5 deserturi pe care sa le incerci macar o data in viata

Tiramisu – Italia

Cu siguranta ca majoritatea celor care citesc acest articol au incercat macar o data in viata gustul unei delicioase prajituri Tiramisu. Dar, la fel de adevarat este si faptul ca nicaieri savoarea acestui desert spectaculos nu este aceeasi cu aceea pe care o obtin maestri cofetari din Toscana, locul de origine al acestei prajituri. Se spune ca atunci cand gusti un Tiramisu toscanez ai, pur si simplu, senzatia ca te afli in Rai. Nici nu este de mirare, daca luam in calcul faptul ca dintre ingredientele acestuia nu lipsesc sortimente de branza italiana (celebra Mascarpone) si crema Zabaglione. Tot in Toscana, cei care pregatesc acest deliciu culinar vor folosi numai si numai piscoturi (asa numitele savoiardi) facute dupa reteta locala. Adaugati la acestea si frisca, zaharul, vinul Marsala (inlocuit in alte regiuni cu esenta de rom sau de brandy), cafeau si praful de cacao si veti obtine, poate, unul dintre cele mai apreciate deserturi din lume.

Se spune ca Tiramisu ar fi un desert servit de sute de ani, desi nu exista niciun document istoric despre Tiramisu mai devreme de anul... 1971! In fapt, mai multe surse o indica pe Francesca Valori, nepoata unui renumit bucatar italian, Roberto Linguanotto, drept inventatoare a delicioasei prajituri. Bunicul sau ar fi botezat desertul cu numele de Tiramisu, acesta fiind numele de fata al Francescai. Chiar si asa, originile sale sunt inca destul de contestate. Cert este, insa, ca Tiramisu este o prajitura pe placul absolut oricui, dovada stand adoptarea sa de majoritatea restaurantelor lumii.

Baclava – Turcia, Grecia

Pe cat de gustos, pe atat de controversat este desertul pe care astazi il asociem cu bucataria traditionala greceasca. Da, am mentionat corect greceasca, pentru ca disputa dintre istoricii turci si cei greci nu pare sa isi gaseasca o finalitate prea curand. Daca grecii sustin ca baclavaua este o inventie antica elena, dovada stand Deipnosophistae (lucrare din secolul al III-lea d.Hr. apartinand literaturul grec Athenaeus, in care apare mentionat desertul koptoplakous, o forma straveche a baclavalei), turcii afirma ca in lucrarea respectiva este vorba, de fapt, de halva, iar baclavaua a aparut initial, in Evul Mediu, in zona orasului Gaziantep, pentru ca apoi sa fie preluata ca unul dintre deserturile preferate ale sultanilor de la Palatul Topkapi. Noi o sa dam credit istoricilor turci, mai ales ca o traditie a monarhilor otomani, inca din secolul al XV-lea, numita Baclava Alayi, impunea ca in fiecare sarbatoare sfanta de Ramadan, sultanul sa prezinte ienicerilor tavi cu baclava, aceasta fiind si cea mai veche mentiune clara a deliciosului desert.

Baclavaua este, practic, o prajitura formata din straturi suprapuse de aluat, in care a fost presarat din belsug miez pisat de fistic sau nuca. La acestea se adauga si zahar, miere de albine si scortisoara pentru ca, la final, cand prajitura a fost rumenita la cuptor, peste toate sa se adauge o portie consistenta de sirop sau de apa de trandafiri. Rezultatul este fabulos... dovand stand aria larga de raspandire a acestui desert. Astazi, baclavaua este pregatita, cu variatiuni ce depind de fiecare zona geografica, din China si pana in Statele Unite ale Americii, putini fiind cei care pot rezista tentatiei de a incerca macar o bucata din acest preparat absolut delicios.

Creme Brulee – Franta

Originea deserturilor celebre s-a pierdut in negura timpului, pentru titlul de inventator al acestora luptandu-se, in prezent, mai multe tari decat ne-am imagina. Daca pentru paternitatea baclavalei se lupta Grecia si Turcia, ba chiar si Iranul, pentru crearea celebrei Creme Brulee se ciondanesc istorici atat din Franta si Anglia, cat si din provincia spaniola Catalunia. Dar fie ca se numeste Creme Brulle, Burnt Cream sau Crema Catalana, acest desert este, pe cat de usor de preparat, pe atat de gustos si de apreciat in orice colt al lumii. Noi ne vom opri asupra sortimentului frantuzesc, poate cel mai gustos dintre toate...

Pentru cei mai putin initiati in tainele bucatariei si ale prepararii dulciurilor, creme brulee poate fi definita ca o varianta nobila a cremei de zahar ars, in compozitia ei intrand, practic, aceleasi ingrediente: oua, lapte, zahar ars si, in unele variante, esenta de vanilie sau coaja de portocala. Si, pentru ca, trebuie sa recunoastem, francezii sunt poate cei mai buni bucatari ai lumii, in reteta lor mai este inclus si rozmarinul, uneori ciocolata, cafeaua, lichioruri de fructe sau, pur si simplu, bucati de fructe. Secretul acestui spectaculos desert este stratul superior de zahar ars, caramelizat, al carui gust a fost catalogat de-a dreptul divin. Poate ca nu ar trebui sa ne mire ca reteta in cauza era servita, cu precadere, capetelor incoronate si familiilor nobiliare din Franta si Anglia inca din secolul al XVII-lea.

Sachertorte - Austria

Despre Sachertorte se poate spune, fara a exagera, ca este o mandrie a bucatariei vieneze si unul dintre cele mai faimoase deserturi din lume. De altfel, de aproape 180 de ani, Sachertorte este considerata cea mai buna prajitura de ciocolata creata vreodata. Povestea sa pare rupta dintr-un roman, si este pe cat de romantica pe atat de spectaculoasa. Se spune ca, in anul 1832, ministrul afacerilor externe austriac, printul Metternich, avand de organizat o cina la care participau invitati de rang inalt din toata Europa, ar fi cerut bucatarilor regali sa pregateasca un desert cum nu s-a mai facut vreodata, replica sa celebra ramanand de atunci in istorie: Dass er mir aber keine Schand' macht, heut' Abend! (Nu ma faceti sa ma simt rusinat in seara asta!).

Ca a vrut sa evite un dezastru sau chiar patise ceva, maestrul bucatar al casei regale a sustinut ca este bolnav si ca nu poate prepara ceea ce i s-a cerut. Dificila sarcina a cazut atunci pe umerii unui tanar ajutor de bucatar, de numai 16 ani, austriacul de origine evreiasca, Franz Sacher. Iar rezultatul a fost peste asteptarile celor prezenti la importanta reuniune... prajitura de ciocolata care de atunci ii poarta numele. Fiul lui Sacher, Eduard, a preluat reteta si, dupa ani de studii de specialitate, a creat celebrul tort asa cum il cunoastem si astazi.

Trebuie spus ca un Sachertorte original nu poate fi achizionat decat din Viena sau Salzburg, locuri in care se afla hoteluri Sacher, create chiar de Eduard Sacher. De asemenea, variatiuni ale delicioasei prajituri pot fi gasite si in Innsbruck si Graz in cafenelele Sacher.

O prajitura Sachertorte este alcatuita din straturi dense, nu foarte dulci, de pesmet fin sau chec de ciocolata, cu unul sau doua straturi de gem de caise in interior, totul acoperit cu o glazura consistenta si uniforma de ciocolata. In compozitie mai intra si miez de nuca si, uneori, coacaze sau martipan, iar daca vreti ca desertul sa fie ca la carte, cereti ca prajitura sa fie asortata cu multa frisca. Evident, nu va imaginati ca familia Sacher a dezvaluit toate ingredientele acestei retete unice, astfel ca originalul vienez este intotdeauna mai gustos decat variantele adoptate de celelalte restaurante si cofetarii ale lumii.

Churros - Spania

Uneori mai sunt numiti si gogosi spaniole, si asta pentru ca in compozitia lor intra cam aceleasi ingrediente pe care le gasim si in gogosile clasice, mai precis apa, faina, unt si oua. Diferenta este ca aceasta specialitate originara din tara lui Cervantes are forma unor baghete care se rup in bucati dupa preferinta fiecarui consumator. Unele variante de churros includ si cartofi. Se spune ca sunt ideali atunci cand sunt serviti alaturi de o ceasca de ciocolata calda sau atunci cand sunt stropiti din belsug cu ciocolata.

Au fost rapid adoptati de catre popoarele din America Latina, la fel de bine cum au prins si la publicul din Franta, Portugalia, Australia, Maroc sau Statele Unite. Evident, fiecare cultura adoptiva si-a pus amprenta asupra retetei originale, adaptand-o propriilor traditii culinare. Astfel, spre exemplu, in Uruguay, churros au fost umpluti cu branza topita, in Cuba cu fructe, in timp ce in Mexic li s-a adaugat vanilie. Atat de mare a fost succesul gogosilor spaniole incat in aproape toata lumea au aparut restaurante cu franciza, care produc delicioasele baghete spiralate. De mentionat ca spaniolii din sudul si estul tarii prefera churros fara niciun pic de zahar, acestia fiind convinsi ca reteta originala nu includea si acest ingredient, pe care il considera incompatibil cu gustul deosebit al desertului lor traditional.