vineri, 22 iunie 2012

O zi plina de roade




Un bogat om de afaceri crestin a decis ca este timpul sa-si lase un succesor la comanda companiei sale. In loc de a se orienta spre unul din directorii firmei sau copiii sai, el a decis sa incerce ceva deosebit.

Intr-o zi si-a convocat tot executivul care era format din tineri si le-a spus:
- Dragii mei, a sosit timpul sa-mi numesc un inlocuitor la conducerea companiei in calitate de manager general (CEO). Asa ca decizia mea este ca unul din voi sa ocupe acest post.
Toti au ramas socati, in timp ce seful a continuat:
- Astazi intentionez sa va dau fiecaruia cate o samanta – o samanta speciala. Vreau ca sa luati samanta aceasta acasa, s-o plantati, s-o udati si apoi exact peste un an sa veniti cu planta care a rasarit si crecut din aceasta samanta. Cu acea ocazie voi analiza planta fiecaruia si dupa un criteriu personal voi alege viitorul manager general.
Un tanar, pe nume Jim a fost prezent la intalnire si asemenea fiecaruia a primit si el o samanta. A plecat acasa si cu entuziasm a impartasit sotiei planul sefului. Sotia l-a ajutat sa gaseasca un vas potrivit, pamant de calitate imbunatatit cu ingrasamant natural si apoi a plantat samanta. In fiecare zi Jim turna apa in acel vas si astepta cu nerabdare sa vada un semn ca samanta a incoltit si o mica planta si-a facut aparitia. Dupa vreo trei saptamani, colegii lui vorbeau despre semintele lor si despre  plantele care au inceput sa rasara. Jim urmarea cu atentie vasul in care plantase samanta, dar nimic nu se intampla.Trei, patru, cinci saptamani au trecut dar in vasul cu pamant nu se vedea nici un semn de incoltire si crestere. Colegii lui vorbeau deja despre plantele lor, dar Jim se simtea falimentar in incercarea lui de a face samanta sa se transforme in planta. Au trecut sase luni – nimic insa nu se intamplase in vasul cu pamant al lui Jim. Cu nespusa parere de rau Jim si-a dat seama ca omorase  samanta. Fiecare din colegii lui aveau deja pomi, plante, iar el nu avea nimic. Oricum Jim a hotarat sa nu spuna colegilor sai nimic din experienta lui esuata. El a hotarat insa sa continue sa ude samata si sa-i adauge ingrasamant…cine stie? Poate intr-o zi samanta va incolti.
Dupa exact un an, fiecare din cei ce primisera o samanta de la sef, si-au adus vasele lor cu plante pentru a fi inspectate. Jim a spus sotiei ca el nu indrazneste sa mearga la companie cu un vas gol. Sotia insa l-a incurajat sa fie cinstit cu ceea ce i s-a intamplat. Desi a simtit un gol in stomac gandindu-se la experienta pe care o va avea – poate cea mai jenanta experienta din viata lui – a hotarat totusi sa dea ascultare sfatului sotiei.
Astfel, in ziua hotarata pentru inspectie, Jim si-a luat vasul in care nu era decat pamant si s-a prezentat la sala de conferinte a companiei. Cand a intrat in sala, Jim a fost socat de varietatea de plante din vasele colegilor lui. Plantele erau minunate: diferite in culori si marimi. Jim si-a pus vasul pe podea si multi din colegii lui au bufnit in ras – altii l-au compatimit sincer.
Cand seful si-a facut aparitia, a salutat membrii executivului rotindu-si privirea asupra tuturor. Jim cauta un colt cat mai indepartat pentru a se ascunde.
- Wau! Ce plante minunate, copaci, flori ati crescut voi! – a spus seful. Astazi unul din voi va fi numit managerul general al companiei.
Deodata, seful l-a descoperit pe Jim in coltul cel mai indepartat al salii cu vasul sau gol. A rugat pe directorul financiar sa-l invite pe Jim in fata. Jim a inghetat! El a inceput sa gandeasca cam asa, “Seful si-a dat seama de esecul meu. Mare lucru sa nu ma concedieze.”
Cand Jim a a juns in fata, seful l-a intrebat ce s-a intamplat cu samanta lui. Astfel ca Jim a trebuit sa-i spuna istoria sa.Dupa ce Jim a terminat, seful a spus ca toata lumea, cu exceptia lui Jim, sa ocupe un loc.Apoi, aratand cu mana spre Jim a spus,
- Iata-l pe noul vostru manager general. Numele lui este Jim.
Lui Jim nu-i venea sa creada. Jim falimentase total in plantarea semintei. Cum putea el sa fie manager general cu un asemenea esec?
Apoi seful a continuat:
- Cu un an in urma, am dat fiecaruia din cei prezenti in aceasta sala – o samanta. V-am spus sa luati samanta, sa o plantati, sa o udati si sa mi-o aduceti astazi inapoi. Ceea ce voi nu ati stiut este ca toate semintele pe care vi le-am dat au fost fierte – toate au fost seminte moarte care nu aveau cum sa incolteasca. Toti cu exceptia lui Jim mi-ati adus pomi, plante, flori. Cand v-ati dat seama ca samanta pe care v-am dat-o eu nu incolteste, ati inlocuit-o cu alta samanta procurata de voi. Jim a fost  singurul care a avut curajul si cinstea de a aduce vasul cu planta mea in el. Pentru acest motiv el va fi numit managerul general al companiei mele.

Daca plantezi cinste – vei culege incredere
Daca plantezi bunatate – vei culege prieteni
Daca plantezi umilinta – vei culege maretie
Daca plantezi perseverenta – vei culege satisfactie
Daca plantezi respect – vei culege perspectiva
Daca plantezi harnicie – vei culege succes
Daca plantezi iertare – vei culege impacare
Daca plantezi credinta in Isus – vei avea o recolta bogata.
Atentie: ce plantezi azi – vei culege maine   !!!!

Niciun comentariu: