luni, 7 februarie 2011

Secretul micro-pătrățelelelor


Nu îmi place să spun despre unele articole de pe Fii cu stil! ca fiind pentru avansați. În fond, stilul înseamnă să te îmbraci așa cum îți place iar dacă preferi tinutele simple, acesta e stilul tău.

Dar dacă ești genul căruia îi place să poarte imprimeuri? Atunci te gândești la diferite combinații pentru a face ținutele mai interesante.

Dar dacă te-ai plictisit de dungi și de pătrățele? Atunci probabil ești în căutare de ceva nou.

Ce zici de micro-pătrățele (eng. microchecks)?

Lăsând la o parte faptul că numele sună nostim, aceste micro pătrățele sunt soluția. Aceste micro-pătrățele creează un efect vizual interesant și inedit, probabil din cauză că sunt mai puțin folosite.

Flexibilitatea lor este dată de faptul că pot fi combinate atât cu ținute fără imprimeu, cât și cu pătrățele mai mari. De fapt, nu îți recomand să porți două articole vestimentare care să aibă ambele aceste micro-pătrățele.

O regulă a imprimeurilor spune că e bine să eviți să porți două de același tip și dimensiune. Spre exemplu, dungile de la cravată nu trebuie să fie la fel de groase ca cele de pe cămașă.

La fel, nu purta două piese vestimentare care să aibă ambele fie părtrățele fie micro-pătrățele.

Ok, destul cu ce să nu faci. Să vedem unde putem întâlni acest gen de imprimeu.

Pe cămașă

Probabil ai văzut în poza din primul articol o cămașă în micro-pătrățele. Deci cămașa ar fi prima opțiune:
camasa cu micropatratele

foto: http://sartorialexecutive.blogspot.com/

O cămașă cu acest imprimeu merge super atât la ținute casual cât și formale. Din accest motiv, o cămașă în micro-părtățele e un articol extrem de flexibil.

Să mai aruncăm o privire pe poza din GQ. După cum observi, costumul (mai bine zis pantalonii și vesta) are și el un imprimeu. acesta se numește glen-check, și, dacă te uiți mai atent, o să observi practic niște… pătrate în pătrate!

micro-patratele

foto: gq.com

Așadar micro-pătrățelele merg foarte bine cu un imprimeu glen-check, dar și cu costume fără imprimeu.

Pe cravată

cravata cu micropatratele

foto: drakes-london.com

E posibil să ai deja o asemenea cravată. Micro-pătrățelele arată foarte bine pe cravată, însă nu le combina cu o cămașă în dungi.

Pe papion

papion cu micropatratele

Evident, un papion cu micro-pătrățele va atrage atenția și, asortat cum trebuie nu vei da impresia că îl porți doar de dragul soției.

Bineînțeles, aceste micro-pătrățele apar și pe pantaloni sau sacouri, însă nu pe toate sunt extrem de vizibile. Secretul lor constă în contrastul pe care îl fac.

În poza de la GQ, contrastul este foarte bun, ceea ce pune imprimeul în evidență. La unii pantaloni mai închiși, spre exemplu, pătrățelele nu se văd nici dacă te uiți atent.

Niciun comentariu: