Ascultarea
Parintele Cleopa a fost un parinte al ascultarii, din copilarie pana in ceasul mortii. Orice porunca ii dadea staretul sau, o implinea cu sfintenie, fara nici un murmur. Orice cuvant de invatatura ii spunea cineva, cauta sa-l implineasca cu bucurie si smerenie. Oricine il chema din frati sa-l ajute, el venea cel dintai. Nimeni altul dintre vietuitorii Sihastriei, nu era mai ascultator, mai hotarat si mai statornic decat el. Pentru aceea era mai iubit decat toti ceilalti tineri si fiecare se folosea de asezarea lui duhovniceasca.
Este destul sa ne reamintim cum a fost ales egumen. Cu toate ca Schitul Sihastria era ars, sarac si lipsit de toate, prin ascultarea si jertfa sa, fiind umbrit de harul Duhului Sfant, a reusit in cativa ani sa innoiasca in intregime schitul, sa-l ridice la rang de manastire, sa adune in jurul sau zeci de vietuitori tineri si sa inchege o obste monahala deosebita. Toate acestea le-a realizat cu ajutorul Maicii Domnului, datorita intai de toate deplinei sale ascultari. Ascultare fata de Dumnezeu, fata de ierarhul locului si fata de duhovnicul sau.
Daca pe langa ascultare adaugam si ravna sa pentru cele sfinte si nevointa sa de taina si blandetea sa, intelegem mai bine personalitatea Parintelui Arhimandrit Cleopa Ilie.
Lacrimile
Parintele Cleopa avea de mic darul lacrimilor la rugaciune si adeseori se ascundea sa nu-l vada cei din jur. În manastire lacrima in timp ce slujea Sfanta Liturghie, mai ales in timpul Sfintei Epicleze. Dar cel mai mult il cerceta Dumnezeu cu lacrimi in anii de retragere in munti, mai ales cand savarsea si rugaciunea inimii. De multe ori insa, Parintele Cleopa a fost vazut de ucenici lacrimand pe cand se ruga in chilia sa la batranete, caci lacrimile ii dadeau o mare bucurie si mangaiere.
Cugetarea la moarte
Urmand fratilor sai mai mari, Parintele Cleopa cugeta adeseori la moarte, mai ales noaptea. Cand era mai tanar, statea de veghe cate o ora-doua in cimitirul manasti-rii, indeosebi langa mormintele fratilor sai, unde aprindea lumanari si se ruga pentru odihna sufletelor lor. Apoi, citind Vietile Sfintilor, se minuna de chinurile mucenicilor si ale cuviosilor, care primeau moartea cu barbatie pentru dragostea lui Hristos si se intarea duhovniceste.
Rabdarea
Parintele Cleopa a fost un om al rabdarii si al indelungii-rabdari in toata viata sa. Caci numai prin rabdare, statornicie si rugaciune a reusit sa creasca atatea suflete pentru Hristos si a povatuit ani de zile manastirile incredintate lui.
Fiind urmarit si supravegheat de securitate, el nu se temea, nici nu ura pe nimeni, caci avea in sufletul sau pe Hristos si stia ca fara rabdare, fara rea patimire si ispite nu ne putem mantui. De aceea, cand vreun parinte venea la el tulburat si-i cerea sfat, el ii amintea cuvintele marelui duhovnic Vichentie Malau, care zicea adeseori ucenicilor sai: ''Asculta frate: rabdare, rabdare, rabdare… Si cand ti se va parea ca ai sfarsit-o, o iei de la capat: rabdare, rabdare, rabdare… Rabdare pana la usa mormantului. Rabdare pana la sfarsit, nu pana la prasit!''
Linistea
Dupa ce termina spovedania, Parintele Cleopa se retragea la liniste, mai ales noaptea, in marginea padurii sau in cimitir, unde se ruga singur. Aici zicea rugaciunea lui Iisus, pe care o practica inca din tinerete. Linistea ii odihnea sufletul, il indemna la rugaciune si il umplea de pace duhovniceasca. Iar cand il cerceta Dumnezeu cu darul lacrimilor se retragea la un loc tainuit si se ruga multa vreme pana ce Dumnezeu ii racorea sufletul.
