joi, 30 decembrie 2010

Delfin sau sticlă


“Ai văzut vreodată cum se joacă delfinii?

Nu mă refer la cei ţinuţi în captivitate, ci la delfinii liberi, din apele oceanelor.
Trăiesc lângă ocean şi, din când în când, am privilegiul de a vedea aceste creaturi splendide printre valuri. Ei nu îşi vânează hrana, nici nu fug de un atacator şi nici nu vor să ajungă într-un anumit loc. Pur şi simplu se distrează. Ei înoată printre valuri, se ascund sub ele şi, crede-mă, fac surfing.

Ai văzut vreodată vreo sticlă în mare?

Ştii ce se întâmplă cu ea. Valurile o aruncă încolo şi încoace, o înghit şi o scuipă, iar la suprafaţă fac ce vor cu ea.

Între acestea avem şi noi de ales. Între delfin şi sticlă.

Delfinii folosesc valurile.
Ei nu pot decide cât de mari vor fi acestea când îi vor ajunge sau când se vor sparge, ci iau fiecare val în parte şi hotărăsc: sub acesta ne vom scufunda, prin acesta vom înota, iar acesta e bun de surfing.
Ei pot hotărî!

Sticla nu!
Valurile o arunca aşa cum vor ele.
Se află la discreţia lor şi pluteşte până ce e aruncată pe plajă, respinsă de ape ca un lucru lipsit de importanţă.

Ce eşti tu oare în oceanul vieţii, delfin sau sticlă?
Foloseşti împrejurările, şansele în avantajul tău?
Sau eşti o sticlă aruncată la întâmplare, dependentă de ziua de mâine, care decide în locul tău?
Speri şi în acelaşi timp te temi de ghinion?
Nu poţi decide cât de mari sunt valurile sau când şi unde se vor sparge; ceea ce te face să fii un învingător sau un ratat este tocmai reacţia la împrejurări.”

Fragment din “BUCURIA DE A ÎNVINGE”, scrisa de MICHAEL BEER

Niciun comentariu: