sâmbătă, 23 mai 2009

6 trucuri pentru a preveni infectiile



1. Spala-te pe maini 20 de secunde!

Microbii pot trai chiar luni pe orice obiect cu care ai contact in mod frecvent, precum tastatura calculatorului sau intrerupatorul de lumina. Poate parea banal, dar cea mai buna metoda de a preveni contractarea lor este sa te speli cat mai des pe maini.

Specialistii iti recomanda sa te speli minutios pe maini, folosind apa si sapun, timp de 20 de secunde, dupa care sa le usuci cu un prosop de hartie. Daca nu ai aceasta posibilitate, poti apela la gelurile sau la servetelele umede pe baza de alcool.

2. Nu imprumuta lucrurile personale!

Periuta de dinti, prosopul, lama de ras, batista si unghiera sunt toate surse prin care agentii infectiosi se transmit cu usurinta. De aceea, este indicat sa nu folosesti aceste obiecte la comun si sa le inlocuiesti cu altele noi la intervale regulate de timp.

3. Nu face sex neprotejat!

Infectiile cu transmitere sexuala pot fi prevenite daca vei folosi singura metoda sigura, prezervativul. Foloseste acest tip de contraceptie daca nu ai siguranta ca partenerul tau nu este purtator al unei astfel de boli sau daca ai parteneri sexuali multipli.

4. Acopera-ti gura atunci cand tusesti sau cand stranuti!

Chiar daca nu esti bolnav, este important sa folosesti un servetel sau o batista atunci cand stranuti sau cand tusesti. Virusurile se raspandesc rapid in aer odata cu micile particule de saliva. De exemplu, virusul gripal calatoreste cu 90 m/s. Astfel, inconstient, poti transmite germenii si altor persoane. Atentie insa, nu este recomandat sa pui palma la gura atunci cand tusesti, deoarece risti sa ii contaminezi pe cei cu care dai mana sau pe care ii atingi accidental ulterior.

5. Vaccineaza-te la timp!

Sistemul tau imunitar are o "memorie" a agentilor infectiosi. Atunci cand in organism patrunde un microb care a fost anterior cauza unei boli infectioase, sistemul imunitar il recunoaste, iar productia de celule albe si de anticorpi creste, fiind prevenita o noua imbolnavire. Prin vaccinare, practic "pacalesti" organismul ca a mai fost infectat cu un anumit microb.

6. Fii atent la animalele de companie!

Infectiile care pot fi transmise de la animal la om, numite zoonoze, sunt mai frecvente decat credem, toxoplasmoza, micozele sau chistul hidatic fiind doar cateva dintre ele. Daca ai un animal de companie, asigura-te ca ii faci toate vaccinurile si ca este deparazitat cu regularitate. Curata locul in care acesta doarme si mananca si spala-te pe maini ori de cate ori ai atins animalul.

Spala cu atentie fructele si legumele si pastreaza mancarea la 4 grade Celsius! Infectiile alimentare sunt cauzate in mod frecvent de modul inadecvat in care sunt preparate si pastrate alimentele. Riscul este cu atat mai crescut in cazul alimentelor pastrate la temperatura camerei. Refrigerarea la 4 grade Celsius incetineste si impiedica dezvoltarea celor mai multi microbi.

De aceea, mancarea trebuie pusa la rece la cel mult doua ore dupa preparare. Atunci cand gatesti foloseste tocatoare din lemn diferite pentru a taia carnea cruda si vegetalele. Spala bine toate ustensilele de gatit si procedeaza in acelasi fel si cu fructele si cu legumele inainte de a le prepara sau consuma.

Niciun comentariu: