Vara, principalul anotimp al vacantelor, starneste dorul nostru pentru odihna si soare, frumosul astru al zilei fiind la fel de sanatos pe plajele marilor sau pe o patura asternuta in gradina, la strand ori - si mai simplu - in balcon. O zi insorita creeaza buna dispozitie, fapt important in pastrarea sanatatii, lumina soarelui fiind un bun remediu contra starilor de stress sau depresie.
Soarele ne vine in ajutor si prin faptul ca razelor sale nu-i rezista nici un microb; de fapt, fara soare viata nu este posibila. Dar pentru ca trebuie sa pastram un echilibru in tot si in toate, expunerea la lumina solara trebuie facuta cumpatat, deoarece numai astfel pielea noastra dobandeste mai multa sanatate, devenind mai rezistenta la diferite agresiuni, infectii, eroziuni, ulceratii. De altfel, nu mai constituie o noutate faptul ca exagerarile in aceasta privinta sunt periculoase. Orice imprudenta, aparent minora, poate rupe echilibrul energetic al metabolismului celulelor, al functiei unor organe profunde, al sangelui si - nu in ultimul rand - al pielii.
Avantaje. Expunerea corecta si prudenta la soare prezinta multe avantaje: ea intareste sistemul imunitar, amelioreaza miscarile in articulatiile tumefiate, atenueaza parezele faciale, calmeaza suferinta din unele boli ale uterului si anexelor sale s.a. In aceasta ordine a beneficiilor, se mai adauga acela ca, sub influenta radiatiilor solare asupra pielii, organismul uman produce vitamina D - o vitamina indispensabila, din viata intra-uterina pana la batranete, la femeie si la barbat. Rolul vitaminei D este multiplu. Ea asigura absorbtia calciului si a fosforului din alimente, determina reabsorbtia calciului de catre rinichi pentru a nu fi pierdut prin urina, fixeaza si elibereaza calciul din oase, are rol in imunitate, asigura producerea de interferoni (substante ce neutralizeaza virusii si au bune rezultate in tratarea cancerului de piele s.a.). De asemenea, vitamina D si derivatii sai previn rahitismul la copii sau osteoporoza adultilor si consolideaza fracturile. Cantitatea de vitamina D produsa in organism depinde de durata si suprafata pielii expusa la actiunea razelor ultraviolete. Astfel, o expunere de aproximativ zece minute produce o crestere semnificativa de vitamina, fapt important daca ne gandim ca sunt multi varstnici la care expunerea la soare este redusa, ceea ce poate constitui si cauza unui sindrom dureros. Acest sindrom, la care durerea nu cedeaza cu medicamente antinevralgice, se amelioreaza in mod spectaculos la administrarea de vitamina D.
Pericolele si dezavantajele expunerii prelungite la soare. Chiar si in cazul oamenilor sanatosi, expunerile abuzive la soare nu aduc nici un beneficiu in plus, ba pot chiar sa fie un risc de aparitie a unor boli. Pentru oamenii bolnavi, expunerea prelungita la soare poate agrava suferinta. Mamifer superior fara blana, omul este obligat sa-si ocroteasca pielea in fata soarelui arzator, mai ales in orele de la sfarsitul diminetii si pana la orele 3 dupa pranz. Se stie ca razele ultraviolete au devenit mai incisive o data cu cresterea poluarii, ceea ce a dus la rarefierea alarmanta a paturii de ozon, motiv in plus de atentie pentru noi toti, dar in special pentru persoanele avand pielea de culoare deschisa ori care consuma multe grasimi. Arsurile repetate cauzate de soare produc in tegumente leziuni stabile, constituind elementul de initiere a procesului canceros sau - in cazurile usoare - zbarcirea pielii, cu aspectul de batranete timpurie. Expunerea necontrolata la soare mai poate produce: cresterea hormonului de lactatie, urmata de stare depresiva, dureri osteo-articulare, dar mai ales tumori la san si la uter (mai ales la femeile ce folosesc pilule contraceptive), dereglarea ciclului menstrual, flebite (prin cresterea vascozitatii sangelui). ¥ Un avertisment deci pentru femeia insarcinata, pentru varstnici, pentru cei cu afectiuni neuropsihice, pentru bolnavii cardio-vasculari, cu colagenoze, lupus ori poliartrita reumatoida, psoriazis, alergii. ¥ Orice persoana cu istorie de boala neoplazica, indiferent de intervalul scurs de la stabilizare, are restrictie absoluta de expunere la soare. Inainte de a opta pentru baia de soare, sa cugete mult si cei cu herpes simplu recidivant, Zona Zoster, glaucom, leziuni ale retinei, cataracta, cheratita, blefaroconjunctivita, purtatorii lentilelor de contact, cei cu otita, sinuzita, tuberculoza s.a., iar obezii sa evite ca in aceasta perioada sa inceapa o cura de slabire.
Cancerul de piele. Ameninta mai ales persoanele cu pielea deschisa la culoare ori cu istoric familial, existand si o predispozitie genetica. Riscul aparitiei acestei boli la asemenea persoane este de opt ori mai mare printre rudele de gradul intai, maladia survenind inca de la varsta tanara. Melanomul malign este cea mai de temut tumora neoplazica a pielii, expunerea neprotejata la soare a nevilor si alunitelor initiind procesul canceros. La unele persoane, alunitele se gasesc in numar de peste 100, chiar 200. Persoanele cu peste 100 de astfel de nevi (nevii sa nu se confunde cu negii, "vulgaris" de pe maini) prezinta un risc de a dezvolta melanom malign, mai mare de 19 ori fata de restul populatiei ce nu are pe piele astfel de formatiuni. Aspectul lor este foarte variat. Existenti inca la nastere, ei cresc numeric o data cu varsta, iar la adolescenta se inmultesc foarte rapid. Fapt important de retinut: extinderea in suprafata, modificarea culorii, aparitia mancarimii (pruritul) si inrosirea pielii din jurul unei alunite - toate acestea ridica banuiala cancerizarii, fenomen mai frecvent in jurul varstei de 20-30 de ani, expunerea neprotejata la soare fiind elementul declansator. Factorul cel mai frecvent incriminat in geneza cancerului de piele este repetarea curei helio-marine de cate 7-15 zile, timp de mai multi ani, practicata mai ales de persoane avand pielea deschisa la culoare si cu numeroase alunite. Conduita fireasca de urmat in cazul acestor simptome este examinarea urgenta de catre medicul dermatolog sau oncolog.
Cum sa beneficiem de soare fara pericole? Un congres al specialistilor oncologi a stabilit o serie de masuri privind protectia pielii, pentru a feri organismul de efectele daunatoare ale razelor ultraviolete, recomandari pe care le rezumam: ¥ Inainte de concediul la mare sau munte, pielea trebuie pregatita prin scurte expuneri la soare, de cate 5-10 minute pe zi. ¥ Persoanele cu pielea sensibila trebuie sa stie ca nisipul transporta radiatiile ultraviolete si la umbra. In zilele insorite de vara, intre orele 11-15, aceste raze sunt foarte puternice si trebuie sa se apeleze la mijloace de protectie (palarii de soare si vesminte din bumbac de culoare alba pentru a reflecta lumina, ochelari de soare s.a.). ¥ Evitarea obiceiului de a dormi pe plaja. ¥ Evitarea ungerii pielii cu namol pe suprafete intinse, deoarece se acumuleaza foarte multa energie din razele calorice in piele.
Insolatia si arsurile, consecinte ale expunerii neprotejate sau prelungite la soare, necesita - in functie de intensitatea lor si de gradul de suferinta - remedii pe masura. Astfel, in cazurile care se manifesta cu varsaturi, diaree, dureri de cap intense, frisoane, febra, edeme la membrele inferioare si la fata, ameteli, chiar lesin - in toate aceste situatii, cea mai inteleapta masura este consultarea unui medic, mai ales daca este vorba de un copil, o femeie insarcinata (imprudenta), o persoana in varsta ori bolnavi cardio-vasculari sau cu afectiuni respiratorii, hepato-renale, cu tulburari de sangerare sau coagularea sangelui, diabetici insulino-dependenti s.a. Cazurile moderate de insolatie si arsuri la persoane sanatoase necesita repaus, administrarea de lichide usor indulcite, sucuri de fructe si legume diluate cu apa (in caz de dispepsie, apa sa fie si putin sarata), baute treptat, in ritm de 250-300 ml pe ora, timp de 4-5 ore. Arsurile - fiind urmarea unei avalanse de energie revarsata asupra pielii - se pot ameliora, evident, aplicand comprese cu apa rece pe zonele lezate, repetand procedeul. Durerea va fi calmata seara, pentru a permite somnul, cu 1-2 fiole de Algocalmin ori Piafen. Dupa 1-2 zile de regim hidric, dieta alimentara va cuprinde legume, fructe, lactate proaspete, orez fiert (mai ales in caz de diaree). Nu lasati copiii ore in sir in bataia razelor dogoritoare ale soarelui. Exista pericolul declansarii unor boli de sange si infectii.
O mica recapitulare in incheiere: expunerea prelungita la soare trebuie evitata de persoanele ce au pielea deschisa la culoare, cu multe alunite, cu probleme la san, uter, tiroida, aflate in perioada menstruatiei ori la inceputul menopauzei, toate cazurile putand implica multe riscuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu