Gheţurile marine

Gheţurile ocupă 15% din suprafaţa oceanului planetar. Ele se formează şi se întâlnesc la latitudini medii şi mari.

Gheţurile se împart în două categorii :

a) gheţuri formate prin îngheţarea apei de mare;

b) gheţuri de origine continentală – iceberg-uri.

a) Gheţuri formate prin îngheţarea apei de mare

Gheaţa de mare se formează prin scăderea temperaturii până la punctul de îngheţ, în funcţie de salinitate şi prezenţa nucleelor de salinizare. La 24,7‰ salinitate, temperatura de îngheţ este de –1,3˚C, iar la 32‰ (Oc. Îngheţat) temperatura este de –1,7˚÷–2˚C.

Gheaţa de mare este sărată, dar cu un conţinut de săruri mai mic decât al apei din care provine. De asemenea, are o structură poroasă datorită bulelor de aer ce se găsesc în masa gheţii. Este elastică.

Se formează în mai multe etape : în jurul nucleelor de cristalizare se formează ace de gheaţă (năboi), apoi acestea unindu-se formează sloiuri mici ce plutesc deasupra apei. La căderea zăpezii, aceste sloiuri mici se unesc şi formează o masă de gheaţă ce poate ocupa suprafeţe considerabile.

Gheaţa de mare se dezvoltă mai întâi la suprafaţă şi apoi la adâncime, mai întâi în apropierea ţărmurilor şi apoi în larg. Dacă vântul suflă dinspre uscat, gheaţa se desprinde de ţărm; dacă vântul suflă dinspre larg, gheaţa de la mal şi gheaţa în derivă sunt împinse spre ţărm şi formează un zid de gheaţă.

Grosimea gheţii este în funcţie de durata de menţinere a temperaturii scăzute. În 24^h poate creşte cam până la 2cm.

În zonele polare, când ating 30÷35 cm, masele de gheaţă crapă, formând canale şi blocuri de gheaţă. Gheaţa se menţine de la un an la altul, creşte în grosime şi se transformă în banchize şi bacuri polare cu grosimi de până la 5m.

Blocurile de gheaţă se pot deplasa sub acţiunea vânturilor şi curenţilor, cu o viteză mai mică de 50 de ori decât a vântului, numindu-se gheţuri în derivă.

b) Gheţuri de origine continentală

Iceberg-urile sunt blocuri de gheaţă de origine continentală, ce provin din ruperea gheţarilor continentali din Groenlanda, Islanda şi Antartida.

Dimensiunile lor pot ajunge până la 300km². Sunt formaţi din gheaţă sticloasă, foarte rezistentă, apa rezultată din topirea lor fiind apă dulce.

Fiind formaţi din apă dulce, prin îngheţare se produce o creştere de volum cu aproape 9% şi de aceea 1/10 este la suprafaţă şi 9/10 sub nivelul apei.

Iceberg-urile pot avea diferite forme, cele mai întâlnite fiind sub formă tabulară (cu margini netede), caracteristice fiind iceberg-urile din Antartida, sub formă de dom şi sub formă piramidală, cu multe colţuri, cu formă neregulată ce se prelungeşte şi sub apă.

Răspândirea iceberg-urilor este în funcţie de condiţiile climatice şi curenţii marini. Vara, limita este mai înspre nord sau mai spre sud, în schimb iarna, limita coboară la latitudini mici – până la 40˚N.

Iceberg-urile pot ajunge până la 38˚N – New York, dar în emisfera sudică nu au depăşit limita de 55˚ latitudine.

Poziţia şi răspândirea gheţurilor se determină cu staţiile de radio locaţie, iar în Atlanticul de Nord, cu ajutorul Patrulei Internaţionale a Gheţurilor, ce aparţine S.U.A. Taxa pentru informaţiile acestei patrule este plătită de statele semnatare ale Convenţiei din 1960 privind Siguranţa Vieţii pe Mare. Obiectivul principal este avertizarea navelor asupra limitelor gheţurilor şi dimensiunilor iceberg-urilor din Atlanticul de Nord. Sediul patrulei se găseşte la Grand Banks (Newfoundland).

Sunt transmise hărţi în facsimil pentru zona din apropierea gurii canalului şi avertismente de 2 ori pe zi. Când este necesar se emit buletine speciale.

Rapoartele de la nave sunt primite de patrulă, sunt prelucrate şi apoi retransmise navelor din zonă. Navele trebuie să transmită poziţia, drumul navei şi viteza, vizibilitatea în mile marine, temperatura aerului, a apei, direcţia şi viteza vântului precum şi poziţia aproximativă a gheţurilor.

La pătrunderea în zonele cu gheţuri, se vor lua ca măsuri reducerea vitezei navei, închiderea porţilor etanşe, pregătirea pompelor şi materialelor pentru gaură de apă şi tragerea în interior a spadei loch-ului. Se va întări de asemenea şi veghea.

La stabilirea drumului în zonele cu gheţuri, trebuie să se aibă în vedere mai multe consideraţii : posibilităţile de penetrabilitate, fenomenele de maree şi curenţii.

Pătrunderea în zonele cu gheţuri se face cu viteze mici pentru a micşora şocul sub vântul gheţii. După ce prova a intrat, se măreşte viteza în funcţie de starea gheţii.

Apropierea unui iceberg poate fi indicată de radar, de scăderea temperaturii aerului şi a apei, scăderea salinităţii. Pe cer senin, orizontul de deasupra este luminat şi noaptea şi ziua. Pe timp de ceaţă, iceberg-urile apar ca siluete întunecate. Sub vântul unui iceberg, marea este calmă.

Materialele (documentele) referitoare la gheţuri, albumele şi atlasele de gheţuri, atlasele climatologice, avertismentele de gheţuri primite de la alte nave, cărţile pilot şi toate materialele privitoare la limita, frecvenţa şi direcţia de deplasare a acestor gheţuri, trebuiesc studiate înainte de intrarea în aceste ape.