vineri, 11 februarie 2011

BALANŢĂ


Cum să recunoşti un nativ din Balanţă

Balanţele detestă să fie nepoliticoase, dar vor îndrepta tabloul strîmb de pe peretele casei tale şi îţi vor da mai încet televizorul. Balanţele iubesc oamenii, dar urăsc mulţţimile. Ca nişte porumbei ai păcii, aceşti nativi umblă să medierze şi să împace persoanele certate, dar lor le place la nebunie o ceartă straşnică în care să fie implicaţi. Sînt blînzi şi plăcuţi, dar pot fi şi posomorîţi şi nu suportă să primească ordine. Balanţele sînt extrem de inteligente, iar în acelaşi timp sînt incredibil de naive şi credule. Vorbesc pînă te înnebunesc de cap, dar au un talent minunat de a şti să asculte. Balanţele sînt persoane agitate, dar rareori se grăbesc sau se pripesc. Nu mai înţelegi nimic? E şi firesc. Această zodie are o inconstanţă care te poate scoate din minţi şi îi bulversează pe nativi la fel de mult cît pe ceilalţi.

Mulţi îţi vor spune că Balanţa e numai iubire şi frumuseţe şi drăgălăşenie şi lumină. E adevărat, pînă la un punct, şi nu prea. Doar pentru că simbolul zodiei e strălucitorul cîntar al justiţiei nu înseamnă că nativii sînt întotdeauna perfect echilibraţi. Du-te la o farmacie şi roagă pe cel care lucrează acolo să te lase să vezi cum cîntăresc componentele preparatelor. Spune-i că vrei să afli cum "funcţionează" mătuşa Martha. Ai să vezi de cîte oscilaţii e nevoie pînă ca cele două talere ale cîntarului să fie în echilibru perfect. După acest experiment vei şti că Balanţele sînt calme, echilibrate, drăgălaşe, politicoase şi fermecătoare doar din cînd în cînd. în restul timpului, ele sînt enervante, certăreţe, încăpăţînate, agitate, deprimate şi confuze. Nativul e acum aşa, acum invers, dar după un timp, apare şi momentul de echilibru perfect.

Ca să-ţi dai seama care sînt trăsăturile fizice caracteristice acestor oameni trebuie să ste concentrezi la fel de tare ca şi atunci cînd e vorba de personalitatea lor. Nu prea există trăsături tipice Balanţelor, decît dacă punem la socoteală gropiţa lui Venus. Chipul lor e în general echilibrat, plăcut, dar nu remarcabil, aşa că mai bine începem cu gropiţele. de obicei vei descoperi două în obraji sau una în barbă. Dacă nu le găseşti pe faţă, caută la genunchi. Multe Balanţe fac gropiţe la genunchi. Fii discret, dar verifică. Nu te descuraja dacă persoana are gropiţe la genunchi dar nu s-a născut în octombrie,. Cu siguranţă are un ascendent în Balanţă.

După ce ai verificat chestia cu gropiţele, vei observa că chipul nativilor poartă întotdeauna o expresie plăcută. Chiar şi atunci cînd Balanţa e furioasă, ea va reuşi cumva să pară blîndă, sau măcar neutră.. Vocile celor dominaţi de Venus sînt de obicei dulci şi limpezi ca un clopot, iar ei rareori le ridică pentru a ţipa sau urla. O Balanţă e singura fiinţă de pe lume care poate spune "Te urăsc şi am să-ţi trag un pumn în nas de să te umplu de sînge" cu tonul cu care ar recita "Pe lîngă plopii fără soţ". Gura lor are de obicei o formă arcuită, iar buzele sînt de culoarea vişinatei. De fapt, chipul tipic unei Balanţe îţi poate aminti uimitor de tarte de o cutie cu bomboane, sau un fursec. Unii arată ca nişte acadele umane sau o îngheţată de caramel cu multă frişcă deasupra. Acestea sînt şi lucrurile după care se dau în vînt, de altfel, iar dacă o Balanţă citeşte asta cu siguranţă salivează deja.

Femeile sînt aproape întotdeauna drăguţe, iar bărbaţii sînt de obicei frumoşi. Totuşi, nu toţi oamenii frumoşi din lume sînt născuţi în Balanţă. Frumuseţea venusiană e ceva aparte şi uneori nu e uşor de recunoscut. Secretul e să te gîndeşti la expresiile drăgălaşe ale lui Dwight Eisenhower şi Brigitte Bardot şi atunci îi vei descoperi. Problema e că uneori femeile arată ca Eisenhower iar bărbaţii ca Brigitte Bardot.

Nu vreau să spun că femeia Balanţă e masculină. Majoritatea lor aproape că sînt chiar mai feminine decît e în stare să suporte un bărbat normal. Şi cu siguranţă nu vreau să spun bărbaţii din Balanţă sînt feminini. De obicei sînt nişte masculi foarte virili. Dar nu se poate nega faptul că au o puritate a trăsăturilor care te împiedică să-i confunzi cu vreun boxer sau campion de lupte. Chiar şi acel rar exemplu de Balanţă despre care se poate spune că e urîtă are o expresie atît de fermecătoare, încît eşti convins că chipul ei trădează un caracter foarte frumos.

Nu vei cunoaşte o Balanţă al cărei zîmbet să nu fie ca un nor moale şi alb. Acel surîs venusian poate topi o ciocolată de la cinci metri distanţă. Cînd îşi face apariţia, are puterea să transfigureze chiar şi cele mai şterse sau chiar urîţele trăsături.

Majoritatea Balanţelor sînt mai degrabe pline de curbe decît de unghiuri. Părul lor e deseori ondulat. Nu sînt neaparat grase (deşi un ascendent în Taur poate produce şi asemenea specimene). Totuşi, uneori îţi fac figura, ţin regim şi apoi au o siluetă chiar subţire. Dar chiar şi atunci, curbele tot vor rămîne acolo, trupul lor arătînd ca o clepsidră suplă. Ca s-o luăm din nou drept exemplu pe Bardot, în nici un caz nu poţi spune despre ea că e grasă, dar nici nu poţi spune că e slabă. Mai există o caracteristică a Balanţelor, care te va face să le recunoşti imediat. Vei observa rîsul lor viu, clocotitor, plin de veselie. O dată ce-l auzi, nu-l vei mai uita uşor.

Acuma, ai putea crede că e o binecuvîntare să te naşti atrăgător şi cu gropiţe, să cauţi corectitudinea şi frumuseţea, să fii plăcut şi uşor de mulţumit. ţi-ai putea închipui că blîndeţea şi inteligenţa, graţia şi compasiunea sînt adevărate daruri de la vreo zînă - naşă. Aşa şi e. Cînd talerele balanţei sînt echilibrate îţi vine să crezi că ai întîlnit un înger coborît din Paradis. Problema e zîna aceea care tot înclină talerele, ba într-o parte, ba în alta. Parcă nu se poate hotărî dacă a făcut o greşeală sau nu şi transmite indecizia asta şi nativilor din Balanţă. Mai întîi vor turui într-una, monopolizînd conversaţia. Apoi vor asculta atent, cu un interes care te flatează. Cînd alţii se ceartă, Balanţa va juca rolul pacifistului, liniştind pe toată lumea. Apoi se vor întoarce brusc la 180 de grade şi vor lua cu bună ştiinţă partea oponentului tău, stîrnind o discuţie aprinsă numai de dragul scandalului. Nativii caută armonia. Totuşi, mulţi se dedau la excese de mîncare, băutură sau amor fizic, dînd complet peste cap talrele alea, ca să nu mai vorbim de armonia care zboară pe fereastră.

Zile, săptămîni şi chiar luni la rînd Balanţa poate fi prea ocupată ca să se distreze. Va lucra pînă tîrziu în noapte şi se va trezi o dată cu răsăritul soarelui. Te oboseşte numai să o priveşti. Apoi, brusc, se va trînti într-un fotoliu şi va spuna: "Sînt frînt!". O dată ce a u făcut asta, nu-i mai vezi mişcînd nici un muşchi. Va fi un efort pentru nativ şi să ridice lingura sau paharul la gură (dar vor reuşi). Dacă e prin preajmă cineva dispus să îi servească, nativii vor pretinde ca acea persoană să facă totul pentru ei. Cînd cade în letargie, Balanţa nu mai poate fi mişcată nici cu buldozerul. Va vorbi, va citi, va căsca, va moţăi, se va uita la televizor sau se va uita pe fereastră şi abia va fi în stare să se tîrască în dormitor (dar va reuşi). Toată cicăleala sau ţipetele din lume nu o vor impresiona. E ca şi cum ar fi pe altă lume. După un timp, cînd şi-a refăcut forţele, va simţi un val de energie şi va porni din nou la treabă într-o viteză nebună. Din nou va munci ca un rob, păstrînd echilibrul în mod miraculos, în timp ce îşi planifică sarcinile cu uşurinţă eficientă. Deşi Balanţa nu e un semn dublu, majoritata prietenilor lor au impresia că de fapt cunosc două persoane complet diferite. Spune cuiva care a cunoscut o Balanţă în perioada sa de activitate intensă că acest om e leneş şi te va privi ca pe un om nebun.

Balanţele ştiu din instinct că, pentru a păstra armonia trupului trebuie să alterneze pasele active cu odihnă completă. Aranjarea specială a genelor şi celulelor lor cere cu insistenţă acest lucru şi majoritatea nativilor sînt foarte pricepuţi la păstrarea delicatului echilibru al fizicului lor. Totuşi, armonia minţii şi emoţiilor nu e la fel de instinctivă. Nativii pot vărsa rîuri de lacrimi copleşitţi de emoţie, în clipa următoare pot fi usturător de sarcastici, ca apoi să devină veseli şi vioi ca nişte cintezoi. Sentimentele Balanţei sînt foarte profunde, indiferent care dintre ele o cuprinde într-un moment sau altul. în plus, ea are o atitudine filozofică faţă de bucurii şi tristeţi, atitudine care în final echilibrează lucrurile.

Instinctul îi păstrează pe nativi sănătoşi din punct de vedere fizic şi mintal. De obicei reuşesc să evite bolile grave. Cea mai mare ameninţare pentru sănătatea lor e excesul de un fel sau altul. Consumul de dulciuri poate provoca obezitate, probleme stomacale şi dermatologice. Excesul de alcool poate duce la grave afecţiuni ale rinichilor şi vezicii urinare, care au ca rezultat violente dureri de cap. Depresiile pot provoca iritaţii pe piele sau chiar erupţii purulente. Partea sensibilă a trupului lor e pieptul şi uneori pot apărea probleme la tălpi şi la intestine, deşi acestea nu sînt foarte răspîndite printre nativi. Mulţi dintre ei suferă de ulcer, nu atît din cauza stressului, cît din cauza exceselor alimentare şi din cauza emoţiilor lor fluctuante şi puternice. în general, Balanţele sînt mai sănătoase decît majoritatea oamenilor, cu condiţia să nu se epuizeze şi să nu uite să-şi facă perioadele de odihnă completă. Efectul pe care-l au liniştea şi armonia supra sănătăţii venusienilor e miraculos. Cînd sînt bolnavi, ei au nevoie de lungi perioade de odihnă, fără situaţii stressante emoţional, în care să fie înconjuraţi de cărţile favorite, muzică lentă şi cuvinte liniştitoare. O asemenea atmosferă ajută întotdeauna Balanţa să se pună rapid pe picioare.

Personalitatea Balanţei e alcătuită din cantităţi aproape egale de bunătate, blîndeţe, corectitudine, spirit de contradicţie, încăpăţînare crîncenă, logică filozofică şi nehotărîre. Să luăm de exemplu spiritul de contradicţie. Balanţa se va certa cu tine pe un subiect banal cum ar fi cît e ceasul, dacă ea consideră că al tău a rămas în urmă cu două secunde. Nu-ţi închipui că ai să scapi cu generalizări de genul "Adolescenţii distrug ţara". îţi va fi servită o dizertaţie bine documentată şi amănunţit gîndită despre rolul benefic al adolescenţilor şi tinerilor în societate. Să nu spui niciodată pe ton lejer "E o prostie să locuieşti la oraş cînd poţi locui la periferie. Nici nu se compară!". Mai ales ultima remarcă e o greşeală imensă. E de-ajuns să pronunţi cuvîntul "comparaţie" şi nativul din Balanţă se va dezlănţui. Poate face comparaţii toată noaptea, cu pauze pentru gustări. Nu ar avea nici o importanţă dacă ai susţine contrariul, căci Balanţa ar ţine un discurs argumentînd în favoarea ideii opuse. în fond, nu-i pasă de partea cui e într-o discuţie în contradictoriu, atîta timp cît e în tabăra opusă. Uneori, dacă se plictiseşte, poate schimba "taberele" în toiul discuţiei. Spune-i că-ţi place un film şi îţi va spune ce defecte are. Critică-l şi el îl va lăuda. în tot acest timp, va încerca să rămînă corect. Balanţei îi e groază să fie considerată o persoană cu prejudecăţi, la fel de mult pe cît îi e groază de acuzaţiile nedrepte şi credinţa oarbă.

E o trăsătură admirabilă, desigur, dar atîta balans al talerelor poate scoate din minţi o persoană optimistă şi chiar poate împinge Balanţa într-o stare de constantă nehotărîre. Chiar şi cei mai controlaţi venusieni detestă să ia decizii într-o clipă, fără să ia în considerare toate posibilităţile. Pentru ei, corectitudinea e un adevărat fetiş. Un general născut în Balanţă este un excelent strateg, iar planificarea lui atentă poate cîştiga o bătălie îaninte chiar ca ea să aibă loc. Totuşi, în sinea lor, aceşti nativi urăsc vărsarea de sînge. Numai gîndul la război le face rău. Capacitatea lor de a vedea o problemă din toate unghiurile, de a calma temperamentele violente şi de a linişti fac din venusinei cei mai buni mediatori, capabili să reunească oameni car se urăsc şi nu au încredere unii în alţii şi de a-i face să coopereze în armonie. Un ofiţer născut în octombrie va lăsa pe alţii să ia decizii rapide, în focul luptei, în timp ce el va pune la cale sclipitoarele manevre strategice care vor salva milioane de vieţi şi vor duce şi la cîştigarea războiului.

Din cauza acestei probleme pe care o au cînd e vorba să ia o decizie, Balanţele pot ajunge să întîrzie la servici fiindcă nu s-au putut hotărî dimineaţă dacă să-şi pună mai întîi papucul stîng sau pe cel drept. Chiar şi în cazul venusianului mediu, vei observa această tendinţă de a cîntări lucrurile şi a despica firul în patru pînă te apucă nebunia. Va spune: "Dacă faci asta, se va întîmpla cutare şi cutare. Pe de altă parte (aceasta e una dintre expresiile lor favorite!), dacă faci invers..." Nimic nu e mai chinuitor decît să urmăreşti un nativ încercînd să ia o hotărîre. Şi nici nu-i place să fie grăbit sau influenţat cînd ia o hotărîre. Dacă nu ai răbdare poţi transforma Balanţa într-un munte de încăpăţînare pe lîngă care Taurul pare un naiv numai bun de învîrtit pe degete. Nerăbdarea e o trăsătură pe care majoritatea venusienilor nu pot să o suporte. Persoanele superficiale, pripite, impulsive, care nu se gîndesc la consecinţe îi scot din minţi pe cei din Balanţă.

Partea amuzantă e că venusienii vor nega întotdeauna imediat cînd sînt acuzaţi de indecizie. Nu-i lăsa să te vadă zîmbind. în traducere, asta înseamnă că, deşi le ia o perioadă de timp diabolic de lungă ca să ia o decizie (lucru pe care se fac că-l uită), o dată ce au ajuns la o concluzie, ei rămîn fixaţi la ea. Dacă îi dai timp, nativul va pune în aplicare decizia finală cu o asemenea convingere încît ajunge să creadă că e o persoană fermă, cu mare putere de decizie. Oricum, cînd spune că nu e deloc nehotărît nu face decît să stîrnească una dintre controversele pe care le iubeşte atît de mult. Cînd îţi contrazice analiza astrologică, spunei cu îngîmfare: "Mă aşteptam să adopţi atitudinea asta. Balanţele se contrazic întotdeauna din orice." Asta îl va face să se urce pe pereţi de nervi, dar îl va face să îşi dea seama care e adevărul şi pentru el adevărul e foarte important. Nu strică nici să-i atragi atenţia că nu e corect din partea lui să nu ia în considerare argumentele ambelor părţi. Pînă la urmă va vedea logica raţionamentului.

Puţini dintre cei născuţi în Balanţă sînt excentrici sau ostentativi. în general ei detestă manifestările publice de furie sau pasiune, aşa cum detestă şi exagerările. Au o capacitate de concentrare fantastică şi le place să mediteze la subiecte profunde. Au o afecţiune înnăscută pentru cărţi şi un respect adînc pentru cuvîntul tipărit. Aproape sigur vei găsi o bibliotecă bine garnisită în casa fiecărei Balanţe.

Venusianul adoră armonia sunetelor, a culorilor, poezia şi folosirea corectă a cuvintelor, atît în scris cît şi în discuţii. Indiferent de imaginea pe care o proiectează în societate, nativul din Balanţă e îndrăgostit de tot ce e bun şi curat, frumos şi plăcut. în adîncul său el are suflet de artist. Muzica liniştită, blîndă, conversaţia interesantă, mîncarea bună şi vinul de calitate sînt pentru el un adevărat balsam. Mintea lui e sclipitoare ca diamantul dar fină ca suprafaţa opalului.

Bărbatul din Balanţă

Vei primi o groză de sfaturi de la acest bărbat. Va avea soluţia perfectă pentru toate problemele tale şi cîte un răspuns pentru toate întrebările pe care le pui. Dar n-are rost să te aştepţi ca el să fie întruchiparea tutror viselor tale din adolescenţă. El va schimba cîteva dintre ele şşi-ţi va aduce contraargumente la altele. Bărbatul din Balanţă poate fi la fel de nervos şi iritbail ca un crocodil căzut în urzici, iar obiceiul lui de a găsi motivaţii raţionale pentru orice, inclusiv pentru dragoste, te va face să te urci pe pereţi, sau să renunţi la luptă.

Totuşi, trebuie să te previn că, o dată ce ai fost prinsă şi înfăşurată în farmecul venusian, nu va fi uşor să te rupi din mreje. Ar fi mult mai uşor să te eliberezi dintr-o capcană pentru urşi decît să scapi de un bărbat din Balanţă. Dacă vei încerca să fugi, te va convinge să rămîi cu argumente atît de logice şi inteligente, încît n-ai nici o şansă să le combaţi decît dacă ai absolvit Dreptul la Harvard. Pe lîngă faptul că-şi va folosi forţa inegalabilă a raţiunii sale, va deveni atît de dulce şi blînd încît vei uita instabilitatea firii lui, care te-a înnebunit înainte. Apoi îţi va zîmbi şi inima ta se va topi.

Din acea clipă, ai pierdut bătălia. Visele lui vor deveni şi ale tale şi nimic nu va conta mai mult pentru tine decît să-l faci fericit. Vei aştepta apariţia acelui zîmbet şi vei avea nevoie de el aşa cum un călător însetat are nevoie de apă. Numai o femeie cu inima de piatră poate rezista surîsului unui nativ din Balanţă şi chiar şi ea va trebui să-şi adune toată hotărîrea ca să nu se simtă electrizată de puritatea acelui zîmbet. Farmecul Balanţei nu e hipnotic, ca cel al Scorpionului. Atracîia lui e logică şi reală, deloc supranaturală. N-are nici o legătură cu magia neagră, ci doar cu bunul simţ de a ceda în faţa aurei lui cereşti.

Pe de altă parte, vor fi momente cînd talerele Balanţei vor oscila nebuneşte, umplîndu-i comportamentul de contradicţii. Va trebui să ţipi la el, să-l împingi în lac sau să stai în cap ca să-i atragi atenţia şi să-l obligi să facă o mişcare. Nu fi atît de naivă încît să-ţi închipui că dragostea va fi lină şi liniştită, chiar dacă el e dominat de Venus. Dacă eşti pusă la punct cu mitologia, ştii că Venus avea şi ea zilele ei proaste. Totuşi, cînd tlarele se echilibrează, viaţa alături de acest bărbat poate fi la fel de îmbătătoare ca o cupă cu ambrozie, plină de rîs şi o libertate relaxată cunoscută doar zeilor din Olimp.

Să ia o hotărîre este pentru un bărbat din Balanţă la fel de greu ca îmblînzirea unui taur furios şi chiar şi după ce a a făcut-o, e posibil să-şi schimbe brusc decizia dacă are impresia că a comis o greşeală.

Cuvintele "dragoste" şi "Balanţă" sînt practic sinonime. Balanţa a inventat iubirea şi a rafinat-o aducînd-o la rang de artă mai bine chiar decît Leul, Scorpionul şi Taurul, ceea ce spune multe. Delicatele strategii ale lui Cupidon sînt înnăscute în nativul din Balanţă. El va folosi fiecare truc cu o uşurinţă uluitoare şi rareori se va întîmpla să nu-şi cucerească fata dorită. Totuşi, o dată ce se întîmplă asta, nu e întotdeauna sigur ce să facă cu ea. După ce a fermecat-o în asemenea hal încît i s-a supus de bună voie, el ezită. Să profite de starea ei de neajutorare sau să o ceară de nevastă? Sau amîndouă? Sau nici una? Şi aşa începe lupta interioară, iar viaţa în grădina Edenului cu acest Adam devine mai puţin extatică decît te aşteptai.

Nativul nu-şi va pierde interesul faţă de sexul opus decît cînd va avea cel puţin nouăzeci de ani. Dacă are o căsnicie fericită, acest interes va fi pur academic, dar subiectul nu-l va plictisi niciodată, chiar dacă se reduce la speculaţii nevinovate.

Deoarece arta amorului fizic este un talent înnăscut, manifestat şocant de devreme la masculul din Balanţă, şi avînd în vedere că excursiile lui în jungla plăcerilor sînt aproape întotdeauna încununate de succes, el se alege cu o groază de liane prinse de el. Acest bărbat detestă să rănească sentimentele cuiva, deşi e complet inconştient de ravagiile făcute cînd e pus pe harţă. Nu suportă să spună nu şi rareori îşi dă seama că amînarea e mai crudă decît o ruptură rapidă a unei legături amoroase care n-are nici o şansă de reuşită. Numai un Vărsător poate fi şi mai ezitant cînd e vorba să facă o mişcare drastică, într-o direcţie sau alta. Dacă Balanţa simte că e nedrept faţă de cineva din viaţa lui, faţă de tine sau de un fost iubit de-al tău proaspăt părăsit, indecizia lui dureroasă va fi nesfîrşită. Pentru el, să fii incorect faţă de cineva e o chestiune cam la fel de gravă ca o crimă. Refuzul lui de a fi crud îl poate împinge să încheie o căsătorie destinată eşecului sau îl poate face să piardă iubirea vieţii lui. Rezolvarea pentru ambele situaţii este să se descotorosească de falsele sentimente.

Nimeni nu poate nega tendinţa bărbaţilor din Balanţă de a fi uşuratici, mai ales la tinereţe. Impulsul lor natural este să cîntărească din priviri fiecare a treia sau a aptra femeie întîlnită şi să cîntărească posibilitatea ca ea să fie perechea lor de suflet. Deseori, ei confundă îngrozitor prietenia cu dragostea. Surprinzător e faptul că rareori se aleg cu inimile frînte, în ciuda acestor experimentări şi rătăciri. Bărbatul din Balanţă e capabil să uite cu o repeziciune de-a dreptul jignitoare şi e incapabil prin firea lui să regrete amintirea vreunei iubiri neîmpărtăşite sau a unei idile imposibile. Probabil că se va alege cu cîteva vînătăi pe suflet, dar nu va rămîne cu răni permanente, decît în cazuri cu totul ieşite din comun. Atunci, durerea poate fi inimaginabil de devastatoare. Dar acest lucru se întîmplă extrem de rar. Mai degrabă ai şanse să descoperi un nativ bun la suflet prins în ghearele unei femei hotărîte pînă la obsesie, care l-a făcut să creadă că dacă ar părăsi-o ar comite un păcat la fel de mortal ca încălcarea tuturor celor zece porunci deodată. Prins într-o astfel de plasă, el poate fi un nefericit prizonier al iubirii. Dar ambele extreme constituie excepţii şi majoritatea bărbaţilor din Balanţă reuşesc să-şi păstreze suficientă libertate ca să se bucure de dragoste fără a se lăsa imobilizaţi de legături sentimentale.

Nativul nu e prea interesat să-ţi afle secretele. Poate părea că e, la prima vedere, dar, dacă te uiţi mai atent, vei vedea că deseori el nu observă lucruri care se petrec chiar sub nasul lui. Deşi te va contrzice pînă în pînzele albe, scopul lui nu e să afle motivaţiile tale personale, ci să adune date astfel încît, pe baza unor teorii abstracte, să ajungă la o concluzie echilibrată. întrebările lui nu au drept scop să scoată la iveală nevrozele personale ale interlocutorului. Va discuta argumentele pro şi contra cu o logică sclipitoare şi ascuţită, iar concluzia lui va fi de obicei cinstită, corectă, de bun simţ şi practică. Dar nu are înclinaţia de a descoperi nuanţele personale sau hăţişurile emoţionale care zac dincolo de suprafaţă. Lui îi sînt suficiente faptele şi atît. Simte instinctiv că o asemenea examinare psihologică îl depăşeşte şi aşa şi este.

Dacă eşti extravagantă, va deduce că arunci cu bani în stînga şi-n dreapta şi, în consecinţă, nu constitui un risc acceptabil pentru acordarea unui credit. Faptul că tu cauţi securitate emoţională risipind bani nu intră în zona lui expertiză. Doar nu e psihoterapeutul tău. Dacă eşti zgîrcită, îţi va examina slăbiciunea pentru a-ţi evalua cît mai corect obiceiurile. Nu are nici o dorinţă să-ţi descopere frica secretă de a-ţi pierde independenţa devenind săracă. Promiscuitatea îl va face să-i înfiereze pericolele, frigiditatea va provoca discuţii şi mai lungi despre izolarea de oameni. Dar va evita să afle ce traume au provocat-o pe prima sau de adînc înrădăcinatele complexe care au declanşat-o pe a doua. Balanţa e judecătorul. ai să vezi mulţi judecători dînd decizii drepte, bazate pe cîntărirea faptelor prezentate în dosar, dar nu mulţi dintre ei te vor întreba de ce culoarea roşie îţi provoacă nervozitate, sau îţi vor înţelege pornirea de a-ţi lăsa soţul să doarmă pe preşul din faţa uşii cînd poartă pijamalele cu dungi roşii. Nu uita niciodată că Balanţa se implică într-o controversă doar din curiozitate pur abstractă. El pare a fi profund, dar nu e. Şi nici nu e chiar atît de băgăreţ şi bîrfitor pe cît pare. Să scoţi de la un nativ un secret care i-a fost încredinţat e ca şi cum ai reuşi să treci de secretul confesiunii.

Toate acestea îl fac să fie foarte de încredere, dar sentimentele tale pot avea de suferit. Poţi să i te confesezi liniştită. Dar vei suferi cînd nu va simţi cele mai intime nevoi ale tale. Vrea să te mulţumească, dar rareori are suficientă putere de înţelegere pentru a percepe speranţele tale secrete şi pentru a-ţi satisface toate dorinţele ascunse (cu excepţia cazului în care are un ascendent într-un semn de apă). Numai pentru că e un amant excelent din punct de vedere tehnic nu înseamnă că îţi simte şi înţelege stările de spirit. Are destule bătăi de cap cu ale lui. Nimic nu poate fi mai enervant decît să alergi la el ca să-i spui cum cineva te-a rănit profund. Tu cauţi înţelegere şi compasiune şi ce obţii? Prima lui întrebare va fi: "Ce i-ai făcut persoanei respective?" Apoi îţi va arăta care este partea ta de vină pînă cînd ţie o să-ţi vină să urli de indignare frustrată. N-ai decît! El tot nu va fi părtinitor dacă i se va părea că ai fost nedreaptă, iar implicaţiile emoţionale îi vor scăpa cu desăvîrşire.

Faptul că nativul din Balanţă nu e conştient de nevoia partenerei de a fi înţeleasă în profunzime duce invariabil la probleme. Poate părea incredibil că poate avea atîta intuiţie cînd e vorba de lucruri abstracte, că poate fi atît de logic în deducţiile lui sclipitoare, că poate fi atît de capabil de cîntărire limpede, lucidă şi lipsită de prejudecăţi a faptelor şi totuşi să fie atît de enervant de obtuz cînd e vorba de lucrurile care te rănesc sau te încîntă. Dar e şi asta una dintre oscilaţiile inerente firii acestui nativ, aşa că ai face bine să te obişnuieşti cu ele. Desigur, blîndeţea şi zîmbetul acela fac viaţa alături de el ceva mai suportabilă.

Venusianul tipic cheltuieşte banii cu destulă largheţe. El nu ezită să dea bani pe lucruri care aduc în viaţa lui frumuseţe sau fericire. Fii pregătită să fii o gazdă bună, căci casa lui va fi un adevărat centru al ospitalităţii, la aproape orice oră din zi sau din noapte, cu excepţia acelor ore cînd se odihneşte şi nu va fi deloc încîntat să fie deranjat de sonerii, telefoane, sau oameni). Nu-l tîrî în locuri aglomerate, unde e obligat să se înghesuie cu alţi oameni şi unde zgomotul îi ofensează simţul armoniei. Mulţimile de străini ţi afectează echilibrul interior. Toţi nativii din Balanţă au un dezgust instinctiv faţă de contactul fizic cu mase de oameni. Viaţa lui socială va fi plină de persoane inteligente, sclipitoare, dar cînd grupul se extinde dincolo de două duzini de trupuri umane, va avea impresia că se sufocă. Un astfel de bărbat te poate lăsa singură brusc, în mijlocul unei săli de spectacol, fără nici o explicaţie. Nu înseamnă că te urăşte, doar că a suferit un atac de claustrofobie, o problemă tipic venusiană.

Cea mai rapidă cale ca el să ajungă la acel gen de dezinteres care duce la divorţ este o casă lăsată de izbelişte. Ai grijă ca sonorul la radio şi TV să fie redus la un nivel rezonabil şi nu lăsa mirosul de prăjeală să-i penetreze nările sensibile. Dacă trebuie să faci supă de ceapă şi pîine cu usturoi, dă cu un tub întreg de deodorant cu miros de brad pînă cînd casa miroase ca parcul naţional Yellowstone. O soţie care îi oferă soţului ei născut în Balanţă pîinea direct din punga în care a cumpărat-o, îl pune să folosească hîrtie igienică pe post de şerveţele şi lasă sticla cu lapte şi cutia cu cereale pe masă, la vedere, se îndreaptă mai repede decît îşi închipuie spre statutul de femeie divorţată. Atîrnarea ciorapilor la uscat pe perdeaua de la duş iese din discuţie. Dacă uiţi să ştergi praful sau să faci paturile îi creezi o îngrozitoare stare de conflict emoţional. Se va retrage din atmosfera de dizarmonie dormind tot mai mult şi ieşind tot mai des în oraş de unul singur, pînă ce, în final, nu va mai exista nici un fel de comunicare între soţi. E posibil ca el să fie îngălat cît şase porci la un loc, dar se va aştepta ca tu să-i aduni şosetele aruncate prin casă şi să împătureşti frumoas ziarul azvîrlit de el pe jos. Dacă nuanţa draperiilor se bate cap în cap cu culoarea covorului e în stare să stea bosumflat ani de zile fără ca tu să-ţi dai seama de ce. Mai bine foloseşte pastelurile. Cu bunătatea tipică zodiei lui el nu se va plînge de lipsa de asortare, dar secretara lui şi gusturile ei impecabile i se va părea tot mai atrăgătoare pe zi ce trece.

