Anul trecut, in cadrul unui experiment, specialistii in psihologia sportului de la Universitatea din Münster, Germania, au supus atentiei a 42 de arbitri niste videoclipuri cu intalniri de tae-kwon-do. Intrucat in aceasta arta martiala, cei doi combatanti sunt identificati prin intermediul a doua culori - rosu si albastru -, specialistii respectivi au fost pusi ulterior sa revada filmarile, dar modificate digital astfel incat culorile purtate de luptatori sa fie inversate. Rezultatul? "Razboinicul" in rosu a fost recompensat invariabil cu o medie de 13% mai multe puncte fata de cel in albastru.
Influenta culorilor in sport a fost pentru prima oara descoperita in 2004, cand antropologii Russel Hill si Robert Barton de la Universitatea Durham, Marea Britanie, au analizat punctajele obtinute de concurentii la cateva sporturi olimpice: box, tae-kwon-do, lupte greco-romane si lupte libere. Si atunci, in 55% din cazuri, victoria a fost atribuita sportivilor in rosu, iar in cazul disciplinelor care presupuneau o lupta corp la corp (precum luptele greco-romane) acest procent a urcat chiar la 62%.
In opinia lui Barton, acest rezultat poate fi explicat in parte printr-o preferinta inconstienta pentru rosu a arbitrului, dar mai ales prin faptul ca rosul, culoarea agresivitatii si a dominarii, ar favoriza din punct de vedere psihologic sportivul care-o poarta, facandu-l sa se simta si sa actioneze ca un invingator.
Iar forta rosului pare a se manifesta chiar si in sporturile de echipa: un studiu in cadrul caruia au fost analizate 56 de sezoane din Premiere League, liga de fotbal britanica, a demonstrat ca echipele cu tricou rosu (Liverpool, Manchester United si Arsenal) au cucerit 38 de titluri dintr-un total de 63.
Atat la animale, cat si la oameni, rosul indica forta fizica si capacitatea de a lupta si de a inspira frica adversarilor. Comportamentul primatelor de exemplu este puternic influentat de rosu: la masculii de Mandrillus sphinx (foto), fata si organele genitale rosii comunica rivalilor capacitatea de a lupta, iar nivelul de stralucire a culorii este direct proportional cu cantitatea de testosteron din sange.
Potrivit lui Barton, omul reactioneaza in mod asemanator: chipul celui suparat si agresiv se inroseste, indicand faptul ca sangele e mai bogat in oxigen si ca individul e gata de lupta, in timp ce, dimpotriva, un om mort de frica se albeste la fata.
Expunerea la rosu nu are efecte doar in ceea ce priveste luptele, si abilitatile cognitive ii resimt influenta. Andrew Elliot de la Universitatea Rochester, New York, le-a testat in cadrul mai multor experimentei, reiesind ca, la un nivel foarte elementar, corpul uman are tendinta de a fugi de rosu.
Potrivit lui Elliot, ecuatia care caracterizeaza culorile este "rosu egal pericol"; in acelasi timp insa, rosul pare a fi in masura sa influenteze in mod pozitiv performantele intelectuale: tot el le-a cerut unor studenti sa sustina un test scurt pentru masurarea IQ-ului, distribuind foile cu intrebarile marcate in rosu si negru. Si de aceasta data a reiesit ca cei cu foaia de examen rosie ar avea un IQ mai ridicat fata de ceilalti. Prin intermediul tehnicilor de imagistica s-a descoperit ca expunerea la rosu activeaza cortexul frontal drept, o zona cerebrala corelata inteligentei emotionale si atentiei.
De la limonitul utilizat in ritualurile antice la cartierele cu felinar rosu si pana la infamele inimioare ale Sfantului Valentin, rosul a fost dintotdeauna asociat cu pasiunile carnale si dragostea romantica deopotriva, in toate culturile de-a lungul mileniilor. Faptul ca rosul este culoarea dragostei si a pasiunii pare asadar un lucru cunoscut dintotdeauna, dar ca aceasta asociere are si un fundament stiintific reprezinta o descoperire de data recenta.
Dintr-un studiu realizat pe macaci de Corri Waitt, de la Stirling University, Marea Britanie, a reiesit ca femelele din aceasta specie isi aleg drept parteneri in vederea reproducerii exemplare cu botul intens colorat in rosu. La aceste primate, caracteristica este corelata unui nivel ridicat de testosteron care presupune ca exemplarul in cauza este dotat cu un sistem imunitar eficient si cu gene "de calitate".
In urma acestor rezultate, Waitt a avansat ipoteza ca si la oameni, o fata imbujorata este tocmai ceea ce sugereaza, la un nivel primar, ca individul sau individa in cauza este unul/una "viabil/a". Craig Roberts, biolog de la Universitatea Newcastle, sustine si el teza cercetatoarei. "Pare ca o coloratura sanatoasa, dificil de gasit in lipsa unei stari bune de sanatate, ofera o imagine autentica a mostenirii genetice si a vigorii unui individ".
Pentru a intelege daca suprematia rosului are o origine genetica sau ambientala, recent, Sarah Pryke de la Macquarie University din Sydney a realizat un studiu pe gulzi, o specie de cinteza (Chloebia gouldiae), niste pasari mici care, in functie de gene, pot avea capul rosu sau negru. In competitia pentru hrana, indivizii cu capul rosu au iesit mereu invingatori. Si tot invingatoare au fost si pasarile al caror cap negru a fost colorat de cercetatori in rosu, pentru ca in multe cazuri adversarii au refuzat infruntarea chiar inainte de inceperea luptei. La acesti subiecti, frica de rosu a fost considerata a fi innascuta.
Un alt studiu de ultima ora al psihologilor Andrew Elliot si Daniela Niesta de la Universitatea Rochester, programat spre publicare la finele lunii octombrie in Journal of Personality and Social Psychology, a demonstrat prin intermediul a 5 experimente, ca barbatii prefera femeile imbracate in rosu. Studiul in chestiune a furnizat prima confirmare emipirica a indelungatei povesti de dragoste dintre societatea umana si rosu, documentand efectele acestei culori asupra comportamentului.
"Doar de putina vreme psihologii si cercetatorii din alte discipline au inceput sa studieze mai atent legatura dintre culoare si comportament. Se stiu multe lucruri despre fizica si fiziologia culorii, dar foarte putine despre psihologia culorii", a precizat Elliot, in opinia caruia este un lucru fascinant sa descoperi ca nimeni nu este constient de acest potential al culorilor de a influenta comportamentul. Experimentele - a explicat el-, demonstreaza insa o analogie a felului in care oamenii si masculii de primate raspund la rosu.
Descoperirile noastre confirma ceea ce femeile au suspectat si au afirmat de multa vreme: ca barbatii actioneaza ca animalele in sfera sexualitatii. Pe cat de mult le place barbatilor sa creada ca reactioneaza in fata femeilor intr-o maniera sofisticata, se pare ca cel putin intr-o anumita masura, preferintele si inclinatiile lor sunt primitive".
Pentru a cuantifica efectul rosului, cercetatorul a aratat mai multor barbati fotografii cu femei atragatoare imbracate "succint" in rosu si verde si le-a cerut acestora sa decida care erau cele mai sexy. Acestia au cazut toti de acord ca doamnele in rosu sunt semnificativ mai atragatoare decat celelalte.
Potrivit neuropsihologilor de la Durham University din Marea Britanie, exista o zona cerebrala "dedicata" elaborarii contrastului culorilor: cea cunoscuta sub numele de cortexul vizual; este asadar creierul si nu ochiul cel care "raspunde" de sarcina de a recunoaste culorile. Pentru a-si confirma teoria, cercetatorii au supus la o serie de teste pacienti carora in trecut le fusese indepartata chirugical o parte din cortexul vizual, iar rezultatele au fost inechivocabile: la acesti subiecti, perceperea culorii nu este influentata de diferentele de culoare, ci de luminozitate.
Explicatia fenomenului este fascinanta: culoarea este un produs al sistemului nervos si potrivit cercetatorilor, ar putea fi definita drept "un pigment al imaginatiei umane". Tocmai de aceea, persoanele care sufera daune cerebrale si isi pierd tocmai aceasta capacitate "imaginativa" sunt influentate de lumina; in functie de cum se reflecta aceasta, pentru ei se schimba si culorile in care vad lumea.
De altfel, ideea newtoniana conform careia ochiul ar fi un instrument capabil sa reproduca pasiv imagini rasturnate ale lumii exterioare nu mai este considerata una valida la ora actuala; de-acum se stie ca lumina nu este compusa din "raze" capabile sa deseneze pe retina vreo reprezentare a lumii exterioare. Oamenii de stiinta concep acum radiatia ca un camp electromagnetic definit de fotoni, cu dublu caracter: de unde si de particule. In plus, la ora actuala, se stie ca ochiul raspunde la radiatiile luminoase printr-o reactie fotochimica oscilanta care are loc pe retina, iar variatiile acesteia sunt interpretare de creier.
Ochii unui nou-nascut nu vad nimic: vazul este consecinta unei sistematizari complexe si active la nivelul creierului, ce implica recurgerea la arhetipuri genetice fundamentale; el este prin urmare rodul unui proces de invatare rafinat, in cadrul caruia structurile cognitive se dezvolta in mod progresiv.
Conform celor mai recente teorii, perceptia vizuala reprezinta un act psihosomatic si se bazeaza pe procese ce integreaza intr-un mod foarte complex functii biologice si culturale. Percepem ceea ce ne inconjoara prin mijlocirea creierului, care interpreteaza realitatea generand imagini, sunete, mirosuri si gusturi.
El descifreaza astfel un univers care in sine este incolor, inodor, mut si insipid. Lumea vizuala umana este asa cum o percepem tocmai pentru ca suntem oameni, iar ceea ce vedem reprezinta rodul unei transfigurari a realitatii realizate de catre creier astfel incat sa serveasca sepravietuirii si cunoasterii; o simulare ce reconstituie interactiunile dintre noi si mediul material care ne inconjoara, realizata de creier sub controlul unor determinari genetice.
Culoarea nu este insa o caracteristica a obiectelor, ci rezultatul complex al efectului pe care lumina il are asupra aparatului uman al perceptiei. In timp ce unii oameni pot distinge chiar si 250 de culori, anumite mamifere nu percep nici macar o singura culoare, traind mai degraba intr-un univers al mirosurilor decat al vizualului. Pasarile insa vad cel mai probabil mai multe culori decat oamenii, ele fiind de altfel, dintre toate vertebratele, si cele mai dependente de acest simt.
-
Lumina intra in ochi prin cornee, cantitatea ei fiind reglata de contractia si dilatarea pupilei.
-
Cristalinul permite focalizarea luminii pe retina - tunica interna a globului ocular, care consta intr-o membrana cu trei straturi. Primul "adaposteste" fotoreceptorii" (conurile si bastonasele), al doilea - celulele bipolare aflate in conexiune cu fotoreceptorii, iar al treilea, celulele ganglionare care compun nervul optic. Acesta din urma strabate interiorul cutiei craniene pana la ariile vizuale ale scoartei cerebrale.
-
Cele doua tipuri de fotoreceptori produc substante diferite: conurile, stimulate de radiatiile electromagnetice, genereaza iodopsina si sunt responsabile de vederea diurna, perceperea culorilor, de detalii si de claritatea contrastelor; bastonasele, mai sensibile la lumina, produc rodopsina si ii confera aparatului vizual capacitatea de a elebora informatii chiar si in conditii de iluminare foarte scazuta.
-
Simbolismul unei culori: Pretutindeni, rosul este considerat un simbol al fortei, al principiului vital, al bogatiei. El este culoarea focului si a sangelui si, la fel ca acestea, contine o ambivalenta simbolica. Focul incalzeste, dar si mistuie, arde. Sangele inseamna viata, dar este si durere, pentru ca da culoare ranilor. Rosul deschis este diurn, masculin, tonic, in vreme ce rosul inchis este nocturn, feminin, tainic. Primul insufleteste, incurajeaza, da aripi, precum rosul drapelelor, al firmelor, al ambalajelor publicitare, al fundelor aniversare, cel de-al doilea indeamna la vigilenta sau chiar la neliniste - vezi rosul semafoarelor ori al becului ce interzice intrarea intr-un studio foto sau cinematografic. Tot asa, felinarul rosu de la bordelurile de pe vremuri putea sa para o invitatie, dar implica si incalcarea unei interdictii fixate de epoca respectiva, anume infranarea impulsurilor sexuale, a libidoului. In toate tarile comuniste, rosul a fost recuperat drept culoare a celor oprimati, a luptei pentru propasire. Pentru cei care au scapat de acest regim, el este, acum, sinonim al terorii. Pentru locuitorii vechii Rome, rosul era Culoarea prin excelenta, purpura imperiala. Prin comparatie, albastrul era pentru ei un simbol al barbariei, al natiilor neevoluate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu