Cu un design original si extrem de atractiv, masina pe hidrogen Lifecar produce foarte putin zgomot, iar singurele sale emisii sunt vaporii de apa. Lifecar are sansa sa patrunda in exclusivista lume a pasionatilor de bolizi, foarte criticati pentru nivelul mare al emisiilor poluante pe care il au masinile lor.
Cu un design futurist, bazat pe prototipul masinii sport Morgan Aro-8, Lifecar a fost dezvoltata de un consortiu de companii si universitati din Marea Britanie, intre care si reputata Universitate Oxford. "Cifrele arata ca masina poate ajunge la viteza de 100 de kilometri pe ora in doar sapte secunde", a declarat pentru BBC Matthew Parkin, responsabil al constructorului britanic de masini sport Morgan. Totusi, acceleratia exacta a masinii nu poate fi cunoscuta pana la efectuarea primului test drive.
Potrivit lui Parkin, constructorii urmeaza sa efectueze primul test drive chiar la finele Salonului de la Geneva. Constructorii au pornit de la ideea fabricarii unei "masini cu emisii poluante zero, dar foarte atractiva si distractiv de condus". Potrivit unui specialist prezent la lansarea masinii, bolidul din aluminiu este "delicat in mod straniu, iar interiorul de aluminiu si lemn este pe cat de frumos, pe-atat de brutal de aseptic".
Puterea inteligenta
Proiectul Lifecar, in valoare totala de 2,5 milioane de euro si partial subventionat de statul britanic, a durat aproape trei ani. "Conceptul de baza a fost sa construim o masina sport atractiva si distractiva, care va fi un model demonstrativ pentru acest gen de tehnologie", mai spune Matthew Parkin.
Modelul, cu greutatea mica, integreaza dispozitive de conversie electro-chimica a energiei si un sistem de conservare a energiei care ofera masinii o autonomie de 400 de kilometri la un plin de rezervor. Masina se alimenteaza cu energie de la un conglomerat de celule de combustie, care convertesc energia hidrogenului printr-un proces electro-chimic. Sistemul a fost creat de compania britanica de tehnologie militara Qinetiq.
Sistem de franare regenerativ
"Daca iei un motor conventional cu combustie interna si il inlocuiesti cu o celula de combustie, acestea din urma vor ocupa foarte mult spatiu. Asta nu inseamna eficienta", explica Ian Whiting, de la Qinetiq. Celulele de combustie ale masinii Lifecar produc aproximativ 22 de kilowati, circa o cincime din energia unui motor cu combustie interna si echivalentul a 29,5 cai putere.
Cand masina are nevoie sa accelereze sau sa urce un deal, ea isi trage energia suplimentara dintr-un conglomerat de supercondensatoare, aliniate in zona centrala a vehiculului. Acestea se comporta ca niste baterii, insa nu stocheaza la fel de multa energie si permit energiei sa intre si sa iasa mai repede din sistem. Supercondensatorii sunt, in prima instanta, alimentati de un sistem de franare regenerativ, care incetineste masina convertind energia cinetica a vehiculului in energie electrica pentru motor.
Masinile hibride folosesc deja sistem de franare regenerativ, care stocheaza aproximativ 10 la suta de energie, insa sistemul folosit de Lifecar urca pana la 50 la suta.
Drum cu obstacole pentru masinile pe hidrogen
Şi alti constructori de masini si-au prezentat masini sport pe baza de hidrogen, insa multe sunt conversiuni ale unor modele deja existente care pot functiona si pe baza de benzina. Spre exemplu, constructorul japonez Mazda a prezentat recent o versiune modificata a masinii RX-8, cunoscuta sub numele de Hydrogen RE, care foloseste sistemul hibrid.
Şi Honda a anuntat deja ca masina sport hibrida CR-Z va fi lansata anul viitor. Totusi, viitorul masinilor pe hidrogen intampina destule obstacole. Criticii acestei tehnologii argumenteaza ca producerea de hidrogen din apa necesita o cantitate prea mare de energie electrica. In prezent, o mare parte din aceasta energie electrica provine tot de la centralele electrice care folosesc combustibili fosili si, tocmai de aceea, nu exista beneficii majore pentru mediu. In plus, nu exista deocamdata o infrastructura dezvoltata pentru alimentarea acestor vehicule.
Viteza silentioasa
Masina are o autonomie de circa 400 de kilometri si o viteza maxima de 150 de kilometri pe ora. "Totul s-a construit in jurul eficientei, care se bazeaza mai ales pe reducerea greutatii masinii. Obiectivul nostru este de a aduce masina la o greutate de 700 de kilograme", explica Ian Whiting. Pentru aceasta, vehiculul foloseste un sasiu de aluminiu si un interior din material lemnos foarte usor, inclusiv fotoliile. Totodata, Lifecar nu are accesorii de lux precum sistemul stereo, sistemul de transmisie, sistemul de inchidere automata centralizata si nici macar airbagurile cu care sunt echipate masinile moderne.
In ciuda aspectului spartan, Lifecar are si "lipsuri" avatajoase, precum huruitul motorului, din vreme ce celulele de combustie produc foarte putin zgomot. Din acest punct de vedere, Lifecar nu este numai o masina cu emisii poluante zero, ci si cu un nivel foarte scazut de poluare sonora, extrem de benefic pentru mediul urban. Pentru cei care vor totusi sa simta ca "ambaleaza motorul", constructorii se gandesc sa instaleze un sistem de sonorizare conectat la pedala de acceleratie, care sa imite zgomotul produs de un motor V8.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu