vineri, 30 martie 2012

CURIOZITĂŢI ALIMENTARE

Ştiaţi că două pastile cu ulei de peşte luate zilnic impulsionează creierul copiilor să se dezvolte în trei luni cât s-ar dezvolta în trei ani?

Un studiu realizat de cercetătorii italieni asupra populaţiilor din sudul Europei arată că există o proporţie inversă între frecvenţa utilizării cepei în alimentaţie şi riscul de apariţie al mai multor forme de cancer: bucal, esofagian, colo-rectal, laringian, de sân, ovarian, de prostată, renal. La fel ca usturoiul şi prazul, ceapa prezintă capacitatea de a acumula seleniul din sol, o substanţă protectoare împotriva apariţiei cancerului. Consumul de ceapă (cel puţin jumătate de ceapă crudă pe zi) a fost asociat, într-un alt studiu francez, cu o reducere de cel puţin 50% a riscului de apariţie a cancerului de stomac, dar şi cu o reducere semnificativă a incidenţei cancerului de sân.

Sucul de morcov este un preţios ajutor al celor care suferă de digestie dificilă sau lipsa poftei de mâncare. Morcovul este bogat în substanţe anti-oxidante ca vitamina A, dar şi alte vitamine şi minerale, atât de necesare organismului uman. O cură de zece zile cu suc proaspăt cicatrizează rănile făcute de ulcer şi îmbunătăţeşte vederea, mai ales a celei pe timp de noapte.

Un consum moderat de bere poate îmbunătăţi funcţiile sistemului cardiovascular.

Sunt mai mult de 20000 de feluri de bere?

Niciun comentariu: