Uneori ştiinţa poate avea consecinţe nefaste, dacã ajunge sã fie
manevratã cu o dozã de nebunie. Omul alege cum sã întrebuinţeze cunoaşterea,
iar calea cea bunã nu e întotdeauna şi cea mai atractivã…iatã câţiva oameni de
ştiinţã pe care i-am putea lejer eticheta drept prototip de “mad scientist”…
Vladimir Demikhov. Creatorul câinelui bicefal.
În 1954 chirurgul sovietic Vladimir Demikhov îşi dezvãluie capodopera lumii
întregi: câinele cu douã capete. Capul unui cãţeluş este grefat pe gâtul unui
ciobãnesc german adult. Al doilea cap tânjeşte dupã lapte, deşi nu are nevoie
de hranã şi deşi laptele se scurge greşit din cauza esofagului deconectat. În
ciuda morţii iminente a animalelor din cauza respingerii ţesuturilor, Demikhov
nu s-a oprit şi a mai creat încã 19 câini bicefali în urmãtorii 15 ani.
Stubbins Ffirth. Doctorul care bea vomã.
În anii 1800 un doctor care activa în Philadelphia, Stubbins Ffirth,
formuleazã ipoteza cã febra galbenã nu este o boalã infecţioasã şi realizeazã
procedure pe sine pentru a testa teoria. Iniţial toarnã vomã infectatã în rãni
deschise, apoi bea din vomã. Nu se îmbolnãveşte, dar nu din cauzã cã febra
galbenã nu este infecţioasã: mai târziu s-a descoperit cã trebuie sã fie
infiltratã direct în circuitul sangvin, în mod normal prin înţepãtura de
ţânţar.
Joseph Mengele. Îngerul morţii.
Joseph Mengele şi-a câştigat notorietatea mai ales prin faptul cã era unul
dintre doctorii SS care supervizau selecţia de prizonieri, decizând cine
trebuia omorât şi cine avea sã lucreze silnic şi sãvârşind experimente pe cei
concentraţi în lagãre, care îl cunoşteau pe Mangele drept “îngerul morţii”. La
Auschwitz Mengele face o serie de experimente pe gemeni. Dupã ce se terminau
gemenii erau de obicei ucişi şi disecaţi. Supravegheza o operaţie în urma
cãreia doi copii romi sunt cusuţi împreunã. Mâinile copiilor se infecteazã grav
în locurile unde venele sunt rezecate. Mengele era aproape obsedat sã ia sânge
de la gemeni, de cele mai multe ori gemeni identici. Conform rapoartelor, unii
au sângerat pânã ce au murit.
Prizonierul de la Auschwitz Alex Dekel mãrturiseşte: “N-am putut niciodatã
sã accept cã Mengele credea cã face o treabã serioasã, nu din modul neserios de
abordare. Îşi exercita doar puterea. El stãpânea de fapt o mãcelãrie, pentru cã
operaţiile importante le fãcea fãrã anestezie. O datã am luat parte la o
operaţie pe stomac: Mengele îndepãrta bucãţi din stomac fãrã niciun fel de
anestezic. Altã data a operat pe inimã astfel. Era cumplit. Era un doctor care
s-a îmbolnãvit de putere. Nimeni nu i-a pus niciodatã la îndoialã activitatea.
De ce a murit X, de ce s-a prãpãdit Y? pacienţii nu contau. Spunea cã
profeseazã în numele ştiintei, dar era o nebunie totalã”.
Joseph Conrad Dippel. Adevãratul Frankenstein.
Dippel era un om de ştiinţã atât de excentric încât s-a nãscut chiar în
castelul Frankenstein, în 1673, o locaţie apropiatã de Darmstadt, în Germania.
Se presupune cã el ar fi modelul pentru romanul lui Mary Shelley, deşi ideea
rãmâne controversatã.
Dupã ce studiazã teologia, filosofia şi alchimia, elaboreazã un ulei animal
pe bazã de oase, sânge şi alte produse animale, uleiul lui Dippel care ar fi
trebuit sã echivaleze elixirul vieţii din visul alchimiştilor. Se spune cã
munca sa anatomicã implica uneori fierberea mai multor pãrţi corporale în
cazane mari pentru a face un fel de “ciorbã”, ba chiar a încercat sã facã
transfer de suflete de la un cadavru la celãlalt întrebuinţând un furtun, o
pâlnie şi mult lubrifiant…
Giovanni Aldini. Cel ce electrocuta cadavre.
Aldini era nepotul lui Luigi Galvani. Unchiul sãu a descoperit practice
conceptual de galvanism în timpul unor experimente pe picioare de broascã.
Aldini a dus experimentele şi mai departe. Adicã pe cadavre.
În faţa unui public realizeazã un test pe un criminal spânzurat, George
Forster. Aplicã nişte tije conductoare în rectul omului, care începe sã se
mişte şi picioarele sã tresarã. Tije aplicate feţei o determinã sã se
încleşteze şi sã trepideze. Ochiul stânga iese din orbitã. Câţiva oameni se
temeau cã omul a revenit la viaţã şi chiar s-a mişcat, ceea ce însemna cã
trebuia sã fie din nou executat. Unul dintre martori a fost atât de oripilat
încât se crede cã a suferit un atac de cord dupã “spectacol”.
Sergei Bruyukhonenho. Cãlãul câinilor.
Înainte de Demikhov, experimentele nebuneşti ale lui Bruyukhonenko deschid
calea cãtre dezvoltarea operaţiilor pe cord. Dezvoltã o maşinãrie rudimentarã
denumitã autojector (pentru inimã şi plãmâni). Uzitând aceastã maşinã
primitivã, omul de ştiinţã menţine în viaţã capetele câtorva câini decapitaţi.
În 1928 aratã audienţei un astfel de cap canin. Pentru a demonstra validitatea
experimentului, trãsneşte un ciocan de masã. Capul se mişcã. Când îi aruncã o
luminã în ochi, acesta clipeşte. Şi când îi dã de mâncare o bucatã de brânzã,
rãmãşiţele ţâşnesc prin tubul esofagian, spre dezgustul publicului.
Andrew Ure. Mãcelarul scoţian.
În ciuda realizãrilor sale medicale deloc neglijabile, Andrew Ure este mai
degrabã cunoscut pentru cele patru experimente sãvârşite pe Matthew Clydesdale,
pe data de 4 noiembrie 1818. Primul a presupus o incizie în ceafã, în urma
cãreia s-a înlãturat o parte din vertebra. O incizie se face în în şoldul
stâng. Apoi o tãieturã în cãlcâi. Douã tije conectate la o baterie sunt plasate
în gât şi şold, ceea ce cauzeazã convulsii extraordinare şi incontrolabile. A
doua tijã este apoi plasatã în cãlcâi, piciorul stâng lovind cu atâta fortã
incât rãneşte un asistent. Al doilea experiment îi face diafragma sã se ridice
şi sã coboare, ca şi cum ar fi respirat din nou.
Ure a raportat cã dacã nu i s-ar fi luat sânge lui Forster sau dacã nu i
s-ar fi rupt gâtul de la spânzurãtoare, probabil cã l-ar fi readus la viaţã. Al
treilea experiment aratã expresiile faciale incredibile ale omului când I se
face o incizie în frunte. Este introdusã tija şi Forster exprimã mânie,
disperare, angoasa şi zâmbete hidoase. Chiul i-a speriat pe privitori atât de
tare încât unul dintre doctori leşinã. Ultimul experiment îi convinge pe
Forster cã este în viaţã. Se face o tãieturã în degetul arãtãtor. Odatã ce este
introdusã tija, Forster începe sã îşi ridice mâna şi sã indice oameni din
public. Oroarea evident cã s-a instalat.
Shiro Ishii: Rãul pur.
Ishii era un microbiolog şi generalul unitãţii 731, unitate pentru rãzboi
biologic din cadrul armatei imperiale japoneze în cel de-al doilea rãzboi
mondial. Se naşte în Shibayama, districtul Sanbu şi studiazã medicina la
Universitatea imperialã din Kyoto. În 1932 îşi începe experimentele preliminare
ca parte dintr-un proiect secret al armatei japoneze. În 1936 ia naştere
unitatea 731. Ishii construieşte un amre complex, de 150 de clãdiri, la
marginea oraşului Harbin, China.
Printer atrocitãţile comise de Ishii şi alţii aflaţi sub comanda sa se
numãrã: vivisecţia pe oameni în viaţã (incluzând femei însãrcinate de cãtre
doctori), amputarea unor membre ale prizonierilor şi atasarea în alte locuri
ale corpului, îngheţarea unor membre şi topirea în vederea studiului cangrenei.
Oamenii erau folosiţi şi pentru testarea de bombe şi aruncãtoare de flãcãri. Li
se injectau diverşi viruşi pentru a li se studia efectele, erau infectaţi
intenţionat cu boli venerice. Acordându-i-se imunitate de cãtre autoritãţile de
ocupaţie americane la finele rãzboiului, Ishii nu face închisoare pentru
crimele comise, murind de cancer la 67 de ani.
Kevin Warwick. Primul cyborg uman.
Warwick este un om de ştiinţã britanic şi professor de ciberneticã atât de
fascinate de roboţi încât viseazã sã devinã primul cyborg uman.
În 1998, un transmiţãtor RFID i se implanteazã sub piele, controlând uşi,
lumini, radiatoare şi alte dispositive controlate prin computer aflate în
vecinãtatea sa. Scopul principal al experimentului este testarea limitelor
corporale şi cât de uşor poate corpul sã primeascã semnale de la un chip.
În 2002 o interfaţã mai complexã este implantatã pe sistemul sãu nervos,
dobândind acces la semnalele nervoase. Experimental are un success atât de
important încât semnalul produs este suficient de detaliat încât sã permitã imitarea
de cãtre o mânã de robot a mişcãrilor mâinii umane.
Mai târziu, o extindere a experimentului, în care un dispozitiv mai simplu
este implantat în corpul soţiei sale cu scopul de a crea o conexiune
telepaticã, are de asemenea success, rezultând în prima comunicare
experimentalã dintre sistemele nervoase ale celor douã persoane.
John Lilly. Creatorul bazinului pentru eliminarea simţurilor.
Pentru a investiga ce s-ar petrece dacã creierul s-ar rupe de toţi stimuli
externi, omul de ştiinţã John Lilly construieşte primul bazin în care omul
poate fi privat de simţuri în 1954. Plutind în apã caldã ore întregi, în beznã
completã şi linişte absolutã, Lilly trãieşte fantezii intense. “Sunt prea
personale ca sã poatã fi relatate public”, declarã el. Halucinaţiile
subiecţilor sunt greu de clasificat ştiinţific. Este unul dintre motivele
pentru care cercetarea nu are rezultate concrete.
Lilly renunţã ulterior la ea, fondând firma Bazinele Samadhi, care produce
bazine doar pentru uz casnic. În 1980 munca sa ajunge model pentru filmul
“Altered States”. Lilly moare în 2001, dupã ce devine un fel de guru al
mişcãrii New Age.
Oddee.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu