Postul de fata se va fi vrut un post de "jale", de compasiune la auzul vestii mortii lui Mile. Era o pata de culoare in bransa jurnalistilor, era un model de ziarist, un curajos, habar nu am, spun toate astea din prisma nenorocitului astuia de televizor.
De ieri dupa amiaza de pe la ora 17.30 sunt foarte sensibil, habar nu am de ce. De fapt cei ce ma cunosc cel mai bine stiu .... asa sunt eu. Spuneam ca de ieri dupa-amiaza imi curge o lacrima la fiecare stire si nu neaparat legata de moartea lui Mile. Am fost cutremurat, am refuzat sa constientizez vestile primite pur si simplu am fost paralizat. IMI VENEA SA VOMIT.
Am reusit in sfarsit in seara asta sa intru pe blogul lui ... cred ca mi-a intrat ceva in ochi sau am racit si-mi curge nasul? Refuz sa admit, IMI VINE SA VOMIT.
Stiu suna urat ... imi vine sa vomit. Asa sunt eu, in momente importante am greturi, e o stare normala, cred. Cineva sa ma lumineze.
Poate ca starea asta o am si din cauza faptului ca ma simt oarecum important. Eu i-am fost contemporan lui Mile Carpenisan. O sa spuna sigur cineva .... pana acum nu l-a adulat nimeni, ca de fiecare data, dupa ce murim, suntem adulati, pana atunci, primim suturi in fund. Si asta-i adevarat. Dar nu ma gandesc la asta. Ma simt important ca am cunoscut un OM care stia sa fie altruist. Nu stiu foarte multe despre el, stiu atat, a fost promotorul, sufletul campaniei Daniel Raduta, si cred ca asta spune tot.
Oricum sunt de prisos toate cuvintele si propozitiile scrise si rostite. Un OM a murit.
Odihneste-te in pace suflet hoinar.
http://milecarpenisan.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu