In Univers, unul din patru sisteme
solare cu o stea asemanatoare Soarelui nostru ar putea avea o planeta de
marimea si formata din elementele care alcatuiesc Pamantul, arata un studiu
recent publicat in jurnalul Science.
O echipa de cercetatori din SUA a
demonstrat ca asa-numitele "planete stancoase", precum este Terra,
care sa orbiteze in jurul unei stele, sunt mult mai comune decat gigantii
gazosi (similari cu Jupiter), contrazicand astfel teoriile de pana acum.
Estimarea americanilor se bazeaza pe observarile astronomice realizate de
telescoapele-gemene Keck din Hawaii.
Dr Andrew Howard de la Universitatea Berkeley din California a estimat ca incidenta planetelor gigantice gazoase ar fi de numai 1,6%, aceea a super-Pamanturilor (planete asemanatoare cu Terra, dar de la 3 pana la 10 ori mai mari) de 12 %, in vreme ce planetele de marimea celei pe care ne aflam ar predomina in Univers.
Comunitatea stiintifica asteapta cu interes rezultatele unei noi analize care va fi intreprinsa de telescopul spatial Kepler. Se asteapta ca, in urmatoarele luni, aceasta sa descopere intre 120 si 260 de planete "terestre".

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu