duminică, 20 octombrie 2013

Efectul yo-yo: vina o poartă hormonii





Celebrul efect „yo-yo”, în care persoanele supraponderale reuşesc să piardă câteva kilograme în greutate doar pentru a le repune rapid „la loc”, şi o ţin tot aşa, intrând într-un soi de cerc vicios, ar putea fi ţinut sub control prin intermediul hormonilor.

Potrivit unui studiu al cercetătorilor spanioli, publicat în "Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism", persoanele cu niveluri ridicate de leptină şi concentraţii scăzute de grelină în sânge sunt cele predispuse oscilaţiilor în greutate. Pe cât se pare, efectul hormonilor asupra comportamentului nostru alimentar este unul cert: leptina, produsă de ţesutul adipos, stimulează consumul de energie şi înhibă apetitul, în timp ce grelina, produsă de stomac, stimulează senzaţia de foame, nivelul acestui hormon crescând înainte de masă şi scăzând imediat după aceea. Totuşi, deşi se ştia că aceşti doi hormoni influenţează atât reacţiile cerebrale la mâncare, cât şi metabolismul uman în general, rolul fiecăruia este unul greu de desluşit.

Recent, un alt studiu publicat în revista "Nutrition" ajungea la nişte concluzii opuse celor promovate acum de cercetătorii spanioli, indicând un risc crescut al efectului "yo-yo" tocmai la persoanele cu niveluri ridicate de grelină. În opinia cercetătorilor spanioli însă, în curând, fiecare persoană interesată să piardă în greutate îşi va putea doza nivelurile de leptină şi grelină în sânge înainte de începerea unei diete, pentru a-şi ţine sub control propria predispoziţie la efectul "yo-yo".  
Sursa: Corriere della Sera

Niciun comentariu: