Analiza şi descrierea postului reprezintă procesul prin care se colectează şi se prelucrează informaţii cu privire la natura şi specificul unui post, respectiv identificarea aptitudinilor, cunoştinţelor, abilităţilor şi responsabilităţilor cerute unui individ pentru a obţine performanţele aşteptate pe un anumit post. Analiza postului descrie specificaţiile postului aşa cum sunt la momentul analizei.
Analiza postului se face de către o persoană care deţine pe lângă o pregătire de bază (psiholog, inginer, economist) şi aptitudini privind metodele de analiză a postului. În cazul IMM-urilor, analiza posturilor cade în sarcina managerului general, a unei persoane numite de acesta sau se apelează la o instituţie de specialitate.
Toate informaţiile obţinute vor fi grupate sub forma unei fişe de post, document care va cuprinde, indiferent de natura postului, următoarele capitole:
- Numele şi prenumele;
- Denumirea postului;
- Cerinţe (studii, experienţă, aptitudini);
- Relaţii ierarhice, funcţionale, de colaborare şi de reprezentare;
- Atribuţii, sarcini;
- Limite de competenţă şi responsabilităţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu