Manipularea opiniei basarabenilor despre România

Depărtarea regimului de la Bucureşti de Moscova, la sfârşitul anilor ’60, şi apropierea de Occident şi de China, vizita preşedintelui american Richard Nixon în România şi adoptarea naţionalismului ca politică de stat stârnesc în stânga Prutului un puternic discurs antiromânesc. Acesta se înteţeşte pe fondul condamnării de către Ceauşescu a intervenţiei Trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia: instruiţi de Moscova, numeroşi propagandişti împânzesc teritoriile de graniţă ale Basarabiei, construind o imagine nu tocmai favorabilă României – un stat care se îndepărta de linia internaţionalismului proletar şi devenea un pericol pentru unitatea blocului comunist.

Sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70 cunosc o intensificare a muncii ideologice a regimului sovietic în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Intuind noul curs pe care avea să-l ia mai târziu evoluţia regimului de la Bucureşti, spre un comunism naţional, C.C. al P.C.U.S. adoptă – printr-o hotărâre din mai 1968 – o serie de măsuri de ajutorare a R.S.S.M. în munca ideologică. Printre cerinţele Moscovei se numărau controlul mult mai atent al circulaţiei cărţilor şi publicaţiilor din ţara vecină, R.S.R., dar şi informarea ascultătorilor despre prietenia ce lega, în viziunea Kremlinului, popoarele moldovenesc, ucrainean şi rus. De asemenea, se cerea o mai mare atenţie acordată evenimentelor istorice din trecutul republicii (instaurarea puterii sovietice şi unirea Basarabiei cu U.R.S.S., eliberarea Moldovei Sovietice de ocupanţii fascişti). În textul hotărârii se mai găseau propuneri legate de intensificarea emisiunilor în limba moldovenească la radio sau dezvoltarea presei scrise în aceeaşi limbă[1].

Academia de la Moscova trebuia să ajute instituţiile de la Chişinău

Deosebit de importante sunt propunerile legate de activitatea ştiinţifică. Astfel, C.C. al P.C.U.S. însărcina Academia de ştiinţe a U.R.S.S. să ofere ajutor logistic şi ştiinţific instituţiilor de la Chişinău, în elaborarea de pe poziţii corecte a unor lucrări referitoare la dezvoltarea naţiunii, limbii şi culturii moldoveneşti, la relaţiile sovieto-române, care, din perspectiva ruşilor, erau evaluate tendenţios la Bucureşti. Temele principale care trebuiau adoptate erau: rolul eliberator al Rusiei în Balcani, influenţa Revoluţiei Ruse în România, rolul Armatei Sovietice la eliberarea României. Editura „Nauka” a fost obligată să publice la timp lucrările care abordau subiectele enumerate mai sus. Însă, pe lângă măsurile legate de activitatea ştiinţifică, publicistică, de controlul mai atent al circulaţiei turiştilor din R.S.R. sau al cetăţenilor români care veneau cu viză individuală, o atenţie deosebită s-a acordat muncii propagandistice în zona de frontieră. Astfel, C.C. al P.C.M. hotăra creşterea numărului de propagandişti şi a vizitelor acestora în localităţile de frontieră, unde să ţină prelegeri în faţa muncitorilor din colhozuri, sovhozuri, întreprinderi sau unităţi de învăţământ, despre politica externă a Uniunii Sovietice, succesele poporului moldovenesc în economie şi cultură datorate ajutorului oferit de statele unionale[2].

Depunerea de flori la mormântul mareşalului Mannerheim irită Moscova

În urma acestor hotărâri, o armată de propagandişti a început să circule pe teritoriile de graniţă ale Basarabiei, ţinând prelegeri pe diverse teme, al căror scop era manipularea viziunii basarabenilor despre România, dar şi despre ultimele schimbări ale politicii regimului comunist din dreapta Prutului. Această acutizare a confruntării ideologice şi a accentuării discursului antiromânesc se produce pe fondul condamnării de către Ceauşescu a intervenţiei trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia a, precum şi pe fondul unor gesturi ale diplomaţilor români care au stârnit indignarea Moscovei, cum ar fi depunerea de flori la mormântul mareşalului Mannerheim; gest apreciat în Vest, dar sancţionat în Est[3].

Depărtarea Bucureştiului de Moscova şi apropierea de Occident şi de China, vizita lui Nixon în România, adoptarea naţionalismului ca politică de stat la Congresul al X-lea au stârnit în stânga Prutului un contradiscurs. Problema Basarabiei a fost discutată la fiecare întâlnire la nivel înalt între oficialii U.R.S.S. şi R.S.R. Disensiunile apăreau mereu în jurul modului cum istoricii de o parte şi de alta a graniţei tratau apartenenţa teritoriului dintre Prut şi Nistru la romanitatea orientală, la spaţiul românesc.

„Lecţii” de instruire ideologică în colhozuri, sovhozuri şi întreprinderi

Pe acest fond îşi desfăşurau activitatea propagandiştii sovietici în localităţile de graniţă, iar rapoartele lor de activitate vorbesc despre metodele de construire a unei imagini nu tocmai favorabile României. Periodic, militanţii mergeau prin colhozuri, sovhozuri, întreprinderi, unde ţineau lecţii muncitorilor pe marginea materialelor emise de către C.C. al P.C.U.S. „despre situaţia actuală”. Întâlnirile propagandiştilor sovieticii cu muncitorii din Basarabia aveau loc atât în cluburi şi săli de conferinţe, dar şi la locul de producţie, în ferme şi la ariile de treierat. Potrivit raportorilor, în timpul discuţiilor, muncitorii puneau diverse întrebări, printre cele mai dese fiind: „Cum a reacţionat presa şi guvernul României la declaraţia TASS despre depunerea de flori a delegaţiei lor la mormântul lui Mannerheim?”, „Care este situaţia în interiorul P.C. al României?”, „Există date despre faptul că România pretinde la Basarabia?”, „Va participa oare România la lucrările şedinţei de la Moscova a partidelor comuniste şi muncitoreşti?”.

La finalul raportului secretarului Comitetului Raional Cahul se afirma că muncitorii şi funcţionarii dezaprobau activitatea diplomatică a conducătorilor Partidului Comunist Român[4]. Într-o altă dare de seamă se afirma că în raionul Suvorov, după ce propagandiştii au citit scrisoarea C.C. a P.C.U.S., un muncitor a întrebat: „Ce măsuri ia partidul şi guvernul în lupta împotriva pătrunderii la noi prin literatură, muzică şi artă a ideologiei burgheze?”[5], cu referire directă la circulaţia informaţiei şi a literaturii dinspre dreapta spre stânga Prutului. La o altă întâlnire de acest fel din judeţul Soroca, potrivit informatorului, muncitorii ar fi întrebat printre altele: „De ce s-au înrăutăţi relaţiile noastre cu România?”, „Prin ce se explică faptul că Ceauşescu a schimbat cursul trasat de Gheorghe Gheorghiu-Dej?”

Potrivit raportorilor, muncitorii urmăreau cu deosebit interes politica internaţională, evident filtrată ideologic prin grija Kremlinului. Astfel, potrivit documentelor de partid ale P.C.M., muncitorii din Dubăsari se arătaseră nemulţumiţi de declaraţia lui Nicolae Ceauşescu la Reuniunea Internaţională a partidelor comuniste şi muncitoreşti de la Moscova[6], iar muncitorii din Raionul Glodeni erau indignaţi de atitudinea antisovietică a României şi de sprijinul pe care îl acorda Chinei în cadrul dezbaterilor aceleiaşi conferinţe. La finalul notei informative, semnatarul afirma că din aceste declaraţii muncitorii înţeleg bine politica externă şi cine este prietenul adevărat al U.R.S.S.[7].

Este evident efortul comuniştilor de la Chişinău de a construi o „lupă” impregnată ideologic, prin care locuitorii Basarabiei să privească România. În mai toate conferinţele, România era prezentată ca un stat care se depărta de linia internaţionalismului proletar, devenea treptat un pericol pentru unitatea blocului comunist şi, deci, prin aceasta, un pericol pentru U.R.S.S. şi pentru R.S.S.M. În perspectiva sovieticilor, muncitorii erau obligaţi să ia atitudine şi să-şi exprime indignarea faţă de politica de neprietenie a R.S.R., iar acest lucru nu putea fi pus în scenă de sovietici decât prin regizarea unor astfel de întâlniri, în care oamenii muncii din „Moldova Sovietică” îşi exprimau interesul şi îngrijorarea faţă de politica naţională dusă de Bucureşti.

Măsurile lui Bodiul: interzicerea periodicelor româneşti, controlul sever al turiştilor români...

În anul 1970, la o consfătuire cu secretarii raionali, secretarul P.C.M., Ivan I. Bodiul, prezinta o situaţie a Moldovei în care „propaganda imperialistă” îşi îmbunătăţise mijloacele de acţiune. Bodiul acuza China că a instigat R.S.R. să urmeze linia naţională, pentru a semăna discordie între statele socialiste, şi caracteriza politica românească fiind oportunistă, făţiş naţionalistă, iar atitudinea liderilor români drept vanitoasă. Liderul comunist de la Chişinău afirma că propaganda burgheză se folosea de această atitudine în acţiunile sale „antisovietice, anticomuniste şi contrarevoluţionară”. În plus, se arăta îngrijorat de literatura ostilă care intra în cantităţi tot mai mari în Moldova, de radiourile care rezonau la discursul naţional al Bucureştiului şi de turiştii care aveau sentimente vădit ostile Uniunii Sovietice şi politicii P.C.U.S. De asemenea, I. I. Bodiul era indignat că România nu accepta în continuare existenţa unui stat şi a unui popor moldovenesc.

Secretarul general al P.C.M. propunea o serie de măsuri care să combată acest discurs venit dinspre România (şi acţiunile pe care le inspira în Moldova): creşterea capacităţii de emisie a Radioului şi a Televiziunii de la Chişinău, interzicerea periodicelor şi a literaturii româneşti, controlul tot mai sever al turiştilor care veneau sau tranzitau Moldova. Chiar dacă îşi doreau o activitate ideologică care să dea un răspuns aşa numitelor „provocări” româneşti, oficialii de la Chişinău făceau totuşi apel la pragmatism, afirmând că această muncă ideologică trebuia dusă fără senzaţii sau vâlvă[8].

Aceasta era situaţia în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în contextul turnurii pe care o luase politica românească după 1968. Linia naţionalistă adoptată de Bucureşti, precum şi apropierea de ţările occidentale şi de China au adus la apariţia unui discurs profund ideologic, acuzator, la adresa României şi la adoptarea unor măsuri care să neutralizeze fluxul de informaţie venit dinspre dreapta Prutului. Situaţia se va schimba oarecum în anii ’70, când încep să se restabilească legături la nivel raional. Delegaţii de partid şi de stat din raioanele de graniţă din stânga şi dreapta Prutului fac vizite reciproce, scopurile principale fiind schimburile de experienţă în domeniul industrial sau agricol.