Bătălia de la Călugăreni: O victorie supraevaluată de istorici

Istoricul Ioan Aurel Pop răspunde la întrebarea: A câştigat Mihai Viteazul bătălia de la Călugăreni?

Bătălia de la Călugăreni face parte dintr‑o mare campanie otomană, îndreptată împotriva Ţării Româneşti, campanie desfăşurată între august şi octombrie 1595. Scopul său a fost, cu siguranţă, înlocuirea lui Mihai Viteazul de la conducerea ţării şi, după cum s‑a văzut pe parcurs, în acord cu mărturiile certe ale unor izvoare, ocuparea directă a ţării şi includerea sa între provinciile Imperiului Otoman. Scopurile mari ale campaniei nu s‑au realizat, fiindcă nici domnul nu a fost răsturnat de pe tron, nici ţara nu a devenit paşalâc.

Lupta de la Călugăreni a fost, în toată această derulare complexă, numai un episod, căruia, în anumite perioade şi împrejurări, i s‑a dat, după părerea mea, o prea mare importanţă. În sensul strict al bătăliei din acea zi de vară – când în Ţara Românească (şi în lumea creştină răsăriteană) era 13 august, iar în Transilvania (şi în multe ţări din Occident) era 23 august – a fost categoric o victorie a creştinilor. Aceasta se poate spune din punct de vedere tehnic şi tactic. Albert Király scrie că ei, creştinii, au „luat în stăpânire câmpul de luptă“.

Edward Burton înşiră pierderile masive ale turcilor „în acea mlaştină“ şi evocă „disperarea“ vizirului „la vestea unei atât de mari înfrângeri“. Mihai însuşi scrie castelanului de Liov că, la Călugăreni, „Dumnezeu ne‑a ajutat nouă, creştinilor, în chip minunat“. Victoria nu a putut fi însă folositoare creştinilor pe moment, câtă vreme ei erau epuizaţi şi nu mai aveau întăriri, iar turcii, înfrânţi, au dispus de forţe noi. De aceea, a şi lăsat un gust amar în tabăra creştină şi mult loc interpretărilor variate. S‑a întâmplat de mai multe ori în istorie ca victoriile de etapă să nu poată fi exploatate. Pe de altă parte, relatările despre confruntările militare medievale între creştini şi otomani sunt de cele mai multe ori diametral opuse în privinţa rezultatului.

Fie că ambele părţi pretind că au învins, fie că nici una nu‑şi recunoaşte înfrângerea. Ceea ce este însă indubitabil, în legătură cu întreaga campanie otomană de la nord de Dunărea de Jos, din august‑octombrie 1595, este victoria generală creştină, salvarea statutului de autonomie a Ţării Româneşti, menţinerea lui Mihai ca domn şi alungarea turcilor peste fluviu.

De‑a lungul timpului, s‑au încetăţenit însă câteva clişee despre Călugăreni în cadrul conştiinţei colective româneşti, datorită cronicarilor târzii, gloriei dobândite postum de Mihai Viteazul, generaţiei romantice dispuse să supraliciteze cavalerismul medieval şi, mai ales istoricilor, care pregăteau formarea statului naţional şi aveau nevoie de exemple mobilizatoare din trecutul nostru.

Regimul comunist, în faza sa naţionalistă, a completat această imagine ideală şi idealizată, pe care o începuseră romanticii şi o continuaseră făuritorii Marii Uniri. Astfel, Mihai a devenit singurul actor al bătăliei victorioase de la Călugă­reni, ceea ce este fals. Victoria a fost supraevaluată, ca şi cum ar fi decis soarta viitoare a întregii campanii. S‑a mers destul de mult pe amănunte, multe com­­plet nesemnificative şi cu tentă chiar anecdotică.

În plus, „marele cârmaci“ de odinioară s‑a plasat în fruntea voievozilor, iar între preferaţii săi, din această categorie, se afla Mihai Viteazul. Toate acestea nu justifică însă zelul „reparator“ exagerat de după 1990, care a plasat, fără drept de apel, bătălia de la Călugăreni între înfrângeri, iar pe Mihai între voievozii mitizaţi şi ironizaţi.

În faţa unor deformări, instrumentalizări sau stereotipii trebuie să avem decenţa operării cu anumite corecţii oneste şi responsabile, nu cu alte exagerări. Decât să‑l facem, indirect, dar evident, vinovat pe Mihai Viteazul de culpele lui Ceauşescu şi să‑i punem pe cei doi aproape pe acelaşi plan (cum se mai întâmplă mai bine am explica tinerilor de ce se dau două zile distincte pentru confruntarea de la Călugăreni, fiindcă unii (chiar oameni de cultură) cred sincer că lupta a durat zece zile!

Bătălia de la Călugăreni rămâne un episod semnificativ, dar nu decisiv, din marea confruntare dintre creştini şi otomani, înscrisă sub semnul Ligii Sfinte şi trecută în cadrul Războiului de 15 ani. Ea nu a fost o victorie hotărâtoare a lui Mihai Viteazul şi a glorioşilor români – cum se mai spune uneori – ci o victorie de moment a creştinilor, care se aliaseră tocmai ca să dea o replică turcilor. Dacă termenul de victorie pare prea puternic, se poate vorbi de o replică creştină demnă şi fermă, cu mari pierderi pentru otomani, rămaşi dezorientaţi la finele bătăliei.