Religii minoritare in Romania

Baptistii: sunt cei mai numerosi si mai bine organizati din tara. Numele l-au luat de la invatatura despre botez. La un moment dat, au aparut unii crestini care au sustinut ca botezul trebuie aplicat oamenilor adulti si nu copiilor. Absolutizând aceasta opinie, au facut din ea un punct fundamental al credintei, caruia i-au subordonat toate celelalte elemente. Asa s-a nascut secta anabaptistilor, cei care cereau rebotezarea adultilor - iar din aceasta secta baptistilor. Ca intemeietor al acesteia din urma este considerat englezul John Smith, iar ca an de nastere al sectei, anul 1611, când, intors din Olanda, acesta infiinteaza secta baptistilor generali. In România, baptismul a patruns la sfârsitul sec.19 si inceputul sec.20, venind din Germania prin Ungaria si incepând a se raspândi printre românii din Ardeal, mai ales in jud. Arad si Bihor. Dupa Unirea Transilvaniei cu România in 1918 a patruns si in celelalte provincii românesti, Bucovina, Moldova si Muntenia. Baptistii se aduna in Case de rugaciune, savârsind un cult simplificat, alcatuit din rugaciuni, din cântece religioase, dar mai ales cuvântari. Sunt impotriva icoanelor, crucii, relicvelor, idolatrizarii Sf.Maria si sfintilor. Nu recunosc posturile bisericii. Nu au rugaciuni si pomeniri pentru cei morti. Nu folosesc obiecte si simboluri liturghice.

Anabaptistii: numele inseamna rebotezati si subliniaza necesitatea botezului dupa convertire (la vârsta adulta, constienta), nu ca copil nou-nascut inconstient (imediat dupa nastere). Înca de la începuturile sale, Protestantismul a dezvoltat doua traditii adverse. Una din ele urma sa reformeze Biserica Romano-Catolica. A doua este însusi spiritul iconoclast reprezentat de Anabaptisti si, mai târziu, de Quakeri si de alte secte derivate. Diferite secte anabaptiste au cautat sa se reîntoarca la crestinismul primar, luând Predica de pe Munte din contextul Bibliei si aplicând-o într-o alta maniera. Au devenit astfel perfectionisti evlaviosi care, precum Calvin, au respins orice podoaba, bautura si orice forma de distractie. Erau adeptii egalitarismului într-un mod aproape comunist, retragându-se în comunitatile lor sfinte, izolate de lume. Lumea, credeau Anabaptistii, era incorigibila - cu totul rea - si va ramâne asa pâna la A Doua Venire a lui Isus. Din perspectiva perfectionista si apocaliptica a miscarii Anabaptiste singura speranta a crestinilor era sa se retraga în ghetouri formate exclusiv din convertiti care au vazut Lumina Interioara, s-au rebotezat (de aici vine numele Anabaptisti) si au renascut. Anabaptistii au impus autoritatea unica a Bibliei si atribuirea aceleiasi definitii de simbol pentru botez. Evlavia exclusivista, aproape xenofoba, a miscarii Anabaptiste avea sa anticipeze evlavia fundamentalistilor americani în special în privinta retragerii din lume si a subiectivitatii credintei.

Adventistii: reprezinta, de asemenea, o mare grupare de secte, toate preocupate de cea de a doua venire a lui Isus Cristos - de unde si numele lor, derivat din latinescul adventus (venire) - si, in special de stabilirea acestei date pe baza profetiilor. Secta lor a fost infiintata la inceputul sec.19 in USA de William Miller, fermier, nascut la 1782 din parinti baptisti. Urmând principiul lansat de protestanism, conform caruia oricine poate citi Biblia, Miller s-a adâncit in analiza acesteia. A reusit sa publice rezultatele cercetarii sale intr-o brosura, Invederare din Sfanta Scriptura venirii a doua a lui Cristos in anul 1843. In aceasta, anunta odata cu data venirii Domnului si faptul ca Cristos va intemeia pe pamânt o imparatie de 1.000 de ani, impreuna cu cei drepti pe care ii va invia, si ca la sfârsitul mileniului vor invia si cei pacatosi pentru a fi judecati. Profetia lui Miller nu s-a implinit, provocand multe tulburari intre adeptii sai adventisti. In cautarea salvarii situatiei, un elev al lui Miller, pe nume S.Snow, a recalculat data venirii a doua, profetie, care din nou nu s-a implinit. In urma acestui nou esec, adventistii au parasit in masa secta. Miller a marturisit public ca a gresit si a sfatuit pe adeptii sai sa treaca la baptisti. Acestia nu i-au primit si a urmat scindarea adventistilor in numeroase grupari: Advetistii de ziua a saptea, Adventistii evangheliei, Adventistii reformati, Crestinii adventului, Uniunea adventului s.a., fiecare continuând sa fie preocupat de noi calcule in vederea aflarii datei celei de a doua veniri a lui Isus. Astazi sunt cunoscute doua grupari mai importante de adventisti: Adventistii de ziua a saptea si Adventistii reformisti. Intre intemeietorii bisercii adventiste se numara sotii James si Hellen White din America. In România, adventistii au patruns la sfârsitul sec. 19, printr-un fost preot romano-catolic, numit Mihail Czehovski, care a activat in regiunea Pitestiului. In 1890, secta patrunde in Bucuresti si câstiga teren printr-o campanie convingatoare. In 1920 s-au unit in Uniunea comunitatilor evanghelice ale adventistilor de ziua a saptea. Cartea principala de cult se intituleaza Imnele Crestine. Intre tezele specifice sectei se numara: invatatura despre mileniu, credinta ca nu exista iad si nici suflet nemuritor, obligativitatea legilor Vechiului Testament privind serbarea sâmbetei si mâncarurile necurate, credinta ca imparatia de 1260 de zile a Anticristului este perioada de 1260 de ani intre 538-1798 d.C. (dominatia papalitatii). Conform credintei acestei secte, toate bisericile crestine ar fi stapânite de diavol, iar preotii ar fi slujitorii acestuia. In consecinta, toti crestinii trebuie sa paraseasca bisericile si sa intre in singurul adapost adevarat pe care il ofera secta. Dupa credinta lor, Sambata e semnul lui Dumnezeu, iar Duminica serbata de toti crestinii, ar fi pecetea diavolului. In timp, s-a desprins din aceasta secta, numeroase grupari, care au creat la rândul lor secte cu nume diferite, din care cele mai importante sunt: Miscarea reformatoare a adventistilor de ziua a saptea, Societatea misionara internationala a adventistilor de ziua a saptea, Uniunea misionara a adventistilor de ziua a saptea. Prima grupare a patruns si in România si poarta denumirea de adventistii reformisti. Acestia s-au separat de Adventistii de ziua a saptea dupa moartea profetesei H. White (1915), fiind o consecinta a luptei pentru succesiune, câstigata de Margareta Rowen din Los Angeles, socotita si intemeietoarea acestei grupari. Venind la putere, ea propune adeptilor unele reforme, intre care cea mai importanta aceea ca adventistii adevarati sa nu puna mâna pe arme. In România, a fost adusa de soldatul Kremer, casatorit cu o reformista in anii 1917-1918. Din cauza atitudinii fata de stat, secta a fost in trecut interzisa, dar si-a desfasurat propaganda prin publicatii ca Pazitorul adevarului si Solul misionar.

Martorii lui Iehova: se mai numesc si Russelisti, dupa numele intemeietorului, Milenisti, ca unii care raspândesc invatatura despre mileniu, sau Studentii in Biblie, ca unii ce ar studia mai serios decât ceilalti Biblia. Este vorba despre o organizatie internationala care oficial este inregistrata si cunoscuta ca Watchtower Bible and Tract Society (Societatea Biblica Turnul de Veghere). Secta a fost infiintata de americanul Charles Taze Russell, care infiinteaza in 1870 un grup de studiu al Bibliei, ai carui membri il numesc si il recunosc ca pastor. Dupa moartea lui Russell, in 1916, la conducerea sectei a venit Joseph Franklin Rutherford, apoi Nathan Knorr, in timpul caruia secta a cunoscut cea mai mare crestere a numarului de adepti, de la 115.000 la peste 2.000.000. In 1961 a aparut propria lor traducere a Bibliei in limba engleza in care isi introduc tezele, una dintre ele fiind ca Isus Cristos nu este Dumnezeu, ci una dintre creaturi. Convingerile religioase sunt diferite fata de dogmele crestine. Ei resping principalele invataturi si practici ale credintei, care stau la baza vietii crestine a bisericii. Dupa ei, Cristos este o creatura a lui Dumnezeu pe pamânt. El n-ar fi inviat, ci in locul lui ar fi inviat Arhanghelul Mihail. Spiritul Sfânt este o energie a Tatalui. Nu exista nemurire, nici rai, nici iad. Resping biserica, preotii, icoanele, sfintii, crucea. Nu au un cult propriu-zis, acesta fiind inlocuit de raspândirea produselor Societatii Turnul de Veghere. In România secta Martorii lui Iehova a patruns mai intâi prin mediile maghiare in Ardeal. Propaganda si-o sustin prin revista Turnul de Veghere si prin brosuri si foi volante ce nu au nume de autor, de editura, nici data si locul aparitiei. La adunarile lor folosesc cântari din cartea Imnurile zorilor mileniului.

Pentecostalii (Biserica lui Dumnezeu Apostolica): isi au numele de la cuvântul grecesc pentecosti (Cincizecime = a 50-a zi dupa Inviere = Rusalii). Ei sustin ca toti membri au botezul cu Spiritul Sfânt si emanatia pe care au primit-o si Apostolii in Ierusalim la Rusalii (Cincizecime). Facând din aceasta credinta punctul central al vietii si invataturii lor, au reconsiderat toate celelalte puncte ale credintei crestine in functie de acesta, subordonându-le ca importanta si prioritate acestuia, constituindu-se astfel in secta. Au mai fost numiti si "Tremuratori", din cauza tremuraturilor pe care le manifesta sub influenta Sfântului Spirit. Secta a fost intemeiata de un pastor baptist, Carol Perham, la inceputul sec.20, in America. Acesta a inceput sa propovaduiasca teza ca Sf.Spirit se revarsa din nou la o apropiata a doua pogorâre a sa, si ca la 3.01.1911, s-ar fi si pogorât peste 13 persoane. Secta s-a raspândit mai întâi in California, iar de aici in Europa. In România, pentecostalii au venit direct din America prin cativa români câstigati de ideile acesteia, propagate prin revista in limba româna Vestitorul Evangheliei, redactata de Paul Budeanu, român originar din judetul Arad. Acesta a tradus in româneste marturisirea de credinta a pentecostalilor, intitulata "Declaratia fundamentului adevarat al Bisericii lui Dumnezeu." Primul sef al sectei in România a fost Ion Bododea, din Brailita. Intre timp, au aparut numeroase alte secte care au preluat de la pentecostali interesul pentru experienta Spiritului Sfânt: Adunarea lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu a Profetiei, Biserica Internationala a Evangheliei, Biserica Baptista pentecostala a Voii Libere, Credinta Apostolica s.a.

Nazarineni: Numele de Nazarineni provine din afirmatia ca urmeaza pe Isus Nazarineanul nu numai in cuvinte, ci si in fapte. Intemeietor al sectei este elvetianul Iacob Wirtz, nascut la Bassel, in 1778. Acesta a sustinut ca in anul 1850 a primit un mesaj din cealalta lume, anume de la Sf. Ioan, care i-a comunicat ca Sf. Matei si Marcu n-au putut pricepe Evanghelia mântuitorului si ca a sosit timpul ca adevarul sa fie comunicat "Bisericii celei noi". El mai invata ca mântuitorul, inainte de înaltare, si-ar fi parasit trupul in ascuns, ca imparatia lui Dumnezeu are trei faze, a Tatalui, a Fiului si a Spiritului, si ca Dumnezeu a pogorât peste ei harul preotiei lui Melchisedec pentru a intemeia o Biserica noua, neprihanita, deoarece cele existente sunt pacatoase. Doctrinarul sectei avea sa fie tot un elvetian, Samuel Frohlich, care a intemeiat o sfânta comuna cu 38 de adepti, prima comuna nazarineana. In România, au patruns din Ungaria, unde secta fusese adusa inca din 1910 de ucenici ai lui S.Frohlich si s-a raspândit mai ales in jud. Arad si Bihor. Cartea de cântari este intitulata "Noua harfa a Sionului". Dintre invataturile lor specifice sunt de mentionat urmatoarele: toate institutiile publice sunt locasuri ale lui Anticrist; scoala nu mai are nici un rost din moment ce, odata botezati, copiii nu mai pot pacatui si ajung la fericirea raiului; nu admit folosirea armei; nu primesc in comunitatea lor pe cei ce pacatuiesc. Sunt foarte rigurosi in ceea ce priveste viata lor privata.

Crestinii dupa Evanghelie: si-au luat numele de la convingerea ca toata viata lor este in perfecta armonie cu Evanghelia. Secta a aparut in Elvetia la sfârsitul sec.19, iar in România a ajuns la inceputul sec.20, mai intâi in partile Sibiului (Cisnadie), apoi in Bucuresti si Iasi. Dezvoltarea sectei in România este legata de numele lui Grigorie Constantinescu, fiu de ofiter, trimis in Elvetia pentru specializare si intors dupa patru ani ca pastor evanghelist. In timpul primului razboi Grigorie Constantinescu a organizat o casa de rugaciuni la Iasi, capitala Moldovei devenind centrul sectei, iar el predicatorul sef. Evanghelistii au publicat revistele "Buna Vestire" si "Viata si lumina", invatatura lor fiind expusa si in alte brosuri.

Luteranii (Evanghelicii de confesiune augustana): Luther opune faptelor si actiunii harice a bisericii, mântuirea numai prin credinta. Contestând valoarea faptei, era natural sa tagaduiasca si influenta bisericii. Credinta singura, îndreptatind mântuirea, nu mai era nevoie de o ierarhie învatatoare de drept divin, nici de tainele bisericesti. Împaratia lui Dumnezeu devine o lucrare pur interioara, iar singura autoritate si regula de credinta este Biblia, pe care fiecare are dreptul si puterea sa o interpreteze dupa liberul sau examen. In afara de Biblie nu exista alt izvor al revelatiei, deci se elimina valoarea traditiei. În practica, luteranismul a trebuit sa cedeze din rigiditatea teoretica si sa organizeze alte forme ale bisericii, instituind un oficiu de predicatie si împartirea tainelor, însa nu prin consacrare-sfintire, ci prin delegatie din partea comunitatii. Din cele 7 sacramente sunt pastrate numai doua: botezul si euharistia. Putere sfintitoare ar avea-o numai botezul. Euharistia are numai importanta simbolica, fiind un act de comemorare, cum este de altfel admisa si penitenta, ca un act public alcatuit din meditatii pioase si examen de constiinta.

Calvinii (Reformatii): Adeptii Calvinismului au formulat în Olanda (1618) ceea ce numim acum cele cinci puncte ale Calvinismului. Ele se bazeaza pe afirmatii izolate ale Sf.Pavel din Romani 5, 10, 2 Corinteni 5,18-19, Efeseni 2, 15-16, Coloseni 1, 21-22, Romani 3, 24-25. Aceste 5 puncte sunt:
1. Totala neputinta: pacatosul este orb si surd la lucrarile Domnului. Vointa sa nu este libera. Omul pacatos nu poate deosebi binele de rau. Astfel ca omul nu poate niciodata sa aleaga sa-l iubeasca pe Dumnezeu sau sa faca binele. Credinta omului nu îl ajuta la mântuire; este darul lui Dumnezeu dat celor pe care el i-a ales spre mântuire. Si e normal sa fie asa, de vreme ce, dupa cadere, omul a decazut complet, si-a pierdut liberul arbitru si a devenit depravat.
2. Alegerea neconditionata: Dumnezeu a ales, înainte de facerea lumii si prin vointa sa suverana, pe unii spre mântuire. Alegerea sa potrivit careia unii pacatosi vor fi salvati nu se bazeaza pe nici un criteriu ce poate fi cunoscut prin mijloace omenesti. El nici macar nu alege sa-i mântuiasca pe aceia despre care stia dinainte ca îl vor iubi si asculta. Alegerea, asadar, nu este determinata sau conditionata de faptele omului. Dimpotriva, Dumnezeu da credinta celor pe care îi alege. Alegerea de catre Dumnezeu a pacatosului, nu alegerea pacatosului de a-l urma pe Cristos, este singura cauza a mântuirii. Aceasta trebuie sa fie asa de vreme ce omenirea nu poate sa aleaga, vointa si intelectul fiindu-i profund depravate.
3. Iertarea limitata: Lucrarea lui Cristos avea ca scop sa-i mântuiasca doar pe cei alesi de dinainte de facere. A asigurat mântuirea celor alesi prin rascumpararea pacatului lor în procesul alegerii neconditionate. Dar nu exista nici un motiv pentru aceasta, de vreme ce toti oamenii sunt pacatosi si trebuie sa fie sortiti pierzaniei. Totusi, datorita unor ratiuni cunoscute doar de el, Dumnezeu, a ales o mâna de oameni pentru a-i mântui. Ceilalti (vase de ocara, cum i-a numit Calvin) la fel ca cei alesi, merita în egala masura pedeapsa divina, dar Dumnezeu a gasit potrivit sa mântuiasca doar pe câtiva, datorita ratiunilor sale oculte.
4. Harul irezistibil: Lucrarea Sfântului Spirit adreseaza o chemare speciala celor alesi. Aceasta chemare îi duce inevitabil la mântuire. La fel cum cei alesi sunt selectati de Dumnezeu, nu mântuiti prin alegerea lor de a deveni precum Cristos, tot asa ei nu pot rezista harului irezistibil a lui Dumnezeu - chemarea Spiritului. Chemarea sa nu poate fi refuzata. Pacatosul nu are nici o alegere. Spiritul îl forteaza pe pacatos nu numai sa creada, dar si sa coopereze cu vointa divina.
5. Perseverenta sfintilor: Cei alesi sunt mântuiti de-a pururi. Nimic din ceea ce fac nu poate sa le stearga numele din Cartea Vietii. Ei nu au ales sa se apropie de Dumnezeu, la fel cum nici o fapta, gând, sau dorinta nu poate sa îi îndeparteze din planul lui Dumnezeu de a-i face sa persevereze pâna la capat. Totusi, cei alesi nu pot sti niciodata în aceasta viata daca sunt cu adevarat alesi, astfel ca omul nu poate fi sigur pe deplin de mântuirea sa. Dar si asa, vasele de ocara, cei alesi de Dumnezeu înainte de Facere sa fie pierduti de-a pururi, nu pot face nimic pentru a se apropia de Dumnezeu. Cainta, caracterul lor, faptele bune sau credinta în Cristos nu le sunt de nici un folos.

Biserica evanghelica sinodo-presbiteriana: Credinciosii acestui cult, provenit din biserica saseasca, recunoscut definitiv în 1948 si care numara în cea mai mare parte credinciosi de limba maghiara - au fost si ei trecuti la recensamântul din 1992 într-o rubrica separata. Separarea grupului tinut înainte vreme în evidenta evanghelicilor augustani (luterani) e motivata si de apartenenta etnica. În mod corespunzator, în 1992 în coloana corespunzatoare referitoare la confesiune, în rândul de sus e comunicat numarul de credinciosi evanghelici augustani (luterani germani), iar în cel de dedesubt al evanghelicilor sinodo-presbiterieni (maghiari).

Biserica Nou-Apostolica: a aparut - in versiunea ei germana - in urma desprinderii unei ramuri din asa-numita Miscare Catolico-Apostolica. Miscarea a luat fiinta in jurul anului 1832 in Scotia si Anglia. Miscarea a fost promovata de cercurile Trezirii care isi facusera o preocupare din a vesti iminenta intoarcerii lui Isus Cristos. Edward Irving, pastor al Comunitatii scotiene din Londra, a fost parintele insufletitor al acestei miscari, o miscare ce astepta o noua "pogorâre a Spiritului Sfânt", care sa preceada cea de-a doua venire a lui Isus Cristos. Pentru ca, dupa parerea unora, atât de mult imploratele daruri ale Spiritului Sfânt (vindecari miraculoase, vorbitul in limbi etc) incepusera sa se manifeste, Edward Irving a intrevazut in aceasta o confirmare a asteptarii sale. Acum avea motivatia pentru a sustine ideea "sfârsitului bisericii". Din acest moment s-a considerat necesara afirmarea darurilor Spiritului Sfânt si de asemenea reînnoirea misiunii de apostolat in forma ei evocata de Noul Testament. S-a procedat astfel la alegerea a 12 apostoli care sa preia conducerea noii biserici. Cum totusi asteptata reîntoarcere a lui Isus continua sa nu se produca, iar apostolii mureau unul dupa altul, s-a facut simtita nevoia unei noi modificari, care a condus la unele tensiuni. De aceea, in anul 1860, doi partizani ai ramurii germane a bisericii (Geyer si Schwartz), au explicat ca numarul celor 12 apostoli ar trebui reînnoit, apelându-se la alegeri. Din cauza faptului ca actiunea lor le-a atras excluderea din Miscarea Catolico-Apostolica, cei doi au pus bazele unei noi miscari care in anul 1907 a primit numele de Comunitatea Nou-Apostolica, iar mai târziu aceasta a devenit Biserica Nou-Apostolica. De indata numarul apostolilor a crescut de la cifra initiala de 12, la cifra corespunzatoare tuturor parohiilor care s-au format. "Comunitatea Nou-Apostolica" este responsabila de promovarea acestui concept care a asigurat desfasurarea in continuare a activitatii ei. Conceptul definea pretinsa "slujba de apostol principal sau apostol patriarh". Primul "apostol principal/patriarh" a fost Krebs, iar dupa acesta a urmat, incepand din 1905, Niehaus. Din 1930 functia de apostol principal/patriarh a fost preluata de J.G.Bischoff. Incepând din 1960, W.Schmidt a devenit "apostolul principal" al Bisericii Nou-Apostolice. Conform publicatiei "Biserica Nou-Apostolica" editata de Biserica Apostolica Internationala cu sediul in Zürich (Elvetia), actualul "apostol suprem" este Richard Fehr. Punctul central al doctrinei nou-apostolice este invatatura referitoare la slujba de apostol. Pentru comunitatea crestinilor evanghelici (baptisti, evanghelici, pentecostali, etc) este clar ca apostolatul s-a incheiat cu moartea celor alesi de insusi Isus Cristos pentru aceasta slujba. Slujba de apostol implica conditia de a fi fost martor ocular la (adica, sa fi vazut cu proprii ochi) viata, moartea si invierea lui Isus Cristos (Faptele Apostolilor 1, 21-22). Apostolia nu mai poate fi reînodata de nici o succesiune omeneasca. Obiectiile de natura biblica care se aduc la aceasta pretentie de reînodare a firului apostoliei, nu impiedica insa Biserica Nou-Apostolica sa transmita slujba de apostol in general si indeosebi slujba de apostol principal cu imputerniciri ecleziastice nelimitate. Hotarârile si actiunile "apostolului principal/patriarh" sunt revelatoare cu privire la suprematia ecleziastica care i se acorda. In persoana "apostolului principal" se afirma ca se afla chiar prezenta pamânteasca a lui Isus Cristos, iar manifestarea legitima a lui Cristos nu se poate lasa obstructionata de simple obiectii biblice. "Apostolii in viata reprezinta poarta catre Dumnezeu prin care omul trebuie sa intre". "Isus de atunci nu ne mai poate ajuta; sangele lui s-a scurs pe pamântul de la Golgota si nu ne mai poate folosi". "O alta impacare cu Dumnezeu nu mai este posibila decat prin har si prin Apostolat". Ca o continuare a teoriei introduse de ea in crestinism, Biserica Nou-Apostolica a creat si un nou sacrament. Pe langa, botez si Cina Domnului, a luat nastere sacramentul ungerii, considerat "cel mai important sacrament". Intr-adevar, Noul Testament evoca ungerea cu Spiritul Sfânt, dar niciodata Isus Cristos nu a stabilit aceasta ca fiind un ritual exterior care trebuie implinit in vederea mântuirii. Acest sacrament practicat in Biserica Nou-Apostolica, demonstreaza ca noii apostoli se erijeaza in mediatori si se auto-imputernicesc cu administrarea acestui nou sacrament al ungerii. Prin punerea mâinilor noilor apostoli asupra credinciosului, acesta primeste ungerea cu Spiritul Sfânt si obtine apartenenta la cei 144.000 din cartea Apocalipsei, membrii ai adevaratei Biserici Crestine. De asemenea, ungerea poate fi transmisa chiar si acelora care au murit. In astfel de cazuri, cei vii devin loctiitorii celor morti. De vreme ce pentru credinciosii evanghelici nu exista inlocuitor, loctiitor pentru omul care trebuie singur sa-si exercite credinta, din punctul de vedere al Noului Testament este pur si simplu inimaginabila efectuare de ritualuri in favoarea celor morti. De asemenea, folosirea versetului 29 din capitolul 15 din 1 Corinteni este neîntemeiata deoarece acesta nu trateaza problema in cauza. Orice ar insemna, acest verset nu poate sa submineze doctrina de baza a Noului Testament si sa contrazica restul Bibliei, iar acest cult al mortilor este cel ce atrage un numar de convertiti Bisericii Nou-Apostolice. In rândul adeptilor ei, Biserica Nou-Apostolica se bucura de un prestigiu ridicat, prestigiu ce se sprijina pe autoritatea infailibila a apostolului-patriarh.

Unitarienii: a luat fiinta in ianuarie 1568, cind, pentru prima data in lume, la Dieta de la Turda, s-a proclamat si s-a legiferat libertatea constiintei si a tolerantei religioase. Acest eveniment a fost legat de numele lui Ioan Sigismund (primul principe al Transilvaniei) si lui David Ferenc, intemeietorul si primul episcop al Bisericii Unitariene (martirizat in noiembrie 1579, in Cetatea Devei). Identitatea teologica si structurala a Bisericii s-a conturat in sec.16. Dupa reforma luterana si calvina, unitarianismul s-a autodefinit ca un curent spiritual religios si liberalist, care s-a eliberat de dogmele traditionale crestine, prin reîntoarcere la invatatura omului Isus din Nazareth. Identitatea unitariana este foarte puternica din toate punctele de vedere si noutatile care au aparut in viata si exprimarea ei, bazata pe aceasta identitate, nu au dorit niciodata altceva decit adaptarea la cerintele omului religios in contextul istoric, social si spiritual al epocii, pentru permanenta slujire a lui Dumnezeu si a omului. Implicarea sociala a Bisericii a fost mereu un lucru natural si normal. In confesiune nu exista dogme, ci principii. Dumnezeu-Tatal este creatorul universului, unicul Domn, are caracter transcedental. Isus Cristos este profet si invatator, nascut om, care trebuie urmat, nu venerat ca Dumnezeu. In el nu exista nimic divin. A atins nivelul cel mai inalt de traire, dat prin pildele sale. Apartenenta la biserica, indiferent de confesiune, are o dubla conotatie: una divina si una naturala. Cele doua se bazeaza pe decizia liber consimtita a individului adult. Dupa aceasta, regulile de joc sunt facute de comunitate. Statutul bisericii este unul popular-democratic in care ierarhia clerica se stabileste dupa criteriul autoritatii spirituale, valorice. Catehismul unitarian spune despre aceasta problema: "conducatorul Bisericii Unitariene este Isus”, iar ceilalti sunt sau pot fi "egali cu el in slujire”. Credinta individuala ca dar de la Dumnezeu, nu cunoaste nici o ingradire, chiar prin esenta ei. Biserica trebuie sa vegheze permanent asupra realizarii acestei libertati. Fondatorul si primul espiscop al Bisericii Unitariene din Transilvania a fost Francisc David (Dávid Ferenc), care a trait intre anii 1510-1579. S-a nascut la Cluj-Napoca. A studiat teologia la Cluj, Alba Iulia, Wittemberg si Frankfurt (Germania). Dupa ce s-a intors, prima data a fost invatator iar dupa aceea preot la Cluj. Din anul 1565 a inceput reformatia unitariana, ceea mai tânara ramura a reformatiei care s-a format aici in Transilvania, proclamând ca Dumnezeu este Unul Singur, si ca fiecare om este liber sa aleaga religia dupa propria credinta. In 1566 pe 20 ianuarie a tinut prima predica unitariana in biserica din Cluj. Multi au acceptat credinta noua, chiar si regele de atunci Joan Sigismund si au devenit unitarieni. Intre 6-13 ianuarie 1568, Dieta de la Turda a proclamat libertate si toleranta religioasa pentru toti credinciosii. "În orice loc preotii pot predica si explica Evangelia, fiecare dupa intelegerea lui si daca îi place membrilor congregatiei, este bine, dar daca nu, pot alege un alt predicator care sa le satisfaca cerintele religioase si care sa le placa credinciosilor. De aceea nici unul dintre superintendenti (episcopi etc) nu are voie sa faca abuz de preoti, sa pedepseasa din cauza credintei lor, sa mute dintr-un loc în altul din cauza vorbelor, spuselor sale, pentru ca credinta este darul lui Dumnezeu, care vine din auz si auzul vine de la vorbele lui Dumnezeu. Francis David a sustinut un principiu vesnic, ca munca reformatoare, de înnoire trebuie sa continue. Toti aceeia care au fost iluminati de Spiritul lui Dumnezeu - spunea - nu pot asupri adevarul si sa ramâna în tacere. Puterea Spiritului este atât de mare, ca invingând orice dificultati, obstacole, învataturi false, se straduieste sa raspândeasca gloria lui Dumnezeu. Esenta Unitarianismului este toleranta religioasa si atitudinea ferma de a sprijini libertatea de constiinta. Francisc David a accentuat ca religia trebuie sa fie libera, pentru ca in chestiuni de credinta nu trebuie sa existe forta, constrîngere, si ca propovaduirea, raspândirea Evangeliei nu necesita arme, violenta, pentru ca Credinta este Darul lui Dumnezeu. Deci Unitarianism înseamna libertate de constiinta si credinta. Nu este mai mare absurditate si irationalism decat de a forta constiinta si spiritul uman cu puteri externe, cand numai creatorul lui are putere, autoritate asupra lui.

Mormonii (Biserica lui Isus Cristos a Sfintilor din ultimele zile): in mod normal cunoscuta sub numele de Biserica Mormona numara in zilele noastre mai mult de 4,2 milioane de membrii, sprijina mai bine de 29.000 de misionari peste hotare. Mormonii sunt zelosi, bine organizati si chiar sinceri in propagarea religiei lor despre care ei sustin ca este singura credinta autentica crestina a vremurilor noastre. Mormonii afirma ca adevaratul crestinism a fost virtualmente disparut de pe pamânt cand in 1820 Joseph Smith Jr., fondatorul Mormonismului si principalul profet al organizatiei a fost ales de catre Dumnezeu pentru a restaura istorica religie crestina. Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumnezeu. Teologia mormona este politeista, afirmand ca exista mai multi dumnezei in univers care sunt condusi de catre un Dumnezeu Suprem (Elohim). Pe deasupra, fiecare barbat mormon poate atinge o inaltare/iluminare si poate sa devina el insusi un dumnezeu. Joseph Smith si succesorul sau, Brigham Young, l-au conceput pe Dumnezeu in termeni materiali si au sustinut, asa cum fac toti mormonii de astazi ca, Tatal are un trup de carne si oase, palpabil ca si al omului. Este Mormonismul de origine crestina ? Aceasta ar putea fi o întrebare dificila atât pentru multi Mormoni cât si pentru unii crestini. Mormonii pretind ca ei includ Biblia printre cele 4 carti pe care ei le considera Scripturile Mormone, si ca crezul în Isus Cristos este central credintei lor, dupa cum indica chiar denumirea lor oficiala de, Biserica lui Isus Cristos a Sfintilor din Ultimele Zile (engl. The Church of Jesus Christ of Latter-Day Saints). De asemenea, multi crestini au avut ocazia sa auda Corul Tabernacolului Mormon cântând imnuri crestine sau sa fie impresionati de sustinerea de catre Mormoni a unor înalte standarde morale si a respectului fata de familie. Nu înseamna aceasta ca Mormonii sunt crestini iar Mormonismul este crestin ? Pentru a gasi raspunsul corect la aceasta întrebare este necesar sa comparam cu atentie doctrinele fundamentale ale religiei mormone cu doctrinele fundamentale ale crestinismului clasic.
1. Biblia sustine ca exista un singur Dumnezeu si ca în afara de el nu mai exista altul (Deut.6:4; Isaia 43:10,11; 44:6,8; 45:21,22; 46:9; Marcu 12:29-34). În contrast, Biserica Mormona sustine ca exista mai multi Dumnezei (Cartea lui Avraam 4:3), si ca noi, la rândul nostru, putem deveni Dumnezei într-o împaratie celesta. De asemenea, Mormonii mai învata ca cei ce ating dumnezeirea vor avea copii spirituali, care li se vor ruga si închina acestora.
2. Biblia sustine ca Dumnezeu este un Spirit (Ioan 4:24; 1 Tim. 6:15,16), ca el nu este un om (Numeri 23:19; Osea 11:9; Romani 1:22,23) si ca a existat dintotdeauna ca Dumnezeu - omnipotent, omniprezent si omniscient (Psalmii 90:2, 139:7-10; Apocalipsa 19:6; Maleahi 3:6). În contrast, Biserica Mormona învata ca Dumnezeu a fost odata om ca si noi, care a progresat ajungând Dumnezeu, având acum un trup de carne si oase. Biserica Mormona învata ca însusi Dumnezeu are un tata si un strabunic, si tot asa pâna la infinit.
3. Biblia sustine ca Isus este singurul Fiu al lui Dumnezeu, ca a existat dintotdeauna, ca este etern ca si Tatal si egal cu acesta (Ioan 1:1,14; 10:30; Coloseni 2:9). Desi nu era cu nimic mai prejos decât Dumnezeu, la un moment dat Isus s-a facut trup pentru mântuirea omenirii. Întruparea lui a avut loc prin conceperea sa supranaturala de catre Spiritul Sfânt si nasterea dintr-o fecioara (Mat.1:18-23; Luca 1:34,25). În contrast, Biserica Mormona învata ca Isus Cristos este fratele nostru mai mare care a ajuns progresiv la dumnezeire dupa a fost mai întâi procreat, ca si copil spiritual de catre Tatal Ceresc si o mama cereasca si apoi, conceput fizic (trupeste) de catre Tatal Ceresc si o mama pamânteana.
4. Biblia sustine ca Spiritul Sfânt este Dumnezeu si ca el este omniprezent (1.Regi 8:27; Psalm 139:7-10; Ieremia 23:34; Fapte 5:3,4). În contrast, Biserica Mormona învata ca Sfântul Spirit este un duh sub forma unui om si ca doar influenta lui este prezenta pretutindeni.
5. Biblia sustine ca Tatal, Fiul si Spiritul Sfânt nu sunt Dumnezei diferiti, separati, ci doar persoane distincte ce se afla în Dumnezeirea Triunitara. În Noul Testament Fiul, Spiritul Sfânt si Tatal sunt indentificati separati, ca si Dumnezeu, si fiecare în parte este aratat actionând ca si Dumnezeu (Fiul: Marcu 2:5-12; Ioan 20:28; Filip.2:10,11; Spiritul Sfânt: Fapte 5:3,4; 2Cor.3:17,18; 13:14), si totusi Biblia învata ca acestia trei sunt în acelasi timp un singur Dumnezeu. În contrast, Biserica Mormona învata ca Tatal, Fiul si Sfântul Spirit sunt trei Dumnezei diferiti.
6. Biblia sustine ca omul a cazut în pacat si ca aceasta cadere a fost un mare rau, prin care pacatul a patruns în lume aducând condamnare si moarte tuturor oamenilor. Astfel, noi ne nastem având o natura pacatoasa si vom fi judecati pentru pacatele pe care le comitem ca si indivizi (Ezechiel 18:1-20; Romani 5:12-21). În contrast, Biserica Mormona învata ca pacatul lui Adam a fost un pas necesar în planul vietii si o mare binecuvântare pentru noi toti.
7. Biblia sustine ca jertfa de ispasire a lui Cristos este solutia pentru pacatul omenirii. Luând pacatele personale ale tuturora, din trecut, prezent sau viitor, asupra lui, în trupul sau, pe cruce (1 Petru 2:24), ca si Miel fara prihana al lui Dumnezeu, Cristos a satisfacut pe deplin mânia divina îndreptata asupra noastra, a tuturora, pentru ca toti cei ce-l accepta pe el sa fie iertati de Dumnezeu (2 Corinteni 5:21). În contrast, Biserica Mormona învata ca scopul ispasirii a fost de a obtine, pentru toti oamenii, învierea si nemurirea , indiferent daca-l primesc prin credinta pe Cristos, sau nu.
8. Biblia sustine ca suntem mântuiti doar prin har, fara faptele facute în neprihanirea noastra (Efeseni 2:8-9). Legea morala (Cele Zece Porunci) ne-au fost date pentru a ne face constienti de absoluta noastra incapacitate de a împlini cerintele lui Dumnezeu (Rom.3:20; 5:20; 7:7-8; Gal.3:19), iar legea ceremoniala (a jertfelor) ne-a fost data pentru a ne arata venirea Mielului lui Dumnezeu care urma sa înlature pacatul lumii (Ioan 1:29; Evrei 9:11-14; 10:1-14). Noi nu putem face nimic pentru a ne câstiga/dobândi mântuirea si viata vesnica deoarece fara Cristos suntem, din punct de vedere spiritual, "morti în pacatele noastre" (Efes.2:1,5). În contrast, Biserica Mormona învata ca viata vesnica în prezenta lui Dumnezeu (din "împaratia celesta") trebuie dobândita/câstigata prin respectarea diferitelor legi si reguli ale Bisericii Sfintilor din Ultimele Zile. Faptele bune sunt o conditie a mântuirii.
9. Biblia sustine ca Biblia este unicul, finalul si infailibilul cuvânt al lui Dumnezeu (2 Tim.3:16; Evrei 1:1,2; 2 Petru 1:21) si ca acest cuvânt va ramânea pentru totdeauna (1 Petru 1:23-25). În contrast, Biserica Mormona învata ca Biblia a fost corupta, ca îi lipsesc multe din "partile limpezi si valoroase" si ca nu contine plinatatea Evangheliei.
10. Biblia sustine ca adevarata Biserica a fost întemeiata divin de catre Isus si ca niciodata nu a disparut si nu va disparea de pe pamânt (Matei 16:18; Ioan 17:11; 1 Cor.3:11). Crestinii recunosc ca au existat vremuri de abatere si apostazie în Biserica, dar mai cred de asemenea ca întotdeauna a existat o ramasita care a pastrat esentele biblice. În contrast, Biserica Mormona învata ca a existat o apostazie totala si completa a Bisericii de la modelul întemeiat de Isus; aceasta stare de apostazie "înca predomina dar cu exceptia acelora care au ajuns la cunostinta evangheliei restaurate" a Bisericii Mormone.

Iudaismul (Mozaicismul): Tragându-si radacina din descendentii Iudeii, Iudaismul a fost infiintat in anul 2000 î.C. de Avraam, Isaac si Iacobi. Iudaismul adopta credinta intr-un singur Dumnezeu, care este creatorul universului si care conduce poporul ales, evreii, prin profetii cu care el vorbeste. Cuvântul lui este descoperit in Biblia evreiasca (sau Vechiul Testament), scrisa integral in ebraica - cu exceptia câtorva capitole sau versete, care sunt in aramaica, limba semitica asemanatoare cu ebraica - si care este cartea cu cele mai multe traduceri si cei mai multi cititori din lume. Biblia este impartita in: Torah (cele cinci carti ale lui Moise), Neviim (Prorocii) si Ketuvim (Scrierile, Psalmii). In literatura rabinica se intâlneste des termenul Torah pentru a desemna intreaga Biblie. Torah-ul contine si un numar de 613 de porunci, incluzând pe cele 10, care sunt explicate in Talmud. Iudeii cred ca, conditia omului poate fi imbunatatita, cuvântul Torah-ului trebuie ascultat si urmat, si ca Mesia va aduce, intr-un final, omenirea intr-o stare paradisiaca. Iudaismul promoveaza ideea de comunitate printre toti oamenii de credinta evreiasca, apartenenta la o sinagoga sau templu, si importanta vietii de familie. Ceremoniile religioase au loc atât acasa, cât si la sinagoga. Iudaismul se imparte in trei mari grupari, care se deosebesc intre ele prin modul in care interpreteaza acele parti din Torah, care trateaza activitatile personale, ale comunitatii, internationale si religioase: 1.Comunitatea Ortodoxa, care considera Torah-ul provenit direct de la Dumnezeu, si de aceea obligatoriu; 2.Miscarea Reformata, o forma simplificata si rationalizata a iudaismului, care adopta in primul rand continutul etic al Torah-ului; 3.Iudeii Conservatori, care respecta multe din ritualurile din Torah, dar care admit si schimbari, datorate vietii moderne. Al patrulea grup, Iudeii Reconstructiei, resping conceptul de popor ales al lui Dumnezeu, dar mentin ritualurile ca parte a mostenirii culturale iudaice. Sinagogele (inseamna in ebraica case de intrunire) sunt de 20 de secole locuri in care evreii se intrunesc pentru a se ruga si a studia. Orice loc poate sluji acestui scop cu conditia sa fie orientat spre Ierusalim, sa nu fie acoperit de alta constructie si sa contina un anumit numar de obiecte de cult. Chivotul sfânt este partea esentiala, care contine sulurile Torei, suluri de pergament pe care Torah a fost scrisa de mâna. In fata Chivotului sfânt arde o lumina vesnica, care simbolizeaza faptul ca Sfânta Scriptura continuta in Torah este lumina. In zilele de luni, joi, de Shabbat si in diminetile zilelor de sarbatoare, este scos unul din aceste suluri pentru a se citi textul recomandat. Rabinul inseamna Intelept, si este astazi indrumatorul spiritual al comunitatii sale, propovaduind, prezidând diverse ceremonii sinagogale sau familiale. Rabinul poate si trebuie sa se casatoreasca. Shabbat-ul este in religia iudaica ziua binecuvantata si sfintita de Dumnezeu, care i-a incredintat-o poporului Israel, ca semn al legamântului incheiat cu el. Copiii lui Israel au primit porunca solemna de a intrerupe orice munca in ziua de Shabbat, acesta fiind mai sfânt chiar si decât Casa Domnului. Pornind de la aceasta conceptie, rabinii au alcatuit o lista cu 39 de munci de baza interzise de Shabbat, scopul lor nefiind acela de a crea o constrângere, ci dimpotriva, de a permite omului sa se elibereze cat mai mult de muncile ce ar putea degenera in robie, de a se elibera de goana dupa bogatie si de a reinvata sa traiasca. Ragazul creat de odihna de Shabbat trebuie sa fie ocupat cu rugaciuni, studiu, o atmosfera sarbatoreasca, atât la sinagoga, cât si acasa. Circumcizia este considerata, dupa Avraam, semnul esential al legamântului dintre Dumnezeu si poporul sau. In a opta zi de viata, baietelul este introdus prin acest rit in Legamânt. Operatia este efectuata in general de catre un circumcizor, care rosteste o binecuvantare potrivita, ca si de tatal copilului. Circumcizia este ritul oficiat cu cea mai mare fidelitate de evrei, indiferent de tendinta careia ii apartin. Regulile alimentare - masa este locul privilegiat al binecuvântarilor casnice, cum ar fi cele savârsite inainte si dupa masa. Dintre mamifere, sunt permise rumegatoarele cu copita nedespicata, dintre animalele acvatice cele care au solzi si aripioare. In ce priveste zburatoarele, nu sunt autorizate decât pasarile de ograda (porcul, calul, iepurele sunt interzise, ca si scoicile, stridiile). Torah interzice de asemenea consumarea sângelui, de unde si interdictia de a consuma orice animal ucis prin vânatoare si stabileste reguli speciale pentru taierea animalelor si necesitatea de a sara carnea inainte de taiere. Alimentele din carne nu au voie sa fie amestecate cu cele din lapte. Despre iudaismul actual este putin de zis. Religia iudaica, prin fiinta si scopul ei, ar fi fost menita sa fie numai o pregatire, o calauza spre Cristos cum spune apostolul Pavel. De aceea, cu venirea crestinismului, valabilitatea sa ar fi încetat. Tema mozaismului era ideea mesianica, venirea unui mesia, care urma sa întroneze universalitatea religiei adevarate, în locul iudaismului particularist si exclusivist. De vreme ce împaratia mesianica s-ar fi realizat prin venirea lui Isus si instituirea crestinismului, mozaismul si-ar fi încheiat menirea istorica. Perpetuarea lui ar fi o eroare. Asteptarea unui alt mesia, cerut numai de interesele nationale exclusive ale poporului evreu, face din mozaismul de astazi mai mult o doctrina nationala decât una religioasa. Aceasta rezulta si din faptul ca iudaismul mai supravietuieste si azi, redus insa aproape exclusiv numai la poporul iudeu, fara sa fi fost îmbratisat de alte popoare.

Islamul (Mahomedanismul): Alaturi de ceilalti cetateni, apartinind altor culte, credinciosii musulmani isi exercita liber cultul lor, conform marturisirii de credinta a invataturii Coranului. Practica Islamului in România este legata de stabilirea, pe teritoriul României, inca din sec.13 a populatiei turco-tatare. Comunitatile musulmane stabile s-au constituit pe teritoriul României abia in sec.14-15, ca urmare a instaurarii suzeranitatii Portii Otomane asupra Principatelor Române, dar ele s-au dezvoltat mai ales in Dobrogea si in unele localitati de-a lungul Dunarii. Activitatea religioasa a musulmanilor in România este condusa de un Muftiu, cu resedinta in municipiul Constanta. Muftiul este ales prin vot secret din randul clericilor de catre Sura Islam. Alegerea este ulterior confirmata printr-un decret semnat de presedintele României. Pe linga Muftiat functioneaza si un Colegiu Sinodal, numit Sura Islam, compus din 23 membri, care se intrunesc periodic pentru rezolvarea unor probleme administrative si disciplinare ale cultului. Unitatea de baza este comunitatea, care cuprinde pe toti credinciosii musulmani dintr-o localitate. Organul de conducere al ei il formeaza comitetul, compus din 5-9 membri alesi pe o perioada de 4 ani. Cei circa 70.000 de credinciosi musulmani turci, tatari, albanezi etc din România traiesc grupati in circa 80 de comunitati religioase teritoriale, rurale si urbane. Marea lor majoritate se afla in judetele Constanta (85%) si Tulcea (12%), restul (3%) in diferite centre urbane ca: Bucuresti, Braila, Calarasi, Galati, Giurgiu, Turnu Severin si alte localitati. Lacasurile de rugaciune musulmane din România sunt in numar de 80 de Geamii. Ca lacasuri de cult, mai importante ar fi Moscheea si Geamia Hunchiar din municipiul Constanta, Geamia "Esma han Sultan" din Mangalia, care este totodata cea mai veche din tara, Geamiile din Medgidia, Cernavoda, Harsova, Tulcea, Babadag, Macin si Isaccea; aceste lacasuri de cult enumerate mai sus sunt declarate monumente istorice. La acestea se adauga si cavourile "Gazi Ali Pasa" si al lui "Saru Saltik Dede" din Babadag. Moscheea din Constanta, principalul edificiu al cultului musulman, a fost construita de statul român in anul 1910. Proiectul moscheei apartine marelui inventator român ing. Gogu Constantinescu, iar executia arhitectului Victor Stefanescu. Edificiul este o imbinare armonioasa intre stilul egiptean-bizantin, cu unele motive arhitecturale românesti, conceptie arhitecturala pe care nu o mai gasim la alte moschei din Dobrogea. In interior se gaseste covorul adus in anul 1965 din insula Ada-Kaleh, o donatie a sultanului Abdul Hamid (1876-1909), lucrat in celebrul centru de artizanat Hereke, din Turcia, cu o greutate de circa 490 kg si dimensiuni de 9 m x 16 m. Geamia "Hunchiar" din Constanta (Bd.Tomis nr.41) este o ctitorie a sultanului Abdul Aziz. Terminat prin 1869, edificiul a ocupat multa vreme o pozitie dominanta in zona. Are un stil arhitectonic maur. Minaretul, desi are numai 24 m inaltime, se impune prin proportionalitate, dominind cladirile inconjuratoare. Geamia este declarata monument istoric si de arhitectura. In ceea ce priveste studiile teologice cu menirea de a forma cadrele necesare bunei desfasurari a vietii religioase, ele au fost asigurate de seminarul teologic musulman, infiintat inca din anul 1610 la Babadag, cursurile desfasurindu-se aici pâna in anul 1901. Din anul 1901 seminarul musulman s-a mutat la Medgidia, unde a functionat fara intrerupere pina in anul 1967; din acest moment a incetat sa mai functioneze din lipsa de conditii. Dupa revolutie, in anul 1992, seminarul teologic musulman s-a reinfiintat, devenind Liceul Teologic Musulman si Pedagogic. A primit spre folosinta cladirea din Strada Romana nr. 2 din Medgidia. In prezent este cel mai important centru de cultura turca si islamica din România. Personalul clerical musulman este format din hatipi, imami, hagi, muezini. In prezent cultul musulman are 35 de imami si hagi. Baza materiala a cultului se realizeaza prin contributii benevole de la credinciosi, donatii si subventii acordate de stat, taxe pentru servicii religioase, taxe de vizitare a unor monumente istorice etc. Cultul musulman are in proprietate 108 cimitire. Cultul musulman din România are bune relatii cu intreaga comunitate islamica internationala, atit bilaterale cit si multilaterale. Aceste relatii cuprind schimburi reciproce de delegatii, participari la intruniri si simpozioane pe diverse teme, organizari de pelerinaje anuale la Mecca etc.