Ceauşescu contra presupusului spion Bodnăraş

Tânărul „Niculae“ i-a predat lui Emil Bodnăraş o lecţie de teorie şi practică politică. L-a considerat nedemn să ocupe funcţia de ministru de Externe în viitorul guvern Maurer. Cum a ajuns Emil Bodnăraş în gura Biroului Politic, în 1961, rămâne şi astăzi un mister. Probabil că tensiuni acumulate în timp, între el şi Gheorghiu-Dej, au răbufnit când puţini se aşteptau.

Relaxare sau misiune în Insula Şerpilor?

În perioada luptelor pentru şefia partidului, dintre Dej şi Ana Pauker, generalul-dezertor din armata română, cu stagii îndelungate în URSS, şovăise, ba uneori dăduse impresia că înclina spre „tabăra moscovită". I s-a reproşat apoi că n-a demascat ferm greşelile altor deviatori, Miron Constantinescu şi Iosif Chişineveschi. A supravieţuit şi acestui moment delicat pentru conducerea lui Gheorghiu-Dej.

A fost chiar bănuit de spionaj în favoarea sovieticilor, când s-a descoperit că frecventa Insula Şerpilor, la bordul ambarcaţiunii personale. Escortat de remorcher şi alte nave, generalul - acuzat mai nou că se credea amiral - staţiona ore în şir în fâşia de pământ care nu mai aparţinea României. „Dar de ce să te duci în Insula Şerpilor când acuma acolo este teritoriu sovietic ?!", a spus Leontin Sălăjan, ministru al Apărării Naţionale (1955-1966), ceea ce gândeau toţi fruntaşii partidului. Conform lui Sălăjan, o deplasare până acolo costa câteva zeci de mii de lei.

Critica lui Ceauşescu

Pentru câte făcuse şi nu făcuse, pe Bodnăraş, mai-marii partidului, reuniţi în Biroul Politic, l-au „judecat" în seara de 13 martie 1961. La şedinţă au participat 13 membri, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. Printre aceştia, bineînţeles, şi Nicolae Ceauşescu, unul dintre adjuncţii şi discipolii ministrului Bodnăraş la Ministerul Forţelor Armate, în perioada 1950-1954.

Nicolae Ceauşescu a deschis atacul. „Eu am lucrat cu dânsul şi cunosc că cu autocritica nu se împacă", a spus Ceauşescu. În discursul său, i-a ţinut fostului şef o lecţie politică, pe motiv că nu cunoştea statutele partidului: „Din tot ce a spus, deşi a îmbrăcat în vorbe foarte multe, însă de la început până la sfârşit a fost un fir călăuzitor şi reiese de la început până la sfârşit că el nu este de acord cu o serie de lucruri în felul de muncă al partidului, al conducerii şi că la el încă sunt multe confuzii asupra problemelor principiale ale construcţiei de partid".

Generalul Emil Bodnăraş, în anii 1950, pe „cai mari“  Foto: Revista Imagini Militare

În opinia lui Ceauşescu, Bodnăraş pornise către „o înţelegere anarhică, mic-burgheză a problemelor conducerii muncii de partid".Printre altele, i-a reproşat că nega rolul „nucleului muncitoresc". Mai grav, Ceauşescu a readus în discuţie devierea de dreapta a trioului Pauker, Luca, Georgescu. Îi reclama generalului modul obedient în care se comporta mai ales faţă de „Passionaria" românilor.

„Lucram la armată şi eu nu ştiam precis dacă nu cumva i s-a dat legătura cu Ana Pauker, dar nu odată repeta în faţa mea că am vorbit cu Ana şi mi-a spus aşa, sau a întrebat la telefon ce zice Ana, dacă e bine să facem aşa ? Oare atunci era just să se abuzeze nu de ale primului secretar, ci de indicaţiile Anei, cu care nici nu avea legături", a mai zis Ceauşescu.

Perdaf vinovatului...

Apoi l-a acuzat pe Bodnăraş că „se rupsese de masă". Refuza să frecventeze domiciliul lui Gheorghiu-Dej, unde conducerea se reunea pentru a discuta „linia politică". „Dar ce este rău dacă într-o discuţie sau alta, chiar dacă are loc acasă, se găseşte rezolvarea unora sau altora din probleme?", a întrebat nedumerit Ceauşescu. Ceea ce i-a prilejuit imediat o intervenţie sarcastică vicleanului Dej: „Când se ducea la Ana, nu făcea asemenea scrupule".
A preluat rolul inchizitorului acelaşi Ceauşescu: „La armată cu «Să trăiţi», la Consiliul de Miniştri te-ai înconjurat tot cu generali şi ofiţeri care se ploconesc în faţa ta şi execută fără spirit critic tot ce spui tu".

...osanale şefului

Printre vorbele aruncate cu năduf, Ceauşescu nu a pierdut prilejul de a-l ridica în slăvi pe şef. De fapt, acesta era şi rostul întrunirii. Să-i reamintească generalului „rebel" că Gheorghiu-Dej era „primul dintre egali". „Toate frământările sunt legate la tov. Bodnăraş de tov. Gheorghiu, dar cred că sunt legate de faptul că tov.

Gheorghiu este ferm, hotărât în apărarea principiului, a liniei partidului, a unităţii partidului şi nu admite niciun fel de abateri, de devieri şi concesii în ce priveşte unitatea partidului". După care, preţ de câteva minute, secretarul CC i-a amintit lui Bodnăraş statutul PMR, rolul şi atribuţiile organelor de partid. Concluzia a fost necruţătoare: „Tov. Bodnăraş trebuie să studieze încă foarte serios problemele de partid. El, muncă de partid, în sensul acesta organizatoric, viaţă de partid într-un organ de partid care zilnic frământă problemele, nu prea a dus şi se simte nevoia la el de acest lucru, prin tot ce a spus aici".

Nerecomandat pentru Externe

Într-un final, Ceauşescu s-a întrebat retoric, ca şi ceilalţi vorbitori, dacă Bodnăraş putea fi instalat în funcţia de ministru de Externe, în care fusese propus de Gheorghiu-Dej, cu puţin timp înaintea declanşării scandalului. „Mi-a lăsat o impresie destul de penibilă, că toată concluzia a fost ca să-i lăsăm ambarcaţiunea", a rostit nemilos, la sfârşit, Nicolae Ceauşescu.

După intervenţiile dure ale tovarăşilor săi, Bodnăraş a fost obligat la mea culpa. „Eu, tovarăşi, n-am nicio dorinţă de afirmare, nici să fiu prima scripcă sau a doua. Eu cred că aici nu poate fi vorba de scripci, aici cântăm un cântec împreună şi fiecare îşi are personalitatea sa şi partidul ajută la creşterea personalităţii fiecăruia în colectivul în care munceşte".

Vorbele bine ticluite şi relaţia bună cu Gheorghiu-Dej l-au salvat atunci pe Bodnăraş. Fostul ministru al Forţelor Armate nu a mai ieşit din „front",în ultimii ani ai regimului Dej. I-a fost aproape, apoi, şi lui Nicolae Ceauşescu, înregistrând astfel o longevitate politică demnă de invidiat.

"Te-ai înconjurat cu generali şi ofiţeri care se ploconesc în faţa ta şi execută fără spirit critic tot ce spui tu.''
 

Nicolae Ceauşescu secretar al CC al PMR

Un comunist mai altfel

Bodnăraş îşi petrecea concediile separat de restul bonzilor partidului. După ce comuniştii au preluat puterea, obişnuia să stea în staţiunea Mamaia. Din 1949, a preferat Mangalia, cu argumentul că era „mai puţin expus atenţiilor". Ceilalţi tovarăşi îşi stabiliseră „cartierul general", pe timpul verii, la Eforie, unde vila lui Gheorghiu-Dej se afla la stradă, în văzul tuturor. În oraşul din sudul litoralului, Bodnăraş a construit vilei sale ziduri înalte. La pază - asigurată de grăniceri şi de securişti - a renunţat, după câteva critici acide ale lui Gheorghiu-Dej.   

Gheorghiu-Dej, între Emil Bodnăraş şi Ioşca Chişinevschi   Foto: Fototeca Online a Comunismului Românesc 

La vila din Mangalia s-a consumat unul dintre momentele tensionate care l-au adus pe Bodnăraş în discuţia Biroului Politic. În vara lui 1960, i-a invitat acasă la el pe tovarăşii din conducere. Primii au sosit Dumitru Coliu şi Leonte Răutu. La ora stabilită pentru întâlnire, prin telefon, gazda a fost informată că Dej, Ceauşescu şi ceilalţi urmau să petreacă la un restaurant din oraş. Mâhnit de afrontul ce i se făcuse, Bodnăraş a avut o reacţie nervoasă când s-a întâlnit cu şeful partidului. După un schimb aprins de cuvinte, Dej l-a ameninţat că „merita să fie scos din partid".

Insultat, Bodnăraş s-a ridicat de la masă şi a plecat acasă. La iniţiativa lui Manole Bodnăraş, fratele lui Emil, mesenii s-au dus să-l împace pe cel supărat. L-au găsit pe terasă, cu capul în mâini, plângând deznădăjduit.

Iertat, dar nu uitat

Dej l-a acuzat de „comportare laşă" în momentele critice ale conducerii sale, când scăpase de Ana Pauker, Vasile Luca, Iosif Chişinevschi şi Miron Constantinescu. La început, lipsit de reacţie, Bodnăraş a tăcut. A doua zi însă, îngrijorat de viitorul său politic, l-a vizitat pe Dej, la Eforie. Câteva zile la rând a insistat să fie primit. Într-un final, Dej l-a iertat. Bodnăraş a stârnit şi alte nemulţumiri. L-au criticat chiar foştii subordonaţi de la Ministerul Forţelor
Armate. Despre el, Borilă a spus că era „singurul ofiţer din lagărul nostru care are ordonanţă".

Atitudine napoleoniană

De Ziua Marinei, obişnuia să circule într-o maşină decapotabilă, îmbrăcat în uniformă de amiral. Gest ilegal, i-a amintit Ceauşescu, „deoarece gradul de amiral se acordă prin decizie".

„Atitudinea napoleoniană", cum a numit-o Dej, îi enerva pe mulţi. Deşi ştiau că-i plăcea să pozeze. Un episod a rămas memorabil. În iarna din 1954, în plin viscol, Bodnăraş, îmbrăcat ca la paradă, se cocoţase pe un tanc, conducând asaltul final asupra troienilor de zăpadă. De două ori s-a speriat atunci Gheorghiu-Dej, care urmărea spectacolul de la fereastra biroului său din Piaţa Victoriei. Ca nu cumva curajosul să păţească ceva, dar nici să nu câştige prea multă popularitate... 

"Poartă ilegal uniformă de amiral, deoarece gradul de amiral se acordă prin decizie.''
 

Nicolae Ceauşescu secretar al CC al PMR

"Bodnăraş este singurul ofiţer din lagărul nostru care are ordonanţă.''
 

Petre Borilă membru al Biroului Politic

Emil şi Ghiţă, prietenie cu multe sincope

După instaurarea regimului comunist, Emil Bodnăraş şi Gheorghe Gheorghiu-Dej s-au aflat în relaţii apropiate. Paul Sfetcu, ajutor de şef de cabinet şi apoi de şef de cabinet al lui Gheorghiu-Dej (1951-1965), a rămas cu impresia că cei doi erau chiar prieteni. În volumul memorialistic „13 ani în anticamera lui Dej" (Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000), Sfetcu prezintă în culori calde relaţia acestora.

Familiari chiar şi în prezenţa tovarăşilor de partid, cei doi îşi spuneau adeseori pe numele mici, Emil şi Ghiţă. Potrivit lui Sfetcu, Dej i-a fost aproape generalului Bodnăraş în momentele de cumpănă ale vieţii. Dacă în carieră, mersese din succes în succes, în viaţa personală, Bodnăraş a suferit câteva lovituri. Fiica i-a murit de leucemie, iar soţia, Florica Bodnăraş (ilegalistă, fostă Munzer), l-a părăsit.

Au existat şi momente tensionate. Pe unele le aminteşte Paul Sfetcu. „Asperităţile care s-au ivit câteodată în relaţiile dintre ei se datorau firii mult prea voluntare a lui Emil Bodnăraş", a scris şeful de cabinet. „Deşi acesta ştia prea bine că prin hotărâri de partid şi de stat fuseseră delimitate sarcinile şi sectoarele de activitate ale fiecărui membru din Biroul Politic şi ale prim-vicepreşedinţilor Consiliului de Miniştri, le încălca des şi cu bună ştiinţă.

După plângerile survenite şi solicitarea arbitrajului lui Gheorghiu-Dej, motiva că intervenţiile sale în «grădina» altora fuseseră impuse de necesitatea înlăturării urgente a unor neajunsuri. În aceste situaţii, Emil Bodnăraş acţiona fără să-l informeze măcar pe membrul Biroului Politic desemnat cu coordonarea sectorului respectiv, încălcând practica statuată care cerea ca în cazul constatării unor nereguli în alte sectoare de activitate să fie sesizat Biroul Politic care să indice apoi coordonatorului cum trebuie acţionat".

Pe Dej, Bodnăraş îl enerva mai ales când se amesteca în problemele militare, deşi din 1955 nu mai era ministru de resort. Îşi permitea să intre în cabinetul de lucru al prim-secretarului, în absenţa acestuia, şi uneori să telefoneze ori să caute printre hârtiile împrăştiate pe birou.