duminică, 27 martie 2011

Fecioara – "Cercetez, analizez si orânduiesc!"


Sugarul Fecioară este sensibil si dornic de armonie. Este linistit si vesel numai dacă i se asigură confortul, curătenia si linistea de care are nevoie. Pricepe de timpuriu ce se petrece în jurul său si urmăreste cu multă atentie persoanele care îi poartă de grijă.

Viata afectivă a bebelusului Fecioară necesită mult calm: mesele, schimbarea scutecelor, baia, vizitele rudelor, etc., le suportă fără să plângă până la isterizare, numai dacă acestea se desfăsoară fără teatralism si entuziasm zgomotos.

Ca să se simtă bine, are nevoie de curătenie, de program ordonat, numai de mâncarea pe care o acceptă, de îmbrăcăminte curată si comodă, de jucării de dimensiuni mici, silentioase si în culori pastelate.

Copilul Fecioară este interesat să cunoască tot ce-l înconjoară si să analizeze apoi tot ce a cunoscut, tot ce a învătat. Îi place să observe toate detaliile. Se împrieteneste greu, îi place mai mult să îi observe pe cei din preajma sa, să-i studieze, ceea ce poate crea impresia de solitudine.

Prescolarul Fecioară, fie fată sau băiat, este timid si tăcut si preferă compania copiilor la fel de linistiti, dar chiar si asa deseori trebuie să fie încurajat ca să aibă îndrăzneala să se împrietenească.

La ocazii festive (diverse serbări, sărbători) constituie o mare problemă timiditatea, dorinta de izolare, poate chiar teama de necunoscuti. Aceste evenimente sunt agreate numai dacă participă si părintii sau alte persoane cunoscute si de încredere. Astfel, micutul Fecioară se acomodează fără probleme si, pentru că îi place să fie util, îsi găseste imediat o preocupare practică: începe să îi servească pe invitati, aranjează tacâmurile, strânge servetelele, pune în ordine lucrurile invitatilor, etc. Un alt aspect ce trebuie să-l aibă în vedere părintii este vestimentatia: aceasta trebuie să fie simplă, curată, comodă si practică. Dacă părintii nu-l deformează dintr-o grijă exagerată către snobism, atunci copilul Fecioară va purta fără retinere si crize de isterie haine în stare bună, dar “mostenite” de la fratii mai mari sau alte rude sau cunostinte apropiate.

Scolarul Fecioară nu creează probleme deosebite nici educatorilor, nici părintilor. Însă lipsa de încredere în sine, problemă spinoasă a nativului Fecioară, si mai ales în copilărie, necesită o atentie deosebită, si anume, în cazul unor perioade importante a vietii de scolar (lucrări de control, teze, diferite examene) maturii să-l încurajeze în permanentă si cu blândete, arătându-i că este capabil să facă fată acestor examene. Teama de esec este sentimentul ce predispune acest scolar la extenuare psihică si fizică. El este acel elev care trebuie să fie învătat de către educatori si părinti că relaxarea (mini-vacante în mediu natural, fie la munte sau la mare) nu este o pierdere de timp, ci este o pauză necesară si utilă acumulării de energie tocmai pentru continuitate, rezultatele obtinute la învătătură fiind astfel chiar mai bune.

Adolescentul Fecioară este temător fată de orice fel de schimbare si această teamă poate să-i declanseze fel si fel de boli care îl înspăimântă si mai tare si intră într-o panică dificil de lecuit. Deseori această inflexibilitate si lipsa de încredere în sine fată de firescul vietii este ascunsă în spatele unor răbufniri verbale, de obicei critici îndreptate către orcine si pentru orice. Pentru a găsi cauza reală a temerii, adolescentul Fecioară are nevoie să se sfătuiască confidential cu o persoană în care are încredere deplină. Atentie deci, părinti si educatori! În cazul în care se întâmplă ca persoana de încredere să-i însele încrederea acordată (râde de el, îl “pârăste” la ceilalti adulti, etc.), el va deveni si mai temător si mai neîncrezător în fortele sale lăuntrice, ceea ce va face din el un adult solitar si invidios, ursuz si cârcotas, o persoană împătimită de muncă, exagerat de pretentioasă si pisăloagă, abonată la toate serviciile medicale.

Camera sa, sau spatiul din încăperea în care locuieste împreună cu altii, va reflecta întocmai nevoia de armonioasă stabilitate naturală a Pământului: simplitate, sinceritate, prietenie. Un decor plăcut, confortabil si practic, fără mobilier greoi, sculptat, perdele dantelate, draperii si cuverturi înflorate, strident colorate.

Fiind vorba de un reprezentant al Pământului, el îsi va parcurge prudent si meticulos drumul ales. Dorinta sa lăuntrică este ca totul să functioneze perfect, nimeni să nu-i impună niciodată nimic si să fie lăsat să cerceteze, să acumuleze si să analizeze în tihnă cunostinte pe care apoi să le ordoneze si să le facă cunoscute.

Niciun comentariu: