O echipa internationala de “vanatori de planete” a anuntat
ca recent descoperita Gliese 581g, o planeta de marimea Pamantului aflata in
zona locuibila a stelei pe care o orbiteaza, ar putea gazdui apa lichida, fiind
astfel un mediu propice vietii.
Daca suspiciunile s-ar confirma, am
avea de-a face cu cea mai asemanatoare cu Pamantul planeta si totodata cu
primul caz de corp extraterestru cu potential de habitat uman. Mai mult de atat, iuteala si usurinta relative cu
care Gliese 581g a fost identificata sugereaza ca multe altele planete similare
asteapta sa fie descoperite in Univers.
Reusita are la baza 11 ani de scrutari ale Cosmosului efectuate cu ajutorul Observatorului W.M. Keck din Hawaii. "Tehnicile avansate combinate cu telescoapele traditionale fixate la sol continua sa reprezinte varful de lance al revolutiei exoplanetare", declara profesorul Steven Vogt de la Universitatea din California, membru al cercetarii.
Performanta astronomilor a demarat cu descoperirea piticei rosii Gliese 581, orbitata de doua noi planete. Intre acestea, cea mai interesanta s-a dovedit Gliese 581g, cu o masa de trei pana la patru ori mai mare decat cea a Pamantului si cu o perioada orbitala de numai 37 de zile. Masa ei estimativa indica faptul ca este, probabil, vorba despre o planeta stancoasa cu o suprafata definita si ca are o forta gravitationala suficienta incat sa mentina o atmosfera, potrivit profesorului Vogt.
Gliese 581g se afla la o distanta de 20 de ani-lumina de Pamant, in constelatia Balantei. Planeta este pentru steaua ei, oarecum, ceea ce este Luna pentru Terra, in sensul ca miscarea de rotatie in jurul axei proprii a lui Gliese 581g coincinde cu miscarea de revolutie a planetei, astfel incat o emisfera a acesteia se gaseste permanent orientata spre lumina, cealalta fiind definitiv cufundata in bezna.
Cercetatorii estimeaza ca temperatura medie de la suprafata corpului cosmic variaza intre -31 si -12 grade Celsius. Desigur, temperaturile variaza intre fierbinteala puternica pe jumatatea dinspre stea si ger pe suprafata intunecata. Gravitatia de la suprafata a lui Gliese 581g ar fi asemanatoare sau vag mai mare decat cea a Pamantului, astfel incat o persoana s-ar putea deplasa cu usurinta in doua picioare pe suprafata acestei planete.

Sursa: Telegraph
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu