MARC LEVY - un scriitor de 18 milioane de euro pe an

Despre munca sa

Cea mai recenta „creatie” este romanul „Les enfants de la liberte” (Fiii Libertatii), lansat in Franta pe 4 mai; o poveste despre „valori, curaj, umilinta, despre credinta si speranta, despre libertate – un subiect foarte important pentru mine.” Tatal sau a fost luptator in Miscarea de Rezistenta. Cand a aflat de romanul fiului sau, s-a simtit foarte stanjenit si i-a zis acestuia: „Tu nu poti sa faci o carte despre mine.” Marc insa i-a spus: „Nu este o carte despre tine, este o carte despre voi toti, tu fiind unul dintre ei.” „Bineinteles ca am vrut sa scriu acest roman pentru tatal meu, dar am vrut sa il scriu mai mult pentru fiul meu, pentru cei de varsta lui.” Motto-ul „Fiilor libertatii” este: „On es tous l’etranger de quelq’un.” (Toti suntem strainul cuiva).

Marc Levy este de o modestie dusa la extrem, care il impinge sa-mi spuna ca citeste carti mult mai bune decat ale lui. Considera ca el a fost publicat...din noroc. Se contrazice putin. „stiu ca muncesc din greu ca sa merit acest noroc urias. De ce cititorii ma urmeaza de la carte la carte, asta nu stiu.” stiu eu: pentru ca are un stil foarte comercial, dar nu „ieftin”.
Acest viraj profesional, catre literatura, i-a schimbat total viata. Scrie doar 5-6 luni pe an, cate 17 ore pe zi, primeste sute de mailuri pe zi de la admiratori si raspunde la fiecare. Nu se considera artist, ci mai degraba... artizan. „Un artizan munceste in umilinta, stie cateva lucruri: uneltele trebuie respectate si sunt mai puternice decat el insusi, nu are nevoie sa-si puna numele pe creatia sa pentru a fi recompensat; se multumeste cu bucuria pe care creatia sa o daruieste oamenilor. Imi place ideea ca munca e un joc si ca e mai puternica decat tine.” La 29 de ani a pierdut tot ce avea, a fost nevoit sa o ia de la O. „Atunci am realizat ca nimeni nu-ti va trai viata. Timpul in care te plangi este un timp pierdut. Nu poti sa te victimizezi, tu esti singurul care decide ce vei face cu viata ta.”

Despre copii

„Am o relatie cu fiul meu asa cum sper sa aiba multi alti parinti. El a fost centrul vietii mele pentru multi, multi ani. Intotdeauna ai de facut o alegere in viata: sa-ti faci propria ta viata sau sa-ti pui viata ta in slujba vietii altora. Cand l-am avut pe fiul meu, mi-am dat seama ca cea de-a doua alegere ar fi mai importanta, astfel incat am luat niste decizii in viata mea, mai ales in ceea ce priveste cariera, pentru a fi langa el si nu in alta parte. Nici macar nu privesc asta ca pe un compromis, a venit de la sine, in mod natural. Nu am regretat nici o secunda, pentru ca mi-a facut atata placere – sa fii tata este o aventura – nu, nu este cuvantul cel mai potrivit-o ocupatie minunata.”

Timiditatea si tendinta de interiorizare le-a mostenit de la tatal sau. In anumite momente pare un copil mare, caruia nu i s-a spus la timp cat de mult este iubit. „Incerc sa nu repet gresala tatalui meu, care, fiind foarte timid si foarte interiorizat, facea sa-mi fie foarte greu, ca si copil si ca adolescent, sa stiu ce gandeste; se intampla foarte rar sa il aud pe tatal meu sa imi spuna ca ma iubeste. stiu ca asta poate fi daunator, asa incat nu fac asta cu fiul meu: stiu ca poate fi foarte greu sa astepti ani de zile sa auzi asta. si poate ca sunt lucruri care par evidente, ca de exemplu ca un tata sa isi iubeasca copilul, dar cred ca este o varsta cand copilul trebuie sa o auda. Este ca intr-o relatie, nu poti sa uiti sa ii spui celuilalt cat de mult tii la el si cat de mult il iubesti.”

Despre iubire, Dumnezeu si destin...

Exista vreo diferenta intre dragoste si dragostea vietii tale? „Cea de-a doua este cea pe care ai trait-o. Exista o tentatie enorma sa spui ca dragostea vietii tale apartine unei povesti dintre cele pierdute, pe care nu le-ai trait. Romantic, raspunsul meu ar fi «Atunci cand este dragostea vietii tale, o simti». Cu toate acestea, tu poti simti de exemplu ca barbatul vietii tale a fost cineva care te-a ranit in urma cu, sa zicem, doi ani. Aici apare o contradictie... cum poti crede ca dragostea vietii tale ar fi cineva atat de egoist incat sa nu-ti ofere la fel de multa dragoste pe cat oferi tu? Eu am crezut, de fiecare data cand cineva mi-a frant inima, ca dragostea vietii mele e in trecut. Am vorbit apoi cu o persoana mai in varsta care mi-a zis asa: «Gandeste-te la dragoste ca si cum te-ai gandi la o scara. Trebuie sa urci pe scara asta, trebuie sa muncesti mult ca sa devii persoana care sa merite dragostea vietii. si nu te simti singur in timp ce faci asta, cealalta persoana face exact acelasi lucru». Dualitatea in cuplu este un fenomen foarte des intalni pe la noi, asa ca il intreb ce ar face daca si-ar intalnit dragostea vietii lui in timpul unei casnicii. Raspunsul e unul de om «integru». Daca e si adevarat, judecati voi. «Nu as putea sa insel. As spune adevarul. Daca ar fi absolut evident ca am intalnit iubirea vietii mele, as divorta. Pentru ca sa traiesti langa cineva si sa te gandesti la altcineva este o minciuna atat de mare. stiu ca sunt multi oameni care isi fac viata din doua jumatati de vieti. Cand traiesti cu sotia ta acasa si ai o amanta careia ii spui ca esti indragostit nebuneste de ea dar nu iti poti parasi sotia din cauza ca aveti o viata deja stabilita, esti de fapt atat de egoist. Iti formezi viata luand doua jumatati de la aceste doua persoane. Nu as putea face asta. As divorta. Iar daca nu as putea divorta, nu as spune nimanui nimic. N-as putea fi niciodata atat de egoist incat sa ii spun femeii de care m-am indragostit ca m-am indragostit de ea, chiar daca as simti ca ea este jumatatea mea. Cred ca este foarte egoist sa spui asa ceva cuiva daca nu poti continua ceea ce incepi. De ce sa ranesti pe cineva? Ce drept ai sa faci asta? Trebuie sa ai mare grija, dragostea este o arma minunata, dar poate fi totusi o arma. Poti distruge pe cineva cu ea. Asa ca nu, nu as spune nimic. Oricum, daca nu esti liber si nu vrei sa fii liber, nu esti barbatul visurilor ei.” In ciuda discretiei ce-l caracterizeaza, relatia sa cu Mylene Farmer nu putea ramane un secret. si la intrebarile legate de ea raspunde diplomatic, asa cum o face referitor la tot ceea ce priveste viata sa personala. „Relatia mea cu Mylene Farmer s-a terminat demult. Am fost impreuna timp de trei ani. Este o persoana foarte inteligenta, foarte timida si m-ar ura daca ti-as spune ceva despre ea. Singurul lucru pe care ti-l pot spune este ca e o persoana foarte draguta.” Acum are o relatie si isi doreste inca un copil.

Tocmai a fost lansat un zvon cum ca celebra sotie a domnului Nicolas Sarkozy, Cecilia, l-ar fi parasit din nou pe acesta, pentru o relatie cu scriitorul Marc Levy. A aparut intr-o singura publicatie fara a fi reconfirmat. Nu-l mai intreb nimic despre asta pentru ca exact in timpul interviului primeste un telefon in care da explicatii despre faptul ca este un zvon ridicol, legat de campania pentru alegerile prezidentiale, zvon cu care nu are nici cea mai mica legatura.

Dumnezeu? „Am credinta, dar nu apartin nici unei religii. Este o diferenta mare intre credinta si religie. Credinta este o relatie pe care o ai cu faptul de a crede in si de a te gandi la Dumnezeu. Nu pot apartine unei religii care te face vinovat de ceva. Nu pot sa aud, in spiritul meu de libertate totala, ca nu am voie sa fac asta, sau ca trebuie sa fac asta. In acelasi timp, insa, nici nu judec, nici nu ii acuz pe cei care o fac. Respect absolut orice regula, a oricarei religii, dar daca vreau sa simt credinta mea, nu trebuie sa merg la un anumit templu sau sa mananc peste vinerea sau sa nu mananc sunca. Nu sunt de acord cu felul in care unii oameni folosesc religia pentru a controla viata altor oameni.”

Intr-unul dintre romanele sale, „In alta viata...”, vorbeste despre o poveste de iubire care dureaza secole, printr-o continua reincarnare a protagonistilor. Scriitorul nu este totusi convins ca vietile anterioare exista. Romanul a fost mai mult un exercitiu de imaginatie. „Mi-ar placea sa cred ca exista vieti anterioare. Daca au fost vieti anterioare, inseamna ca vor fi si vieti care urmeaza. Sunt atat de indragostit de viata, incat mai vreau; daca as mai avea cateva, as fi foarte fericit.”

Cat despre destin... Marc Levy nu este nici pe departe un fatalist. Ii place sa creada insa ca are capacitatea de a vedea semnele pe care i le arata viata. „Cred in destin, intr-un fel. Viziunea mea este ca acesta nu este o carare, un drum. Este o rascruce, o alegere. Urasc ideea ca totul este deja scris, cum ar ramane cu inteligenta umana? Destinul sta in semnele pe care viata ni le trimite. Daca faci ceva sau nu, daca le vezi sau nu, este decizia ta.”

In incheiere, il intreb, generic, ce urmeaza? Raspunsul e pe masura firii lui calde. Incep sa ma conving ca felul sau de a fi, sufletist si sensibil, nu e doar o strategie de marketing. Cartea lui preferata e „Micul print”, un roman reinterpretabil cu fiecare an pe care il implinesti... asadar Marc Levy e o apa mai adanca decat pare. Deci, ce urmeaza? „Sa traiesc mult, sa ii fac fericiti pe cei pe care ii iubesc, sa daruiesc mai mult decat primesc.”