Bărbatul din Balanţă detestă starea de confuzie şi are mare nevoie de armonie ca să rămînă echilibrat. Căminul lui trebuie să fie o oază frumoasă şi liniştită, altfel talerele balanţei pot rămîne permanent dezechilibrate. Din moment ce rareori stă să caute motivaţiile adînci, va trebui să fii suficient de deşteaptă ca să ghiceşti de ce nu e niciodată acasă şi atunci cînd e doarme tot timpul. Nu uita că introspecţia nu e deloc punctul lui forte aşa că va trebui să fii tu analistul familiei. El nu va bănui niciodată că nefericirea lui i se trage de la faptul că te vede cu măşti pe faţă iar pe cei mici mînjiţi cu dulceaţăă pînă la urechi. Poate că nu-şi dă seama că urăşte perdeaua portocalie de la duş sau că bibeloul cu balerină din bibliotecă îi "zgîrie" simţul artistic, chiar dacă e cadou de la mătuşa lui favorită. Nu va prea înţelege de ce tot uită să te sărute seara sau dimineaţa, dar mintea lui logică îi va spune că ceva nu e în regulă şi va suferi din cauza asta mai mult decît lasă să se vadă. Culege de prin casă ziarele şi jucăriile, pune casa la punct, dă-ţi cu cel mai bun parfum, scoate-ţi bigudiurile, dă televizorul mai încet, cumpără o perdea de duş de un albastru ceresc şi înlocuieşte balerina cu un fir de frezie într-o vază mică. într-o dimineaţă te vei trezi şi vei descoperi că eşti măritată cu un cu totul alt om, care are o atitudine complet schimbată.

Copiii vor beneficia întotdeauan de pe urma simţului dreptăţii al unui tată din Balanţă. El va avea grijă ca cei mari să nu profite de cel mic, va aplica disciplina cu autoritate calmă şi va încerca mereu să le ofere un motiv logic pentru pedeapsa pe care nu o va administra niciodată la furie. în mod bizar, nativul nu este întotdeauna prea încîntat de a ideea de a avea copii. Dar după ce aceştia apar, va cîntări avantajul dragostei lor şi se va dedica rolului de părinte cu sincera dorinţă de a se bucura de el şi de obicei ajunge să fie un părinte înnebunit după copiii lui. însă nu va permite niciodată afecţiunii paterne să înlocuiască dragostea pe care o are pentru tine. La Balanţele de ambe sexe, partenerul e pe primul loc, copiii pe al doilea.

Un ultim sfat astrologic: dacă eşti îndrăgostită de un bărbat din Balanţă şi eşti sigură că pe el îl vrei, nu te sfii să-i propui orice vrei, inclusiv căsătoria. Va fi uşurat că ai preluat iniţiativa. Dar fii cu ochii în patru căci are prostul obicei să te lase pe tine să iei decizii, iar cînd lucrurile nu ies bine să sublinieze vesel: "A fost hotărîrea ta, nu a mea". Ai grijă ce faci, altfel n-o să-i mai tacă gura. Există un singur mod de a-l pune la punct: "Da. A fost hotărîrea mea. Dacă te lăsam pe tine să decizi am sta şi acum prin parcuri, sărutîndu-ne în ploaie şi făcînd pneumonie". Bineînţeles că te va contrazice, dar, tocmai cînd eşti cu mîna pe ceainic şi te pregăteşti să-i tragi una în cap cu el, va zîmbi şi, brusc, te vei trezi din nou pe banca din parc, sărutînd bărbatul vieţii tale.

Femeia din zodia Balanţei

Un copil mi-a pus cîndva o întrebare dificilă: "De ce doamenele poartă pantaloni şi bărbaţii folosesc colonie frumos mirositoare?", a vrut el să ştie. I-am răspuns la repezeală ca să nu mai aibă timp să se gîndească la alte ghicitori: "Pentru că în fiecare femeie există o mică parte care e masculină şi în fiecare bărbat are o părticică feminină." Acest lucru e valabil, mai mult sau mai puţin pentru toate zodiile, dar Balanţei i se potriveşte perfect. Chiar şi în cel mai viril şi aspru bărbat din Balanţă poţi găsi o urmă din sexul opus, iar Venus are grijă să joace aceeaşi festă şi femeilor zodiei.

Nativa poate fi delicată ca un iepuraş alb, pufos, şi poate vorbi cu voce şoptită, blîndă, dar extrem de convingătoare. Se poate îmbrăca în mătăsuri şi dantele, iar părul îi poate mirosi a cele mai dulci parfumuri. E posibil chiar să arate ca o păpuşică pe care o poţi ridica cu o singură mînă (deşi un ascendent în Taur sau Săgetător o poate face să fie ceva mai grea). Dar cu toată feminitatea ei, manierismele drăgălaşe şi graţia adorabilă, acestă fată poate purta o pereche de pantaloni cu surprinză toare lejeritate, iar pantalonii îi vor veni chiar bine. Mintea ei va avea o logică de-a dreptul masculină şi îţi va face faţă cu succes în orice fel de discuţie. E posibil chiar să te întreacă uneori, deşi latura feminină a Balanţei e prea subtilă ca să te lase să te prinzi că e mai deşteaptă ca tine pînă nu se vede trecută cu bine de luna de miere. în timpul "sezonului de împerechere" va avea grijă să nu te bată la şah, dar nu-şi va ascunde la nesfîrşit inteligenţa în spatele acelor gropiţe drăgălaşe. Pînă la urmă, vei vedea desfăşurîndu-se în toată splendoarea ei acea forţă a minţii ei.

Majoritatea femeilor din Balanţă vor scoate la iveală acel spirit sclipitor ori de cîte ori se va aborda un subiect care oferă cea mai mică şansă de controversă. Poate fi orice, de la felul în care-ţi porţi gulerul la cămaşă, pînă la motivul pentru care nu reuşeşti să obţii o mărire de salariu. (În ultimul caz, va considera că e parţial vina ta şi parţial a şefului tău. La Balanţe lucrurile se echilibrează întotdeauna). Dacă refuzi să muşti momeala, va discuta singură în contradictoriu. O fată din Balanţă poate stîrni o astfel de discuţie singură, o poate continua şi chiar sfîrşi de capul ei. Singura ta contribuţie poate fi ceva de genul "Dar de ce?" sau "N-aş prea crede", dar asta e tot ce-i trebuie pentru ca ea să -ţi ofere un monolog strălucit, care poate să dureze mai mult de o oră. însă pe tot parcursul lui, probabil că vei fi topit de încîntare, copleşit de farmecul ei. cam la fiecare trei propoziţii îţi va oferi zîmbetul acela delicios şi tu vei ajunge să-ţi schimbi părerea la fel de uşor cum îşi schimbă ea sexul arogîndu-şi prerogativele bărbăteşti şi transformîndu-se apoi rapid din nou în iepuraşul adorabil după care eşti topit. Te va convinge cu o logică pură ca un cristal. Nu vei pierde nimic, cu excepţia mîndiriei tale, dar nu-i vei duce dorul prea tare, căci vei fi sub vraja zîmbetului blînd, venusian. în plus, de obicei are dreptate, căci deciziile ei sînt la fel e bine cîntărite ca cele ale Curţii Supreme de Justiţie. Această femeie nu are nevoie de prea multe încurajări ca să se lanseze într-o comparaţie verbală între două puncte de vedere, oricare ar fi acestea. Un an electoral îi va oferi ocazia perfectă ca să-ţi exerseze talentele retorice şi argumentaţia logică. Ea poate fi o activistă politică excepţională, o dată ce s-a hotărît care candidat are dreptate.

Trecînd peste înclinaţia tipică a Balanţei de a cîntări totul de două ori, ca să se asigure că n-a omis nimic, nativa poate fi o femeie şi jumătate pentru un bărbat interesat de o idilă sau de companie, sau de amîndouă. Tendinţa ei de a contrazice e de fapt bazată pe o dorinţă sinceră de a lua o decizie imparţială. Lucrurile ar putea sta mai rău. Măcar ea nu-şi inventează propriile reguli pe parcurs şi nici nu sfidează cu încăpăţînare orice logică, refuzînd să asculte vocea raţiunii, ca femeile din alte zodii. Şi-apoi, majoritatea opiniilor ei sînt prezentate cu diplomaţie şi tact, ceea ce îndulceşte pilula într-un anumit grad.

S-ar putea să te cam plictisească digresiunile ei pe teme mărunte, insignifiante, dar, cînd va fi vorba de ceva important, vei aprecia eforturile ei de a fi corectă şi capacitatea ei de a judeca nepărtinitor, cîntărind toate aspectele subiectului. Alte femei vor azvîrli în stînga şi-n dreaptea opinii care reflectă, de fapt, firea lor, fără să le pese prea mult de ce crezi tu sau de un răspuns cinstit. Pentru o Balanţă , opiniile personale nu există . Părerea ta merită tot atîta respect ca a ei pînă la luarea unei decizii finale, pe baza fisurilor din eşafodajul argumentelor ei, al tău şi al tuturor filozofilor.

Majoritatea venusienelor au o carieră , căci le plac banii pentru că îşi pot cumpăra lucruri frumoase cu ei. Nativa adoră hainele frumoase, parfumurile scumpe, muzica clasică. în general, Balanţele au nevoie de sume considerabile de bani pentru a se desprinde de sordida realitate înconjurătoare, care le poate provoca o stare de rău fizic şi emoţional. Dar mai există un motiv pentru care ţine să muncească şi să cîştige bani. Bărbatul ei. Dacă exită un lucru pe care femeia din Balanţă îl preţuieşte mai mult decît orice pe lumea asta este bărbatul pe care a ales să-l iubească, respecte şi organizeze.

Detestă să-şi facă pasienţe. Parteneriatul, atît în dragoste cît şi în afaceri, constituie cea mai profundă nevoie a ei. Nu-i place să lucreze singură şi e pur şi simplu incapabilă să trăiască singură. Pentru ea, mariajul e o firmă mixtă, iar regulile sînt la fel de inflexibile ca cele ale unei companii. Tu eşti preşedintele ascoiaţiei şi ţi se acordă respectul cuvenit. Ea e şefa consiliului director şi te va împiedica să faci greşeli, în felul ei feminin, protector. E făcută pentru munca în echipă. Va dori să ia parte la cît mai multe dintre activităţile şi hobby-urile tale. Această femeie e dispusă să fie o gazdă perfectă pentru asociaţii şi prietenii tăi chiar şi în lipsa ta, dar e suficient de feminină ca să te sprijine şi să te urmeze cînd vrei să-ţi schimbi cariera, să vă mutaţi în alt oraş sau să cultivi noi prieteni. Toate astea sînt domeniile în care tu decizi. Rolul ei este să înlăture obstacolele din calea ta şi ca să se asigure că nu strici ceva prin acţiuni impulsive sau judecăţi pripite.

Adevărata Balanţă nu are de gînd să fie un bolovan legat de gîtul soţului ei. Vrea doar să înlăture toate stîncile din calea lui. La suprafaţă nu e nici pe departe atît de dominatoare cum e în sinea ei, pentru că ultimul lucru pe care şi-l doreşte e să facă afirmaţii categorice, care să -ţi dea ocazia să dai vina pe ea mai tîrziu. în cele mai multe cazuri va avea mare grijă unde păşeşte (exceptînd cazul cînd are un ascendent în Berbec - şi dacă eşti însurat cu o astfel de femeie ai o mare problemă ).

Nativa tipică a acestei zodii este o fină intelectuală şi are o putere de analiză uluitoare, ceea ce poate fi de mare ajutor în rezolvarea problemelor tale de serviciu. Rareori permite emoţiilor să stea în calea luării unei decizii obiective şi de obicei îţi poate da sfaturi mai bune decît avocatul tău. Mai mult decît atît, ea îţi oferă aceste perle de înţelepciune pe o tavă de argint, înconjurate de farmec şi acoperite cu un înveliş de sugestii amicale. Mîna ei de fier poartă o mănuşă din catifea moale şi îţi poate da ghiont ca să te aducă pe calea cea bună cu atîta delicateţe încît vei jura că schimbarea a fost ideea ta.Un bărbat născut în zodia Berbecului, Scorpionului, Taurului sau Leului îşi va pune de obicei nevasta din Balanţă pe un piedestal şi o va idolatriza. Ceea ce e bine, pentru că şi ea îl idolatrizează. Cei care vizitează cuibul unei Balanţe care şi-a găsit perechea potrivită vor avea impresia că se uită la Adam şi Eva înainte de apariţia şarpelui care a stricat totul. (Două Balanţe căsătorite vor deveni invariabil ori porumbei mereu îndrăgostiţi, ori adversari înverşunaţi. Vor trece de la o extremă la alta).

Există multe avantaje cînd locuieşti cu o femeie născută în Balanţă. nu-ţi va deschide niciodată corespondenţa. Pur şi simplu nu i-ar trece prin cap să fie atît de lipsită de onoare. Niciodată nu-ţi va dezvălui secretele de serviciu în faţa prietenilor şi nu te va face de rîs în faţa şefului. Probabil că-l va cuceri şi pe el cu farmecul ei, cu acelaşi surîs cu care ţi-a topit inima cînd ai văzut-o prima dată. Există unele native influenţate de poziţii negative ale lui Marte, care pot avea uneori emoţii excesive, sau pot mînca şi bea mai mult decît ar trebui, dar aceste cazuri sînt extrem de puţine. Chiar dacă o Balanţă se mai împiedică uneori de propriile talere, mai devreme sau mai tîrziu va ajunge la acea stare de armonie paradisiacă. Vor exista momente cînd te vei întreba dacă e înger sau diavol, dar de cele mai multe ori, îngerii vor "lupta" în tabă ra ei.

Probabil că nu vei avea a te plînge de lipsă de demonstraţii fizice ale iubirii ei pentru tine, pentru că e sentimentală ca dantela veche, dar şi extrem de afectuoasă. Deşi gîngurelile şi alintările ei sînt sincere, acele priviri dulci, atingeri tandre, îmbrăţişări calde şi sărutări frecvente joacă şi rolul de camuflaj pentru agresivitatea ei masculină ascunsă .

Locuinţa voastră s-ar putea să arate ca o reclamă pentru mobilă sau covoare. Culorile se vor asorta, iar mobila va fi de bun gust. Tablourile vor fi drepte pe pereţi, iar mesele vor fi de obicei servite la timp. în cazul celor mai multe venusiene poţi să te aştepţi şi la şerveţele de damasc, tacîmuri argintate, flroi pe masă, porţelan, lumînări, vin, muzică lentă şi un meniu echilibrat. Dacă mai pui la socoteală şi mintea ei ascuţită şi spiritul sclipitor, ce poţi să mai ceri? Pentru ea, "ocupaţia" de femeie este o carieră pe viaţă şi e imposibil să nu atingă perfecţiunea la un moment dat. Latura ei masculină te va deranja rareori, cu condiţia să nu fii unul dintre acei bărbaţi imposibili care se cred Henric al VIII-lea şi au pretenţia ca femeile din viaţa lor să se comporte ca nişte consoarte supuse, îngrozite să nu-şi piardă capul dacă spun şi altceva înafară de "da" şi "nu". Consoarta ta din Balanţă va spune cu siguranţă mai mult decît atît! Ei îi place să vorbească. Dar e şi un ascultător care te flatează cu atenţia acordată cînd simţi nevoia să spui ce ai pe suflet. Această femeie este şi dură şi moale în acelaşi timp şi nu orice femeie e capabilă de o asemenea performanţă în echilibristică.

Comportamentul ei dulce şi talentul de a-ţi netezi cu blîndeţe fruntea încruntată te poate face să crezi că e slabă şi neajutorată sau că va fi panicată şi feminină cînd se va ivi o criză. Te înşeli amarnic. Acea adorată creatură mică şi delicată e nouă zeci la sută făcută din oţel curat. Nu e cazul să rămîi legat la ochi o viaţă doar pentru că nu ai văzut ce zace în ea atunci, la început, cînd plănuia cu şiretenie să te prindă în mreje în timpul acelor partide de şah pe care te tot lă sa să le cîştigi. Deschide bine ochii la urmă toarea urgenţă familială şi vezi cine menţine, de fapt, totul şi pe toţi pe linia de plutire. Adevărul acesta nu trebuie să te facă să te simţi mai puţin bărbat. Nimeni altcineva nu va şti cîtă nevoie ai de ajutorul ei la cîrmă cînd lucrurile devin furtunoase. Ea nu se va lă uda niciodată cu asta. Fii recunoscă tor că ai pe cine te baza. Şi-apoi, arată tare bine în blugii ăia pe care-i poartă la cumpărături sau la picnic. E ceva normal ca femeile să poarte pantaloni, atîta timp cît au destulă minte încît să poarte mătase la petreceri şi dantelă în pat. Ea aşa face. Una dintre cele mai valoroase calităţi ale ei este capacitatea de a-şi ascunde inteligenţa ascuţită sub o feminitate fără cusur.

Copiii vor fi iubiţi şi îngrijiţi cu tandreţe de o mamă Balanţă, dar, ca să fim sinceri, se vor situa pe locul doi, la destul de mare distanţă de tine, ocupantul incontestabil al primului loc în viaţa ei. Ei vor primi o porţie mare din inima ei, dar nu le va permite niciodată să se atingă de acel colţ pe care ţi l-a dăruit ţie înainte ca ei să apară. Dacă joaca lor îţi deranjează odihna, poate fi foarte severă, iar dacă nu te vor asculta, ea se va înfuria mai rău decît atunci cînd n-o ascultă pe ea. Cei mici vor fi drăgălaşi şi curaţi în copilărie şi vor deveni adulţi politicoşi şi ordonţai, cu condiţia să nu-i răsfeţi tu, caz în care ea nu va interveni, căci tu eşti domnul şi stăpînul castelului. Copiii nu vor fi nicodată neglijaţi sau ignoraţi, dar adevărul adevărat este că motivul pentru care a vrut să devină mamă a fost ca să-ţi poată oferi astfel şi mai multă fericire. Nu le va permite niciodată să fie nerespectuoşi cu tine. Totuşi, dacă devii cam prea despotic, le va oferi un umăr moale pe care să plîngă şi chiar le va strecura în buzunar o ciocolată fără ştirea ta, atunci cînd vei pune piciorul în prag cu prea multă severitate.

E adevărat că s-ar putea să ciugulească dulciuri cam prea des şi să se îngraşe. E posibil chiar să stea prea mult prin oraş, la dans, sau să bea un păhărel în plus. Vor fi momente cînd va fi cam prea autoritară şi altele cînd te va scoate din ninţi cu vorbăria. Dar toate acestea se vor întîmpla numai cînd talerele balanţei ei emoţionale vor fi temporar dezechilibrate. întotdeauna vor reveni la stadiul de echilibru perfect o dată depăşit momentul dificil, mai ales dacă îi oferi afecţiunea şi înţelegerea necesară ca armonia să revină în sufletul ei.

Care altă femeie mai poate arăta ca o prinţesă cînd o duci la bal şi imediat după aceea să-şi lege şireturile la bocanci, să-şi tragă fermoarul la pufoaică şi să te ajute să tai buşteni pentru şemineu? Balanţa are suficientă feminitate pentru primul caz şi destulă putere pentru al doilea.

Niciun comentariu: