“Scufita Rosie” este basmul maturizarii sexuale si a trecerii din etapa
pubertatii si stadiul de fetita in faza initierii sexuale si stadiul de femeie,
integrarea feminitatii si a principiului cresterii.
Basmul incepe printr-o incursiune in starea curenta a Scufitei Rosii, asa
aflam ca “Era odata o fetita fermecatoare pe care oricine, de cum o vedea, o
indragea.” Astfel, Scufita Rosie isi proiecteaza feminitatea in exterior, dar
nu stim inca in ce relatii se afla cu animus-ul ei, aspect care pe parcurs se
va clarifica.
Relatia cu mama este una conflictuala, chiar daca din basm nu reiese
evident. Pentru ca mama, dupa ce i-a pus pe cap fetitei o scufita rosie ii
atribuie o sarcina extrem de periculoasa, care impinge trecerea ei din stadiul
de fetita in cel de femeie. In mod simbolic Scufita Rosie duce niste “bunatati”
in “cosulet”, evident un simbol pentru organele genitale feminine (placintele),
respectiv virginitatea prin vinul care este simbolul sangelui sacrificat la
deflorare (in alte basme intalnim cutia cu bijuterii, sau lada cu comori) si se
aventureaza in “padurea” in care misuna “lupi”.
Imaginea mamei este logosul prescriptiv, rational: “Trebuie sa pornesti
pana nu se face prea clad, copila mea, iar cand vei ajunge in padure, vezi sa
urmezi calea stiuta, sa nu te abati din drum si sa fii atenta sa nu spargi
sticla, caci altfel nu-i vei mai putea duce nimic bunicutei”. Imaginea bunicii
este criteriul de referinta extern, capatul drumului, simbol al linistii si
calmului interior.
Totusi apare un prim conflict intre logos ( mama) si erosul nediferentiat
al fetei: desi Scufita Rosie se aventureaza intr-o lume periculoasa si trebuie
sa tina un drum drept pentru a fi in siguranta (deci scopul este protejarea
ei), tocmai scufita rosie pe care o poarta pe cap este accesoriul care o pune
cel mai mult in pericol (scufita pe care a primit-o cadou de la mama) deoarece
atrage atentia asupra ei. Astfel, asistam la un logos amestecat cu franturi de
eros, pentru ca modul de implinire a scopului presupune intrinsec din start
tocmai sabotarea scopului declarat si infaptuirea scopului mai adanc: Imaginea
mamei din mintea fetitei o impinge la maturizare, la relationarea cu sexul opus
(lupii), o arunca in universul tenebros al padurii (simbol al fricii,
nesigurantei, necunoasterii, dar si context ideal pentru mutatii
semnificative).
Dupa cum ne asteptam, “cum ajunse in padure, Scufitei Rosii ii aparu in
fata lupul”, lucru de altfel pe care il puteam intui inca inainte sa fie
precizat acest lucru (la ce te poti astepta atunci cand intr-o padure plina de
lupi mergi intr-o fustita scurta si cu o scufita rosie pe cap, ambele nefacand
altceva decat sa atraga atentia. Numai ca “Scufita Rosie nu stia insa ce animal
ticalos e el si nu se temu.” Observam ce animus dezvoltat are fetita, o resursa
nepretuita pentru ea si devenirea ei.
Totusi feminitatea nu este constientizata si acceptata ca atare, mai
degraba ignorata. Astfel ca Scufita Rosie raspunde ca un adult la intrebarile
lupului, ofera informatii, fara a-si utiliza capacitatea feminina premonitorie
de a intui un posibil scenariu in derulare.
Observam o ruptura mare intre planul mental al fetitei si cel al lupului,
ale carui intentii sunt explicit mentionate in dialogul sau interior: “Frageda,
copila asta, buna bucatica va fi dupa ce-oi manca-o pe bunica-sa.” Bunica nu
este o entitate in sine, ci chiar animus-ul, partea rationala, sfatoasa, care o
data ce va fi “mancata”, suprimata, lupul – alias barbatul care intentioneaza
sa o smulga pe fetita din copilaria ei si din universul ignoraneti pentru a o
arunca in lumea versatilitatii, a acceptarii, integrarii si cultivarii
feminitatii.
In cazul lupului se poate constata un echilibru foarte bun intre logos si
eros, se cauta implinirea erosului utilizand instrumente rationale, specifice
logosului. Lupul este prototipul seducatorului experimentat, metodic, care isi
abordeaza prada intr-un mod gradat si bine-gandit. El ii arata Scufitei Rosii
cat de frumoase sunt florile, pentru a o ispiti sa nu mai asculte vocea mamei
care o sfatuia sa nu se abata de la drum, vocea rationala a animusului, ci in
schimb sa urmeze o cale hedonista, sa se ghideze dupa principiul placerii.
Acesta este punctul in care fetitei i se reveleaza existenta placerilor care o
determina sa se afunde si mai mult, ca intr-un final sa se rataceasca in
“padure”. Observam acuratetea predictiilor lupului in planificarea actiunilor
seductive.
Urmeaza episodul violent al devorarii bunicii de catre lup. Astfel el
ajunge sa suprime, dar in acelasi timp sa si contina vocea ratiunii, sa isi
implineasca foamea.
Dupa indelungi rataciri prin padure, Scufita Rosie ajunge intr-un final la
scopul declarat al calatoriei sale, casa bunicii. Asisstam la deghizarea
lupului seducator in bunica, laolalta cu grotescu cauzat de incompatibilitatea
continuturilor celor 2 entitati (lupul nu reuseste sa asceada in mod veridic la
imaginea bunicii, desi isi doreste acest lucru). Aici incepe un joc de
explorare, pe care il putem asimila cautarii si descoperirii celuilalt sex,
precum si curiozitatii care insoteste acest demers, concretizata in intrebarile
Scufitei Rosii “dar ce… mari ai”. Este de remarcat faptul ca actul in sine nu
se consuma la fel de brutal ca in cazul bunicii, ci are o latura ludica foarte
dezvoltata. Lupul, apasat de complexul incompatibilitatii dintre imaginea
dorita si ceea obtinuta in deghizarea lui, constient de faptul ca lumea
Scufitei Rosii ii este inaccesibila, dar o cauta ca pe un drog, intra in jocul
intrebarilor si raspunsurilor pana cand este demascat complet, moment crucial
in care nu poate accepta realitatea si cedeaza pulsiunilor erosului,
inghitind-o pe fetita. Aici putem spune ca s-a realizat trecererea pentru
Scufita Rosie, momentul maturizarii propriu-zise fiind cel al salvarii
victimelor de catre vanator.
Vanatorul este un alt simbol al logusului, este figura paterna
protectoare, care de asemenea reprezinta solutia din impas. Ca si actul
asimilarii (integrarii), actul separararii este de asemenea de o violenta
uriasa, astfel ca lupului i se taie burta, de unde ies bunica si Scufita Rosie,
adica fetita si animusul ei. Constientizarea si maturizarea propriu-zise sunt
marcate de remarca “Vai, ce groaznic, ce intuneric era in burta lupului!”.
Initierea este completa, personajul feminin este imbogatit de aceasta
experienta, care a avut si o puternica latura traumatizanta, dar ea a reusit
astfel sa isi integreze erosul cu logosul, sa isi uneasca latura impulsiva cu
latura rationala practic intr-un proces de devenire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu