Septembrie 1941. Trupele naziste
înaintează cu elan în imensitatea spaţiului rusesc. Victoriile obţinute de-a
lungul celor aproape trei luni de campanie în URSS au consolidat moralul soldaţilor
germani. Wehrmacht-ul şi Adolf Hitler considerau că doar o aruncătură de băţ îi
mai desparte de obiectivul principal: cucerirea Moscovei şi capitularea
URSS-ului. Un singur lucru le mai provoca o oarecare frustrare: comparaţia pe
care o făceau aliaţii între campania lui Napoleon în Rusia, în 1812, şi atacul
condus de Hitler asupra spaţiului rusesc.
Imediat după ce trupele germane au
atacat Uniunea Sovietică, primul-ministru britanic Winston Churchill, bucuros
de faptul că Germania nazistă şi-a mutat atenţia din Vest spre Est, a lansat în
spaţiul public comparaţia între Hitler şi Napoleon: „Napoleon a dispărut; un
motiv să am încredere...”. Comparaţia a fost apoi preluată de Stalin în
apelul pe care l-a adresat conaţionalilor săi; aceştia erau îndemnaţi să
reziste invaziei naziste deoarece, în cele din urmă, Hitler va împărtăşi
aceeaşi soartă ca Napoleon în timpul campaniei sale din 1812. Astfel, tema
asemănării între cele două campanii a fost dezbătută şi utilizată frenetic de
propaganda aliaţilor.
Îngrijoraţi de efectele pe care
le-ar fi putut avea mediatizarea intensivă a acestei idei asupra moralului
soldaţilor, populaţiei germane şi a aliaţilor lor, propaganda de război germană
a desfiinţat şi a ironizat în mod punctual comparaţia între cele două campanii
desfăşurate la aproape 129 de ani distanţă; naziştii au combătut-o până ce au
ajuns să creadă în minciunile propriei manipulări a istoriei.
Revista „Signal”, editată de armata
germană şi în România, consacra în numărul din octombrie 1941 un amplu material
– intitulat „Istoria nu se repetă”– menit să combată această teorie. Într-un
mod cu totul ironic, argumentele pe care le aduce articolul în favoarea
unicităţii campaniei lui Hitler în Rusia aveau să se întoarcă în foarte
puţin timp împotriva Germaniei şi a Führer-lui. Conceput de abila „maşină
propagandistică” germană, textul stigmatiza campania lui Napoleon, în antiteză
cu „strategica şi strălucita” concepţie a planului Barbarossa. Mai mult,
„analiza” propagandiştilor nemţi rescria istoria campaniei lui Napoleon,
minimalizând armata franceză şi rolul conducătorului ei. Şase erau – în opinia
germanilor – punctele majore care diferenţiau cele două campanii. Iată-le mai
jos...
1.Proasta organizare logistică a
campaniei lui Napoleon, în contrast cu inteligenta aprovizionare germană
„Pentru a putea aproviziona în
mod suficient trupele, Napoleon ordonă să se construiască nişte căruţe cu
dimensiuni neobişnuit de mari. Aceste căruţe trebuiau să fie încărcate atât de
mult, că nu mai fu posibil să se ia ovăz pentru cai. (...) Ceea ce nu fusese
calculat se dovedi a fi fatal: caii nu suportă nutreţul verde. (...) S-au iscat
de aceea colici, caii pierând cu miile. Prin acesta înaintarea era stânjenită
(...). Nici o unitate nu mai putu atinge capacitatea de marş prevăzută, anume
24 km pe zi” – acesta a fost, susţin nemţii în articolul de propagandă,
prima dintre cauzele care l-au dus pe Napoleon la eşec. Acestei probleme i
s-aalăturat proasta aprovizionare a trupelor şi frigul care a făcut ravagii
care i-a afectat teribil pe soldaţii lui Napoleon.
De ce nu vor păţi şi germanii la
fel? Simplu, pentru că organizarea trupelor e superioară: „Paralel cu
trupele în luptă, înaintează o a doua armată compusă din ingineri, pionieri,
tot felul de lucrători, e neînchipuit de mare şi organizează totul pentru buna
aprovizionare a trupelor”.
Realitatea avea să îi contrazică dur
pe nemţi. Odată cu venirea iernii, asigurarea logisticii şi deplasarea trupelor
germane au avut enorm de suferit. Dacă înlocuim caii lui Napoleon cu mijloacele
de deplasare motorizate ale germanilor, rezultatul este acelaşi. Combustibilul,
„nutreţul” maşinilor şi tancurilor, a ajuns destul de greu pe front, iar atunci
când a ajuns, în plină iarnă, de multe ori a îngheţat, frânând înaintarea
trupelor. Adăugăm aici faptul că soldatul german a luptat pentru mult timp în
uniforma de vară în iarna rusească – iar acest lucru spune aproape totul despre
puterea logisticii germane.
2. Strălucita planificare a
campaniei militare germane în Est
Napoleon şi Hitler, două genii
militare. De fapt, „mai mult Hitler decât Napoleon”, obişnuia să spună
propaganda germană. Care susţinea că Napoleon şi-a planificat greşit campania,
spre deosebire de Hitler: „Cei 300.000 (în realitate au fost peste
750.000 de soldaţi – n.r.) au înaintat pe direcţia Vitebsk-Smolensk, iar de
aici spre Moscova. La începutul lui August, trupele pierduseră deja 150.000 de
oameni prin molime sau prin dezertare . (...) Când porni din Smolensk spre
Moscova, armata sa mai număra 150.000 de oameni. Armata însă nu voia să lupte,
iar acesta a fost al doilea motiv pentru care a eşuat Napoleon”. Spre
deosebire de Napoleon, „Hitler a atacat Rusia pe trei direcţii cu peste
3.000.000 de soldaţi germani şi aliaţi ai lor”, motiv pentru care
prăbuşirea URSS-ului n-ar mai fi fost decât o chestiune de timp.
Chiar şi aşa, numărul soldaţilor
germani a fost insuficient, iar rezistenţa dârză a sovieticilor în faţa unor
mari oraşe precum Stalingrad, Leningrad şi Moscova a măcinat profund armata
germană; iar rezervele aduse de nemţi pe front au fost cu mult inferioare ca
pregătire, incapabile pentru a contraataca energic şi eficient Armata Roşie.
3. Lupta contra ruşilor; diferenţe
tactice
„Napoleon la început intenţiona
să petreacă iarna în Smolensk şi să aducă aici Teatrul din Paris. Pentru că nu
putea să organizeze o campanie de trei ani în Rusia, căuta repede să dea o mare
bătălie, dar n-o găsi. (...) Inamicul se sustrase însă de la acestă bătălie şi
acesta a fost al treilea motiv ca Napoleon să eşueze. Ţarul Alexandru, adversarul
lui Napoleon, nici nu se gândea la o bătălie. Înşela pe Napoleon cu ariergarde
de Cazaci. (...) De abia puţin înainte de Moscova acceptă Alexandru o bătălie,
şi acesta numai să satisfacă opinia publică şi să contrazică părerea că el n-ar
vrea să apere sfânta Moscovă. (...) În această bătălie victorios a fost
Napoleon, era însă o victorie «ordinară», o victorie a soldaţilor nu a
conducerii. Pe câmpul de bătălie rămăseseră 30.000 de francezi şi 60.000 de
ruşi. (...) Când Napoleon intră în Moscova se simţea bătrân şi obosit. Din
campania rusească provin cuvintele Împăratului: «Pe câmpul de bătălie
îmbătrâneşti repede»”, amintea propaganda germană. Care puncta şi sfârşitul
ocupaţiei franceze a Moscovei: „Incendierea oraşului i-a descumpănit pe
invadatori”; aceasta, coroborată cu lipsa unei propuneri de pace „aşteptată
îndelung de Napoleon”, dar refuzată de Alexandru.„Cucerirea unei
capitale nu însemnat şi prăbuşirea Ţaratului” – o afirmaţie care ar fi
trebuit să îi pună pe gânduri şi pe germani.
Retragerea lui Napoleon din Moscova
este descrisă apocaliptic în „Signal”. „În Nordul Moscovei, armatele Ţarului
aşteptau retragerea Corsicanului, ca să poată înghiţi ca o haită de lupi,
resturile flămânzite şi îngheţate ale armatei imperiale. Napoleon fugi
însfârşit pe o sanie, iar din mândra sa armată numai o mică parte putu să
ajungă cu viaţă în patrie”. Tabloul retragerii franceze era zugrăvit în
nuanţe sumbre.
Ce îi diferenţia pe germani de
francezi? Cantitatea şi calitatea, în viziunea propagandiştilor nemţi. Astfel,
spre deosebire de Napoleon, „Adolf Hitler a atacat pe front larg, de la
Oceanul îngheţat de Nord până la Marea la Neagră. (...). Hitler a început
printr-un atac de front şi chiar în primele opt zile a reuşit să împartă
bătălia de front într-o serie de bătălii de încercuire. Ţarul Alexandru avea la
frontiera imperiului său numai o ariergardă de Cazaci, care nu angajaseră nici
o luptă serioasa cu trupele lui Napoleon. Stalin în schimb concentrase la
frontiera germană forţe foarte puternice. Din prima zi a campaniei, aceste
trupe se aflară în luptă şi au fost distruse în primele şase săptămâni”, ţinea
să-şi liniştească Wehrmacht-ul aliaţii, dar şi propriul popor.
Tot ceea ce afirmau germanii despre
primele săptămâni de campanie în Rusia era perfect adevărat: lovită neaşteptat
cu o forţă imensă şi o viteză uluitoare, armata sovietica dădea semne serioase
de clătinare şi de colaps în primele luni ale confruntării. Ce au subestimat
însă naziştii au fost îndârjirea şi disperarea cu care şi-au apărat, din
septembrie, ruşii ţara. Mai mult, modul rapid în care au recrutat soldaţi din
rândul populaţiei a oferit un plus de rezistenţă în faţa invadatorului, iar
cele 12 divizii bine echipate şi dotate, transferate din Extremul Orientul
pentru apărarea Moscovei, au constituit plusul care a făcut ca balanţa să se
încline de partea lui Stalin.
4. Mareşalii lui Napoleon vs
generalii germani
Textul de propagandă continuă cu
înşiruirea argumentelor în favoarea Führer-ului: „Pe vremea aceea
comandanţii lui Napoleon erau de mâna a doua. Excepţii rare erau Murat, Davout,
Ney şi Jomini. Dar şi aceşti patru generali de seamă nu aveau prea mare
încredere în expediţia rusească. Erau sau obosiţi ca Murat, sau rău dispuşi ca
Jomini, care considera drept insuficiente legăturile spatelui (...). A avut în
armata sa eroi, dar nici un tactician de valoare (...). Singurul care poseda în
adevăr geniu militar, Jomini, nu s-a ridicat peste posturi de guvernator şi de
adjutant şi n-a ocupat niciodată o mare comandă”.Concluzia e mai mult decât
ridicolă pentru valoarea propagandei de război germane: „Cum s-ar putea
compara aceşti spadasini curajoşi şi tacticieni mediocri, adunaţi de Napoleon
în jurul său, cu generalii germani, şefi de mari comandamente, despre care
vorbesc comunicatele Comandamentului Suprem al Armatei Germane!”. La
această întrebarea a răspuns istoria în chip cum nu se poate mai dezastruos
pentru germani.
5. Generalul „Spaţiu” trece de
partea nemţilor
Dacă pe Napoleon l-a învins şi
spaţiul imens al Rusiei, în războiul condus de Hitler, „«Spaţiul» este de
partea germanilor”, se încurajau generalii nazişti. „Ţinuturile foarte
întinse, uşor ondulate, sunt condiţiuni ideale pentru operaţiile unei bătălii
de distrugere. Generalul Spaţiu a trecut de partea germanilor şi le ajută la
strategia lor de distrugere”.
„Nu vor ajunge Germanii, cu cât se
îndepărtează de pământul patriei lor, la aceleaşi dificultăţi, care au doborât
pe Napoleon? Nu-i oare oare Generalul Spaţiu un aliat, nesigur, ba chiar
perfid, care aşteptă numai momentul potrivit ca să sară în gâtlejul
Germanilor?”,se întreabă retoric nemţii.Răspunsul
e clar, imbatabil, cu majuscule: „NU”.
6. Cauza insuccesului lui
Napoleon: „A eşuat din cauza geniului său”
„Cum se poate compara Hitler cu
Napoleon? (...) Fără îndoială, amândoi aceşti bărbaţi, Hitler ca şi Napoleon,
s-au ridicat din necunoscut, uimind epocile lor printr-o serie de victorii,
care n-au fost parţiale, ci victorii de distrugere. (...) Napoleon a plecat
spre Rusia din motive pur personale şi egoiste. (...) Hitler a plecat spre
Rusia nu numai cu o misiune germană ci şi cu una europeană foarte clară. Acestă
misiune suna: «Distrugerea bolşevismului, pentru ca Europa să poată trăi!»” Frumos şi nobil suna pentru germani acest ideal – numai că,
la finalul războiului, nazismul era distrus de bolşevismul care a înroşit
jumătate din Europa şi Germania. Cine ar fi putut, în septembrie 1941, să
prevadă un astfel de deznodământ?
Un alt motiv – în viziunea nemţilor
– pentru eşecul lui Napoleon? „El însuşi era zeul artei războiului şi prin
natura sa nu putea admite alături de sine alţi zei” – aluzie la faptul că
Napoleon nu şi-a ascultat generalii, care au fost sceptici în privinţa reuşitei
campaniei din Rusia. Asemănarea cu Hitler nu poate fi acum decât izbitoare.
Nici Hitler nu a urmat sfatul generalilor, iar rezultatul a fost acelaşi ca şi
în cazul lui Napoleon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu