marți, 23 octombrie 2012

Noua abilitati umane extraordinare




Din perspectiva felului in care au fost creati, oamenii sunt, cu totii, la fel. Desigur, in limitele unor rigori destul de tolerante, insa niciun om nu poate, de pilda, sari de 10 ori mai sus decat altul. Suntem mici variatiuni ale unui tipar unic. Cei mai multi dintre noi. Pentru ca, cercetand, vom constata cu stupoare ca cei mai putini tind sa se abata surprinzator de mult de la “matrita”, intr-o directie sau alta. Nu este vorba despre oameni cu patru maini si cu doua capete sau de indivizi cu un al saselea simt, ci de persoane ale caror simturi si capacitati tipic umane se manifesta la un nivel, uneori“supereroic”, alteori doar neobisnuit, comparabil cu cel din lumea animala sau din fanteziile noastre. Sa cunoastem cateva astfel de “porniri”.

9. Supergust

Acei oameni care simt gustul alimentelor cu o intensitate mai mare decat restul populatiei sunt denumiti superdegustatori. Se crede ca prezenta pe limba a papilelor gustative fungiforme - acei cili linguali in forma de ciuperci, acoperiti cu receptori de gust - este motivul pentru care aceste persoane au un raspuns mai puternic la senzatia de gust. Dintre cele cinci tipuri de senzatii gustative existente: dulce, sarat, acru, amar si umami, un superdegustator considera in general "amareala" ca fiind cea mai perceptibila. Cercetatorii au observat, initial, abilitatile diferite ale oamenilor de a resimti gustul unui compus cunoscut, atunci cand un chimist din DuPont, Arthur Fox, a cerut unui esantion de subiecti sa puna pe limba fenil-tio-carbamida. Unii oameni i-au putut resimiti gustul amar, iar altii nu. In timp ce 70% dintre indivizi pot detecta aceasta substanta, doua treimi dintre ei o fac la nivel mediu si o singura treime, aproximativ 25% din populatia mondiala, a experimentat intens, putand fi catalogata drept una de superdegustatori. Acestor personaje le vor displacea adesea anumite sortimente culinare, in special cele amare, precum varza, cafeaua si grapefruitul. Femeile asiatice si africane sunt cele mai predispuse sa prezinte un numar crescut de papile fungiforme, menite sa le faca superdegustatoare.

8. Auz incredibil

Contrar banuielii, aceasta trasatura nu implica un auz foarte ascutit si posibilitatea de a percepe mai bine decat normal sunete aflate la distanta mare sau cu un nivel redus de emisie. Nu este vorba despre o abilitate sporita de a auzi, ci de capacitatea mentala de a intelege, diferentia si clasifica sunetele in cateogorii bine definite. Exemple ale acestei competente includ identificarea corecta a franturilor sonore indiferent de sursa ( claxoane, sirene, motoare etc.), abilitatea de a recunoaste o nota muzicala extrasa dintr-un context sonor, recunoasterea unei tonalitati si sesizarea cheii in care este redata un cantec. Fiecare dintre aceste lucruri este o actiune cognitiva, care presupune inregistrarea si recunoasterea frecventei fiecarui ton si capacitatea de a-l eticheta. Abilitatea poate fi deprinsa atat genetic, cat si printr-o oarecare forma de invatare, influentata de expunerea individului la muzica in stadii cruciale ale dezvoltarii lui. Estimarile referitoare la procentul populatiei cu "superauz" variaza intre 3%, in randul populatiei neavizate si 8% in cazul muzicienilor profesionisti si semi-profesionisti. Aceasta se intampla in Europa si SUA. Interesant este ca in conservatoarele din Japonia, 70% dintre muzicieni au superauz. Parte a motivului pentru aceasta diferenta semnificativa ar putea consta in dezvoltarea acestor oameni intr-un mediu lingvistic fundamentat pe tonalitati (mandarin, cantonez, vietnamez) sau pe accente (japonez). Simtul este, de asemenea, comun, si in randul celor orbi din nastere, sau care sufera de Sindromul William, ori de autism.

7. Tetracromia

Este abilitatea perceperii culorii din patru surse diferite. Un exemplu din regatul animalelor vine de la pestele-zebra (Danio rerio), care poate capta lumina din canalele rosu, verde, albastru si ultraviolet ale spectrului luminos. Adevarata teracromie la oameni este foarte rara si numai doua posibile cazuri au fost identificate in istorie pana acum. In mod normal, oamenii sunt tricromi, dispunand de trei tipuri de conuri oculare, care primesc lumina din zonele rosie, verde si albastra ale spectrului luminos. Fiecare con poate distinge aproximativ 100 de gradatii de culoare, iar creierul combina culorile si nuantele astfel inca 1 milion de umbre distinctive ajung sa ne coloreaze lumea. Un adevarat tetracrom, cu un tip suplimentar de con, intre rosu si verde (frecventa portocalie), ar putea, teoretic, sa percepa 100 de milioane de culori. La fel ca si supergustul, tetracromia este considerata mai comuna in randul femeilor decat la barbati. In mod interesant, incapacitatea de a detecta culorile la barbati (mai mult decat la femei), poate fi mostenita tocmai de la mame cu tetracromie.

6. Ecolocatia

Ecolocatia este ceea ce liliecii si delfinii folosesc pentru a-si gasi drumul prin intuneric, respectiv prin apa. Emit un sunet, asteapta ca ecoul sa se intoarca si il folosesc pentru a descifra, in functie de directie si durata, pozitia, dimensiunea si distanta la care se afla un obiect. Surprinzator, si oamenii pot folosi ecolocatia. Ea le este accesibila in special celor orbi, deoarece dureaza foarte mult timp sa stapanesti si sa ascuti senzitivitatea fata de sunetul reflectat. Dar este o tehnica si se invata, nu o abilitate innascuta. Pentru a naviga cu ajutorul ecolocatiei, o persoana creeaza, voit, un sunet (loveste dintr-un baston sau cu limba de cerul gurii) si determina, in functie de ecoul creat, unde sunt pozitionate obiectele in jurul sau. Cei bine initiati pot spune adesea unde se afla un obiect, cat este de mare si ce densitate are. Poate cel mai remarcabil si bine documentat caz individ care se foloseste de ecolocatia in viata de zi cu zi este cel al lui Ben Underwood, din SUA, decedat anul trecut, la varsta de 17 ani, care si-a pierdut ambii ochi din cauza unui cancer de retina, la varsta de numai trei ani.

5. Himerism genetic

In Iliada, Homer descrie himera, o creatura fabuloasa, ale carei organe externe provin de la animale diferite, un monstru mitologic de la care se trage si numele echivalentei genetice - himerism. Himerismul genetic, sau tetragametismul, la oameni si la alte animale, se intampla atunci cand doua oua fertilizate sau doi embrioni fuzioneaza, in prima faza a sarcinii. Este, practic, o afectiune in care doi embrioni gemeni cresc in pantecele unei mame, dar unul dintre ei il absoarbe pe celalalt, astfel incat rezulta un embrion ce contine doua ADN-uri, aflate in diferite parti ale corpului. La oameni, himerismul este foarte rar, cunoscandu-se numai 40 de cazuri confirmate in istorie. In aceste situatii, eventualele teste ADN facute unor persoane inrudite biologic - fie chiar parinti-copii - pot indica o nepotrivire genetica intre parti, ca si cum nu ar avea acelasi sange. Ceea ce este si adevarat, profilul genetic al sangelui copilului diferind de cel al parintilor, prin combinarea ADN-ului sau cu cel al potentialului frate geaman in faza intrauterina. Un exemplu in oglinda al acestei conditii medicale este cel al Lydiei Farichild: testele ADN facute ei si celor doua fetite pe care le-a nascut au subliniat o nepotrivire genetica mai mare de 50% intre femeie si copii, tradusa prin neinrudire biologica; genetic, Lydia nu era mama copilelor. Explicatia? Femeia era rezultatul unui himerism si poseda doua seturi de ADN. Unul era predominant in corp, insa ovarele contineau celalalt material genetic. Cu greu, Lydia a fost recunoscuta drept mama copiilor, dar nu inainte de a fi data in judecata. Ca un avantaj, oamenii nascuti cu himerism au, in general, un sistem imunitar tolerant la ambele tipuri genetice de celule din corpul lor. Astfel, un "himerian" se poate potrivi, in cazul unui transplant de organe, cu un procent mult mai mare din populatie decat oricine altcineva

4. Sinestezia

Cum ar fi sa asociezi, efectiv, consistent si realistic, cifrele sau literele cu anumite culori, sau sunetul unui anumit cuvand sa iti declanseze senzatia unui gust precis pe limba? Sunt doua forme de manifestare ale tulburarii neurologice denumita sinestezie. Sinestezia se intampla atunci cand stimularea unei anumite regiuni senzoriale sau cognitive declanseaza un raspuns involuntar in alte regiuni senzoriale sau cognitive. Sinestezia este adesea genetica iar asocierea semnelor grafice cu diferitele culori reprezinta cea mai comuna forma a sa. Alte versiuni de sinestezie implica asocierea datelor calendaristice cu locatii precise, alocarea unei personalitati numerelor sau perceperea sunetelor ca pe gusturi sau culori. Desi sinestezia este o disfunctie neurologica, ea nu ar trebui considerata o tulburare, deoarce nu interfereaza, in general, cu abilitatea unei persoane de a functiona normal. Cei mai multi oameni "suferind" de sinestezie nici macar nu isi dau seama ca experientele lor cotidiene stimuleaza mai multe raspunsuri senzoriale decat in cazul altora, iar cei care observa considera foarte rar sinestezia ca avand un impact negativ asupra vietilor lor.

3. Calculatoare mentale

Stim despre savanti ca sunt acei oameni care au ajuns la un nivel cognitiv extraordinar, aproape suprauman, invatand si experimentand, la nivel stiintific, toata viata. Dar termenul mai desemneaza si o dimensiune patologica. Este vorba despre autismul savant sau despre savantii autisti, indivizi a caror functionare cerebrala anormala le permite sa execute cele mai complxe calcule, in general matematice, posibile. In timp ce planeta este populata de multi oameni antrenati sa poata lucra rapid cu numere mari in gand, abilitatea "nedresata" si superioara a autistilor de a face acelasi lucru este cu mult mai interesanta. Majoritatea acestor oameni se naste cu sindromul savantului ( doar 50% dintre oamenii cu savantism sunt si autisti; mai pot suferi de epilepsie si alte malformatii cerebrale), care este inca sarac inteles, si putini sunt cei care il dezvolta in timpul vietii, de obicei din cauza unei lovituri la cap. Exista mai putin de 100 de savanti prodigiosi recunoscuti in lume, iar dintre savantii cu autism capabili sa foloseasca tehnici de calcul mental exista chiar mai putini. Cercetari recente au evidentiat ca fluxul sanguin din regiunea creierului responsabila de calculele matematice este de sase pana la sapte ori mai crescut decat normal, cu siguranta unul dintre factorii care potenteaza aceasta capacitate de a gandi mantematica mult mai repede decat o persoana normala.

2. Memoria reprezentationala

Atunci cand o persoana poseda memorie fotografica sau isi aminteste totul despre orice cu lux de amanunte se spune ca are memorie reprezentationala. Este vorba de abilitatea de a evoca si reda sunete, imagini sau obiecte din amintire cu o acuratete extrema. Exemplele de memorie reprezentationala includ prestatia impresionanta a lui Akira Haraguchi, care a recitat din memorie primele 100.000 de zecimale ale lui pi si desenele lui Stehen Wiltshire - savant autist - care a reprodus in creion Roma in mare detaliu dupa un survol, cu elicopterul, deasupra orasului. Kim Peek, omul dupa care a fost inspirat personajul Raymond Babbit din filmul Rainman, poseda la randul sau memorie reprezentationala, fiind capabil, printre alele, sa redea pana la 12.000 de carti din memorie. Daca memoria fotografica adevarata exista la adulti este, inca, o problema controversata. Dar este acceptat ca abilitatile reprezentationale sunt distribuite in mod egal intre femei si barbati. In plus, asemenea capacitate nu poate fi deprinsa prin repetitie si invatare, ci numai ereditar.

1. Celulele nemuritoare

Exista un singur caz cunoscut al unei persoane cu celule nemuritoare (celule care se divid indefinit in afara corpului uman, sfidand Limita Hayflick) si este cel al unei femei pe nume Henrietta Lacks. In 1951, H.L., in varsta de 31 de ani, a fost diagnosticata cu cancer cervical, din cauza caruia a si murit un an mai tarziu. Fara consimtamantul familiei femeii, un chirurg a sustras o mostra de tesut din tumora pacientei si i-a transmis-o doctorului George Gey. Cercetator al Laboratorului de Tesuturi din cadrul Universitatii John Hopkins, Gey a introdus mostra de tesut a lui Lacks intr-o linie de celule nemuritoare - linia de celule HeKa. Celulele din tumora femeii decedate au o verziune activa a enzimei telomeraze (telomeraza este mecanismul prin care celulele imbatranesc sau sunt imbatranite) si se prolifereaza anormal de rapid. In ziua mortii Henriettei Lacks, dr. Gey a anuntat lumea ca o noua era in cercetarea medicala a inceput - una care avea sa ofere leacul pentru cancer. Celulele HeLA au fost utilizate in 1954 de catre Jonas Salk, pentru a dezvolta leacul impotriva poliomelitei. De atunci, au fost folosite in cercetarea cancerului, a SIDA, a efectelor radiatiilor si substantelor toxice, dar si pentru cartografierea genelor, printre alte lucruri. Astazi, celulele HeLa sunt atat de comune in laboratoare incat contamineaza multe alte culturi celulare De asemenea, astazi sunt mult mai multe celule HeLa vii azi decat in vremea cand Henrietta Lacks traia - ii depasesc masa fizica de multe ori. Tragic, Lacks nu a stiut niciodata despre contributia imens de valoroasa pe care celulele ei au adus-o stiintei, iar familia femeii nu a fost informata decat multi ani mai tarziu ca celulele acesteia au fost folosite in scopuri de cercetare.

SALAM DIN PRUNE USCATE



Ingrediente

1 kg prune uscate (neafumate), 200 g zahar, 50 ml apa, 200-300 g nuci.

Mod de preparare

Nucile se prajesc 10 minute, cum s-a aratat in retetele precedente.Prunele se spala in 2-3 ape caldute, se sterg bine, intr-un servet de tifon, li se scot simburii (fara sa se tina in apa) si se trec prin masina de tocat carne.Intr-un castron de 2-3 l se pune zaharul si apa amestecindu-le pe foc, pina cind se dizolva zaharul, apoi se adauga prunele amestecind in continuare pe foc mic, pina ce se obtine o pasta omogena, consistenta , cu aspect lucios (unsuros).Castronul se ia de pe foc si in compozitie se adauga nucile taiate in felii groase.Pe foaie de nylon, presarata cu nuci macinate sau cu zahar pudra (pesmet din biscuiti), se pune cite o lingura cu virf din compozitie si se intoarce foaia de nylon peste ea; compozitia se prinde cu ambele miini peste nylon presind-o pentru a se obtine un rulou cu diametrul de 2 1/2 cm si pentru a nu ramine goluri.Imediat ruloul se asaza pe un platou, fara nylon.Cind toate rulourile sint gata se lasa 2-3 zile sa se usuce, ca sa capete o crusta la suprafata, apoi fiecare se inveleste in celofan si se pastreaza la loc uscat; la nevoie, se taie in felii de 1/2 cm grosime.Rulourile au un gust natural de prune uscate, nu necesita nici o aroma.Cu cit se pastreaza mai mult (2-3 luni), cu atit se intaresc si se pot taia mai usor.

Cuvinte alese




“Lumea va fi condusa de oameni capabili să înveţe, să se dezveţe şi să înveţe din nou.” Alvin Toffler

VIATA PARINTELUI CLEOPA



PERSONALITATEA DUHOVNICEASCA

A STARETULUI IOANICHIE MOROI

Întemeiat in anul 1655 de catre un sihastru sfant, Atanasie, impreuna cu ucenicii sai, Schitul Sihastria a fost dependent de Manastirea Neamt pana in anul 1947, cand a devenit manastire de sine-statatoare. Schitul a fost innoit in anul 1734 de Episcopul Ghedeon de Husi si reinnoit in anul 1824, dupa rascoala eterista, de Mitropolitul Veniamin Costachi, pentru ca, dupa secularizarea din anii 1861-1863, sa ajunga aproape pustiu.

În anul 1884, construindu-se o fabrica de cherestea in imediata apropiere a schitului, putinii sihastri s-au retras in alte locuri mai linistite. Doar un singur calugar, monahul Ionatan, a ramas ca paznic al bisericii acestui schit, timp de douazeci si cinci de ani. Pe atunci, la Sihastria se facea Sfanta Liturghie numai o data pe an, la 8 septembrie, de hramul schitului.

În aceasta perioada, viitorul Ieroschimonah Ioani-chie Moroi, mergand in pelerinaj la Mormantul Domnului si apoi in Muntele Athos, a renuntat la familie si s-a facut monah la una din chiliile romanesti din Athos. În anul 1900, a revenit in tara si a intrat in obstea Manastirii Neamt, avand ascultarea de paraclisier.

În anul 1909, Mitropolitul Moldovei, Pimen Geor-gescu, a hotarat desfiintarea fabricii de cherestea de la Sihastria si reinfiintarea schitului. În acest scop, Schimo-nahul Ioanichie a fost hirotonit ieroschimonah si trimis ca egumen in acest schit.

Asa a renascut Schitul Sihastria, avand in fruntea sa un egumen atonit foarte ravnitor pentru cele sfinte. Timp de peste 20 de ani, el a savarsit zilnic Sfanta Liturghie, fiind singurul preot slujitor. De asemenea, purta grija de buna crestere a ucenicilor sai si de toate cele necesare schitului.

Facandu-se cunoscuta nevointa sa, veneau la Sihastria multi credinciosi. Dintre acestia multi tineri cautau viata duhovniceasca, printre care s-au numarat si cei trei frati, Vasile, Gheorghe si Constantin, care au intrat in obstea acestui schit, intrucat doreau o nevointa monahala deosebita si cautau din copilarie un asemenea egumen si duhovnic iscusit.

Începand din anul 1909 si pana la sfarsitul vietii sale - anul 1944 - cat a fost egumen al schitului Sihastria, Protosinghelul Ioanichie Moroi a reusit sa faca din acest schit pustiu o adevarata sihastrie duhovniceasca, dupa modelul celor din Muntele Athos. Sfanta Liturghie se savarsea zilnic, Utrenia se facea la miezul noptii si celelalte slujbe, la vremea lor. Batranul insa nu dadea binecuvantare de inceperea slujbei pana nu veneau toti fratii la biserica. Spovedania se facea saptamanal, in fiecare vineri, iar Sfanta Împartasanie se dadea de obicei la 30-40 zile, dupa ravna fiecaruia. Masa se dadea o data pe zi lunea, miercurea si vinerea, la ora 3 dupa amiaza, fara ulei, iar in celelalte zile se serveau doua mese cu ulei si branzeturi, dupa randuiala.

La chilii, fiecare era dator sa-si faca canonul randuit pentru calugari: 300 de metanii si 600 de inchinaciuni, precum si citirea zilnica din Psaltire. Cei care nu veneau la Utrenie si nu-si faceau canonul, nu primeau hrana in acea zi. De asemenea, nimeni nu avea voie sa primeasca rude in chilie, sa aiba bani si sa vorbeasca cele lumesti.

Toti calugarii din obstea schitului citeau Psaltirea si repetau rugaciunea ''Doamne Iisuse'' in tacere si smere-nie. Ba, erau cinci frati si calugari care stiau intreaga Psaltire pe de rost si o repetau zilnic. Fiecare se nevoia dupa putere. Unii mergeau cu hrana la pustnicii din paduri, iar altii se retrageau la bordeie in padurile din imprejurimi. Toate se faceau insa cu binecuvantarea egumenului.

Dar si egumenul schitului, Protosinghelul Ioanichie, ducea o nevointa personala foarte aspra. Zicea Parintele Cleopa despre staretul sau: ''Întrucat savarsea Sfanta Liturghie zilnic, nu manca nimic de luni pana sambata, multumindu-se numai cu Sfanta Împartasanie si cu prescu-ra care se cuvine preotului slujitor. În aceste cinci zile egumenul venea la trapeza cu obstea si citea cuvant de invatatura de la Sfantul Teodor Studitul. Însa sambata si Duminica, ca si in celelalte sarbatori mari, lua masa impreuna cu toata obstea''.

Ne povestea Parintele Cleopa si o minune petrecuta cu staretul sau, Protosinghelul Ioanichie Moroi:

În anul 1925, dupa indreptarea calendarului, egume-nul Sihastriei era in mare indoiala. Nu stia daca este bun sau nu stilul nou. Deci, s-a inchis in chilie si a inceput sa posteasca si sa se roage ca Dumnezeu sa-i dea un semn cum sa tina calendarul, pe stil vechi sau pe stil nou.

Dupa aproape 20 de zile de post, vazand calugarii ca egumenul nu mai da nici un semn de viata, s-au gandit ca nu cumva sa moara din cauza postului. Atunci s-au sfatuit sa strice usa si sa-i salveze viata.

Ierodiaconul Ghemnazie Pristav, fiind mai curajos, a scos usa chiliei din balamale cu tapina si l-a aflat pe egumenul Ioanichie cazut jos, foarte slabit, cu Psaltirea langa el.

Apoi, intarindu-se cu Preacuratele Taine si cu putina hrana, in trei zile si-a revenit si a spus fiilor sai duhovnicesti cat de multe si grele ispite a patimit de la diavoli in aceste timp de post aspru si de rugaciune. Uneori il amenintau ca il omoara. Alteori il bateau cu toiege de foc. Odata, a vazut o ceata de diavoli cu culioane rosii, zicand:

- Hai sa taiem pe batranul acesta, ca vrea sa se faca sfant! Apoi au strigat cu manie asupra lui:

- Cine ti-a spus tie ca astazi se mai fac sfinti?

- Dar voua cine v-a spus ca nu se mai fac? le-a raspuns egumenul.

În alta zi iarasi l-au amenintat:

- Degeaba mai postesti, ca tot in mainile noastre o sa cazi! Iar el le-a zis:

- Eu am nadejde in mila lui Dumnezeu si in rugaciu-nile Maicii Domnului, ca ma voi izbavi de mainile voastre!

Dupa mai multe zile de post, a vazut deasupra sa in vazduh trei sfinti imbracati arhiereste, care semanau cu Sfintii Trei Ierarhi. Cel din mijloc i-a zis cu glas ca de trambita:

- Ioanichie, de ce te indoiesti si nu faci ascultare? Nu stii ca neascultarea moarte lucreaza? Sau nu ai citit ca este mai mare ascultarea decat jertfa? Deci asculta de cei mai mari, ca nu vei raspunde tu de indreptarea calenda-rului!

Apoi, binecuvantandu-l toti trei deodata, s-au urcat spre cer si nu i-a mai vazut. Din ziua aceea, batranul nu s-a mai indoit de indreptarea calendarului.

În timpul sau liber, staretul mergea cu fratii la ascultare, lucra in gradina, cerceta pe cei bolnavi si dadea sfaturi la credinciosii care veneau la schit. Cel mai bun sfat, pe care il dadea adeseori ucenicilor sai, era acesta: ''Ma baieti, daca vreti sa va mantuiti, sa aveti frica lui Dumnezeu, sa va paziti mintea curata si sa nu uitati pe ''Doamne Iisuse''!''

Protosinghelul Ioanichie Moroi avea si darul facerii de minuni si uneori izgonea duhurile rele din oameni.

Odata a fost chemat la Targu Neamt sa sfinteasca casa unei familii de credinciosi. Cu el a mers si fratele Constantin Ilie. Dupa ce a terminat slujba de sfintire, cre-dinciosii l-au servit cu o cana de cafea cu lapte. Batranul insa nu manca niciodata in afara manastirii. Credinciosii insistand sa guste, staretul a spus: ''Iata, binecuvantez cana aceasta si daca nu veti vedea nici un semn, atunci voi gusta''.

Binecuvantand cana cu lapte, imediat au vazut toti un sarpe invartindu-se in cana si s-au spaimantat, zicand: ''Noi am pus lapte in cana, de unde este acest sarpe? Va rog sa ne iertati''. Batranul atunci a spus: ''Acesta este diavolul lacomiei pantecelui!'' Si binecuvantand din nou cana, sarpele a disparut. La urma, gazda a aruncat laptele.

Alta data, un frate din schit voia sa se duca la Targu Neamt sa-si cumpere ceva pentru sine. Dar nu a luat bine-cuvantare de la staret. Mergand pe cale, sapte diavoli in chip de calugari, foarte groaznici la vedere, l-au intampinat si il bateau cu bastoane de foc, chinuindu-l cumplit si fugarindu-l prin padure. Apoi, ajungand la schit, fiind urmarit de diavoli, striga in auzul tuturor: ''Nu ma lasati! Sapte fug dupa mine! Nu ma lasati! Sapte dupa mine!''

Fratii, prinzandu-l, l-au legat si i-au spus staretului. Iar el i-a facut rugaciune de dezlegare de blestem si de izgonire a duhurilor necurate. Apoi a spus fratilor sa-l dezlege. Fratii insa i-au zis: ''Dar daca fuge iar?'' Iar staretul le-a raspuns: ''Nu va temeti. Daca l-a dezlegat Dumnezeu, nu-l mai tineti voi legat!'' Si asa cu rugaciu-nile batranului, fratele s-a facut cu totul sanatos.

Iata doar cateva din faptele minunate ale cuviosului ieroschimonah si staret Ioanichie Moroi, care a povatuit Schitul Sihastria timp de 35 de ani si a format duhovni-ceste numerosi tineri, in fruntea carora era si viitorul Arhimandrit Cleopa Ilie.

VIN DE STAFIDE



Ingrediente

250-300 g stafide, 2 kg zahar, 6 l apa, 3 lamii, 10 g drojdie de bere (facultativ).

Mod de preparare

Stafidele se trec prin masina de tocat si se pun intr-o damigeana de 10 l.Zaharul se dizolva in 3 l apa, se adauga sucul de la o lamiie si se lasa sa fiarba 10 minute;apoi se raceste cu restul de apa si se toarna peste stafide, impreuna cu zeama de la celelalte lamii (cca 100 ml suc) si coaja intreaga de la o lamiie (ca sa capete gust putin amarui).Drojdia se freaca cu o lingurita de zahar, pina ce se lichefiaza , apoi se dilueaza cu putina apa si se adauga in damigeana.Se poate lasa sa fermenteze mai incet, numai cu drojdiile salbatice din aer si de pe smochine, ca sa nu capete gust de dospit.Damigeana se astupa cu dop de fermentatie si se lasa la temperatura camerei (18-20 grade celsius), ca vinul sa fermenteze 5-6 saptamini, agitindu-l odata zilnic.Dupa ce s-a limpezit bine, se trage in sticle.Sticlele se astupa cu dopuri si se pastreaza la rece.Peste drojdia de vin ramasa se pot pune 6 l apa, 2 kg de zahar si zeama de la 2-3 lamii (zaharul se fierbe 10 minute impreuna cu jumatate din cantitatea de apa si cu zeama de la o lamiie, apoi se amesteca cu restul de apa rece si cu zeama celorlalte lamii).Vinul se lasa sa fermenteze 2-3 saptamini, agitindu-l odata zilnic, pina cind se limpezeste bine, apoi se trage in sticle, sau vinul din seria I se amesteca cu cel din seria II, pentru a se obtine un vin de calitate mai buna, cu mult alcool.

Cuvinte alese




“Toate obstacolele ne par ca ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi, sau ferestre: să ne răsfrângem, analitic, în ele, sau să vedem prin ele zarea care le transcende. Dar nu numai obstacolele sunt ziduri. Totul poate deveni zid, dacă funcţionează ca blocaj: şansa cea bună, reuşitele, fericirea însăşi. Binele şi răul sunt, nediferenţiat, ziduri latente. Trebuie să le şlefuieşti până la reflex şi transparenţă.” Andrei Pleşu