duminică, 29 iulie 2012
LEBERWURST
Ingrediente
1/2 din ficat; 1/2 din splina; o inima de porc; un rinichi de porc; 1/4 din
grasimea de la gusa; 1/2 din carnea singerinda; condimente: piper, nucsoara;
ienibahar; cuisoare; maghiran.
Mod de preparare
Toate componentele se trec prin masina de tocat cu sita cu gauri mici de 3-4
ori: odata cu 1-2 cepe mari fierte, odata cu carnea. La tocatura se adauga 2-300
ml supa cu multa grasime (adunata din oala in care a fiert capul) si condimente:
o lingurita nucsoara rasa prin razatoarea cu gauri mici, 1/2 lingurita cu piper
si 1/2 lingurita cu ienibahar macinat, 1-2 cuisoare pisate fin in piulita,
maghiran dupa gust si cite o lingurita cu sare fina pentru fiecare Kg de
compozitie, sau dupa gust. Compozitia va avea aspectul unei paste, cu care se
umplu intestine ca pentru caltabosi mai subtiri, procedindu-se in continuare
exact ca si la pregatirea caltabosilor. Se consuma rece.
Cuvinte alese
“Scopul
vieţilor noastre este acela de a spori valoarea oamenilor din această generaţie
şi a celor care va urma.” Buckminster Fuller
TRATAMENT PICIOARE
HIDRATEAZA
Dupa ce ai scos picioarele din apa foloseste o crema
hidratanta cu glicerina si vitamina E pentru a hidratata bine pielea
picioarelor.
• Daca pielea este foarte uscata foloseste ulei de masline si maseaza pana ce
acesta intra in piele.
• Daca pielea ta este mai sensibila uleiul din seminte de struguri este foarte
eficient, fiind si un bun dezinfectant, prevenind aparitia ciupercilor si a
eczemelor.
• Daca pielea ta este destul de grasa, poti sa folosesti iaurt pentru hidratare
pentru ca nu ingrasa pielea.
MANCARE DE ROSII CU CARNE
Ingrediente
300-400 g carne, o ceapa, 80-100 ml untdelemn, 25 g faina, 1/4 l suc de rosii,
7-8 rosii mici, patrunjel, telina (frunze), sare.
Mod de preparare
Carnea se prajeste cu ceapa si untdelemnul. Dupa aceea, se freaca faina cu
sucul de rosii, adaugat cite putin, ca sa nu formeze cocoloase si se toarna
peste carne, completind cu apa, atit cit sa cuprinda bucatile de carne. Se lasa
sa fiarba citeva clocote, ca sa se lege sosul, apoi se potriveste gustul cu
sare, se adauga o frunza de telina si rosile intregi. Mincarea se tine la cuptor
15 minute, ca sa fiarba rosiile si sa se ridice untdelemnul. Facultativ, se pune
in sos o lingurita de zahar si se mai adauga putina sare, daca mai este nevoie.
Se serveste proaspata cu patrunjel taiat marunt.
Cuvinte alese
“Lumea
în care pătrundem născându-ne este crudă şi cruntă şi totodată de o frumuseţe
dumnezeiască.” Carl Gustav
Jung
Sclavia și cursa pentru Africa
Oficial, colonizarea Africii de la sfârșitul
secolului al XIX-lea a fost prezentată drept o acțiune aproape caritabilă a
europenilor, care nu doreau decât să elimine complet sclavia, această
instituție barbară, de pe continentul african, și să-i civilizeze pe locuitori.
De fapt, motivele erau altele, iar eradicarea sclaviei nu a jucat decât un rol
secundar și nu a fost o prioritate a coloniștilor europeni.
Colonizarea europeană
Până în secolul al XIX-lea, Marea Britanie și celelalte
puteri europene și-au limitat ambițiile imperiale din Africa la punctele de
coastă de unde își puteau exercita influența economică și militară. În cazul
Marii Britanii, pe coasta Africii de Vest, afacerile englezilor se concentrau
în jurul profitabilului comerț cu sclavi. Începând cu secolul al XVI-lea și
până în secolul XIX, se estimează că europenii au transportat de pe coasta
Africii de Vest mai bine de 11 milioane de sclavi. Între 1562 și 1807, când
comerțul cu sclavi (denumit trata) a fost abolit, numai navele
britanice au transportat aproape 3 milioane de sclavi către Americi.
Însă în ciuda implicării europenilor în diverse puncte din
Africa, doar 10% din continent se afla sub control european direct, incluzând
aici Algeria, colonie franceză, coloniile Cape și Natal ale Angliei și Angola
deținută de portughezi. Însă trei decenii mai târziu, la 1900, europenii
dețineau aproape 10 milioane km2 în cadrul coloniilor. Africa era la
acel moment controlată în proporție de 90% de țările europene.
Una din principalele justificări aduse de guverne pentru
această cursă pentru Africa a fost dorința de a eradica sclavia odată pentru
totdeauna. Cu puțin timp înainte de moartea sa, în mai 1873, faimosul
explorator și misionar David Livingstone făcuse un apel pentru o cruciadă
mondială pentru eliminarea comerțului cu sclavi deținut de arabi în Africa de
Est. Iar pentru adevărata eliberare a Africii, credea Livingstone, era necesară
introducerea pe acest continent a celor trei „C”: comerț, creștinism și
civilizație.
Conferința de la Berlin
Teoria potrivit căreia toate popoarele Europei aparțineau
unei singure rase albe originare din Caucaz (de unde termenul de caucazian) a
fost postulată pentru prima oară la începutul secolului XIX de către un etnolog
german pe nume Johann Blumenbach. Clasificarea făcută de Blumenbach, care
distingea rasele umane în funcție de culoare (albă/caucaziană,
maronie/malaeziană, galbenă/mongoloidă, neagră/negroidă, roșie/americană), a
fost reluată ulterior de un etnolog francez pe nume Gobineau. Acesta a alcăuit
și o ierarhie a raselor, în fruntea căreia se aflau, evident,
europenii caucazieni. Aceste teorii pseudo-științifice au fost populare în
secolul al XIX-lea și au servit drept motivație pentru oameni precum
Livingstone, care credeau că, în calitate de oameni superiori, au
datoria de a „civiliza” Africa.
Conferința de la Berlin din 1884-1885, în cadrul căreia s-a
discutat viitorul Africii (pornind de la problema Congo-ului belgian), a numit
eradicarea sclaviei ca țel principal. Actul de la Berlin din 1885, semnat de
treisprezece puteri europene, a inclus și o rezoluție pentru „susținerea
eradicării sclaviei”. De fapt, interesele strategice și economice ale puterilor
coloniale – precum protejarea vechilor piețe de desfacere și exploatarea unora
noi – erau mult mai importante.
Conferința de la Berlin reprezintă punctul de început al
sculptării continentului african după bunul plac al europenilor, fără a
respecta culturile locale sau grupurile etnice. În urma delimitării arbitrare a
granițelor, oameni din aceleași triburi s-au trezit de o parte și de alta a
granițelor impuse de europeni.
Interesele britanice
Marea Britanie era interesată în primul rând să-și păstreze
liniile de comunicare cu India, de unde interesul special pentru Egipt și
Africa de Sud. Dar odată ce controlul asupra acestor două zone a fost asigurat,
aventurierii precum Cecil Rhodes au încurajat achiziționarea altor teritorii cu
intenția de a pune bazele unei căi ferate Cape-Cairo. De asemenea, englezii
erau interesați de potențialul comercial al teritoriilor bogate în minerale,
precum Transvaal, unde au fost descoperite rezerve de aur la mijlocul anilor
1880. În plus, ei doreau să-i țină pe francezi și germani departe de ceea ce
considerau a fi „sferele lor de influență”.
Astfel, în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea,
Marea Britanie a ocupat sau anexat Egiptul, Sudanul, teritorii în Africa de Est
(Kenya și Uganda), teritorii din Somalia, Rhodesia (Zimbabwe și Zambia), Africa
de Sud, Gambia, Sierra Leone, Nigeria, Coasta de Aur (Ghana) și Nyasaland
(Malawi). Restul teritoriilor au fost împărțite între Franța, Germania, Belgia,
Italia, Portugalia și Spania.
Germania, stat unificat abia din 1871, a început cursa
colonizărilor mult mai târziu decât competitorii săi. Prima sa achiziție
colonială a avut loc în 1884 (Africa de Sud-Vest germană sau Namibia).
Teritoriul era populat de două triburi semi-nomade, Herero în aridul platou
central, și Nama, în stepele încă și mai aride din sud. Este deja cunoscută
povestea rebeliunii Herero din 1904, căreia i s-a pus capăt prin infamul ordin
de exterminare dat de generalul Lothar von Trotha.
„Spiritul Berlinului”
Așa-zisul filantropic „spirit berlinez” nu era însă cu
totul lipsit de semnificații. Odată ce a fost cunoscut faptul că, cel puțin în
Congo, sclavia nu doar că încă exista, dar era și o afacere profitabilă, s-au
pus bazele unei conferințe internaționale împotriva sclaviei. Aceasta a avut
loc la Bruxelles în 1889-1890.
Omul care a condamnat public existența sclaviei în Congo
(posesiune personală a regelui belgian) a fost misionarul francez Charles
Lavigerie. În cadrul unei slujbe ținute la Paris în 1888, Lavigerie și-a șocat
audiența descriind ororile comerțului cu sclavi din Congo.
Ca rezultat al conferinței de la Bruxelles, Leopold a
acceptat să pună capăt sclaviei în schimbul dreptului de a pune taxe pe
produsele importante. El ignora astfel una din rezoluțiile-cheie ale Actului de
la Berlin din 1885, prin care era garantată libertatea comerțului din acea
regiune. Cu toate acestea, practica muncii forțate a fost continuată în Congo,
unde populația locală era forțată să muncească în industria cauciucului, cel
mai valoros produs de export. Abia în anii 1920 situația avae să se schimbe,
când autoritățile belgiene și-au dat seama de catastrofa demografică pe
care o cauzaseră prin practicile barbare și care putea să-i lase fără forță de
muncă, fie ea liberă sau nu.
Sfârșitul sclaviei africane?
Semnatarii Actului General de la Conferința de la Bruxelles
și-au declarat intenția de a pune capăt traficului cu sclavi africani. În 1919,
acestui act avea să i se adauge o convenție pentru suprimarea totală a
sclaviei, în toate formele sale, și a comerțului cu sclavi. Însă munca forțată
avea să rămână o realitate în coloniile africane până în anii 1940. Ultimul
stat african care a abolit sclavia a fost Etiopia, în...1932.
BUDINCA DE SPANAC CU SLANINA AFUMATA
Ingrediente
1 kg spanac, o lingurita ceapa rasa, 50 g faina, 100 g franzela, 100 g slanina
afumata, 250 ml smintina, 150 ml suc de rosii, un virf de cutit piper, 150 g
brinza telemea, 4 oua mari sau 5 oua mijlocii.
Mod de preparare
Dupa ce s-a spalat, spanacul se fierbe, 5 minute si, apoi, se lasa in
strecuratoare pina se raceste.Slanina, taiata cit mai marunt, se caleste la foc
mic, pina cind capata culoare aurie, apoi se ia de pe foc, se pun usturoiul
taiat marunt si ceapa rasa (se poate si fara) si imediat se adauga spanacul
scurs.Franzela se inmoaie cu sucul de rosii pina cind il absoarbe in
intregime.Spanacul rece impreuna cu franzela nestoarsa se trec prin masina de
tocat.La tocatura se adauga smintina, faina, galbenusurile, brinza rasa,
nedesarata, piperul si o lingurita cu virf de marar taiat marunt, amestecindu-se
bine; apoi, se adauga albusurile batute spuma, amestecind cu telul, prin
rasturnare, de 8-9 ori si se desarta in forma de cca 2l dinainte tapetata.Se
introduce in cuptorul bine incins dinainte, unde se lasa 30-40 minute, pina cind
budinca se rumeneste frumos.Nu se deschide cuptorul 20 minute.Cind se scoate din
cuptor, se trece cu cutitul pe margine, ca budinca sa se desprinda, daca s-a
lipit, apoi se pune farfuria de servit deasupra ei si se rastoarna.
Cuvinte alese
“După
cât ne putem da seama, singurul scop al existenţei umane e să aprindă o lumină
în întunecimea fiinţei.” Carl
Gustav Jung
Abonați-vă la:
Postări (Atom)