ACTIVITATE MISIONARA CU CREDINCIOSII DE STIL VECHI
În primavara anului 1955 s-a organizat, mai ales in Moldova, o actiune de lamurire si combatere a stilului vechi, iulian. În aceasta incercare de readucere a credin-ciosilor stilisti in sanul Bisericii Ortodoxe, au fost randuiti zeci de teologi, stareti si duhovnici, care umblau prin satele cu stilisti si incercau sa-i reintoarca la Biserica mama.
La aceasta miscare a participat in mod deosebit si Arhimandritul Cleopa Ilie, staretul Manastirii Slatina, care era vestit canonist si cunostea foarte bine Pidalionul si Dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe. S-a mers prin toate satele afectate de stilism, s-au facut consfatuiri canonice pe tema vechiului si noului calendar, s-au dat destule explicatii celor razvratiti, si o parte din credin-ciosii stilisti au revenit in sanul Bisericii strabune spre bucuria tuturor.
PELERINAJ PE LA SFINTELE MANASTIRI
La inceputul anului 1956, Arhimandritul Cleopa se retrage din ascultarea de staret al Manastirii Slatina, lasand in locul sau pe Protosinghelul Emilian Olaru, un ucenic al lui. Iar el, insotit de doi ucenici, a fost chemat intr-o misiune duhovniceasca la Timisoara si Arad. Aici a intalnit pe Mitropolitul Banatului, Vasile Lazarescu, care tocmai atunci pregatea racla pentru moastele Sfantului Iosif cel Nou de la Partos.
De aici, Parintele Cleopa viziteaza Manastirea Vasiova, unde a slujit mai multi ani vestitul duhovnic Vichentie Malau, unul dintre cei mai mari duhovnici ai tarii noastre, despre care sfintia sa afirma ca ''ar putea fi canonizat oricand''.
Apoi Parintele Cleopa cu ucenicii sai a fost trimis la Manastirea Gai din apropiere de Arad, unde a stat un timp. Aici a pus randuiala duhovniceasca intocmai ca la Sihastria. Dar cand a tras clopotul de Utrenie, credincio-sii, nefiind deprinsi cu slujba de miezul noptii, au chemat pompierii sa stinga focul, crezand ca s-a aprins manasti-rea. Parintele i-a chemat in biserica si le-a tinut o predica miscatoare de suflet. Printre cuvintele spuse de el au fost si acestea: ''Focul care s-a aprins aici la Manastirea Gai, sa nu se mai stinga pana la sfarsitul lumii!''
De la Gai, Parintele Cleopa era invitat din cand in cand la Episcopul Aradului, Andrei Magieru, cu care se sfatuia duhovniceste si pe care l-a si spovedit.
Dupa ce viziteaza si alte manastiri din partea locului, se intoarce din nou in Moldova si se stabileste pentru cateva luni la Manastirea Putna. Aici a fost solicitat sa ajute la innoirea duhovniceasca a acestei manastiri, unde fusese numit un nou staret, in persoana Arhimandritului Dosoftei Morariu, unul din ucenicii sai din tinerete.
La Manastirea Putna vorbea zilnic cu mult patos tuturor pelerinilor din tara si de peste hotare despre vitejia binecredinciosului voievod Stefan Voda al Moldovei, despre jertfa cu care si-a aparat tara si dreapta credinta si despre numeroasele sale ctitorii, care dainuiesc si astazi pe pamantul nostru sfant.
Aici a avut prilejul sa vorbeasca atat la tineri, cat si la varstnici, la romani, ca si la straini, despre frumusetile Ortodoxiei, despre eroismul inaintasilor nostri, despre fru-moasele manastiri pictate in exterior atat de minunat, spre slava lui Dumnezeu si binecuvantarea neamului romanesc.
În acest scurt popas la Manastirea Putna, Parintele Cleopa a imbinat in predicile sale, in chip armonios, evla-via ortodoxa strabuna cu patriotismul inaintasilor nostri si, nu mai putin, cu jertfa atator generatii de monahi, care au tinut vie candela dreptei credinte si sufletul neamului nostru.
În toamna anului 1956, Parintele Cleopa isi ia cojocul si cartile sale duhovnicesti, pe care le iubea atat de mult, si se intoarce la metanie, in Sfanta Manastire Sihastria, povatuita in acea vreme de Protosinghelul Ioil Gheorghiu, ucenicul de chilie al marelui staret Ioanichie Moroi.
MANASTIREA SIHASTRIA ÎNTRE ANII 1949-1959
Smeritul staret, Protosinghelul Ioil, urmasul Arhimandritului Cleopa, a condus cu multa intelepciune obstea Manastirii Sihastria timp de zece ani. Cea mai mare virtute a sa era prezenta regulata, in fiecare zi si noapte, la toate slujbele bisericii. Era primul care intra si ultimul care iesea din biserica. De aceea, cand vedea cate un frate sau parinte ca intarzie la sfintele slujbe, ii zicea: ''Tatucuta, veniti la timp la biserica! Sa nu pierdeti sfintele slujbe, daca nu aveti alta ascultare, ca de aceea am venit la manastire!''
Preacuviosia sa avea vocatia bisericii mai mult decat toti parintii si fratii manastirii si era o icoana vie pentru fiecare. Apoi era si duhovnicul obstii impreuna cu Ieroschimonahul Paisie Olaru, reintors in anul 1953 de la Slatina. Acesti doi parinti alesi de Dumnezeu au impodobit viata duhovniceasca in Manastirea Sihastria, mentinand-o la aceeasi masura ca si in timpul staretiei Parintelui Cleopa, adunand in jurul lor numerosi tineri iubitori de Hristos.
În toamna anului 1956, Parintele Cleopa a revenit si el la metanie cu constiinta impacata ca a facut ascultare unde a fost trimis de Biserica. De acum viata duhovni-ceasca la Sihastria se intareste si mai mult. Parintele Cleopa spovedea si povatuia pe credinciosi la chilia sa din deal; Parintele Paisie spovedea si invata pe fiii sai duhovnicesti la chiliile din padure, fiind foarte iubitor de tacere si liniste; iar Parintele Ioil era intotdeauna prezent intai la biserica si apoi la staretie.
Cei trei parinti sporiti in rugaciune si har au dat o noua dimensiune duhovniceasca Manastirii Sihastria in acesti ani de cumpana. Modelul viu al fiecaruia dintre ei indemna pe fiii lor duhovnicesti sa se roage mai mult, sa faca voia Domnului si sa se pregateasca pentru zilele grele care se intrezareau la orizont.
Obstea Manastirii Sihastria trecuse de 80 de parinti si frati, toti ravnitori si rugatori, toti iubitori de Hristos. Cea mai mare bucurie a obstii era ascultarea zilnica a Dumnezeiestii Liturghii si a slujbelor de la miezul noptii. Tinerii faceau ascultare in timpul zilei si erau prezenti la biserica mai ales noaptea; iar batranii erau nelipsiti de la biserica atat ziua, cat si noaptea.
Toate se faceau in liniste, cu pace, cu bucurie si cu sfat si toti ascultau de cei trei mari duhovnici ai Sihastriei: Parintii Paisie, Cleopa si Ioil. Parintele Paisie isi indemna ucenicii la viata de liniste, de tacere si rugaciune. Parintele Cleopa ii indemna pe toti, calugari si mireni, sa nu uite de ceasul mortii, sa asculte de duhovnic si sa apere, cu timp si fara timp, dreapta credinta ortodoxa. Iar staretul Ioil ii indemna sa nu lipseasca de la slujbele bisericii.
Astfel Manastirea Sihastria devenise o cetate duhov-niceasca a Ortodoxiei romanesti, un lacas de rugaciune pentru toti fiii Bisericii lui Hristos si o casa de liniste sufleteasca si de bucurie, unde te puteai intalni mai usor cu Dumnezeu.
Între anii 1956-1959, Sihastria, ca si celelalte manastiri romanesti, a trait cativa ani de liniste si aleasa sporire duhovniceasca, dar la orizont se intrezarea o mare furtuna impotriva Bisericii lui Hristos. Ateismul si secta-rismul de toate nuantele pregateau un nou atac impotriva Ortodoxiei, atat de incercata de-a lungul istoriei. Caci acesta a fost dintotdeauna destinul Bisericii apostolice: sa fie permanent persecutata, permanent supravegheata, insa permanent vie, tare, biruitoare si mantuitoare.
În primavara anului 1955 s-a organizat, mai ales in Moldova, o actiune de lamurire si combatere a stilului vechi, iulian. În aceasta incercare de readucere a credin-ciosilor stilisti in sanul Bisericii Ortodoxe, au fost randuiti zeci de teologi, stareti si duhovnici, care umblau prin satele cu stilisti si incercau sa-i reintoarca la Biserica mama.
La aceasta miscare a participat in mod deosebit si Arhimandritul Cleopa Ilie, staretul Manastirii Slatina, care era vestit canonist si cunostea foarte bine Pidalionul si Dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe. S-a mers prin toate satele afectate de stilism, s-au facut consfatuiri canonice pe tema vechiului si noului calendar, s-au dat destule explicatii celor razvratiti, si o parte din credin-ciosii stilisti au revenit in sanul Bisericii strabune spre bucuria tuturor.
PELERINAJ PE LA SFINTELE MANASTIRI
La inceputul anului 1956, Arhimandritul Cleopa se retrage din ascultarea de staret al Manastirii Slatina, lasand in locul sau pe Protosinghelul Emilian Olaru, un ucenic al lui. Iar el, insotit de doi ucenici, a fost chemat intr-o misiune duhovniceasca la Timisoara si Arad. Aici a intalnit pe Mitropolitul Banatului, Vasile Lazarescu, care tocmai atunci pregatea racla pentru moastele Sfantului Iosif cel Nou de la Partos.
De aici, Parintele Cleopa viziteaza Manastirea Vasiova, unde a slujit mai multi ani vestitul duhovnic Vichentie Malau, unul dintre cei mai mari duhovnici ai tarii noastre, despre care sfintia sa afirma ca ''ar putea fi canonizat oricand''.
Apoi Parintele Cleopa cu ucenicii sai a fost trimis la Manastirea Gai din apropiere de Arad, unde a stat un timp. Aici a pus randuiala duhovniceasca intocmai ca la Sihastria. Dar cand a tras clopotul de Utrenie, credincio-sii, nefiind deprinsi cu slujba de miezul noptii, au chemat pompierii sa stinga focul, crezand ca s-a aprins manasti-rea. Parintele i-a chemat in biserica si le-a tinut o predica miscatoare de suflet. Printre cuvintele spuse de el au fost si acestea: ''Focul care s-a aprins aici la Manastirea Gai, sa nu se mai stinga pana la sfarsitul lumii!''
De la Gai, Parintele Cleopa era invitat din cand in cand la Episcopul Aradului, Andrei Magieru, cu care se sfatuia duhovniceste si pe care l-a si spovedit.
Dupa ce viziteaza si alte manastiri din partea locului, se intoarce din nou in Moldova si se stabileste pentru cateva luni la Manastirea Putna. Aici a fost solicitat sa ajute la innoirea duhovniceasca a acestei manastiri, unde fusese numit un nou staret, in persoana Arhimandritului Dosoftei Morariu, unul din ucenicii sai din tinerete.
La Manastirea Putna vorbea zilnic cu mult patos tuturor pelerinilor din tara si de peste hotare despre vitejia binecredinciosului voievod Stefan Voda al Moldovei, despre jertfa cu care si-a aparat tara si dreapta credinta si despre numeroasele sale ctitorii, care dainuiesc si astazi pe pamantul nostru sfant.
Aici a avut prilejul sa vorbeasca atat la tineri, cat si la varstnici, la romani, ca si la straini, despre frumusetile Ortodoxiei, despre eroismul inaintasilor nostri, despre fru-moasele manastiri pictate in exterior atat de minunat, spre slava lui Dumnezeu si binecuvantarea neamului romanesc.
În acest scurt popas la Manastirea Putna, Parintele Cleopa a imbinat in predicile sale, in chip armonios, evla-via ortodoxa strabuna cu patriotismul inaintasilor nostri si, nu mai putin, cu jertfa atator generatii de monahi, care au tinut vie candela dreptei credinte si sufletul neamului nostru.
În toamna anului 1956, Parintele Cleopa isi ia cojocul si cartile sale duhovnicesti, pe care le iubea atat de mult, si se intoarce la metanie, in Sfanta Manastire Sihastria, povatuita in acea vreme de Protosinghelul Ioil Gheorghiu, ucenicul de chilie al marelui staret Ioanichie Moroi.
MANASTIREA SIHASTRIA ÎNTRE ANII 1949-1959
Smeritul staret, Protosinghelul Ioil, urmasul Arhimandritului Cleopa, a condus cu multa intelepciune obstea Manastirii Sihastria timp de zece ani. Cea mai mare virtute a sa era prezenta regulata, in fiecare zi si noapte, la toate slujbele bisericii. Era primul care intra si ultimul care iesea din biserica. De aceea, cand vedea cate un frate sau parinte ca intarzie la sfintele slujbe, ii zicea: ''Tatucuta, veniti la timp la biserica! Sa nu pierdeti sfintele slujbe, daca nu aveti alta ascultare, ca de aceea am venit la manastire!''
Preacuviosia sa avea vocatia bisericii mai mult decat toti parintii si fratii manastirii si era o icoana vie pentru fiecare. Apoi era si duhovnicul obstii impreuna cu Ieroschimonahul Paisie Olaru, reintors in anul 1953 de la Slatina. Acesti doi parinti alesi de Dumnezeu au impodobit viata duhovniceasca in Manastirea Sihastria, mentinand-o la aceeasi masura ca si in timpul staretiei Parintelui Cleopa, adunand in jurul lor numerosi tineri iubitori de Hristos.
În toamna anului 1956, Parintele Cleopa a revenit si el la metanie cu constiinta impacata ca a facut ascultare unde a fost trimis de Biserica. De acum viata duhovni-ceasca la Sihastria se intareste si mai mult. Parintele Cleopa spovedea si povatuia pe credinciosi la chilia sa din deal; Parintele Paisie spovedea si invata pe fiii sai duhovnicesti la chiliile din padure, fiind foarte iubitor de tacere si liniste; iar Parintele Ioil era intotdeauna prezent intai la biserica si apoi la staretie.
Cei trei parinti sporiti in rugaciune si har au dat o noua dimensiune duhovniceasca Manastirii Sihastria in acesti ani de cumpana. Modelul viu al fiecaruia dintre ei indemna pe fiii lor duhovnicesti sa se roage mai mult, sa faca voia Domnului si sa se pregateasca pentru zilele grele care se intrezareau la orizont.
Obstea Manastirii Sihastria trecuse de 80 de parinti si frati, toti ravnitori si rugatori, toti iubitori de Hristos. Cea mai mare bucurie a obstii era ascultarea zilnica a Dumnezeiestii Liturghii si a slujbelor de la miezul noptii. Tinerii faceau ascultare in timpul zilei si erau prezenti la biserica mai ales noaptea; iar batranii erau nelipsiti de la biserica atat ziua, cat si noaptea.
Toate se faceau in liniste, cu pace, cu bucurie si cu sfat si toti ascultau de cei trei mari duhovnici ai Sihastriei: Parintii Paisie, Cleopa si Ioil. Parintele Paisie isi indemna ucenicii la viata de liniste, de tacere si rugaciune. Parintele Cleopa ii indemna pe toti, calugari si mireni, sa nu uite de ceasul mortii, sa asculte de duhovnic si sa apere, cu timp si fara timp, dreapta credinta ortodoxa. Iar staretul Ioil ii indemna sa nu lipseasca de la slujbele bisericii.
Astfel Manastirea Sihastria devenise o cetate duhov-niceasca a Ortodoxiei romanesti, un lacas de rugaciune pentru toti fiii Bisericii lui Hristos si o casa de liniste sufleteasca si de bucurie, unde te puteai intalni mai usor cu Dumnezeu.
Între anii 1956-1959, Sihastria, ca si celelalte manastiri romanesti, a trait cativa ani de liniste si aleasa sporire duhovniceasca, dar la orizont se intrezarea o mare furtuna impotriva Bisericii lui Hristos. Ateismul si secta-rismul de toate nuantele pregateau un nou atac impotriva Ortodoxiei, atat de incercata de-a lungul istoriei. Caci acesta a fost dintotdeauna destinul Bisericii apostolice: sa fie permanent persecutata, permanent supravegheata, insa permanent vie, tare, biruitoare si mantuitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu