În perioada sovietică, numărul nemulţumiţilor era
mai mare decât al celor care se conformau regimului. Majoritatea „inamicilor de
clasă“ proveneau din rândurile tinerilor care vroiau să fie în pas cu moda din
Occident. Regimul comunist şi-a propus, printre altele, şi omogenizarea
vestimentaţiei.
Punctul de vedere oficial era următorul: toţi cetăţenii
sovietici erau egali şi nu se deosebeau unul de altul, toţi erau de acord cu
Partidul Comunist şi erau devotaţi cauzei construirii comunismului. În
realitate, numărul celor care erau nemulţumiţi era mult mai mare decât admitea
regimul în rapoartele sale.
În anii 1950, nu vechea societate, ci tineretul studios
constituia grupul ţintă din care proveneau „inamicii de clasă“. Cum era posibil
aşa ceva? Ideologii partidului au rămas perplecşi. Asta însemna un lucru clar:
comunismul nu are viitor. Unul dintre aceste indicii exterioare ale revoltei
tineretului era vestimentaţia pe care o preferau.
HAINELE LA MODĂ, SEMN DE TRĂDARE
Cauzele acestui fenomen sunt multiple. Oamenilor li se
spunea, încă de la grădiniţă, că „viaţa a devenit mai bună şi mai veselă“, dar
ei cresc, merg la şcoală, apoi la facultate şi problemele cotidiene continuă:
cum să faci rost de produse alimentare, cum să procuri o haină elegantă etc.
În plus, cei care se îmbracă mai stilat, sub influenţa
modei venite din Occident, sunt luaţi în vizor. Partidul Comunist credea că
acesta era începutul pierderii vigilenţei ideologice: „acum adoptă vestimentaţia
occidentală, capitalistă, mâine o să trădeze patria“.
Aceşti „stileaghi“, cum li se spunea în epocă, erau în
vizorul organelor de partid, ale comsomolului, dar şi ale MGB-KGB. Prima dată
regimul ridică această problemă în cadrul campaniei împotriva „cosmopolitismului
şi închinării în faţa Occidentului“, lansate la sfârşitul anilor 1940 de
secretarul CC al PC(b)US Andrei Jdanov, la iniţiativa personală a lui Stalin.
În realitate, tineretul sovietic simţea nevoia să se
sincronizeze cu cele mai la modă tipuri de vestimentaţie (în special culori
aprinse), dar şi muzică (jazz, rock’n’roll) din Occident, aşa cum este şi
astăzi, totodată avea nevoie să se deosebească de părinţii lor. Era o revoltă
de tip adolescentin (inclusiv părul fixat), fără a avea o încărcătură
ideologică anume. Regimul a interpretat însă comportamentul tineretului anume
în această cheie, iar fructul interzis este mai râvnit.
Tendinţa de a se îmbrăca mai stilat în raport cu normele
sovietice vine mai întâi pe două filiere: una, prin intermediul veteranilor de
război care aduc haine confiscate din Germania sau alte state est-europene,
printre care paltoane stilate din România, ţară încă „burgheză“ în 1945; a
doua, prin intermediul copiilor corpului diplomatic sovietic care trăiesc ani
la rândul în capitalismul „putred“ şi văd diferenţa clară dintre modul sovietic
de viaţă şi cel din Lumea Liberă. Revolta tineretului devine mai vizibilă după
1953, când dispare treptat teamă că regimul va reacţiona dur, aşa cum a făcut-o
pe timpul fondatorului URSS Lenin şi a urmaşului său, Stalin.
Într-un document inedit, descoperit recent în arhiva
fostului KGB al RSSM, datat cu 24 februarie 1962, se vorbeşte de
„stileaghi“ moldoveni şi măsurile care trebuie adoptate împotriva acestui
curent. Raportul KGB constată „extinderea relaţiilor de corespondenţă, mai ales
din partea studenţilor instituţiilor superioare de învăţământ şi a elevilor din
şcoli cu ţările capitaliste“.
TINERETUL MOLDOVEAN, ÎN VIZORUL KGB-ULUI
Organele represive sunt neliniştite pentru că odată cu
„scrisorile de după hotare sunt trimise publicaţii ilustrate, vederi,
fotografii ce prezintă elogios modul de viaţă din statele capitaliste şi care
de multe ori capătă o răspândire largă în rândurile tineretului“. Aceste
influenţe „negative“ şi „periculoase“ veneau şi pe linia turiştilor străini. De
la aceştia tinerii cumpărau vestimentaţie occidentală, mai ales blugi,
consideraţi a fi simbolul civilizaţiei apusene.
Prin intermediul contactelor cu Occidentul se răspândesc şi
unele atitudini cu caracter antisovietic. De aceea, se dă ordin Secţiei a doua
a KGB al RSSM şi organelor raionale ale poliţiei politice să identifice şi
preîntâmpine „influenţele negative“ asupra tineretului din partea „elementelor
duşmănoase“. Prima etapă era „profilaxia“, adică chemarea persoanelor care
purtau o vestimentaţie elegantă şi prevenirea lor că acest lucru nu corespunde
moralei comuniste.
În cazul celor care nu vor da ascultare avertismentelor,
precizează raportul KGB al RSSM din februarie 1962, trebuiau aplicate pedepse
aspre până la condamnarea la închisoare. Iată cum progresase umanismul
regimului sovietic: dacă în primii ani de după revoluţie „duşmanii poporului“
erau identificaţi direct pe stradă după îmbrăcămintea elegantă sau pur şi
simplu grijulie şi executaţi imediat (de ex. în 1919-1921 în Odesa, Crimeea),
acum, în 1962 sau mult după aceea, aceştia sunt trimişi în închisori.
Potrivit raportului menţionat mai sus, s-a decis racolarea
agenturii în rândurile studenţilor, a profesorilor şi a doctoranzilor pentru
organizarea unei lupte mai efective cu influenţele burgheze în rândurile
tineretului.
Abia în ultimii ani ai URSS-ului, când PCUS şi KGB-ul îşi
slăbeşte controlul asupra societăţii, „stileaghi“ şi reprezentanţii altor
curente rebele (dendy etc.) ale studenţimii nu mai sunt persecutaţi pentru
vestimentaţia lor, atitudinile lor politice sau apolitice care constituiau o
crimă sub vechiul regim.
“În primii ani de după revoluţie „duşmanii poporului“ erau
identificaţi direct pe stradă după îmbrăcămintea elegantă sau pur şi simplu
grijulie şi executaţi imediat.“
„Duşmani de clasă“ sub Stalin şi după
În perioada dictatorului Iosif Stalin, pedeapsă obişnuită
pentru orice manifestare, cât de mică, împotriva regimului comunist era foarte
dură: execuţie sumară sau deportare în Siberia. După anul 1953, aceste metode
nu mai sunt folosite pe larg, dar vigilenţa Partidului Comunist şi a organelor
poliţiei politice sovietice nu a încetat nicidecum.
S-a admis că burghezia şi culacii au fost fie eliminaţi,
fie reeducaţi însă problema nu era nici pe departe rezolvată. Tinerii, cei
născuţi şi instruiţi exclusiv în mediul sovietic şi care trebuiau să edifice
comunismul şi de la care se aştepta o loialitate neţărmuită faţă de Partid,
tocmai ei sunt problema, la 30 de ani de la Revoluţia din Octombrie 1917.
Procesul de reproducere a speciei „homo soveticus“ întâmpină dificultăţi
enorme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu