duminică, 25 iulie 2010

Rac, 21 iulie - Ziua controversei tragi-comice

Oricat ar incerca, cei nascuti pe 21 iulie nu se pot feri de probleme pentru mult timp. De cele mai multe ori, ei se afla in mijlocul furtunii, adesea avand implicatii tragi-comice. Desi cei nascuti astazi pot fi considerati oameni linistiti, ei pot fi de asemenea foarte agitati si predispusi la evenimente imprevizibile. O persoana mai vioaie din randul celor nascuti pe 21 iulie este posibil sa fie partial responsabila pentru crearea acestor agitatii.

Punctele de vedere contradictorii sunt specialitatea celor nascuti pe 21 iulie si cel mai adesea ei le vor exprima cu intelepciune. Sunt buni in ceea ce priveste dezbaterile aprinse, dar pot fi gasiti la fel de bine in pozitia de mediatori, arbitri sau impaciuitori. Deoarece le place sa joace rolul avocatului diavolului, ei pot vedea cu usurinta ambele parti ale unei probleme. Deoarece sunt destul de obisnuiti cu situatiile conflictuale, ei se pot comporta corect acasa, chiar si in situatii de stres. Altii ar putea fi foarte usor deranjati in astfel de conditii. Cei nascuti astazi au un simt al umorului bine dezvoltat, care ii reprezinta foarte bine. Nativii zilei de 21 iulie pot avea toane foarte schimbatoare, dar pot ramane remarcabil de calmi si de neafectati de tulburarile emotionale ale celorlalti. Fara indoiala, situatiile explozive ii atrag si le starnesc interesul.

Nativii zilei de 21 iulie, care sunt actori, iubesc agitatia aparitiilor in public si sunt in mod special exibitionisti. Jocul lor este de obicei extrem de fizic si robust. Persoanele mult mai evoluate nascute astazi pot abandona in cele din urma latura fizica in favoarea celei spirituale. Nativii mai putin evoluati vor risca sa se lase in voia placerilor carnii si vor completa aceste excese cu bautura si droguri, pierzandu-se in activitati evazioniste sau preocupari extrem de depresive. In cazurile extreme, cei nascuti astazi pot cauta agitatia, fiind chiar dispusi sa moara sau chiar sa se sinucida.

Agitatia de toate felurile ii atrage pe cei nascuti pe 21 iulie si in special agitatia ce implica o anumita stare de conflict. Astfel, razboiul si jocurile de razboi, controversele, investigatiile, povestile cu spioni, detectivii in actiune, filmele de groaza, sau calatoriile ce implica aventuri reprezinta adesea o fascinatie deosebita pentru cei nascuti astazi.

Un mare pericol pentru cei nascuti pe 21 iulie este ca ei vor permite o astfel de agitatie sa le intrerupa vietile si in acelasi timp si vietile celor din jurul lor. In cateva cazuri extreme, acestea pot duce la ostracism social. Cel mai adesea insa, ii vor face pe cei nascuti astazi mai populari in cercul lor social, deoarece doar prin prezenta lor ei garanteaza un timp petrecut in mod interesant. Nativii zilei de 21 iulie trebuie, totusi, sa se fereasca sa fie mereu in dezacord total cu “deciziile morale” ale familiei si prietenilor. Aceasta pentru ca ei sunt adeptii argumentarii si conflictului, doar de dragul de a fi in dezacord.

SFATURI: Incearca sa-ti stapanesti inclinatia spre asumarea riscului. Mai degraba ia in considerare argumentele si punctele de vedere contradictorii, decat sa le respingi. Intareste-ti centrul si invata cum sa ajungi la el atunci cand doresti acest lucru. Pe masura ce imbatranesti, fa o trecere graduala de la latura fizica la cea spirituala.

PUNCTE FORTE:

Indraznet

Interesant

Fizic

PUNCTE SLABE:

Obsesiv

Auto-distructiv

Comentator



Niciun comentariu: