Bizar: Uimitoarele povesti din spatele Sirenei Feejee

Intr-o dupa-amiaza calduroasa din vara anului 1842, doctorul englez J. Griffin se plimba de unul singur pe o plaja tropicala parasita din insulele Fiji. Alunga cu palmele insectele sacaitoare din jurul capului sau, blestemand vremea innabusitoare care le-a permis sa se inmulteasca fara noima. Doctorul Griffin era membru al distinsei organizatii cunoscuta sub denumirea British Lyceum of Natural History si nu era deci strain de minunile si ororile de care este capabila natura. Totusi, chiar si mintea lui invatata era prea putin pregatita pentru ce avea sa i se dezvaluie in acea seara inabusitoare. Caci acolo, printre nisipurile albe, luandu-i si ultima rasuflare, o fiinta parca rupta din pagini de mitologie il astepta sa o descopere. Sau cel putin, asa spune povestea...

Saga sirenei F

Secolul XIX este unanim acceptat ca insemnand o etapa marcata de omul zapezilor si de inselatoriile criptozoologice, pe cat a reprezentat o era a descoperirilor stiintifice. Pentru fiecare Darwin care a luminat publicul in diverse privinte ale vietii si ale lumii, a existat cate un Phineas Barnum fericit sa ii alimenteze pe oameni cu povesti fabuloase. Pentru suma necesara achizitionarii unei paini, orice copil american al anilor 1840 poftind la ceva senzatii tari putea admira uluitoarea descoperire a doctorului Griffin, Sirena Feejee, denumita astfel la indrumarea asociatului sau in afaceri, domnul Barnum. De atunci si pana astazi, indiferent unde sunt gasite, aceste animale-trofee, asociate mai ales cu apele Orientului Indepartat, poarta denumirea de "sirene Feejee", in amintirea a ceea ce a reprezentat un fals faimos, din anii 1800, al circarului P. T. Barnum.

La inceputul anului 1822, calatorind in Indonezia, capitanul de vas Samuel Barrett Eades, un american aflat in slujba companiei Perkins and Co. din Boston, a sosit in orasul Batavia. Era proprietarul unei optimi a vasului comercial Pickering, al carei detinator majoritar era un om pe nume Stephan Ellery. Explorand noua asezare care il gazduia, Eades a nimerit intr-un context ce i-a permis sa priveasca, uluit, un animal inalt de pana intr-un metru, a carui infatisare bizara ii intrecea uratenia. Marinar experimentat, Eades trebuie sa fi fost familiarizat cu hartile care circulau in secolul XIX si cu monstri reprezentati pe marginile lor. Ceea ce vedea acum era chiar una dintre acele aratari, doar ca de data aceasta o privea cu proprii sai ochi.

Sursele acestei istorii nu se pun de acord asupra dimensiunilor creaturii, dar literatura este unanima in ce priveste aspectul presupusei sirene. Coada sa era cea a unui somon, in timp ce capul si toracele apartineau unei femele de urangutan. Ochii erau artificiali, iar unghiile erau facute din fragmente de coarne sau din tepe de porc spinos. Insa Eades a considera aratarea naturala, ceea ce l-a motivat sa isi vanda partea sa din nava si sa cumpere sirena contra sumei de 2.000 de dolari americani. Credea ca expunand bizareria isi va recastiga rapid suma investita prin taxarea curiosilor ce vor dori sa o priveasca.

Astfel, Sirena Feejee - care pe atunci nu purta acest nume - a fost pentru prima data expusa in Cape Town, in toamna lui 1822, in cafeneaua Turf din strada Sfantul James. Aceasta a durat din septembrie 1822 pana in 9 ianuarie 1823. Oamenii de stiinta dezaprobau afisarea publica, dar audienta generala credea ca priveste ceva autentic. Totusi, artefactul lui Eades a inceput sa fie atacat si dezmintit din tot mai multe directii, pierzandu-si din credibilitate si din public. Pana in decembrie 1822, oamenii deja nu mai aveau interes fata de Sirena Feejee, expozitia fiind inchisa la scurt timp dupa aceea. In anul urmator, Eades a facut un tur al provinciilor iar apoi, intre 1825 si 1842, obiectul si-a pierdut urma.

Sirena a reaparut in 1842, atunci cand Moise Kimball, proprietarul Muzeului Boston, a achizitionat-o de la fiul lui Eades. Exponatul a ajuns in posesia lui Barnum in primavara lui 1842. Pe 18 iunie Barnum si Kimball semneaza un contract prin care se inteleg sa exploateze la maxim aceasta "curiozitate". Kimball ramane proprietarul de drept, iar Barnum inchiriaza creatura cu 12,50 $ pe zi si o expune in "Muzeul sau American".

Pentru a promova Sirena Feejee, circarul va scrie un pamflet denumit "O scurta istorie a sirenelor", avansand teoria ca aceste fiinte reprezentau veriga lipsa dintre oameni si pesti. Comica dupa standardele de astazi, teoria parea foarte plauzibila in anii 1840. Cai de mare, lei de mare, sirene. La un nivel elementar, avea sens.

In realitate insa, se pare ca aratarea fusese conceputa de un meserias indonezian, din "hartie mestecata" si diferite parti din pesti exotici sau dintr-un bust de pui de urangutan, o coada de peste si un cap de maimuta. La fel de "butaforice" erau si doctorul Griffin si fictionalul "Lyceum of Natural History", nimic altceva decat scornelile lui Barnum (foto jos), care avea nevoie de un fond credibil pentru promovarea sirenei.

“Stramosii si “urmasii” sirenei

Astazi este suficienta o gandire rationala pentru a intelege ca Sirena Feejee nu a insemnat decat o inselatorie infama, menita sa exploateze nevoia de senzational a vulgului ignorant si sa ii ia acestuia banii. Totusi, desi din trecut ne parvine mai ales acest caz, fara prea multe explicatii in jurul sau, numai o cercetare dedicata si mai amanuntita prin analele misterului va dezvalui faptul ca Barnum a aplicat timpului sau o idee cu mult mai veche.

De-a lungul secolelor, mai multe marturii care atestau existenta sirenelor au erupt inaintea povestii Sirenei Feejee. Aceasta a fost doar cel mai important dintre jocurile lui Phineas Barnum si s-a transmis cu precadere mai ales datorita activitatii literare a circarului, care si-a promovat astfel "atractia". Iar joaca sa a fost dusa mai departe prin "Sirena Japoneza", expusa in prezent la Muzeul Public Milwaukee dar si prin ceea ce a devenit mai tarziu o activitate in sine. Astazi, artistii taxidermisti fabrica pe banda rulanta diferite animale fabuloase pentru expozitii si pentru public. La prima vedere, preocuparea lor pare ciudata, insa nu fac mai mult decat sa continue o traditie veche de sute de ani de aprovizionare a diferitelor spectacole si carnavaluri cu animale false, inexistente, spre amuzarea audientei.

Cristofor Columb nu stia cum arata o femeie?

Exista o convingere in randul entuziastilor criptozoologiei si ai paranormalului ca, intr-adevar, n-ar exista creatura mitologica atat de putin probabila sau nebuneasca, incat nimeni niciodata sa nu fi pretins, cu toata seriozitatea, ca ar fi intalnit-o. Povestile medievale despre sirene, astazi ingnorate cu aceeasi usurinta ca acelea despre grifoni sau spiridusi, si-au atins la un moment dat, in istorie, apogeul de credibilitate prin marturia observarii lor de catre nimeni altul decat Cristofor Columb. In 1493, Columb a declarat ca a vazut trei sirene pe coasta Haitiului. El a notat ca fiintele "au iesit chiar mult din apa" si "nu erau nici pe departe atat de frumoase pe cat le descriau desenele sau povestile, aratand la fata mai de graba ca niste barbati."

Se interpreteaza insa adesea ca ceea ce Columb ar fi vazut de fapt a fost doar un grup de lamantini din vestul Indiei, mamifere acvatice de mari dimensiuni native din zona Caraibelor. O singura privire la unul dintre aceste animale este totusi suficienta sa convinga ca, daca acesta este cazul, Columb trebuie sa fi folosit cuvantul "sirena" in gluma si nu literal, deoarece este greu de imaginat ca vreun marinar sa faca o confuzie intre aceste creaturi supraponderale si fiintele mitologice pe jumatate femei.

Faptul ca documentele istorice care prezinta astfel de fapte sunt adesea expuse interpretarilor ramane un impediment in calea celor care isi doresc sa urmareasca aparitia animalelor ciudate pe parcursul antichitatii. Poate Columb a baut putin prea mult alcool dupa ce a stat cam mult pe mare; poate ca a aplicat termenul ca pe un nume simbolic pentru o noua specie de animal descoperita. Sau poate chiar a vorbit serios cand a spus ce a spus.

Fiice ale marilor vs Sirene

O "fiica a marii" este o creatura mitologica. Potrivit Dictionarului de Legende al reverendului E. Cobham Brewer, aceasta era o "creatura marina fabuloasa, jumatate femeie si jumatate peste, similara sirenei din mitologia clasica, care probabil a aparaut in urma intalnirilor dintre marinari si dugongi sau lamantini". Irlandezii numeau sirenele "merrow". Aceste "merrows" era considerate de catre pescarii irlandezi prevestitoare ale unor furtuni iminente. Ideea de prevestire era de asemenea imprimata si sirenelor Odiseei lui Homer. Spre deosebire de "fiicele marilor", sirenele erau "jumatate femei si jumatate pasari", dar isi pastrau rolul de figuri mitologice care ii seduceau pe calatori atragandu-i spre pierzanie. Sirenele provin de la cuvantul grecesc "seira" si insemna "sfoara" sau "legatura".

Dincolo de sirenele irlandeze si grecesti, creaturi mitice asemanatoare lor exista si in alte culturi. Autorul englez Jan Bondeson o mentioneaza pe Artegatis, "zeita feniciana a Lunii, cu coada de peste". Puterea si imprevizibilitatea marii sunt intruchipate in aceste figuri, fie ele zeite, sirene sau fiice ale marilor. Acest lucru va deveni important mai tarziu in istorie pe masura ce fortele competitoare ale mitului si ale traditiei vor intra in coliziune cu tanjala dupa dovezi si cu axarea crescanda pe stiinta ca metoda de explicare a lucrurilor. Sirena Feejee va deveni emblematica pentru aceste rearanjamente tumultoase ale cunoasteri, stiintei si mitologiei.

O istorie abundenta in… curiozitati marine

• Anterior aparitiei din 1842 a Sirenei Feejee, sirenele si-au facut cunoscuta prezenta mai ales in randul vest-europenilor. Aceasta popularizare a venit in doua varietati: prin marturii si prin relicve. In timp ce acuratetea istorica a marturiilor cade usor victima lipsei de credibilitate, publicul reactioneaza mult mai bine la ceva palpabil. Observarea unor sirene, usor de contracarat, este analoga marturiilor despre OZN-uri din prezent precum si altor intalniri de natura criptozoologica (Bigfoot, Chupacabra etc.). Ceea ce lipseste din aceste intalniri este dovada fizica. Cu toate acestea, imaginatia populara avea sa mai astepte putin inainte de a fi temperata de stiinta, asadar era natural ca oamenii sa creada povestile pe care le auzeau.

• Diverse izvoare sustin ca in 1403, o sirena vie a fost prinsa in apele de coasta ale orasului Edam, Olanda. In 1531 o alta sirena vie a fost capturata pe coasta Baltica si trimisa ca dar regelui Sigismund al Poloniei. Sunt doar doua din exemplele care ne parvin din trecutul nepretentios fata de dovezi. Insa intalnirile nu au fost limitate doar la apele europene. In 1560 iezuitii din Ceylon ar fi prins sapte tritoni si sapte sirene. Absenta amanuntelor din documentele care vorbesc despre aceste fapte poate fi atribuita lipsei de surse primare si lipsei de dovezi fizice. Data fiind gama foarte mare de animale marine, este plauzibil sa consideram ca toti cei de mai sus ar fi capturat aceeasi specie marina cu un aspect vag uman si au numit-o "triton" sau "sirena". Aceste contacte evidentiaza dificultatile clasificarii animalelor.

• In 1565 o "piele de sirena" ar fi fost expusa publicului in orasul Thora, de la Marea Rosie. De asemenea, o sireana ar fi aparut intr-o expozitie in incinta unei biserici din Swartvale, Olanda, in 1660. Clasificarea devine principala problema atunci cand oamenii de stiinta intra in contact cu creaturi mitologice. In anii 1700, anatomistul Thomas Bartholin se afla in posesia unui brat si a unui dinte de Sirencia danica, ce au fost mai tarziu vandute in cadrul unei licitatii publice din 1826. Anatomistul Carl Linnaeus, inventatorul nomenclaturii binominale, a vazut doua specimene. Primul era o sirena prinsa in apropierea coastei Nykoping, Iutlanda. Un alt specimen, o sirena din Brazilia, a fost pastrat intr-un muzeu din Leyden, Olanda, in cadrul celei de-a zecea editii a Systema Naturae a lui Linnaeus. Dar aceste clasificari ale sirenelor sau ale "fiicelor marii" nu sunt invulnerabile in fata erorilor taxonomice, de vreme ce oamenii de stiinta au dat unor animale nume precum "hidra", "meduza" sau "peste-diavol".

• O sirena vie a fost expusa in piata din Saint Germain in 1759, in timp ce doi tritoni au fost prinsi in apropierea Insulei Omului in 1800, iar marturii ale observarii unor sirene au fost foarte bine publicate si promovate in 1809 si 1812. In 1809, cu trei decenii inantea Sirenei Feejee, un expozant a fost acuzat de frauda pentru prezentarea unei sirene false. Fradua va deveni o problema majora odata cu aparitia Sirenei Feejee. Luptele dintre stiinta si mitologie, elitism si populism, amuzament si educatie se vor purta mult in prima jumatate a secolului XIX prin intermediul acestei manifestari. Campul de lupta va fi inselatoria cu animale fabuloase in forma unor urate sirene mumificate.

• In 1830, un cadavru ciudat a fost raportat pe plaja din Benbecula, Hebridele Exterioare, in insulele salbatice de pe coasta nord-vestica a Scotiei. Cadavrul era de aproximativ dimensiunea unui copil "bine dezvoltat", desi glandele sale mamare, care marcau in mod evident sexul feminin al exemplarului, erau "prea proeminente" pentru a-i fi apartinut unui copil. Creatura avea partea inferioara a corpului asemenea cozii unui peste, dar fara solzi. Avea pielea palida si parul negru. Potrivit colectiei folclorice "Carmina Gadelica", sirena era vie atunci cand a fost identificata pentru prima oara, insa satenii speriati nu au reusit sa o captureze in siguranta si in schimb au lapidat-o pana au ucis-o. Cu toate acestea, batranul asezarii, Duncan Shaw, a construit un mic cosciug pentru ea si i-a facut o inmormantare crestineasca. La fel ca si in cazul marturiei lui Columb, este greu de crezut ca i s-ar fi aplicat un astfel de tratament unui lamantin sau oricarui fel de fiinta ce nu ar fi semanat foarte bine cu un om, mai ales in acele timpuri.

• Trei ani mai tarziu, o creatura ceva mai asemanatoare cu cea a lui Barnum decat cu sirenele seducatoare din legende, a fost prinsa in viata pe coasta insulei Yell, tot din Scotia. Partea superioara a corpului a fost descrisa ca semanand cu bustul unei primate, in timp ce partea inferioara era, din nou, asemanatoarei unei cozi de peste. Pescarii responsabili au pastrat creatura in barca lor pentru mai multe ore, inainte ca plansetul ei umil sa ii determine sa o elibereze in mare. Existenta sirenelor a fost acceptata pentru multa vreme ca o parte a folclorului irlandez si scotian, in care erau cunoscute sub denumirea "maighdean mhara", adica "fecioare ale marilor".

• Asemenea istorii au continuat destul de abundent pana inspre finele secolului al XIX-lea. In secolul XX, marturiile de identificare ale unor sirene s-au imputinat. O creatura cu bust de femeie si tren inferior in forma cozii de peste ar mai fi fost vazuta de catre echipajul vasului Leonidas in anul 1917, pe cand ambarcatiunea calatorea din New York inspre Havre, Franta. In urma acestei intalniri, martorii pretind ca fiinta, carea avea un par lung si negru, a inotat pe langa nava timp de sase ore, ridicandu-se din apa si pana la cate 15 minute o data si permitandu-le marinarilor de la bord sa o observe foarte clar; toti au cazut de acord ca era vorba despre o sirena.

FACTS. Astazi. Si ce s-a ales de Sirena Feejee?

Apoi, foarte recent, in luna august a anului 2009, o priveliste asemanatoare i-a facut pe turisti sa se ingramadeasca in orasul Kiryat Yam din Israel. Creatura prezenta aici apare doar pentru cateva minute in crepusculul anumitor nopti. Consiliul turistic al orasului beneficiaza la maximum de pe urma acestei "dezvoltari", anuntand oferirea unui premiu de 1 milion de dolari primei persoane ca va fotografia fiinta. Nu este greu sa ne imaginam ce resorturi stau de fapt la baza acestui artificiu.

Chiar si astfel, lucrurile s-au schimbat din anul 1859, odata cu publicarea lucrarii "Originea Speciilor", a lui Darwin. Evenimentul i-a determinat pe oamani sa isi doreasca dovezi, dovezi ale existentei creaturii mitice, argumente stiintifice in general. Chiar in acel an, dupa ce atat Barnum cat si unchiul sau Alanson Taylor au incercat fara succes sa promoveze in continuare sirena, exponatul i-a revenit lui Kimbal in luna iunie. iar De aici, izvoarele sunt contradictorii in ce priveste soarta sa. Unele surse sustin ca a fost expusa in continuare, spre vizionarea de catre public, pana in anii 1880, in timp ce altele atesta ca ar fi fost distrusa in incendiul din 1865 de la Muzeul din Boston.

Ce este deci de ales de aceste povesti? Problema cu cele mai multe este ca s-au intamplat cu atat de mult timp in urma incat orice investigatie desfasurata in prezent ar esua lamentabil. Este improbabil sa apara informatii noi cu privire la aceste ciudatenii; nu raman decat niste povesti controversate din care putine concluzii pot fi trase. De fapt, ele sunt in cea mai mare parte similare cu povestile folclorice din vremuri stravechi, cu exceptia ca sunt relatate ca si cand ar fi adevarate. Imposibil de desfiintat cu totul sau de confirmat, aceste istorii sunt transmise mai departe asemenea legendelor. Cat despre sirena israelita, cel mai important lucru pe care il vom invata de la ea este, probabil, faptul ca o idee buna nu moare niciodata.