vineri, 25 mai 2012

Din culisele zilei care a aruncat SUA în al doilea război mondial




Atacul Imperiului Japonez din data de 7 decembrie 1941 asupra bazei navale americane de la Pearl Harbor, Hawaii, a reprezentat un moment crucial în istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, Declaraţia de Război cu Japonia, votată a doua zi de Congresul Statele Unite ale Americii, a fost actul mult aşteptat de W. Churchill, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică nemaifiind singure în războiul contra Germaniei naziste.

Ce a determinat Japonia ?

Nevoia de materii prime, dar mai ales afirmarea Japoniei ca mare putere mondială, în conformitate cu politica naţională japoneză ce promova superioritatea niponilor, au determinat elitele conducătoare să se orienteze către supunerea populaţiilor „inferioare” din Asia. Politica expansionistă a Imperiului Japonez în interiorul continentului a fost oprită în urma războiului cu Uniunea Sovietică, astfel încât ideea formării unei Sfere de Coprosperitate în sud-estul Asiei, stăpânit în cea mai mare parte de Imperiului  Britanic, a devenit clară după semnarea Pactului de neutralitate Sovieto-Japonez din aprilie 1941.
Încrederea în propriile forţe armate navale au determinat Japonia să ocupe fostele colonii franceze din sud-estul Asiei, acţiune la care Statele Unite a răspuns prin mutarea flotei navale de la San Diego la Pearl Harbor pentru a descuraja Japonia să-şi continue expansiunea. Teama unei interferenţe americane i-a determinat pe liderii militari niponi să aprobe „Operaţiunea Hawaii”, planul pentru distrugerea preventivă a flotei Statelor Unite.

Atacul din 7 decembrie şi declaraţia de război

Înainte de „lovitura sub centură” dată de japonezi americanilor, la Casa Albă era cunoscut faptul că o flotă niponă importantă se apropia de Insulele Hawaii. Comandamentul General de la Pearl Harbor a fost înştiinţat în cele din urmă de intenţiile japoneze de a ataca baza navală, doar că o eroare a făcut ca telegrama să nu fie marcată ca fiind urgentă, motiv pentru care cei din Hawaii au primit-o abia după finalizarea atacului.
Comunicarea către piloţi a codului secret „Tora, Tora, Tora!” a fost actul prin care asupra bazei navale de la Pearl Harbor a fost declanşat infernul, cele aproximativ 350 de avioane japoneze reuşind să distrugă toate navele de război staţionate în port, luând viaţa a 2402 de soldaţi şi 57 de civili. Atacul asupra bazei de la Pearl Harbor a fost un succes parţial întrucât cele 3 portaviaoane americane (Enterprise, Lexington şi Saratoga) erau în larg şi au putut să se regrupeze cu restul navelor din Pacific.

Faptul că Japonia a atacat Statele Unite înainte ca ambasadorul de la Washington să înştiinţeze liderii de la Casa Albă a mobilizat şi solidarizat întreaga naţiune americană în războiul contra puterilor Axei, război în care preşedintele Roosevelt dorea să intre, doar că acest lucru nu putea fi realizat fără acordul Congresului.

Niciun comentariu: