Fenicia – misteriosul imperiu al apelor

Cu mult inainte ca primele imperii sa isi dispute suprematia asupra lumii si cu mult inainte ca Grecia sa ofere lumii primele sale manuscrise, in timpul vechilor civilizatii disparute din Mediterana, oameni enigmatici, pe nedrept uitati de istorie, puneau bazele a ceea ce astazi numim istoria si cultura europeana. Nu au avut un imperiu vast, asa cum au avut Roma, Persia sau Macedonia. Imperiul lor a fost cel al apelor. De aici, din mijlocul Marii Mediterane si al Oceanului Atlantic, ei au ajuns sa domine intreaga lume antica. Au fost acolo atunci cand vechea lume s-a stins in focul razboiului si tot ei au ajutat o noua lume sa se nasca... Ei au fost fenicienii – primii stapani ai lumii.

Popoarele marii si nastere marilor navigatori fenicieni

Paradoxal, desi au fost inventatorii scrierii silabice, fenicienii au lasat extrem de putine inscrisuri care sa ne vorbeasca despre ei. In fapt, majoritatea informatiilor pe care le avem despre aceasta misterioasa civilizatie ne parvin din sursele mult mai bogate ale vecinilor ei, israelitii, grecii si egiptenii. Dar, avand in vedere subiectivismul surselor si faptul ca popoarele mentionate mai sus ii priveau pe fenicieni ca pe niste rivali in ale comertului, nu este de mirare ca datele sunt, de multe ori, grosolan influentate. Astfel, nu de putine ori, fenicienii ne apar in chip de monstri insetati de aur, care isi prostituau fetele si isi ucideau copiii pe altarele zeilor, date infirmate de dezvaluirile arheologice recente. Atunci, in lumina acestor dezvaluiri, se ridica intrebarea: Si totusi cine au fost fenicienii?

Misterele legate de stravechea civilizatie feniciana incep chiar cu originile acesteia. Nici astazi nu este clar de unde si in ce moment au aparut pe scena istoriei primii mari navigatori ai istoriei. Se prezuma ca fenicienii au sosit pe coasta estica a Mediteranei, pe teritoriul de astazi al Libanului, si partial al Siriei si Israelului, in jurul anului 3000 i.Hr., fapt sustinut de relatiile comerciale pe care le aveau deja cu Regatul Egiptului in anul 2613 i.Hr., dar si de izvoarele arheologice care atesta o locuire permanenta de 5000 de ani a unor orase libaneze. Herodot sustine ca fenicienii isi au originile pe tarmurile vechii Marii a Eritreei, nume stravechi al Marii Rosii, fapt nedovedit inca.

Ei insisi si-au spus Kenaani sau Kinaani (denumire regasita pe placutele de lut de la Amarna, secolul XIV i.Hr.), nume preluat de vecinii lor evrei si transformat in canaaniti. Grecii antici le-au spus simplu phoinicieni - dupa vechea denumire a purpurei, phoinikeia, unul dintre cele mai cautate produse feniciene din Elada...Din acel moment, dintr-o marunta cultura locala aflata in umbra hittitilor, a micenienilor, minoanilor si egiptenilor, Fenicia a pornit pe lungul drum ce a facut-o sa domine marile si tarmurile lor pentru mai bine de 1000 de ani. Cunoscuti cu precadere pentru comertul cu lemn de cedru, cu vin, sticla si sclavi, fenicienii nu au iesit cu nimic in evidenta pana in perioada anilor 1200 i.Hr., ani de o insemnatate covarsitoare pentru istorici, aceiasi ani in care majoritatea marilor civilizatii mediteraneene, cu exceptia Egiptului, au disparut sub tavalugul necrutator al misterioaselor "popoare ale marii".

Despre popoarele marii primele mentiuni apar in timpul faraonului Merenptah, in anul 1208 i.H., atunci cand, in timpul razboiului cu Libia, Egiptul a trebuit sa infrunte o serie de aliati ai Libiei numiti "nordicii". Numele triburilor aliate aveau sa fie mentionate pentru prima oara pe o stela care sa comemoreze victoria Egiptului: Pheleset, Shardana, Lukka, Meshwesh, Teresh, Ekwesh si Shekelesh. Desi, in prezent, exista mai multe ipoteze privind originea acestor triburi, cele mai multe dintre ele fiind, se pare, din zona marii Egee, nu se stie nici pana azi cum au ajuns sa lupte alaturi de Libia impotriva Egiptului. Dupa doar treizeci de ani, insa, de la aceasta confruntare, Egiptul ramasese singura putere inca necucerita de catre popoarele marii . Rand pe rand, micenienii, minoanii si hittitii cazusera prada raidurilor ucigatoare. Dramatismul momentelor sta inscris in cateva placute de lut prin care regele Ammurapi din Ugarit (Siria de astazi) si Suppiluliuma, regele hittitilor, isi cer ajutor reciproc. Atacurile au fost atat de rapide si de puternice incat placutele nu au mai fost trimise niciodata, ele fiind descoperite 3000 de ani mai tarziu printre ramasitele cuptoarele in care trebuiau sa fie arse. Motivele incursiunilor nu au fost dezlegate nici pana in prezent cu atat mai mult cu cat nici unul dintre triburi nu a incercat sa se stabileasca pe teritoriile ocupate.

Confruntarea inevitabila dintre cele doua forte, Egipt si popoarele marii, a avut loc in 1177 i.Hr., in delta Nilului. In urma luptelor de o ferocitate rar intalnita, armata faraonului Ramses al III-lea a reusit sa invinga in aceeasi zi doua valuri, venite atat pe mare cat si pe uscat, ale triburilor necunoscute. Desi victorios, Egiptul a fost coplesit de efortul financiar intreprins pentru mobilizarea si echiparea unei armate numeroase care sa poate face fata unei forte estimata la peste 100.000 de oameni. Marele regat a intrat astfel intr-un declin din care nu a mai iesit niciodata. Ceea ce este si mai curios, este faptul ca orasele feniciene au ramas neatinse in timpul luptelor din tot bazinul mediteraneean, fapt ce a condus la o noua teorie conform careia acestea nu ar fi fost straine de ceea ce se intampla. Ipoteza devine oarecum plauzibila daca ne gandim ca odata cu disparitia competitorilor micenieni si minoani, controlul comertului pe Marea Mediterana devenea monopol fenician.

Un astfel de complot nu poate fi, insa, dovedit niciodata. Cert este ca, dupa infrangerea popoarelor marii, filistinii (singura populatie cunoscuta din randul acestor atacatori) se retrag in Canaan, acolo unde dau nastere Palestinei. Este foarte probabil ca ei sa fi fost cei care i-au invatat pe fenicieni tainele construirii corabiilor si a navigatiei pe mari si pe oceane. Trebuie spus si ca filistinii aveau legaturi culturale cu micenienii, si ei, la randul lor, niste navigatori priceputi. Studiile genetice recente arata, insa, ca fenicienii au ramas un grup distinct, diferit de cel al filistinilor, al popoarelor marii si chiar grecilor. Mai mult, una din 17 persoane din intreg bazinul mediteraneean este urmasa directa a fenicienilor.

Parintii Europei Antice

Oare cati mai stiu astazi ca fenicienii au fost primii oameni care au navigat in jurul Africii, si asta cu doua milenii inainte ca portughezul Bartolomeo Diaz sa se incumete sa ajunga pana pe coasta Africii de Sud? Cati oare stiu ca tiranul Xerxes a pornit atacul impotriva Greciei pe o flota construita de fenicieni? Cine mai stie ca ei, fenicienii, au fost arhitectii chemati de regele evreu Solomon pentru a-i ridica impunatorul templu? Cati dintre europenii de astazi mai stiu ca Lisabona si Faro in Portugalia; Cadiz, Malaga, Huelva, Ceuta, Ibiza, Adra, Almunecar, Alicante in Spania; Palermo, Genoa, Cagliari, Marsala sau Olbia in Italia; Larnaca, Polis si Dali in Cipru; Mdina in Malta; Finike in Turcia; Calpe, Tara, Sundar in Gibraltar; Acra si Tangier in Maroc; si asta ca sa numim numai cateva orase, extrem de putine, au fost la origini colonii feniciene? Cati dintre copiii de astazi mai stiu ca marea rivala a Romei antice, impunatoarea Cartagina, era o asezare intemeiata de regina feniciana Dido? Si, nu in ultimul rand, mai stie cineva ca in anticul oras fenician Byblos s-a legat prima editie a unei Biblii?

Si cu toate acestea, mostenirea cea mai de pret pe care ne-au lasat-o fenicienii a fost cea pe care o utilizam zilnic, fara sa stim poate ca o datoram unui popor atat de indepartat in timp, alfabetul. Atunci cand au fost descoperite primele placute de lut cu scriere feniciana, undeva in secolul al XIX-lea, cercetatorii au fost convinsi ca aceasta scriere nu este decat una derivata din hieroglifele egiptene. Si totusi, timpul a trebuit sa le dea credit anticilor fenicieni in ceea ce priveste nasterea alfabatelui lor. Pe mare, ei aveau sa il duca in Grecia, Anatolia, peninsulele italica si iberica, acolo unde, pe baza scrierii feniciene, erau create alfabete noi. Grecii antici au adaugat apoi vocalele intr-un alfabet fenician in care nu existau decat consoane. Intr-un final, pe filiera romana, se nastea alfabetul pe care si noi il folosim astazi, alfabetul... de origine feniciana.

Tot ei, fenicienii, au navigat pana in Anglia de astazi, mai precis in Cornwall, in cautarea cositorului si a fierului, produse pe care le comercializau in bazinul mediteraneean. Exista chiar pareri care sustin ca fenicienii au atins si coastele celor doua Americi, ipoteze sustinute partial de existenta unor statuete misterioase, descoperite in Lumea Noua, statuete care se aseamana izbitor cu cele feniciene. Aceasta va ramane, insa, pentru totdeauna, o simpla speculatie. Cert este ca, in Europa si Africa, fenicienii erau stapanii absoluti ai marilor iar in sutele de colonii create in bazinul mediteranean, localnicilor de alta etnie decat cea feniciana li se interzicea constructia oricaror ambarcatiuni, si asta sub pedeapsa cu moartea. Asa se face ca, in insulele Canare spre exemplu, localnicii nu au stiut sa construiasca barci pana in timpul cuceririi romane, si asta desi locuiau pe o insula. Monopolul marilor trebuia sa ramana in mainilor fenicienilor. De altfel, sfarsitul lor nu a venit din partea unei puteri navale ci, asa cum era de asteptat, din partea unor colosi ce excelau militar doar pe uscat: Persia si Roma.

Desi facusera fata invaziei amoritilor (cca. 2200 i.Hr.), celei a hiksosilor (sec. XVIII i.Hr.), a egiptenilor si hittitilor (sec. XVI, respectiv XIV i.Hr.), si apoi iarasi a egiptenilor lui Seti I (1290-1279 i.Hr.), fenicienii si-au plecat fruntea in fata regelui Cirus al II-lea cel Mare din dinastia iraniana a ahemenizilor. Astfel, dupa infrangerea din anul 539 i.Hr., Fenicia devine o provincie persana si, mai mult, era impartita de Cirus in patru mari provincii, fiecare sub tutela uneia dintre cetatile impunatoare ale stravechilor fenicieni: Tir, Sidon, Byblos si Arwad. Este si momentul in care o mare parte a populatiei feniciene isi paraseste locurile de bastina luand drumul mult mai linistitei, pe moment, Cartagine. Fenicia nu mai putea fi nicicand ceea ce fusese.

Odata cu ascensiunea lui Alexandru cel Mare si caderea Imperiului Persan in mainile macedonenilor, Fenicia devine si ea parte a efemerului imperiu al celui mai mare general din istoria omenirii. De altfel, asediul lui Alexandru asupra cetatii Tir (anul 322 i.Hr.) a si ramas in istorie drept unul dintre cele mai spectaculoase si ingenioase asedii care s-au dat vreodata. Chiar daca dupa moartea fulgeratoare a marelui strateg macedonean, cetatile feniciene au incercat sa isi redobandeasca o fugara independenta (cazul Tir-ului si al Sidon-ului), odata cu victoriile lui Lucullus si Pompei, fosta Fenicie intra definitiv in componenta provinciei romane a Siriei. Astfel avea sa ramana pana la in secolul VII d.Hr., atunci cand cadea in mainile arabilor musulmani.