Sugarul Rac este timid si tandru. Plin de sensibilitate, adaptarea la viata terestrã este mult mai dificilã decât la nou-nãscutii din alte semne zodiacale.
Viata afectivã a sugarului Rac necesitã o atentie deosebitã. Încã din primele clipe ale vietii sale terestre el simte starea de spirit a persoanelor din jurul sãu. El este sugarul care izbucneste, aparent fãrã nici un motiv, fie în râs, fie în plâns, pentru cã preia starea sufleteascã a celor din preajma sa, chiar dacã acestia nu o manifestã în mod deschis. Micutul Rac simte foarte bine. Orice. Si reactioneazã imediat. “Carapacea” îi este încã prea fragilã sã-l protejeze de vicisitudinile vietii terestre. Are nevoie de un ambient armonios lipsit de manifestãri zgomotoase si bruste (fie acestea chiar si cu cele mai sincere si bune intentii), de un program ordonat în care sã se succeadã zilnic în aceasi ordine si cu aceasi ritmicitate hrãnirea, odihna, plimbarea, baia, toate acestea însotite de vorbe blânde, mângâieri si mult, mult zâmbet. Atentie! Carapacea sa se dezvoltã acum, împreunã cu el, si depinde foarte mult încã de pe acum de atmosfera generalã în care creste, de comportamentul celor care îi poartã de grijã, ce fel de om va deveni: fie unul echilibrat, vesel si prudent, care va fi grijuliu si atent cu toatã lumea (carapace-chepeng); fie unul vulnerabil, conservator si acuzator, care nu-si va asuma niciodatã nici un fel de responsabilitate (carapace-coajã de ou); fie unul arogant, suspicios si revansard, care va fi o pacoste atât pentru sine, cât si pentru societate (carapace-arici);
Ca sa se simtã bine, are nevoie de un pat odihnitor, de cât mai multã bãlãcealã în apã, de îmbrãcãminte lejerã si moale, de jucãrii din plus si... de multã iubire.
Copilul Rac este prudent si se împrieteneste cu lumea înconjurãtoare într-un ritm lent. El trebuie sã simtã cã face parte dintr-o comunitate care-i oferã protectia si afectivitatea de care are permanent nevoie. Atentie însã, dacã i se satisfac toate dorintele, fãrã discernãmânt, din porniri lãuntrice de mustrãri de constiintã exagerate din partea adultilor, numai ca odrasla sensibilã sã nu plângã sau sã “sufere” în vreun fel, micutul poate deveni un mic santajist care îi va exploata pe acestia dupã bunul plac.
Când se joacã, micutul preferã compania persoanelor cunoscute, se fereste sã cunoascã noi copii, chiar sã fie acestia de vârsta sa, si îi va ocoli întotdeauna pe cei agitati si zgomotosi.
Prescolarul Rac, fie fatã sau bãiat, se obisnuieste greu cu grãdinita. Integrarea sa necesitã foarte multã rãbdare si timp îndelungat. Trebuie sã-i placã la prima vedere educatoarea sau educatorul. Nu uitati, el simte! Apoi, dacã îsi alege persoana potrivitã cu sensibilitatea sa si care nepãrat trebuie sã fie sincerã, aceastã acomodare trebuie sã aibã loc treptat, împreunã cu pãrintii, care la început sunt în apropiere tot timpul petrecut la grãdinitã, apoi, treptat, din ce în ce mai putin prezenti, si nu lãsat de izbeliste printre strãini, dând din mâna a lehamite “lasã-l sã plângã, trebuie sã se obisnuiascã cu colectivitatea” sau “sã învete de mic ce este viata”, “trebuie sã se cãleascã ca sã nu fie un papã-lapte” s.a.m.d. Toate acestea sunt atitudini complet eronate din partea pãrintilor si a educatorilor, conceptii ce vor transforma în timp micutul Rac într-un feroce rãzbunãtor în orice situatie si pe oricine, si asta numai ca sã-si apere sensibilitatea-i aparte luatã mai mereu în derâdere si consideratã un semn de slãbiciune potrivnic luptei îndârjite “cu viata realã”, încã din primii ani de existentã terestrã.
Micutul Rac preferã de mic jocul “de-a familia”, jocurile colective, gen “Piticot”, “Nu te supãra frate”, etc., care-i produc mare bucurie pentru cã toti cei dragi sunt împreunã cu el. Se întâmplã foarte des sã se joace si singur. Dar tot un joc colectiv de ocrotire: de-a mama si tata, de-a medicul care îngrijeste bolnavi, de-a educatoarea etc.
De asemenea, îi plac foarte mult povestile si cântecelele pentru copii. Are o memorie foarte bunã, înregistreazã tot ce se întâmplã, chiar dacã va reproduce mult mai târziu decât confratii sãi de generatie cele vãzute si auzite. Va începe sã vorbeascã, si încã destul de cursiv, atunci când nimeni nu se va astepta. Memoria deosebitã si sensibilitatea-i aparte îl ajutã sã reproducã, cu fidelitate si naturalete, cele auzite, (atentie, pãrinti!), dar nu trebuie sã fie fortat, chiar dacã recitã si cântã cu multã sensibilitate “sã se producã” cu cele învãtate în fata strãinilor, pentru cã un asemenea gest îl va face sã se închidã în carapace pentru multã vreme, deoarece i s-a încãlcat intimitatea, adicã plãcerea lui interioarã, personalã, de a recita si cânta, si cu prima ocazie când va fi din nou îndemnat sã recite sau sã cânte “la comandã”, o sã înceapã sã “recite” sau sã “cânte” exact ce nu doresc nici adultii sã audã... mai ales din gura unui copil...
La ocazii festive (diverse serbãri, sãrbãtori) este fericit dacã toate evenimentele serbate au loc... numai în familie, alãturi de cei obisnuiti din imediata apropiere, fãrã musafiri (fie acestia chiar si rude) si fãrã mare pompã si tam-tam. Dacã totusi se întâmplã sã fie un eveniment la care participã si musafiri, persoane din afara casei, micutul se va retrage în camera sa, sau într-un colt al încãperii si nu va lãsa nici mãcar copiii sã se apropie de el, si îsi va manifesta nemultumirea prin plâns continuu. Totusi, dupã un timp, poate se va multumi sã se uite în tãcere la zbenguielile copiilor de vârstã apropiatã cu a sa, pentru ca mai apoi, dacã nevoia o cere, sã sarã în ajutorul celui care a “pãtit ceva”, chiar dacã acesta este mai în vârstã decât el: fie s-a lovit, fie a încasat ceva pumni, fie i s-a fãcut o farsã...
Scolarul Rac este un elev fãrã probleme deosebite. Se integreazã în noul colectiv mai întâi studiindu-l un timp de la distantã, apoi va atrage, prin felul sãu jovial de a fi, colegi care îi seamãnã ca temperament si afinitãti. Memoria sa deosebitã îl ajutã sã învete fãrã mari eforturi, citeste cu plãcere, mai ales despre trecutul a ceva sau al cuiva. Este un copil interesat de studiu, cu conditia ca materiile sã fie predate cât mai “animat” si sã-l stimuleze sã fie un co-participant la prezentarea lor. Nu uitati, el simte! O prezentare fadã, monotonã a materiei scolare, oricare ar fi aceasta, sau felul necorespunzãtor de a fi al educatorului (zgomotos, violent, transant, pãrtinitor, ironic s.a.m.d.) îl va îndepãrta nu numai de acea disciplinã, ci si de întregul proces educational, el transformându-se dintr-un elev onest si linistit într-un elev-problemã care se încãpãtâneazã sã-si mai facã temele si sã participe la ore.
Camera sa, sau spatiul din încãperea în care locuieste împreunã cu altii, “carapacea” unde se simte cel mai în sigurantã si are posibilitatea sã se odihneascã fãrã sã fie deranjat sau sã deranjeze în vreun fel, va reflecta întocmai fluiditatea ritmicã aparent stationarã si protectia semnului al cãrui nativ este: mobilier larg si comod cu forme unduitoare, decor ambiental în tonuri pastelate.
Adolescentul Rac pare a fi un visãtor, dar el trãieste profund orice situatie din viata sa. Detestã violenta de orice fel si deseori preferã sã trãiascã într-o lume datã uitãrii, fãrã sã realizeze cã el este de fapt un bun continuator al trecutului pentru viitor, pentru cã intuieste ce este bun si folositor din trecut pentru un viitor fãrã violentã. Are multi colegi (de cartier, de scoalã, de cercuri literar-artistice sau de cercetare a trecutului frecventate), dar foarte putini prieteni. Este sensibil, trãirile sale sunt intense si lãuntrice, pentru cã descoperã mereu în prezent urmele trecutului, “reîntâlneste” trecutul în prezent, dar si “prezentul” este pentru el doar o formã a trecutului, este de fapt “germenele” viitorului care poate abia se contureazã. De aici poate si preferinta si atasamentul pentru forma comunitarã de trai, cea de “familie”, matca ce asigurã continuitatea, de perpetuare în mod ritmic, firesc, a ciclicitãtii naturii, fãrã a uita trecutul, protejând prin corectare prezentul si pregãtind astfel viitorul: Viata.
Fiind vorba de un reprezentant al Apei, el îsi va parcurge drumul ales trecând de orice obstacol. Eventualele stationãri sunt aparente, sunt de fapt mici popasuri de odihnã, atât cât este nevoie, de acumulare necesarã de energie pentru a-si continua drumul prezent, asigurând astfel continuitatea vitalã între trecut si viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu