Cele Mai Bune Remake-uri

cum cateva zile v-am propus o scurta lista cu cele mai proaste remake-uri din istoria filmului. E evident ca nu e nici pe departe vorba de o lista exhaustiva si absoluta. E doar o opinie. Sunt sigur ca exista multe alte remake-uri cu mult mai proaste decat cele pe care le-am mentionat, si sunt la fel de sigur ca printre ele exista si unele care nici macar n-au dezamagit, si care, intr-o lista alternativa, ar intra intr-un top al celor mai apreciate filme. Tocmai asta e frumusetea datului cu parerea in nestire.

Acum a venit randul celor mai bune remake-uri. Unele sunt cu mult mai bune decat originalele, iar altele, chiar daca nu le surclaseaza, sunt suficient de bune incat sa stea cu demnitate alaturi de ele.

The Fly (1986)

Regie: David Cronenberg

Distributie: Jeff Goldblum, Geena Davis

Originalul: The Fly (1958), in regia lui Kurt Neumann, cu Vincent Price in rolul principal.

De ce: Cronenberg aplica acestei povesti imaginarul sau vizual bizar si, in ciuda grotescului extrem, foarte original. Metamorfoza devine mai autentica si mai probabila tocmai prin accentul pus pe componenta organica. Cu toate ca transformarea e explicita si definitorie, filmul nu se reduce doar la atat.

The Departed (2006)

Regie: Martin Scorsese

Distributie: Leonardo DiCaprio, Matt Damon, Jack Nicholson, Mark Wahlberg, Martin Sheen, Vera Farmiga

Originalul: Infernal Affairs (2002), in regia lui Wai-keung Lau si Alan Mak, cu Tony Leung Chiu Wai si Andi Lau in rolurile principale

De ce: Cei care-au vazut si filmul asiatic si-au dat seama ca diferentele de plot nu sunt foarte substantiale. Povestea a fost doar relocata pe continentul nord-american, astfel ca glisarea fundamentala tine de particularitatile culturale, si nu de calitatea regizorala.

Scarface (1983)

Regie: Brian De Palma

Distributie: Al Pacino, Michelle Pfeiffer

Originalul: Scarface (1932), in regia lui Howard Hawks, cu Paul Muni in rolul principal

De ce: De Palma revitalizeaza, la propriu, un film foarte vechi. Al Pacino face un rol de zile mari. E mai brutal, mai visceral, mai plauzibil. Depinde, in ultima instanta, si de sensibilitatea publicului. Cei care prefera codurile si legitatile cinematografice ale anilor ‘30, vor gasi originalul mai bun. Cei care prefere “naturalismul” lui De Palma, vor trai mai intens traseul interlop al lui Tony Montana.

The Magnificent Seven (1960)

Regie: John Sturges

Distributie: Yul Bryner, Eli Wallach, Charles Bronson, Steeve McQueen

Originalul: Seven Samurai (1954), in regia lui Akira Kurosawa, cu Toshiro Mifune in rolul principal

De ce: Fiindca cineastul japonez e un monstru sacru al cinematografiei mondiale, si ai zice ca filmele sale sunt doar ale sale, batute in cuie si sacrosancte. Fiindca Sturges a luat povestea nipona, a plasat-o intr-un univers western si a creat un film care sta singur pe picioare.

Dawn of the Dead (2004),

Regie: Zack Snyder

Distributie: Ving Rhames, Sarah Polley

Originalul: Dawn of the Dead (1978), in regia lui George A. Romero

De ce: Fiindca Snyder nu s-a multumit sa copieze originalul, a luat plotul si l-a adus la zi. A realizat un film dinamic, eficient, a stabilit un echilibru aproape perfect intre actiune, scenele horror, personaje si dramele lor personale. Si, fiindca sensibilitatea noastra s-a modificat in ultimul sfert de secol, Snyder a stiut cum sa impuna un ritm alert fara sa piarda o oarecare adancime semantica.

Ocean’s Eleven (2001)

Regie: Steven Soderbergh

Distributie: Brad Pitt, Matt Damon, George Clooney, Julia Roberts, Don Cheadle, Andy Garcia

Originalul: Ocean’s Eleven (1960), in regia lui Lewis Milestone, cu Frank Sinatra si Dean Martin in rolurile principale

De ce: Fiindca are o distributie fenomenala care tine in picioare un fir narativ nu foarte complex, insa destul de liniar si de bine articulat pentru a nu strica produsul final. E un film pe care-l fac actorii, iar Soderbergh a stiut sa se retraga in umbra, si sa-i lase pe-acestea sa faca jocul. Ceea ce distra in 1960 nu mai distreaza in 2001. Si la acest capitol regizorul a stiut sa faca tranzitia spre entertainmentul modern fara a pierde esenta filmului.

King Kong (2005)

Regie: Peter Jackson

Distributie: Adrien Brody, Naomi Watts, Jack Black

Originalul: King Kong (1933)

De ce: Fiindca arata foarte bine, are efecte spectaculoase, e epic, si are acea patina de vechime care e si un omagiu stilului clasic de a spune povesti. Fiindca gorila e simpatica, reala, si emotionanta. Fiindca e un film regizat cu masura: drama cat trebuie, actiune cat trebuie, dialog cat trebuie.

Invasion of the Body Snatchers (1978)

Regie: Philip Kaufman

Distributie: Donald Sutherland, Brooke Adams, Jeff Goldblum

Originalul: Invasion of theBody Snatchers (1956), in regia lui Don Siegel

De ce: Fiindca regizorul a stiut sa vada in spatele imaginilor, a cautat semnificatiile sociale, le-a gasit si le-a spus intr-o forma adusa la zi. Nu s-a multumit cu scheletul narativ, a plusat acolo unde filmul risca sa devina un simplu film de gen.

A Fistful of Dollars (1964)

Regie: Sergio Leone

Distributie: Clint Eastwood

Originalul: Yojimbo (1961), in regia lui Akira Kurosawa, cu Toshiro Mifune in rolul principal

De ce: Filmul lui Kurosawa e genial. Filmul lui Leone este egal de reusit. Tranzitia de la samurai la pistolar s-a facut fara dureri si fara complicatii. S-a pastrat povestea, s-a relocat pe plaiuri prafoase, si totusi nu pare o copie inanimate a unui film clasic. Fiindca Leone s-a impus ca regizor cu o personalitate prea puternica pentru a sta in umbra originalui, si pentru ca Eastwood e…Eastwood.

3:10 to Yuma (2007)

Regie: James Mangold

Distributie: Russell Crowe, Christian Bale

Originalul: 3:10 to Yuma, in regia lui Delmer Daves, cu Glenn Ford si Van Heflin in rolurile principale

De ce: Fiindca, spre deosebire de sursa originala, e mai dinamic, mai exploziv, mai spectaculos, fara a-si pierde din adancime. Are actori de exceptie, si are acel “miros” familiar de western adevarat. Poate nu e chiar atat de “serios” ca filmul lui Daves, si poate ca merge prea mult pe componenta de actiune, insa nici nu-ti dai seama ca s-a renuntat la ceva pentru altceva.

Cape Fear (1991)

Regie: Martin Scorsese

Distributie: Robert De Niro, Nick Nolte, Jessica Lange, Juliette Lewis

Originalul: Cape Fear] (1962), in regia lui J. Lee Thompson, cu Gregory Peck si Robert Mitchum in rolurile principale

De ce: Fiindca e Scorsese, care-si spune cuvantul si face un film dupa chipul si asemanarea sa, si fiindca e De Niro, care face spectacol in rol de psihopat. Nu e un simplu remake. E un film in sine care poate fi numit remake doar in masura in care politetea il obliga sa respecte originalul.

Insomnia (2002)

Regie: Chirstopher Nolan

Distributie: Al Pacino, Robin Williams, Hilary Swank

Originalul: Insomnia (1997), in regia lui Erik Skjoldbjærg, cu Stellan Skarsgård in rolul principal

De ce: Ca in cazul oricarui remake facut de un cineast cu o personalitate artistica foarte puternica, filmul lui Nolan se desprinde de original si exceleaza pe cont propriu. In opinia mea, nu se poate face o distinctie valorica intre aceste doua filme, caci ambele sunt executate profesionist, si ambele te modifica si te obliga sa recunosti c-ai castigat ceva vazandu-le, chiar daca nu in mod necesar veselie sau buna-dispozitie.