Cu ceva decenii in urma, era de la sine inteles ca, atunci cand ieseam in compania unui barbat la un restaurant, el va fi cel care va achita nota de plata. De cand insa cu feminismul, lucrurile nu mai stau chiar asa. Femeile au inceput sa-si castige singure existenta si momentul in care chelnerul aduce nota, mai ales daca este vorba de primele intalniri, produce mereu o anumita stanjeneala. In joc au intrat anumite sensibilitati care trebuie protejate. Barbatul vrea sa achite din curtoazie sau pentru a-si marca astfel statutul dominant.
In privinta femeilor, lucrurile nu stau chiar atat de simplu. Daca nu se repede sa scoata cardul din portofel, poate fi suspectat de zgarcenie. Daca o face, poate jigni. “Ce, eu nu sunt in stare sa-mi achit partea?”, vor gandi unele dintre noi. Pe de alta parte, pentru unele dintre noi faptul ca el se ofera vine ca o confirmare a statatului de femeie dezirabila. In mod inconstient, femeia asteapta ca barbatul sa imbratiseze inca rolul celui care ofera protectie si siguranta, iar nota de la restaurant intra in aceasta categorie de manifestari. In plus, micile cadouri si atentii de la inceputul unei relatii fac parte din ritual, din demersul intreprins de barbat pentru a cuceri, a seduce o femeie. Pe de alta parte, faptul ca acceptam “onoarea” poate insemna ca vom accepta si ceea ce urmeaza dupa cina... Granita este extrem de fragila, iar daca noi ne oferim sa platim nemteste poate deveni sinonimul unui refuz din partea noastra a companionului de la cina. “Nu vreau nimic de la tine” poate fi spus si in acest mod.
Unii barbati spun chiar ca insistenta unei femei de a contribui inseamna ca nu a inteles cum trebuie situatia, ca a distrus o atmosfera care pana in acel moment fusese destinsa, promitatoare.
Mai ales la primele intalniri, este greu de gestionat o asemenea problema. Subiectul este unul delicat si este destul de greu sa incepi discutia pe o asemenea tema. Cum sa abordam problema? Dupa o seara placuta, o conversatia pe tema banilor poate pica un pic cam... greu la inima.
Pana la urma, este mai mult decat o problema de ordin financiar. Poate fi o chestiune de ordin sexual, de stabilire a rolurilor pe care cei doi le imbratiseaza in cadrul cuplului. Barbatii care achita integral nota si femeile care accepta favorul nu o fac intotdeauna cu inima usoara. Adesea este vorba de o pliere, o adaptare, o supunere la regulile jocului, a carui desfasurare nu vor s-o perturbe. Pentru multe dintre noi, faptul ca el este cel ce semneaza nota de plata este privit ca o limitare, o “incoltire”. Avem mereu sentimentul ca din acel moment le suntem datoare cu ceva, ca trebuie sa rasplatim cumva serviciul. Situatia se ingreuneaza si mai mult in momentul in care nu avem mari asteptari de la acea relatie, in momentul in care nu suntem tocmai indragostite de cavalerul nostru. In astfel de cazuri, sansele unei achitari nemtesti cresc considerabil.
Nu ar trebui poate sa pierdem din vedere faptul ca, in ultima vreme, femeile au inceput sa preia initiativa. Nu tot timpul sunt ei cei care fac primul pas. Mai nou, din ce in ce mai multe femei lanseaza prima invitatie si se ofera sa achite integral factura. Daca in Occident, barbatii sunt ceva mai relaxati in prezenta unei partenere independente din toate punctele de vedere, in societatea noastra lucrurile nu stau tocmai asa. Masculul roman se arata jignit, simte ca ii este rapita virilitatea, care nu sta numai in ce are in pantaloni, ci si in puterea portofelului. Pe langa asta, o femeie care initiaza ea insasi jocul seductiei, care vrea sa joace rolul vanatorului si nu pe cel al pradei, este inca privita ca fiind de temut, ca iesind din tipare si normalitate. Barbatilor le este inca teama de femeile indraznete, dorind sa ramana ei in posesia atributelor care i-au consacrat.
Un sfat de urmat, mai ales daca iesiti cu domni de moda veche, care insista sa fie ei cei care isi trec in cont cheltuiala, ar fi sa aveti grija ce comandati. In niciun caz, oricat de capricioase sau pofticioase ati fi si oricat de bine ar sta la capitolul finante cavalerul vostru, nu ar fi indicat sa comandati o sampanie frantuzeasca sau caviar.
Orientati-va dupa ceea ce comanda el, iar felurile alese de voi nu ar trebui sa depaseasca in valoare pe cele selectate de el. Aceasta este deja o regula a codului bunelor maniere, nu mai are legatura cu relatiile si se aplica in orice fel de situatii sau contexte, nu neaparat in cele amoroase. Nu ati vrea sa treceti drept needucate si profitoare si nu exista lucru mai urat care se poate spune despre o femeie.
Oricum ar sta lucrurile, astfel de probleme trebuie abordate cu tact si simt al masurii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu