Atracţia fizică este o condiţie esenţială pentru actul sexual realizat de două fiinţe de sex opus care se iubesc. Deşi înfăţişarea fizică, încrederea în sine şi comportamentul social au o anumită importanţă în atracţia sexuală, sistemul endocrin reproducător are un rol major în acest sens. Descoperirea "atractorilor" sexuali, invizibili şi inodori, numiţi feromoni, a oferit noi modalităţi naturale de îmbunătăţire a vieţii sexuale. În plus faţă de terapiile deja existente, feromonii umani pot cataliza anumite procese terapeutice.
Definiţie: Feromonii sunt "substanţe secretate de un organsim şi care afectează comportamentul reproductiv al unui organims din aceeaşi specie, acţionând la distanţă".
La oameni, feromonii sunt activaţi la pubertate. Atât bărbaţii cât şi femeile produc cantităţi variate de feromoni "masculini" (androstenol), dar numai femeile secretă feromonii "feminini" copulini. Produşi de glandele apocrine, în zona axiară şi în jurul organelor genitale, feromonii sunt receptaţi de organul vomeronasal, situat în interiorul nasului, care le transmite apoi creierului.
Chiar dacă nu suntem conştienţi de feromonii unei persoane, adică nu îi putem mirosi în sensul obişnuit al cuvântului, ei au totuşi un impact major asupra noastră. Ei aprind dorinţa sexuală, măresc fertilitatea şi ajută la normalizarea ciclului menstrual la femei.
La animale, secreţia de feromoni se amplifică în special în timpul perioadelor de fertilitate. La fel şi în cazul fiinţelor umane, secreţia de feromoni depinde de frecvenţa activităţii sexuale. O persoană care face dragoste în mod regulat şi care este împlinită erotic radiază pur şi simplu, atrăgând privirile oriunde s-ar afla.
Senzualitate sau sexualitate?
Organizaţia australiană Bennet Researche a condus la un studiu asupra a 306 bărbaţi care au folosit produse cosmetice cu feromoni. 90% dintre ei au remarcat faptul că produsul le amplifica atractivitatea asupra femeilor, astfel: 61% dintre femei doreau să intre în vorbă cu ei, 43% şi-au exprimat interesul asupra bărbatului respectiv, 40% răspundeau afectuos întrebărilor adresate de către bărbat, 36% au început să le facă complimente, iar 34 % doreau mai mult decât un simplu flirt... O altă măsură semnificativă a fost mărirea răspunsului fizic al femeilor - atingere 31%, contact fizic ferm 30%, excitare sexuală 18%, act sexual 16%.
Dar nu numai atracţia sexuală este amplificată. Subiecţii acestor studii au remarcat faptul că oamenii le dau în general mai multă atenţie, îi ascultă mai mult când vorbesc şi sunt mult mai prietenoşi. Astfel, s-a demonstrat că parfumurile care conţin feromoni influenţează mai mult senzualitatea decât sexualitatea, conferind un sentiment de bunăstare şi de intimitate cu fiinţele dragi, mai mult decât o simplă atracţie sexuală.
În plus, feromonii par să afecteze impresiile generale ale oamenilor şi evaluările lor. Într-un studiu clinic, participanţilor care purtau măşti chirurgicale li s-au arătat fotografii de clădiri, animale, femei şi bărbaţi. Sarcina lor era să evalueze fiecare fotografie potrivit impresiei de prietenos/neprietenos, agresiv/pasiv, actractic/neatractiv etc. Participanţii au fost trataţi cu feromoni de 2 ori, la un interval de 2 săptămâni, între două şedinţe. Într-unul dintre teste, mici cantităţi de feromoni erau pulverizate pe mască, fără ştiinţa participantului. Atunci când ei au fost supuşi acţiunii feromonilor, a existat o diferenţă considerabilă în aprecierile fotografiilor: animalele erau considerate uşor mai agresive, dar oamenii, atât femeile cât şi bărbaţii, erau consideraţi a fi mai prietenoşi, sensibili, inteligenţi, atractivi, de încredere şi buni.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu