miercuri, 28 octombrie 2009

Mormonii

"Biserica lui Isus Cristos a Sfintilor din urma", cunoscuta sub numele de "Biserica Mormona", numara aproximativ intre 5-10 milioane de credinciosi, raspânditi in peste 150 de tari. Mormonii sunt disciplinati, bine organizati, sinceri in propagarea religiei lor. Ei afirma ca adevaratul crestinism aproape ar fi disparut de pe pamânt, atunci când - in 1830 - Joseph Smith, fondatorul Mormonismului si principalul profet al organizatiei, a fost ales de catre Dumnezeu pentru a restaura adevarata religie crestina. Joseph Smith a primit comunicarile transcedentale de la spiritul numit Moroni, care nu numai ca i-a indicat unde sa gaseasca tablitele de aur (scrise in egipteana reformata) dar i-a indicat si mijloacele necesare (Urim-Thummim) cu ajutorul carora a putut face traducerea tablitelor din limba egipteana in limba engleza. Traducerea este "Cartea Mormonilor" ("The Book Of Mormon") care descrie evenimente ce s-ar fi petrecut intre anii 600 î.C. si 421 d.C. pe teritoriul USA. Mormonii cred ca au descoperit America înaintea lui Columb. Ei afirma ca religia lor s-ar fi nascut cu 600 de ani inainte de Cristos. In anul 421 d.C. profetul Mormon ar fi strâns toate scrierile sfinte si a scris "Cartea lui Mormon", pe care a îngropat-o. In anul 1830, profetul Joseph Smith a descoperit-o si a întemeiat actuala biserica. El a anuntat ca toate celelalte biserici sunt apostate si nu au autoritatea de a propavadui sau a boteza.

Mormonii includ Biblia printre cele 4 carti pe care ei le considera Scripturile Mormone. Crezul în Isus Cristos este central credintei lor, dupa cum indica chiar denumirea lor oficiala de "Biserica lui Isus Cristos a Sfintilor din urma" (engl. "The Church of Jesus Christ of Latter-Day Saints"). Biserica mormona este o organizatie non-clericala condusa de un profet, 12 apostoli si 5 cvorumuri ale celor 70. Actualul lider spiritual al Mormonilor este profetul de 85 de ani B.Hinckley, iar sediul central al Bisericii se afla in statul american Utah.

Conceptele religioase ale Mormonilor sunt cuprinse in asa-numitul ”Cuvânt de intelepciune” care le interzice sa intretina relatii sexuale înainte de casatorie, sa fumeze, sa se drogheze, sa consume bauturi alcoolice, cafea si ceai negru. In schimb, sunt sfatuiti sa manânce multe fructe, cereale si carne putina. Teoretic, fiecare mormon trebuie sa respecte cele 10 porunci testamentare, sa se roage zilnic de cel putin trei ori si sa citeasca in fiecare zi câte o jumatate de ora din "Cartea lui Mormon".

Mormonii au sali de adunare în care se strâng in fiecare duminica. Pe lânga acestea exista si temple în care prezbiterii mormoni oficiaza ceremonii, cum ar fi botezul pentru morti sau legarea casatoriilor pentru vesnicie. Prin ceremonia de legare a casatoriei pentru vesnicie, se considera ca sotul si sotia vor ramâne casatoriti si dupa moarte. Aceasta îl face pe un nemormon sa-si aminteasca cuvintele lui Isus din Scriptura, potrivit carora în Cer nu exista casatorii.

Mormonii duc o munca sustinuta de identificare a stramosilor lor care au murit nebotezati ca Mormoni. Ei merg la templu si se boteaza în numele acestor stramosi, în speranta ca acel botez le va îmbunatati stramosilor situatia la Judecata de Apoi.

Pentru Mormoni însa, respectivele învataturi sunt cât se poate de normale, fiind promovate de "Cartea lui Mormon" care are prioritate fata de Biblie. Se considera ca Dumnezeu este cel care a lasat "Cartea lui Mormon" tocmai pentru a clarifica Biblia care, din pricina ambiguitatilor din ea, a dat nastere atâtor confesiuni crestine.

Toti tinerii Mormoni în vârsta de 21 de ani, fete sau baieti, efectueaza un stagiu de 2 ani de misionarism într-o tara stabilita de profet. Ei sunt usor de recunoscut pe strazi dupa îmbracamintea identica (camasa alba si pantaloni negri pentru baieti, camasa si fusta lunga pentru fete, la care se adauga un ecuson negru cu numele misionarului). Toti baietii devin automat la vârsta de 21 de ani prezbiteri.

Mormonii acorda un interes deosebit felului de vietuire. Spre deosebire de majoritatea altor culte, mântuirea nu este capatata automat prin credinta în jertfa de pe Cruce. Este important si felul în care traiesc. Întrucât biserica lor le pune la dispozitie multe moduri de petrecere a timpului liber, tinerii mormoni nu au probleme cu drogurile sau cu delicventa. Teologia mormonilor este într-o continua dezvoltare, permanent adaugându-se revelatiile Profetului care conduce organizatia. Actualmente femeile mormone duc o campanie de acceptare a lor ca prezbiteri, alaturi de barbati.

Un comentariu:

Unknown spunea...

http://www.caleacrestina.ro/index.php/mormon/538-este-cartea-lui-mormon-autentica