Cine a fost regina din Saba?

A existat cu adevãrat seducãtoarea reginã din Saba? Douã cãrţi sfinte , Biblia creştinã şi Coranul o pomenesc. În viziunea asupra casei regale apuse a Etiopiei un copil al reginei din Saba începe o dinastie care dureazã 2000 de ani. 

Conform ambelor scrieri copilul este conceput într-o noapte de dragoste consumatã între regina arabã şi regele evreilor, Solomon I. Pânã la cãderea sa în 1974 împãratul Haile Selasii I al Etipoiei se putea sprijini pe o formularisticã ce îl desemna drept cel de-al 225-lea urmaş al reginei din Saba şi al regelui Solomon.

Dar ştiinţa este încãpãţânatã. Nu se multumeşte cu mituri, cautã în schimb dovezi consistente. Doveditã momentan este dezvoltarea unei culturi sabaice in oaza Marib cam cu 1000 de ani a.Hr. dar realizarea respectivã se atribuie unui grup de ţãrani. Cele mai vechi inscripţii care consemneazã existenţa unui stat al Sabei dateazã din secolul al VIII-lea. Regele Solomon domneşte însã între 965 şi 926 a. Hr. Prin urmare istoria ne învaţã cã primul stat sabaic ia naştere la decenii dupã domnia lui Solomon.

Cercetãtori renumiţi precum John Philby s-au strãduit sã creeze o punte între istorie şi legendã. Teoria lui Philby spune cã regina din Saba ar fi fost o femeie de origine nobilã dintr-un trib. Tribul sãu alcãtuit din arabi sabaici ar fi venit din Mesopotamia prin zona Siriei, atunci fiecare astfel de trib îşi numea cãpetenia rege/reginã. Regina ar fi ajuns la Solomon în Ierusalim pentru a plãti tribut marelui conducãtor. O parte dintre sabaici s-ar fi deplasat dinspre Mesopotamia spre sud-vestul Arabiei. Acolo s-ar fi stabilizat şi ar fi înflorit amintirea unei anumite regine, pe care ar fi pãstrat-o vreme de secole.

În amintirea majoritãţii iemeniţilor existã însã douã regine din Saba. Legendara reginã din Arabia Sauditã anticã se numeşte Malika Bilqis. Ei i se atribuie templul ridicat în oaza Marib, dedicat zeului lunar Almaqah. Se pare cã a fost construit în secolele VIII-VII a.Hr. Pentru aceastã perioadã, ca de altfel pentru întreaga istorie a regatului sabaic, nu se poate dovedi prezenţa unei regine. Viaţa şi stãpâniorea celei de-a doua regine Bilqis (Malika cea tânãrã) sunt însã ceva mai bine documentate. Este vorba despre Arwa Bint Ahmed as-Sulayhi, fiica lui Ahmed, integratã în tribul Sulayhi. Un anume Ali Ibn Muhammad as-Sulayhi conduce o rãzmeriţã în regiunea muntoasã din sud-vestul capitalei iemenite San”a”, în 1047. Ba chiar reuşeşte sã punã mâna pe capitalã. Duşmanul sãu era un imam, un credincios care era totodatã un puternic conducãtor de triburi, dar care ca dinast legitimat religios nu controla decât o parte din zonã. Sprijinindu-se pe mişcarea fatimido-şiitã şi pe resurse materiale puse la bãtaie de familia domnitoare din Egipt, Ali Ibd Muhammad devine sultan, controlând majoritatea Yemen-ului şi regiunea de coastã a Mãrii Roşii.

Fiul şi moştenitorul lui Ali, Al-Mukarram Ahmed, încheie în anul 1069 un contract de mariaj cu Arwa Bint Ahmed, o fatã din trib cu el. La numai cinci ani dupã aceasta, din cauza bolii apãsãtoare, sarcinile de stat revin soţiei sale. În 1074 Arwa se înfãţişeazã istoriei drept regina Malika. Ea moşteneşte cu adevãrat regatul şi se simte responsabilã faţã de poporul sãu, fapt recunoscut de politicienii din Yemen de azi. Unii spun cã ar fi cea mai însemantã conducãtoare a Islamului. Pentru a stabili care au fost de fapt legãturile dintre reginã şi poporul sãu ne-ar trebui izvoare care lipsesc. Putem doar specula cã a avut de-a face cu lupte interne pentru tron şi atacuri externe.

Lupte sngeroase s-au dus cu sigurantã între fidelii Malikei şi najahizii care detineau un oarecare control asupra coastei Mãrii Roşii. Arwa îl poate învinge pe duşmanul sãu periculos, sclavul de odinioarã Najah, numai când ea însãşi se apropie mai mult de câmpul de bãtãlie. Pãrseşte aşadar capitala şi transformã micul oraş de munte Jiblah în reşedinţa sa. De acolo nu era decât o zi pânã la focaul conflictului. În afarã de asta, Jiblah, aflat pe o rocã de bazalt, era mai uşor de apãrat.

Najah era din Etiopia. În timpul conflictului primeşte ajutoare şi de pe celãlalt mal al Mãrii Roşii, din Eritrea de azi. Acolo domnea un rege creştin. Mulţi dintre susţinãtorii Arwei vedeau în Najah nu doar un lider local care s-a rasculat, ci şi un agent secret al Etiopiei creştine. Mai demult sabaicii au rãspândit credinta lor în ţara de dinolo de Marea Roşie şi au influenţat mult sitlul arhitectural, dar aceasta a fost înãbuşitã de Islam şi de creştinism. Si ceva nu se uitase însã de poporul iemenit: cã de 500 de ani nu se eliberaserã incã teritorii de sub stapânirea etiopianã. De aceea Arwa Bint Ahmed era vãzutã atât ca o luptãtoare pentru libertate, cât şi ca o apãrãtoare a dreptei credinte.

Stadiul actual al cercetãrii afirmã cã dupã schimbarea capitalei îi mai rãmân 51 de ani de domnie. Este sub semnul întrebãrii dacã s-a cãsãtorit vreodatã. Ar fi trebuit în acest caz sã împartã controlul statal cu un bãrbat, probabil dintr-un trib rival. În 1138 se pare cã moare în vârstã de 88 de ani, în Jiblah. Malika este îngropatã în moscheea localã. Dinastia Sulayhidã nu a supravieţuit mult timp dupã decesul sãu, din cauza luptelor civile. Dar secolele stãpânirii sulayhide reprezintã o perioadã înfloritoare atât pentru Yemen, cât şi pentru zona Mãrii Roşii, Tihama. Atunci oamenii au început s-o desemneze drept Bilqis cea tânãrã.

Dacã Arwa însãşi s-a perceput ca o urmaşã a reginei din Saba nu se poate spune. Dar o asemenea comparaţie ar fi rãmas documantatã cumva. În Coran este menţionatã regina din Saba, dar ea nu are un nume concret. În timpul Arwei deja era de 200 de ani un obicei pentru învaţaţi şi poeţi sã o numeascã Bilqis. Aşa se înscrie în istorie Bilqis I, fondatoarea templului din Marib, iar celei de-a doua Bilqis poporul îi dedicã o formaţiune naturalã: un con vulcanic lângã Hamam Damt, care şi astãzi poartã numele de ”tronul lui Bilqis”.

Scriitorii o prefac în eroinã, ghizii în element turistic. Multe instituţii din Yemen îi poartã numele. Dacã nu ştim nimic sigur despre existenţa ei din antichitate, acum ştim sigur cã existã în prezent. Bilqis cea Tânãrã este şi un simbol al emancipãrii feminine. S-au întreprins deja câţiva paşi în acest sens, pentru cã femeia are şi drept de vot activ, acces în Parlament sau în fucţii din aparatul de stat. La sute de ani dupã antichitatea pãgânã, regina din Saba câştigã mai mult în însemnãtate în ideologia islamicã.

g-geschichte.de