

Cei care au un partener de viaţă cu care se înţeleg bine trăiesc mai mult şi au o sănătate mai bună. Existenţa unui partener de viaţă ne încurajează să fim mai grijulii cu igiena şi sănătatea; tot partenerul, care ne cunoaşte bine, poate observa, în înfăţişarea sau comportamentul nostru, schimbări aparent mărunte, dar care pot semnala o problemă de sănătate, iar sprijinul său afectuos atenuează stresul care, după cum ştim, este o cauză majoră a apariţiei multor boli. 

Surprinzător: nu vă apucaţi de cure de detoxificare

Deşi moda acestor cure, alimentată de campanii agresive de reclamă, este în plină înflorire, dr. Agus o consideră un nonsens. Dacă duci o viaţă sănătoasă, n-ai nevoie de niciun fel de cură de detoxificare.

Clasic: nu săriţi peste micul dejun

După cele câteva ore fără hrană, din timpul nopţii, organismul are nevoie de un imbold metabolic pentru a începe ziua cu bine. Alimentând corpul cu combustibil de dimineaţă, ne sporim productivitatea pentru întreaga zi. În schimb, dacă trece prea mult timp între ora trezirii şi cea la care mâncăm, corpul începe să secrete hormoni de stres (precum cortizolul), care influenţează negativ starea generală şi metabolismul, printre altele stimulând depunerea de grăsime. Persoanele care iau zilnic micul dejun sunt, în general, mai sănătoase, iar a sări peste această primă masă a zilei, din lipsă de timp sau în ideea de a slăbi, este unul dintre cele mai nocive obiceiuri. 

Surprinzător: renunţaţi la încălţări incomode, ca să trăiţi mai mult

În special pantofii cu tocuri înalte purtaţi de femei (dar, în general, orice încălţăminte inconfortabilă), din cauza căreia  vă dor picioarele, este dăunătoare. Ceea ce provoacă durerea, explică dr. Agus, este inflamaţia, iar inflamaţia este un proces care, pe lângă faptul că vă provoacă necazuri cu încheieturile, poate favoriza în timp, apariţia cancerului, a bolilor de inimă şi a declinului cerebral. Aşadar, oricât de surprinzător ar părea, purtarea unor pantofi confortabili măreşte şansele de a trăi mai mult.

Clasic: staţi drept

Cei care au o ţinută dreaptă par mai zvelţi, mai tineri şi mai încrezători, dar nu e vorba numai de atât. O postură bună este asociată şi cu o sănătate mai bună şi o viaţă mai lungă. În schimb, persoanele care stau şi merg cocârjate pot avea, de-a lungul vremii, tot felul de probleme de sănătate: dureri de spate, dureri ale gâtului, artrită, probleme ale articulaţiei temporo-mandibulare, dureri musculare, indigestie, constipaţie, ateroscleroză, probleme pulmonare şi, în general, o stare fizică mai proastă. Studiile au arătat că persoanele care suferă de hipercifoză (au coloana vertebrală curbată în dreptul umerilor) prezintă un risc de deces semnificativ mai mare decât persoanele cu o coloană dreaptă. Pentru a avea o postură bună, o ţinută dreaptă şi degajată în acelaşi timp, este esenţial să vă antrenaţi muşchii trunchiului – muşchii abdomenului şi ai spatelui, adică. 

Surprinzător: daţi-le-ncolo de vitamine!

Cu excepţia cazului în care trebuie să trataţi o carenţă  specifică ori a perioadelor de sarcină sau alăptare, nu vă bateţi capul cu suplimente de vitamine şi minerale. Adesea, ele nu înseamnă decât bani aruncaţi, iar în unele cazuri, pot face mai mult rău decât bine.

Clasic: zâmbiţi şi gândiţi pozitiv

Când sunt bucuroşi şi senini, ne vine să zâmbim, dar- miracol! – legătura funcţionează şi în sens invers: zâmbetul ne înseninează. Zâmbetul şi râsul stimulează în corp secreţia de serotonină şi de endorfine, substanţe implicate în atenuarea durerii şi apariţia unei stări de bine. Atât de mare este puterea acestui mecanism, încât pe baza lui s-a dezvoltat un întreg curent terapeutic – terapia prin râs, una dintre cele mai plăcute metode de tratament din câte există.

Surprinzător: ţineţi-vă fişa medicală la zi şi la îndemâna celor care ar putea avea nevoie de ea

E o recomandare care ar putea fi de folos multora şi se pare că prea puţini ţin seama de ea, de vreme ce dr. Agus insistă asupra ei. 

O posibilitate ar fi să stocaţi informaţiile medicale online, încredinţând parola unei persoane de încredere – partener de viaţă, rudă ori prieten. 

Alternativ, puteţi face copii digitale (scanate) ale documentelor medicale, purtându-le asupra voastră, stocate într-un dispozitiv USB. 

Important este ca, în caz de urgenţă (un accident, de pildă), medicii să poată avea acces la aceste informaţii, pentru a şti ce au de făcut, evitându-se astfel situaţii potenţial fatale, cum ar fi administrarea de penicilină unei persoane care e alergică la acest antibiotic.

Alte sfaturi din „îndrumarul scurt pentru o viaţă lungă” al dr. Agus? Consumaţi cafeină cu moderaţie. Dormiţi suficient şi aveţi grijă de calitatea somnului. Evitaţi să staţi jos multă vreme. Duceţi o viaţă ordonată, cu un orar pe cât posibil regulat, iar pentru a vă ajuta în acest sens, luaţi-vă un câine: veţi face mai multă mişcare, iar necesitatea de a-l hrăni şi plimba la ore regulate vă va ajuta să vă organizaţi propria viaţă, totul spre binele sănătăţii.