Dupa ce gustase bucuria linistii din anii pribegiei, Parintele Cleopa ar fi vrut sa ramana pentru totdeauna in viata de singuratate, caci linistea este mama rugaciunii, a lacrimilor si a bucuriei duhovnicesti. Dar porunca ascultarii l-a indemnat sa se intoarca iarasi in obstea sa.
Smerenia
Un alt mare dar al Parintelui Cleopa a fost smerenia, care este una din trasaturile principale ale sfinteniei.
Zicea parintele: ''Eu sunt poreclit calugar. Pentru ca s-a intamplat sa ma numesc calugar, dar calugar nu m-am facut niciodata in viata, ca a te face calugar este mare lucru. Cum sa spun eu ca sunt monah inaintea oamenilor, daca inaintea lui Dumnezeu nu sunt? Calugarul trebuie sa fie inger in trup, nu asa cu viata lumeasca, cum o duc eu in pacate si neputinta!''
Sfintenia cea adevarata are ca trasatura principala smerenia si pocainta. Parintele Cleopa se smerea, pomenind mereu cuvintele din Sfanta Scriptura: Smeritu-m-am si m-a mantuit.
''Eu sunt un om sec, zicea odata Parintele. Un pom numai cu frunze. Mori de foame langa el. Sfantul Isaac Sirul zice: ''Cuvantul fara lucrare se aseamana cu cel ce zugraveste apa pe pereti si poate sa moara de sete langa ea''. Asa este la mine. Cu mine mori de foame. Îti spun tie si eu nu fac nimic. Ce vii la o vaca stearpa? Tu vii sa-ti vorbesc aici degeaba? Dar nu-mi spui: Parinte, dar dormi toata noaptea, mananci totdeauna, n-ai paza mintii, n-ai rugaciune, n-ai lacrimi, n-ai zdrobirea inimii. Nu ma intrebi de trezvia atentiei, nu ma intrebi de lucrarea cea dinauntru...''.
Parintele Cleopa a fost un parinte al ascultarii, din copilarie pana in ceasul mortii. Orice porunca ii dadea staretul sau, o implinea cu sfintenie, fara nici un murmur. Orice cuvant de invatatura ii spunea cineva, cauta sa-l implineasca cu bucurie si smerenie. Oricine il chema din frati sa-l ajute, el venea cel dintai. Nimeni altul dintre vietuitorii Sihastriei, nu era mai ascultator, mai hotarat si mai statornic decat el. Pentru aceea era mai iubit decat toti ceilalti tineri si fiecare se folosea de asezarea lui duhovniceasca.
Este destul sa ne reamintim cum a fost ales egumen. Cu toate ca Schitul Sihastria era ars, sarac si lipsit de toate, prin ascultarea si jertfa sa, fiind umbrit de harul Duhului Sfant, a reusit in cativa ani sa innoiasca in intregime schitul, sa-l ridice la rang de manastire, sa adune in jurul sau zeci de vietuitori tineri si sa inchege o obste monahala deosebita. Toate acestea le-a realizat cu ajutorul Maicii Domnului, datorita intai de toate deplinei sale ascultari. Ascultare fata de Dumnezeu, fata de ierarhul locului si fata de duhovnicul sau.
Daca pe langa ascultare adaugam si ravna sa pentru cele sfinte si nevointa sa de taina si blandetea sa, intelegem mai bine personalitatea Parintelui Arhimandrit Cleopa Ilie.
Lacrimile
Parintele Cleopa avea de mic darul lacrimilor la rugaciune si adeseori se ascundea sa nu-l vada cei din jur. În manastire lacrima in timp ce slujea Sfanta Liturghie, mai ales in timpul Sfintei Epicleze. Dar cel mai mult il cerceta Dumnezeu cu lacrimi in anii de retragere in munti, mai ales cand savarsea si rugaciunea inimii. De multe ori insa, Parintele Cleopa a fost vazut de ucenici lacrimand pe cand se ruga in chilia sa la batranete, caci lacrimile ii dadeau o mare bucurie si mangaiere.
Cugetarea la moarte
Urmand fratilor sai mai mari, Parintele Cleopa cugeta adeseori la moarte, mai ales noaptea. Cand era mai tanar, statea de veghe cate o ora-doua in cimitirul manasti-rii, indeosebi langa mormintele fratilor sai, unde aprindea lumanari si se ruga pentru odihna sufletelor lor. Apoi, citind Vietile Sfintilor, se minuna de chinurile mucenicilor si ale cuviosilor, care primeau moartea cu barbatie pentru dragostea lui Hristos si se intarea duhovniceste.
Rabdarea
Parintele Cleopa a fost un om al rabdarii si al indelungii-rabdari in toata viata sa. Caci numai prin rabdare, statornicie si rugaciune a reusit sa creasca atatea suflete pentru Hristos si a povatuit ani de zile manastirile incredintate lui.
Fiind urmarit si supravegheat de securitate, el nu se temea, nici nu ura pe nimeni, caci avea in sufletul sau pe Hristos si stia ca fara rabdare, fara rea patimire si ispite nu ne putem mantui. De aceea, cand vreun parinte venea la el tulburat si-i cerea sfat, el ii amintea cuvintele marelui duhovnic Vichentie Malau, care zicea adeseori ucenicilor sai: ''Asculta frate: rabdare, rabdare, rabdare… Si cand ti se va parea ca ai sfarsit-o, o iei de la capat: rabdare, rabdare, rabdare… Rabdare pana la usa mormantului. Rabdare pana la sfarsit, nu pana la prasit!''
Linistea
Dupa ce termina spovedania, Parintele Cleopa se retragea la liniste, mai ales noaptea, in marginea padurii sau in cimitir, unde se ruga singur. Aici zicea rugaciunea lui Iisus, pe care o practica inca din tinerete. Linistea ii odihnea sufletul, il indemna la rugaciune si il umplea de pace duhovniceasca. Iar cand il cerceta Dumnezeu cu darul lacrimilor se retragea la un loc tainuit si se ruga multa vreme pana ce Dumnezeu ii racorea sufletul.
Dupa ce gustase bucuria linistii din anii pribegiei, Parintele Cleopa ar fi vrut sa ramana pentru totdeauna in viata de singuratate, caci linistea este mama rugaciunii, a lacrimilor si a bucuriei duhovnicesti. Dar porunca ascultarii l-a indemnat sa se intoarca iarasi in obstea sa.
Smerenia
Un alt mare dar al Parintelui Cleopa a fost smerenia, care este una din trasaturile principale ale sfinteniei.
Zicea parintele: ''Eu sunt poreclit calugar. Pentru ca s-a intamplat sa ma numesc calugar, dar calugar nu m-am facut niciodata in viata, ca a te face calugar este mare lucru. Cum sa spun eu ca sunt monah inaintea oamenilor, daca inaintea lui Dumnezeu nu sunt? Calugarul trebuie sa fie inger in trup, nu asa cu viata lumeasca, cum o duc eu in pacate si neputinta!''
Sfintenia cea adevarata are ca trasatura principala smerenia si pocainta. Parintele Cleopa se smerea, pomenind mereu cuvintele din Sfanta Scriptura: Smeritu-m-am si m-a mantuit.
''Eu sunt un om sec, zicea odata Parintele. Un pom numai cu frunze. Mori de foame langa el. Sfantul Isaac Sirul zice: ''Cuvantul fara lucrare se aseamana cu cel ce zugraveste apa pe pereti si poate sa moara de sete langa ea''. Asa este la mine. Cu mine mori de foame. Îti spun tie si eu nu fac nimic. Ce vii la o vaca stearpa? Tu vii sa-ti vorbesc aici degeaba? Dar nu-mi spui: Parinte, dar dormi toata noaptea, mananci totdeauna, n-ai paza mintii, n-ai rugaciune, n-ai lacrimi, n-ai zdrobirea inimii. Nu ma intrebi de trezvia atentiei, nu ma intrebi de lucrarea cea dinauntru...''.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu