Comunitatea Europeana a publicat de curand o serie de „Liste rosii“ pentru Europa privind speciile de animale aflate pe cale de disparitie sau puternic amenintate. Romania nu figureaza pe aceste liste. Muzeografii si cercetatorii Muzeului de Istorie Naturala „Grigore Antipa“ din Bucuresti au incercat sa realizeze cu forte proprii o astfel de lista, care, pentru tara noastra, ar trebui sa se numeasca mai degraba „lista neagra“. Din pricina interventiei omului in scopuri „civilizatoare“, in special in perioada comunista, s-a distrus o mare parte a arealului natural de dezvoltare a speciilor. Poluarea, industrializarea fortata, campania de redare de terenuri agriculturii, in special in Lunca Dunarii si in Delta, au contribuit si ele la disparitia sau amenintarea unor specii traditionale romanesti. Astfel, melcul de gradina va deveni in curand o piesa de muzeu, la fel si crapul autohton, din ce in ce mai rar in libertate, prezent mai mult in crescatorii. Dropia a disparut deja, la fel si cega, iar lupii sunt si ei in pericol.
Printre animalele disparute sau pe cale de disparitie din fauna noastra se mai numara: scarabeul, vestit gandac mitologic, vulturul negru, broasca testoasa dobrogeana, soimul dunarean, pelicanul cret, cega si toti sturionii, crapul romanesc, capra neagra, vipera cu corn, melcii de gradina, nurca, rasul, lupul s.a.m.d.
Un caz dramatic il reprezinta aspretele, peste endemic, prezent numai in apele Romaniei. Rapitor de talie mica, asemanator cu guvidele, aspretele abia mai numara cateva exemplare in cotloanele de munte ale Raului Arges.
Legendarul melc codobelc, cel care dupa ploaie scoate „coarne bouresti“, este pentru unele popoare occidentale o adevarata delicatesa culinara. Francezii in special se dau in vant dupa carnea sa. In Romania, inca din anii '50, Centrocoop s-a ocupat de exportul de melci in numele goanei dupa valuta a autoritatilor comuniste. Dupa 1990 au luat nastere inca patru mari combinate de carne de melc, in Timisoara, Targu-Mures, Iasi si Tulcea. Din pacate, productia acestora, ca si a altora, mai mici, raspanditi in toata tara, se bazeaza exculsiv pe colectarile din natura. Un raport intocmit in 1999 pe tema de studiu „Evaluarea starii actuale a populatiilor de melci comestibili in vederea valorificarii lor economice“ arata ca Romania exporta anual circa 1500 tone de carne de melc! Daca in medie un melc cantareste 30 g, iar pentru un kilogram de carne este nevoie de aproximativ cinci kilograme de melci in stare naturala, inseamna ca sunt colectati anual din natura cateva sute de milioane de melci!
In Romania, legea interzice exportul de melci vii, dar permite exportul de carne de melc! Principalii furnizori de melci sunt persoanele defavorizate din punct de vedere economic, care colecteaza melcii din natura chiar si in perioada de reproducere. Preturile platite la achizitie, desi nu sunt mari, reprezinta, totusi, o sursa tentanta de venit fara a necesita eforturi deosebite. Solutia salvarii acestei specii in al doisprezecelea ceas o reprezinta crearea unor crescatorii de melci, asa cum avem pentru puii de balta si, bineinteles, un cadru legal care sa interzica, ca si in Occident, colectarea de melci din natura in vederea comercializarii. Pana atunci, amenintati serios cu disparitia, melcii mai pot fi intalniti in muzee, folclor sau in ermeticul poem al lui Ion Barbu.
La Cazane, Dunarea sapa, de la facerea lumii, croit defileu. Din apele ei pana prin anii '70, milioane de siluete vaporoase, ireale ca o naiada, se ridicau spre cer, se chemau, se perpetuau in numele unei existente de o singura zi. Oamenii au numit aceste insecte rusalii, aparitia lor avand loc in timpul acestei sarbatori.
Denumite stiintific palingenia longicauda, dupa ce isi implineau destinul de o zi, rusaliile mureau aruncandu-si ouale in apa Danubiului. Larvele traiau vreme de un an in adancuri, in galerii sapate in forma de „U“. Constituiau hrana unui peste de mare cu valoare economica din neamul sturionilor - cega. O data cu construirea barajelor de la Portile de Fier, apele Dunarii au inregistrat variatii ucigase pentru rusalii. Valsul lor de viata si de moarte exista doar in amintirea locuitorilor de pe Clisura. Incet-incet a disparut si cega.
Lostrita, peste legendar evocat de Vasile Voiculescu si de o sumedenie de cantece populare, dispare si ea. Din familia pastravilor, dar de dimensiuni cu totul respectabile, lostrita abia daca mai este intalnita in raurile si lacurile de munte. Pescuitul nesportiv, braconajul si poluarea sunt doar cateva dintre cauzele care au dus in pragul disparitiei lostritei.
Crapul romanesc sau autohton era in perioada interbelica cel mai raspandit si apreciat peste din Romania. O data cu asanarea Luncii Dunarii, arealul sau de reproducere a fost distrus. La bataie, crapul depunea icrele pe mal (lunca) si de acolo apa le spala si le dadea viata. Acum mai este prezent in numar ingrijorator de mic in stare de libertate, mai mult in Dunare. Pentru pescarii sportivi, prinderea unui exemplar de crap in afara crescatoriilor este un adevarat eveniment. Chiar si in apele de crescatorie crapul trebuie sa faca fata unei concurente neloiale cu fitofagul, specie importata de comunisti din China. Corcindu-se, a aparut tenul, o specie hibrid din ce in ce mai numeroasa, cu un gust fad si carne foarte grasa.
Incredibil, dar adevarat! Canis lupus, adica domnul lup, a devenit si el o specie pe cale de disparitie din Romania. Inamicul public numarul unu al bacilor de stane, lupul a fost vanat fara discernamant inca din Evul Mediu. In anii '60, s-a declansat o campanie nationala de otravire, care l-a adus in pragul disparitiei. Potrivit statisticilor, in Carpati mai supravietuiesc aproximativ 150 de lupi. Dincolo de reputatia de daunator, lupul are un important rol in „echilibrarea“ padurii, eliminand animalele plapande sau bolnave. Declararea ca „specie ocrotita“ va reusi, poate, salvarea, pe ultima suta de metri a speciei.
Nurca sau vizonul, cum i se spune in America, exista si ca specie europeana: mustela lutrola. In trecutul indepartat, traia in Franta si Spania pana in Siberia. Vanarea masiva pentru blana sa deosebit de pretioasa, poluarea, distrugerea arealului natural au adus-o in pragul disparitiei in Romania. Se mai consemneaza o populatie de doar cativa „indivizi“ in Delta Dunarii.
In aceeasi situatie disperata se afla si rasul. Exemplare rarisime abia daca mai pot fi intalnite in Fagaras si Piatra Craiului. La fel stau lucrurile si pentru capra neagra, vipera cu corn si vulturul negru sau acvila, candva insemn heraldic.
In secolul al XVII-lea a fost exterminat bourul. Incepand din vremea lui Petru (1375-1391), intemeietorul dinastiei Musatinilor, heraldicul cap de bour a fost sapat in peceti, gravat pe monede, brodat pe steagul Moldovei. In Europa, ultimul exemplar de bour a murit in 1627, intr-o padure din Polonia.
In secolul al XVIII-lea a disparut si calul salbatic sau tarpanul. Despre el graiesc amintirii doar slovele invatatului Dimitrie din neamul Cantemirestilor: „Aproape de hotarele cu Basarabia se gasesc si mari herghelii de cai salbatici, care nu se deosebesc cu nimic de cei domestici decat ca sunt putin mai mici si au copitele mai late de o palma, dar rotunde si foarte tari…“.
Zimbrul, fala de odinioara a codrilor nostri, a disparut si el in secolul al XIX-lea. Dupa unele mentiuni documentare, ultimul exemplar ar fi fost vanat fie in 1762 pe Plaiul Bargaului, fie in 1852 pe Valea Tibaului. In Europa, un mic efectiv de zimbri a supravietuit in Padurea Bialowieza din Polonia. De aici a fost adusa, in 1958, o pereche de zimbri (Podarek si Polonka) in Rezervatia de la Slivut, langa Hateg. Puii lor, nascuti aici, au primit nume care incep cu litera „R“ de la Romania. Dintre ei, patru exemplare superbe ce traiesc in semilibertate pot fi vazute in Rezervatia din Muntii Neamtului.
In secolul al XX-lea, au disparut antilopa saiga si babaicul sau marmota de stepa. Dropia, pasarea emblematica a Baraganului, a disparut si ea. Se pare ca a mai aparut, dupa unii martori, in Banat, dar cele spuse nu au putut fi verificate. Ultimele exemplare de castor sau breb au fost vanate la inceputul secolului al XX-lea la Moldova Veche.
Defrisarea padurilor, secarea mlastinilor si alte interventii brutale asupra habitatului natural au dus la disparitia elanului in urma cu aproximativ 50 de ani. Astazi mai apar sporadic in iernile grele traversand podurile de gheata de peste Prut si Dunare, venind din Ucraina. In 1927, a disparut si zaganul sau vulturul barbos.
Lumea celor care nu cuvanta nu se pricepe a lansa SOS-uri. Oferind atatea bucurii simple prin insasi existenta lor libera, gazele, pestii, pasarile, mamiferele care mor sub ochii nostri indiferenti poarta inca, fiecare, un nume.
De noi depinde ca scarabeul sa nu ramana doar in „Invocatia“ Pasarii Phoenix, melcul - in cantece naive, iar crapul, doar in povestile pescaresti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu