Hinduismul

Hinduismul n-a încetat să se transforme şi să se dezvolte timp de 40 de secole, din epoca în care triburi ariene indo-europene venite din străfundurile Asiei septentrionale au invadat bazinul Indusului, înainte de a se răspândi paşnic în bazinul Gangelui şi de acolo pe tot subcontinentul indian. Hinduismul de astăzi este rezultatul fuziunii dintre un aport indo-european din urmă cu 40 de secole şi o bază religioasă autohtonă.

Astăzi, hinduismul are cei mai numeroşi adepţi în India (83 % dintr-o populaţie de aproape 700 milioane), dar are adepţi şi în tările de cultură indiană sau influenţate de această cultură. Hinduismul a marcat peisajul Indiei în asemenea măsură încât vizitarea ţării nu poate fi disocită de referirea la religia hindusă. În ţările în care există importante comunităţi hinduse, însă nu în proporţie atât de mare ca în India, nu există temple hinduse. Cauza principală nu trebuie căutată în numărul relativ mic de adepţi, ci în faptul că religia nu are nevoie de temple pentru a fi oficiată. Este o religie care se practică mai mult în familie. Pe de altă parte, deschidere publică a unui templu implică alegerea cutărui sau cutărui zeu hindus, ceeea ce ar însemna să fie deschis pentru cei ce se închină acelui zeu, fără îndoială foarte puţini.

În ciuda profundelor transformări interne care s-au operat în hinduism, acesta păstrează ca bază politeismul: convingerea că mai multe divinităţi guvernează universul, împărţindu-l în zone de influenţă. Cosmosul întreg este sacralizat, nu pentru că a fost creat de un Dumnezeu unic ca în Biblie, ci pentru că fiecare parte a universului este guvernată de un zeu care o controlează.

Zeul focului, Agni, este activ pretutindeni unde putem detecta prezenţa focului, a căldurii. El este zeul căminului familial. El trebuie să fie venerat ca atareca atare şi hindusul de acum patru mii de ani, ca şi cel de astăzi, îl venera făcându-i mici ofrande de hrană. La fiecare ceremonie importantă de familie, naştere, iniţiere, căsătorie, zeul Agni este invocat şi venerat.

Există şi alţi zei legaţi îndeaproape de cosmos: Vântul (Vayu), Soarele (Suraya), Luna (Chandra - masc). Se consideră că întreaga lume este populată de divinităţi.

Nu există doar zei care guvernează realităţi cosmice ci şi zei care au avut funcţii războinice, precum Indra, care antrena triburile ariene în cucerirea ţărilor invadate şi care, un timp, a fost venerat mai presus de toţi zeii. Mai târziu, pe măsură ce credinţele lor s-au aprofundat, hinduşii au devenit conştineţi că, mai presus de ei şi de ceilalţi zei există un zeu suprem, pe care la-u numit Prajapati, „stăpânul fiinţelor vii” sau Brahma, „cuvânt sacru” personificat, un zeu masculin.

Politeismul de bază a fost revizuit de prioritatea acordată anumitor zei: Brahma, Vishnu, Shiva

Societate ierarhizată

Când un occidental ia contact cu societatea indiană este frapat de gigantismul unor oraşe precum Calcutta sau Bombay, de sărăcia oamenilor de pe străzi, de numărul de oameni cu posturi defavorizate, etc. Există tendinţa de a pune aceste aspecte pe seama religiei sau a sistemului castelor. De fapt, aceste fenomene de urbanizare şi industrializare se adtorează, ca şi la noi, unei conjuncturi moderne care ascunde structura fundamentală a societăţii indiene.

Pe plan economic, India este pe cale a se schimba. Clasele mijlocii se îmbogăţesc, în timp ce săracii rămân săraci. Cu toate acestea, India rămâne eminamente rurală şi mai ales marcată de sistemul castelor.

Casta

Nu este uşor a ne face o idee exactă despre caste. Limbile indiene (peste 800 de dialecte), cum ar fi hindi, folosesc două cuvinte pentru castă: varna sau culoare şi jati sau familie. Jati sunt cele care constituie casta veritabilă. Sunt familii, în sensul foarte larg al cuvântului sau grupuri de familii care au ceva în comun, nu neapărat aceeaşi origine, poate fi şi aceeaşi meserie sau altceva...Acest ceva în comun, care ţine de apartenenţa la un grup recunoscut, va fi apărat de ele, închizându-se în ele însele şi excluzându-le pe celelate, practicând endogamia, adică căsătoria în interiorul grupului şi refuzând să se compromită prin alianţe în exterior. Cea mai mare parte a indienilor nu cunosc castele din alte regiuni, analoge cu ale lor şi nu sunt familiarizaţi decât cu cele pe care le întâlnesc în satele lor sau în împrejurimi.

Cu rare excepţii, singurul mod de a aparţine unei caste este de a te naşte din părinţi membri ai acestei caste şi o persoană rămâne membră a csatei respective pentru toată viaţa.

Un sat tipic din India cuprinde familii aparţinând mai multor caste, care nu se amestecă, dar sunt interdependente, fiindcă aceste caste au nevoie unele de celelalte pentru a trăi, a exista, pentru a fi reprezentate pe plan religios, administrativ, cultural...

Prima mare clasă este cea a brahmanilor, o castă însărcinată cu cultura. Odinioară, brahmanii aveau exclusivitatea cuvântului sacru. Ei învăţau şi cunoşteau formulele care trebuiau rostite la ceremoniile religioase, în locurile amenajate pentru cult. Erau chemaţi la persoane particulare. Învăţau totul oral. Erau clerici, se interesau de aspevtele cunoaşterii din vremea lor, organizau viaţa religioasă şi sărbătorile, alcătuiau tratate de medicină sau de arhitectură, de astronomie, de poezie, de muzică, de dans şi de teatru. Erau ocazional atrologi şi psihologi pentru familii, hotărând pentru regi perioadele defavorabile sau defavorabile ale marilor demersuri regale şi pentru familii, perioadele potrivite pentru căsătorii, iniţieri, funeralii, etc.castele de brahmani, cel mai bine organizate se menţin şi astăzi fără schimbări importante, numai că s-au reconvertit în profesori universitari, învăţători, ziarişti, agenţi de voiaj, editori şi oameni politici. Numai ei, ei singuri, sunt abilitaţi să slujească divinităţile majore reprezentate în marile temple, să prezideze ceremoniile religiose de căsătorii, să oficieze în familii, etc. În principiu, în fiecare sat indian se găsesc câţiva brahmani care joacă rolul de preoţi sau oficianţi sau unul dintre rolurile enumerate mai sus.

Cea de-a doua mare clasă socială sau varna este cea a „războinicilor” sau Kshatriya. Odinioară ei se ocupau cu menţinerea ordinii în ţară. Aceştia erau regii, radjahii (regi) li maharadjahii, căpeteniile de armate. Astăzi, nu sunt uşor de identificat, deoarece chiar printre cei ce au deţinut putere politică sau militară, se află oameni de provenienţă inferioară care au devenit radjahi sau maharadjahi, pentru că regiunea în care se aflau la rezervase o putere politică analogă cu cea a unui rege sau a unui împărat.

Cea de-a treia mare clasă socială este cea a negustorilor, a crescătorilor de vite şi a agricultorilor, adică a tuturor celor a căror menire este de a face să dea roade bunurile acestei lumi şi care era împărţită în clanuri diverse. De aici şi denumirea de vaishyas. Marea masă a ţăranilor din India sunt vaishayas. Ghandi făcea parte din casta „a treia”: numele său înseamnă „parfumier”. Familia lui s-a lansat în politică punându-se în slujba guvernatorului local.

Aceste prime trei clase sunt considerate nobile sau „pure”, prezenţa lor în temple fiind acceptată, întrucât nu întinează.

Din sistemul de caste face parte şi a patra clasă socială, cea a servitorilor sau shudras care-i grupează pe cei care slujesc primele trei clase. Aceştia sunt subalterni.

Paria sunt în afara sistemului: este paria oricine face o meserie care îl pune în contact cu materii impure: prelucrarea pieilor de animale, adunarea de excremente, gunoaie, etc, care implică impuritate permanentă pentru lucrător şi familia sa. Este amintit cazul acelor paria care sunt cu adevărat excluşi ai societăţii indiene şi care nu pot niciodată, de exemplu, să traverseze liberi centrul propriului lor sat.

Consecinţa punerii în aplicare a regulilor castei este respingerea anumitor indivizi de către propria lor castă: provizorie sau definitivă.

Câteva exemple:

- Gandhi a fost excomunicat provizoriu de casta sa pentru că a plecat în Anglia, sfidând astfel interdicţia de a traversa marea.

- Rabindranah Tagore, poetul bengali care a obţinut premiul Nobel pentru literatură era dintr-o familie princiară care pretindea că este de descendenţă brahamanică, dar în urma unor compromisuri cu mediul musulmancare nu au fost compensate niciodată cu rituri de purificare, nu era considerat ca fiind „de familie pură” de către hinduşii castei.

- Se întâmplă ca familiile rămase în India ale hinduşilor sau hinduselor plecaţi în Occident să considere că aceştia s-au auto exclus din familie prin legături matrimoniale cu străini.

Se pare că sistemul castelor, departe de a dispărea, manifestă tendinţa de a se întări.

Creştinii sunt consideraţi o castă inferioară, cu excepţia cazului în care şi-au păstrat casta de origine. Ei nu sunt consideraţi însă în afara castelor.

Jainii, adepţi ai unei religii ascetice întemeiate de un contemporan al lui Buddha, s-au asimilat cu casta negustorilor.

Musulmanii sunt, de asemenea, împărţiţi în caste şi subcaste.

În India,cel mai grav este sănu aparţii niciunei caste sau să fi pierdut legăturile cu familia şi cu societatea. Cei mai defavorizaţi sunt deci copiii străzilor, lipsiţi de protecţie socială (pot fi astfel exploataţi)

Etapele clasice din viaţa unui hindus brahman

a. „maestru de casă” – principala etapă a vieţii sale. El îşi îndeplineşte cel mai bine Karma, la care l-au predestinat faptele anterioare. În calitate de cap de familie, mai ales dacă este brahman, ştie exacte ce trebuie să facă, care sunt actele religioase şşi profane pe care trebuie să le săvârşească: să cinstească zeii familiei şi ai castei, să facă pomene, să fie ospitalier, să asigure prin munca sa traiul familiei, etc.

b. Formarea – precedă etapa mai sus amintită. Începea la vârsta de 10-12 ani, prin iniţiere, adică introducerea în comunitatea adulţilor. Ets evorba despre ghidarea care este oferită tânărului de un maestru (guru), iniţiere în desluşirea scrierilor vedice.

c. Ascetismul – despovărat de grijile pentru copiii săi deveniţi adulţi,brahmanul se retrăgea în pădurile de la marginea satului. Uneori acest lucru putea fi împins chiar mai departe, hindusul putând să plece pe drumuri, fără să aibă un foc şi un loc al lui, consacrându-se căutării fericirii sprituale ca o prefigurare a celeilate lumi.

Intrarea în starea de viaţă a stăpânului casei se face prin ritul căsătoriei, care se realizează, de regulă, în cadrul castei. Aproape întotdeauna, căsătoria este aranjată de familiile celor doi tineri, independent de voinţa lor; căsătoria este o îndatorire, dragostea vine după aceea. Cele mai multe căsătorii sunt trainice şi fericite. Ceremonia căsătoriei se realizează în familie şi nu în temple. Un brahman oficiant vine să rostească rugăciuni şi să vegehze asupra desfăşurării ceremoniei. El le aminteşte mirilor ce îndatoriri au. Totul se termină cu un ospăţ.

Ritul iniţierii. Băiatul care face parte din una din primele trei caste este iniţiat în practica jertfei casnice: tatăl sau un brahman îi arată cum să aducă jertfe zeilor – şi în practica rugăciunii zilnice faţă de Soare. Băiatul îşi schimbă atunci statutul social şi devine membru cu drepturi depline al societăţii hinduse. Este ca o nouă naştere.

Riturile naşterii se practică la câteva zile după eveniment. Tatăl alege şi impune numele copilului. Apoi se oficiază un rit cu apă , consideart benefic şi dătător de viaţă lungă: apa este vărsată în jet continuu peste corpul copilului, în timp ce se rosteşte un imn adecvat , demunit imnul de viaţă lungă.

Funeraliile se oficiau în locuri adecvate, dar niciodată în temple sau în locuri sfinte, deoarece contactul cu cadavrele produce impuritate; fiecare sta îşi stabileşte locurile de incinerare, cel mai frecvent pe lângă râuri sau fluvii. Cadavrul este înfăşurat în giulgiu alb şi aşezat pe un rug înalt. Fiul cel mare sau un lat mebru al familiei sau al castei, oficiază ceremonia. (ascrificarea văduvei lângă soţul defunct)

Unui occidental îi este greu să înţeleagă cât de impregantă de sacralitate este existenţa zilnică a hinduşilor. De aceea îi este greu să respecte sensibilitatea hindusului. De exemplu, cel mai scru loc al casei este bucătăria, deoarece aici se pregăteşte hrana, care trebuie să fie pură. Ea este mai sacră şi decât încăperea unde se află altarul închinat zeilor familiei. Un lat loc important este baia şi, în locurile sacre,iazul sau cursul apei (Gangele). Când îşi face dimineaţa abluţiunile în baia sa, brahmanul ortodox sau cucernic se roagă sau cântă. Orice hindus ştie că primele două pătrare luminoase ale lunii sunt favorabile anumitor activităţi, în timp ce celelate două pătrare întunecate, în descreştere, sunt defavorabile. Ceremoniile religioase importante, care celebrează naşterea, căsătoria sau iniţierea se fac dimineaţa, la răsăritul Soarelui.