OCEANOGRAFIA. RELIEFUL SUBMARIN

Oceanografia (sau hidrologia marină) se ocupă cu proprietăţile fizico-chimice şi cu dinamica apelor oceanului planetar.

Oceanografia are trei ramuri : - oceanografia fizică;

- oceanografia chimică;

- oceanografia biologică.

Ca metode de cercetare, pe lângă cele clasice, se folosesc metodele moderne cum sunt : metodele seismice, magnetometria, gravimetria.

Oceanul planetar are trei caracteristici :

- are formă de geoid;

- altă caracteristică este continuitatea – din orice punct dacă plecăm, se poate ajunge în acelaşi punct călătorind numai pe mare;

- are o influenţă deosebită asupra climatului uscatului.

Oceanul planetar ocupă o suprafaţă de 361 mil.km², reprezentând 71% din suprafaţa planetei.

Oceanul planetar este inegal repartizat pe cele două emisfere. În emisfera nordică sau emisfera continentală, oceanul ocupă doar 60,7% din suprafaţa emisferei, pe când în emisfera sudică, numită şi emisfera oceanică, ocupă 81% din suprafaţa emisferei.

Oceanul planetar are un rol triplu :

· asigură echilibrul natural al Pământului;

· este o sursă de materii prime şi de energie;

· este o sursă de hrană pentru populaţia globului.

Adâncimea medie a oceanului planetar este de 3729 m. 1,2% din adâncimi sunt peste 6000 m, 75,9% din adâncimi sunt între 3000 şi 6000 m, iar 22,9% din adâncimi sunt mai mici de 3000 m.

Formarea oceanelor este dezbătută în câteva teorii fundamentale :

Ø Teoria deplasării continentelor;

Ø Expansiunea fundului oceanic – 1962;

Ø Ipoteza plăcilor tectonice – 1968 (acceptată de majoritatea savanţilor). Această ipoteză are la bază faptul că fundul oceanului şi al pământului se află aşezat pe 6 plăci principale şi multiple “microplăci” şi plăci secundare. În România există 4 microplăci.

Oceanele pot fi împărţite în 4 zone dacă se pleacă de la ţărm spre larg :

I zona litorală

II zona platformei continentale (shelf)

200 m

III zona povârnişului continental

3500 m

IV zona batială

1. Zona litorală – ocupă 0,4% din suprafaţa oceanului planetar. Este zona de legătură dintre apă şi uscat. Suportă permanent modificări datorită valurilor, mareelor, curenţilor, microorganismelor marine şi omului;

2. Zona platformei continentale (shelf) – este zona cuprinsă între 0 şi 200 de metri adâncime. Are înclinare mică (3˚÷5˚), lăţimea medie fiind în jur de 60 km, iar lăţimea maximă în jur de 1500 km.

Această zonă are lăţimi mari în preajma ţărmurilor joase şi poate lipsi în apropierea ţărmurilor înalte. Este cea mai importantă parte a oceanului planetar datorită existenţei materiilor prime (cărbune, petrol, gaze naturale) şi datorită faptului că aici se dezvoltă viaţa marină;

3. Zona povârnişului (taluz) – este considerată marginea continentelor. Are o înclinare mare (până la 25˚) ocupând 15% din suprafaţa oceanului planetar. Principalele forme de relief sunt văile longitudinale sub formă de canioane. Explicaţia existenţei acestor văi poate fi următoarea :

- ori sunt foste văi ale unor râuri;

- ori s-au format prin prăbuşirea aluviunilor.

4. Zona batială – ocupă 76,6% din suprafaţa oceanului planetar. Are cele mai diverse forme de relief, şi anume : dorsale muntoase a căror lungime depăşeşte 80000 km, praguri submarine, platouri, munţi vulcanici, gropi abisale.

Dorsalele muntoase – sunt lanţuri cu poziţie centrală sau periferică. Unele dorsale au pe mijloc o vale adâncă de 2000÷3000 m, numită vale de rift, foarte activă vulcanic şi seismic. În unele părţi, dorsalele ajung la suprafaţă dând naştere la nişte insule.

Depresiunile submarine (câmpiile abisale) – se găsesc la 5000÷6000 m, ocupând suprafeţe foarte mari. Au suprafaţă netedă cu foarte puţine sedimente.

Pragurile submarine – despart depresiunile, fiind zone plate şi înalte. Pot ajunge la suprafaţă, dând naştere la insule.

Munţii vulcanici – au formă circulară cu cratere de până la 10 km diametru. Se pot afla sub apă, deasupra apei sau la nivelul apei.

Gropile abisale – sunt zone a căror adâncime depăşeşte 6000 m, având forma unui şanţ cu pereţii abrupţi. “Groapa Marianelor” are peste 11000 m adâncime, “Groapa Aleutinelor” are 3000 km lungime fiind cea mai lungă groapă, “Groapa Curilelor” are o lăţime de peste 350 km. Gropile sunt foarte active din punct de vedere seismic şi vulcanic, în Oceanul Pacific formând “Cercul de foc al Pacificului”.