Mărturii despre Ivan cel Groaznic

Ivan cel Groaznic ocupă un loc important nu doar în istoria Rusiei, ci și în memoria colectivă a rușilor. Prin acțiunile sale, Ivan cel Mare a triplat întinderea teritoriului Ducatului Moscovei, transformând Rusia într-un stat multietnic și multiconfesional imens. Lui i se datorează numeroase schimbări în istoria statului rus, în evoluția sa de la stat medieval la imperiu regional emergent.

Continuând politica predecesorului său, Ivan cel Mare, el a transformat principatul Moscovei în mare putere est-europeană, statut recunoscut în întreaga Europă. Încoronat la 16 ani, domnia sa a fost la începutuna reformatoare, modernizatoare. Marea expansiune rusă spre est, către Siberia, este opera lui; a supus Kazanul și Astrahanul și, din aceste teritorii, a început cucerirea Siberiei.

Unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Moscovei, Catedrala Sf. vasile, a fost construită din ordinul lui pentru a comemora victoriile contra tătarilor. O legendă spune că atunci când catedrala a fost terminată, Țarului i-a plăcut atât de mult, încât a ordonat ca cei doi arhitecți care au proiectat monumentul să fie orbiți, pentru a nu construi niciodată ceva asemănător.

Ulterior, după o boală aproape fatală și moartea soției sale, Anastasia, personalitatea țarului s-a schimbat și, odată cu aceasta, politica lui. Suspectându-i pe nobili de otrăvirea Anastasiei și de complotirea împotriva sa, Ivan a început o campanie extrem de dură împotriva nobilimii, în urmă căruia mulți nobili și-au pierdut viața.

Câteva mărturii despre Ivan al IV-lea

În ciuda reușitelor sale, la momentul morții sale, Ivan cel Groaznic nu a fost regretat. Reputația sa de războinic îl făcuse un om foarte temut, iar despre virtuțile sale s-a vorbit prea puțin printre contemporanii săi. Să vedem ce spuneau aceștia despre cel care avea să devină erou național al Rusiei.

Sir Jerome Horsey, diplomat, explorator și om politic englez

”Plăcerea împăratului [consta în] a-şi face o ocupaţie de căpătâi din născocirea şi punerea în execuţie a unor noi suplicii, torturi şi metode de ucidere, împotriva celor pe care îi ura şi pe care îi invidia, îndeosebi cei mai merituoşi din nobilii săi (boieri) şi cei mai îndrăgiţi supuşi. […]

Împăratul trăia în mare pericol şi se temea de trădare şi de comploturile ce îi ameninţau viaţa, pe care le descoperea zilnic; şi petrecea multă vreme cu cercetarea, torturarea şi executarea unora dintre nobilii căpitani şi ofiţeri care erau descoperiţi că uneltesc împotriva lui… Prinţul Boris Tulupov, descoperit a fi un uneltitor împotriva împăratului şi aliat cu nobilimea nemulţumită, a fost tras într-o ţeapă lungă şi ascuţită, dată cu săpun spre a intra în fundul lui şi care îi ieşea prin gât; în care a zăcut vreme de 15 ore… Mama sa [apoi urmează o descriere ce nu poate fi reprodusă, care se încheie cu azvârlirea la câini a acestei „femei bune şi venerabile”]… iar împăratul a zis după toate acestea: „Pe cei pe care îi protejez, i-am onorat; iar pe cei care sunt trădători îi voi răsplăti astfel.”

Un cronicar din Novgorod

”Ţarul a poruncit ca boierii puternici, negustorii importanţi, funcţionarii administrativi şi cetăţenii de orice rang să fie aduşi în faţa sa, împreună cu soţiile şi copiii lor. Ţarul a dat poruncă să fie torturaţi în prezenţa sa în diverse feluri, pline de ură, oribile şi inumane… trupurile lor torturate şi arse în foc în chipuri rafinate… erau apoi aruncate în râul Volkov…zilnic cam o mie de fiinţe umane de toate vârstele erau azvârlite în apă şi înecate…”

Andrei Kurbski, inițial prieten apropiat al lui Ivan cel Mare, a devenit ulterior unul din cei înverșunați oponenți ai săi

”În loc de oameni distinşi înzestraţi cu o conştiinţă curată, el a strâns în jurul lui din toate colţurile Rusiei oameni dezgustători, plini de toate relele, şi, în plus, sub straşnice jurăminte i-a obligat să nu aibă de-a face nici cu prietenii sau fraţii lor, nici cu părinţii şi să-i facă lui pe plac în toate privinţele şi să-i îndeplinească poruncile sângeroase. În aceşti termeni, şi în termeni şi mai crunţi, el i-a obligat pe cei blestemaţi şi nebuni să sărute Crucea… Diavolul şi complicele său au înarmat ceata copiilor întunericului … şi i-au legat cu jurăminte şi vrăji. ”

Giles Fletcher, ambasador al Elisabetei I a Angliei

”În preumblările sale, dacă nu-i plăcea de chipul sau persoana cuiva pe care îl întâlnise pe drum, sau pe care-l văzuse, dădea poruncă să i se taie capul. Lucru care era făcut, iar capul era azvârlit la picioarele sale. […]

Fiind el un om inteligent şi cu o minte subtilă, şi dorind să-şi reducă guvernul într-o formă mai strictă, Ivan a început gradat să taie din măreţia boierilor şi să o aducă la proporţii mai mici….în aşa fel încât acum ei îşi ţin autoritatea, pământurile şi toate cele la cheremul împăratului, aşa cum fac ceilalţi. Mijloacele şi modul prin care a făcut acest lucru împotriva lor şi a altora dintre nobili au fost acestea […] El şi-a împărţit supuşii în două părţi sau facţiuni printr-o schismă generală. O parte a denumit-o opriciniki sau oameni aleşi. Aceştia făceau parte din rândurile nobilimii şi a altor categorii, fiind luaţi de el spre a-i proteja şi păstra în calitate de supuşi credincioşi. Pe ceilalţi îi numea zemskii sau oameni de rând, provenind din clasa cea de jos şi vulgară având între ei nobili şi gentilomi pe care intenţiona să-i decapiteze, fiindcă bănuia că-i dezaprobă guvernarea… Numărul total al ambelor jumătăţi era consemnat cum se cuvine şi trecut într-un registru: pentru ca fiecare ins să ştie cine era un zemskii şi cine făcea parte dintre opriciniki. Iar opriciniki aveau libertatea de a-i jefui şi de a-i ucide pe ceilalţi, fără vreun ajutor din partea unui magistrat sau a legii […]

După ce i-a scuturat astfel [pe boieri] şi a pus capăt oricăror moşteniri, pământuri privilegii etc., cu excepţia unor foarte mici părţi pe care le-a lăsat pe numele lor, el le-a dat în stăpânire alte pământuri depomeste, aşa cum le zic ei, care sunt la dispoziţia împăratului […]

Ivan a folosit o practică foarte ciudată, la care puţini principi ar fi recurs la ananghie. El a renunţat la regat în favoarea unui anume Velica Cneaz Simeon… ca şi cum ar fi intenţionat să se retragă din toate treburile publice, ca să ducă un trai liniştit. Către sfârşitul anului, el l-a pus pe noul cneaz să retragă toate hrisoavele acordate episcopatelor şi mănăstirilor, de care se bucuraseră vreme de multe sute de ani. Toate au fost anulate. După ce a făcut acest lucru, el şi-a reluat sceptrul şi a fost încântat că vor trebui să-şi reînnoiască hrisoavele, păstrând şi anexând la coroană o mare parte din pământurile lor, după cum a considerat el de cuviinţă… ”