A asista la o înfrângere a echipei preferate înseamnă,
pentru suporteri, un risc crescut de a suferi un atac de inimă sau un accident
vascular cerebral.
În cele două săptămâni care urmează evenimentului sportiv, riscul de a muri din cauza unei boli de inimă sau a unui a AVC e mai mare cu cca. 20% (chiar 22% pentru suporterii mai vârstnici), arată un studiu realizat la Universitatea Carolina de Sud, SUA.
În cazul în care echipa favorită câştigă, rezultatul se reflectă într-o foarte uşoară reducere a numărului de decese - cca. 1%.
Autorii studiului au analizat certificatele de deces întocmite în 1980 şi 1984, în cele două săptămâni de după Super Bowl - finala campionatului naţional de fotbal american profesionist.
Cercetătorii consideră că stresul emoţional la care sunt supuşi fanii în timpul evenimentelor sportive cu miză mare (de pildă, finalele de campionat ale sporturilor foarte populare) îi fac pe aceştia mai vulnerabili la ameninţarea bolilor cardiovasculare.
Rezultatele corespund cu cele ale unui studiu similar, realizat în timpul Campionatului Mondial de Fotbal din 2006, desfăşurat în Germania: cu cât meciul era mai important, cu atât avea un impect mai puternic asupra ratei deceselor.
Oamenii de ştiinţă cred că rezultatele ar putea fi utile atât medicilor, cât şi pacienţilor: pacienţii trebuie sa fie conştienţi de risc şi să-şi supravegheze mai bine sănătatea, iar medicii trebuie să fie pregătiţi să facă faţă unui număr mai mare de urgenţe cardiovasculare şi trebuie să-şi monitorizeze şi să-şi consilieze mai bine pacienţii cu risc - eventual recurgând şi la o medicaţie corespunzătoare - în aceste perioade stresante.
Sursa: Telegraph
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu