VIATA PARINTELUI CLEOPA

O MINUNE A MAICII DOMNULUI
Era in vara anului 1947. Arhimandritul Cleopa pleca la Bucuresti sa aduca obiecte bisericesti pentru noul paraclis. Ajungand in capitala, parintii de la Patriarhie l-au invitat la o intalnire duhovniceasca in casa profesorului universitar Alexandru Mironescu, unde erau deja adunati numerosi preoti, profesori si credinciosi.
Între ei erau si Arhimandritii Benedict Ghius, Dosoftei Morariu, Gherontie Ghenoiu, Parintele Profesor Dumitru Staniloae si multi alti intelectuali. Se puneau intrebari si se dadeau raspunsuri duhovnicesti. În acel moment a intrat in sala si Parintele Cleopa. Invitatii s-au sculat in picioare si, cerand binecuvantare, asteptau ca parintele sa le vorbeasca cuvant de folos.
Fiind rugat, Parintele Cleopa a inceput sa le spuna un cuvant de la Sfintii Parinti despre cinstirea Maicii Domnului. În timp ce vorbea el, deodata s-a savarsit o minune!
Icoana mare a Maicii Domnului din perete, pe care era inchipuit si Proorocul David, a inceput sa se clatine tare timp de cateva minute si sa scoata un sunet ca de harpa. Parintii si credinciosii adunati in sala, fiind cuprinsi de emotie, nu stiau ce minune sa fie aceasta. Unii plangeau, altii isi faceau cruce, altii se inchinau la icoana Maicii Domnului, iar altii se rugau cu lacrimi, fiind cuprinsi de uimire. Dintre toti, Arhimandritul Benedict Ghius a fost cel mai mult miscat, repetand mereu: ''Maica Domnului… Maica Domnului… O minune!… O minune!''
Dupa cateva minute, icoana s-a oprit pe loc, pendulul batea normal si toti, cuprinsi de emotie, se rugau la Maica Domnului sa aiba mila de tara si de poporul roman. Aceasta minune a Maicii Domnului cu Pruncul in brate a intarit mult in credinta pe toti cei ce erau de fata, mangaindu-le sufletul.
Dupa ce Parintele Cleopa si-a incheiat cuvantul, au cantat cu totii axionul Maicii Domnului si s-au retras fiecare cu gandul la minunea savarsita. Cei mai multi au considerat ca prin aceasta minune Maica Domnului a binevoit sa arate un semn de imbarbatare si de mangaiere pentru binecredinciosii crestini, intr-un moment in care urmau sa vina grele incercari peste tara noastra.

SFINTIREA NOULUI PARACLIS

Primul paraclis al Schitului Sihastria, cu hramul Sfintii Parinti Ioachim si Ana, a fost construit in anul 1846, de duhovnicul Calistrat de la Manastirea Secu. În anul 1941, arzand vechiul paraclis, credinciosii din comuna Radaseni au construit alaturi un nou paraclis din lemn, cu acelasi hram.

Tot acum s-a terminat si catapeteasma din lemn de stejar, sculptata de fratii Vasile si Ioan Resmerita, din comuna Grumazesti - Targu Neamt si s-au cumparat sfintele vase, vesminte si celelalte obiecte de cult necesare.

În toamna anului 1947, paraclisul cu hramul Sfintii Parinti Ioachim si Ana era pregatit pentru sfintire. Data sfintirii s-a stabilit la 26 octombrie, cand se praznuieste Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir.

Slujba de sfintire s-a savarsit de Episcopul Valerie Moglan, de la Manastirea Neamt, care a rostit si un frumos cuvant duhovnicesc.

În aceeasi toamna, dupa terminarea lucrarilor din paraclis, Parintele Cleopa cauta un pictor sa picteze interiorul. Dar nu era multumit cu cei care se ofereau.

Atunci a randuit Dumnezeu sa se afle un pictor iscusit, basarabean, numit Ioan Protcencu, originar din Ucraina, care lucra icoane pentru biserici in apropierea Capitalei. La staruinta Parintelui Cleopa, pictorul a fost adus la Sihastria si, in primavara anului 1948, a inceput pictura murala in paraclis. El era un crestin profund si meditativ. Se ruga mult, vorbea foarte putin si practica rugaciunea lui Iisus. Picta numai cu post. Iar dupa ce manca, nu mai picta nimic in acea zi, considerand un pacat sa picteze dupa masa. Dupa ce se odihnea putin pe o banca din livada, intotdeauna singur, se intorcea la camera sa si pregatea vopsele pentru ziua urmatoare.

Înainte de sfarsitul lui a primit schima monahala sub numele de Irineu. Viata lui exemplara ii indemna si pe fratii din manastire sa se nevoiasca mai mult pentru mantuirea lor.